Premii capcana de la corporatii

June 10, 20080 comentarii

Daniel frate-miu s-a trezit ieri cu un telefon de la Flanco prin care era anunţat că a câştigat 5000 de Euro dacă cumpără până la ora 20 o cartela Orange de 50 euro. Fireşte că primul lucru care îţi vine în minte e păcăleala. Premiile nu se dau în funcţie de ce cumperi ulterior şi nu se dau deadline la ele. El cumpărase o camera foto de la Flanco şi s-a gândit că s-ar putea să fi fost de acolo. Dar să fim serioşi; orice concurs din acesta se anunţă. Oricum şi el s-a uitat cu scepticism la ofertă. Şi totuşi ar merita un schimb de 50 pe 5000 de euro aşa că a început să caute. Normal că Flanco a negat totul, că nu are nici un premiu, etc.
Întrebarea e cine a pornit farsa. Până una alta Orange se trezea cu cartela vândută deci avea de profitat. Dar e la mintea cocoşului că oricine poate să întrebe la Flanco şi să vadă că e farsă. Exceptând cazul în care nu eşti din Bucureşti şi chiar nu locuieşti într-un oraş mare… Atunci nu poţi să verifici pentru că nu e Flanco în localitatea ta. Iată că în cazul ăsta poţi să iei ţeapă, să iei o cartelă orange aiurea. Într-adevăr aici Orange ar avea de câştigat.
Dar dacă scopul farsei e tocmai acela de a face reclamă negativă lui Orange? Într-adevăr imaginea Orange s-ar asocia în acest caz cu cea a unor escroci. Ei bine parcă încep să miros modul de gândire a PR şi a campaniilor de publicitate! E foarte posibil ca o astfel de campanie negativă să fie făcută de rivali.
Oricum după o astfel de experienţă rămâi cu gustul că eşti un „target”. Eşti o piesă dintr-o masă a cărui principal scop este să îi servească pe unii. Corporaţiile se iau la întrecere: care manipulează mai tare?
Share this article :

RSS-Entries and Comments

 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved