Mama si mitraliera

Veneam intr-o zi de la piata cu fructe in rucsac si in spatele meu o voce femeiasca indesata tot il ocara pe fiu-s’u de mama focului. Boule, idiotule, ma rog, tot spectrul de autoaprecieri a imaginii de sine oglindita in cea a propriului copil. Asta arata ca un Emo netrenduit da’ cu fondul personal identic cu al unuia. Plapand si absent. Ma-sa era strident si lipsit de gust fardata, avea buze subtiri, parul scurt si cara o sacosa dupa ea. Era genul de femeie cu care nu doreai sa fi singur pe planeta si nici copiii tai sa aiba de a face cu urmasii ei. Am vrut sa intervin insa pe moment mi-am vazut de drum. La semafor aud deja in satele meu vocea materna soptind suav „Daca-ti dau o palma…”. In acel moment adolescentul din mine a sarit brusc la suprafata si i-am dat si lui un moment de celebritate.
Am intrat in discutie si i-am explicat ma-sii ca nu face bine, ca tratamentul aplicat minorului mai mult il introverteste decat sa il incurajeze, etc. I-am explicat ca incapacitatea noastra a romanilor de a lua lucrurile in serios si de a ne organiza depinde direct de modul defectuos in care ne crestem copiii.
Ea si-a justificat actiunea continuandu-si limbajul agresiv prin faptul ca munceste de-i sar capacele pentru a-l intretine. Nu i-am raspuns agresivitatii pentru ca chiar mi-am dorit sa se asigure de bunele mele intentii. Pot insa sa-mi imaginez ca nu era decat o muncitoare si ca abilitatile ei insasi nu erau atat de ascutite. E chiar stupid sa muncesti pe branci in ziua de azi si sa imbogatesti mafiotii. Si atunci ma tot intreb de unde pana unde vrei ca odrasla ta sa faca mai mult daca viata ta insasi e varza. Capul ei plecat din viata de zi cu zi isi are reversul in modul tiranic de comportament cu cei mai slabi, cu copiii.
I-am explicat ca sistemul de invatamant e el insusi varza, ca e depasit si ca promovarile din interiorul lui in diferite sectoare ale vietii publice se fac cu coruptie si ca nu merita sa iti anesteziezi mintea cu informatie multa, inutila si perimata. Ea mi-a raspuns ca cei din clasa baiatului au reusit sa faca o figura mai buna. As fi vrut sa o intreb daca oare parintii lor se poarta la fel? Tu ca mama te poti compara cu ei pentru ca modul tau de comportament atesta o mentalitate rurala mai curand decat una urbana. Nu i-am spus asta din motivele de mai sus desi merita.
I-am mai spus ca noile generatii sunt mult mai abile decat cele vechi, fireste cu conditia ca sa fie lasate sa se desfasoare natural.
Eu nu pot sa inteleg ce relatie de familie se poate repara atunci cand un membru al ei este tratat in acest mod. De ce mai traiesti in acea familie? Ce familie mai e asta? Da-ti demisia pur si simplu daca nu e destul de buna pentru tine! Din pacate pe figura plina de ura a acelei femei se putea citi ca si barbatu-s’u se purta cu ea cam la fel. Din pacate din cate puteam sa imi dau seama inclusiv acel copil de 13-14 ani o va plesni peste 10-20 de ani intr-o bizara spirala a violentei.
Din pacate stiu totul despre femeia asta. Ea semana izbitor cu mama cand eram si eu tot prin clasa a 8-a si ma certam zi de zi cu ei sa ma lase sa urmez „Liceul de arta” mai curand decat „Liceul militar „ (!!!!) dupa cum voia mama sau „liceul de posta” dupa cum voia tata. Frustrarile acelei perioade inca isi au cicatrice profunde in mine si de obicei ma irit cand vad lucruri din astea. Dar de data asta mi-am pastrat calmul pentru ca chiar mi-as dori in acest moment sa tai lemne mai curand in satul natal decat sa ating nu tiu ce culmi ale spiritului. Mi-as fi dorit ca acea mama sa fie mai toleranta si sa puna mai mica presiune pe acel fiul ei. La fel au facut ai mei si cu mine si s-au trezit la un moment dat ca am ajuns profund nemultumit de stilul lor de viata si de mentalitatea lor tocmai datorita ambitiei pe care au cultivat-o in mine. E ca si cum as fi murit pentru ei pentru ca ma vad o data pe an. Nici eu nu am prea mare chef sa ii vad. Si atunci pentru ce? Ce onoare a familiei cand nivelul tau social si cultural e mic? De ce sa te dai varf al civilizatiei sau urmas al nu stiu ce familie aristocratica? A ajuns ea civilizatia atat de sus incat sa fac diferenta intre iad si rai? Se face peste cativa ani vreo selectie cu cei care scapa de judecata de apoi si trebuie sa fim in partea celor „good guys”. Lasa-ma frate sa fiu eu prost si impacat cu mine insumi decat inteligent de n-am timp sa ma gandesc pentru ce e buna viata.
Din pacate in Romania membrii familiei sunt cumva niste parteneri de afaceri sau niste sclavi. Copilul e vazut ca o investitie care iti plateste pensia mai tarziu sau are grija de tine la batranete. Familia e ca sistemul de asigurare, o perspectiva absolut contrara spiritului maternitatii cu care copilul este convins sa ramana in viata dupa nastere. Si atunci se pune intrebarea daca targul acesta si vorbele despre familia traditionala este fair play: l-a intrebat oare pe adolescentul in cauza daca vrea sa fie parte intr-o astfel de afacere? Au preferam sa alegem noi pentru el? Uite ca poate unii nu doresc tipul acesta de viata.
Am vrut ca ea sa se gandeasca la cele spuse de mine si sa incerce sa repare ceva din relatia cu fiul ei. Daca m-ar fi prins intr-o zi proasta i-as fi spus ceva de genul: „Auzi, in numele caror fapte eroice iti permiti tu sa vorbesti asa cu un reprezentant noilor generatii? Ce rahat ai facut tu asa maret incat sa crezi ca esti asa de buna s el asa de tantalau? Ati stat cu capul plecat o viata intreaga si s-a sculat deodata perfectionismu’-n voi. Sunteti niste ratati si aveti impresia ca va salvati prin copiii vostri. Ati facut numai gogomanii in tara asta si ar trebui sa taceti odata sa nu va mai auzim”