Cand eram mic bradul se punea in camera de oaspeti (camera buna) care de obicei era inchisa cu cheia sa nu facem noi traznai pe acolo. Pana la urma gaseam cheia ascunsa si o ascundeam noi pentru a salva bradul. Din cand in cand intram sa vedem daca i-au mai crescut bomboane... Bietul de el naparlea asa pana la vara si murdarea covorul cu acele lui maronii. Am ars brad uscat chiar si in toamna atunci cand se facea curatenia in gradina. Si atunci imi parea rau dupa el.
Oamenii arunca bradul pentru ca nu mai au loc de el in casa. Oamenii imita locul mare din casa aducand bradul de Craciun. De Craciun oamenii imita acel spatiu din varf de munte de unde mergi si aduci in casa un pom cu bunatati. Un singur pom taiat dintr-o padure nu inseamna nimic. La scara globala, urbana o astfel de practica e una criminala. Paduri intregi dispar de craciun. Bunatatile unui stil de viata auster si aproape primitv sunt inlocuite cu curele de slabire cu teama contemporana de dulciuri si de mancaruri alese. Dupa ce a fost un criteriu material pentru autoaprecierea sufletului bun, cu excese de generozitate si bucurie imitate, bradul devine o povara cu toate minunatiile lui care au ajuns banalitati.
Sper sa nu iau niciodata brad de Craciun atata timp cat voi locui in Bucuresti...
