Cetateanul turmentat intre statul paralel si megacartel

June 10, 20180 comentarii



Am zis ca nu mai abordez teme de politica secundara in acest spatiu, dar fac o exceptie odata cu adunarea de partid pe care Dragnea si PSD a facut-o in Piata Victoriei, ieri. Nu mi-as mai fi pierdut timpul sa scriu despre acest eveniment daca nu m-as fi vazut caricaturizata teoria despre implicarea spionilor in politica. Am fost primul din afara sistemului care a scris un astfel de text pe tema asta. Intre timp el a ajuns cel mai citit text al meu, ideile lui fiind preluate in mai multe spatii. Spuneam acolo ca deciziile politice principale, precum inflatia, cresterea economica, somajul, exploatarea resurselor sau chiar deciziile judecatoresti sunt deja date inainte fie direct, fie prin exemple similare. Politica se face prin intermediul institutelor de sondare a opiniei publice si apoi e trimisa in forma de agenda politicienilor. Asa se intâmpla si la Casa Alba. Cei care refuza sunt eliminati. Asa a patit J.F. Kennedy.

Lucrurile astea se stiau la nivel global, cu familiile Rothschild, Rockefeller si altele probabil chiar necunoscute, care controleaza presedintii si guvernele aproape in intreaga lume. Dar nimeni din afara sistemului n-a publicat aceasta viziune despre securitatea pre si post decembrista, in România. Pâna la textul meu, conspiratiile se limitau la corporatii care cumpara politicieni, fara a include spionii din (de)servicii in uneltirea lor. Securistii de dinainte de 1989 erau vazuti ca tortionari, iar SRI-stii de dupa 1989, doar niste informatori pasivi, subordonati unui parlament abuziv. Textul meu i-a deconspirat cu argumente vizibile din afara ca factori activi in luarea deciziilor importante in politica româneasca in ultimii 50 de ani.

Sunt convins ca au fost unii ziaristi care au inteles direct cu mult inainte in ce mod spionii sub acoperire angajati in trusturile depresa faceau jocurile. Dar, au tacut precum si cei implicati in aceste structuri sociale. Dupa textul meu unii dintre acesti jurnalisti care s-au confruntat cu acest fenomen au inceput sa aduca dovezi din interior. Chiar si unii spioni au inceput sa scape câte o informatie sau alta, direct de la sursa. Si iata ca in scurt timp aceste idei au devenit foarte populare, in asa fel incât securistii notorii le folosesc pentru audienta, caricaturizate in asa fel incât imaginea lor sa iasa nepatata. Asa ca in urma cu 7-8 luni de zile, Dragnea a lansat sintagma de „stat paralel” la televiziunile apropiate, in care argumentele mele din acel articol au fost folosite pentru a sustine politica secundara PSD-ista.

Dupa congresul tinut la Sala Palatului din primavara, amintind de vechile congrese PCR, ieri s-a tinut in aer liber la Bucuresti un congres largit in care sa aiba loc si membrii PSD fara jeepuri si limuzine precum baronii locali. De data asta a fost congresul autobuzistilor PSD, si a celor care au zis sa vada Bucurestiul, gratis, ba chiar primind o masa pe parcurs. Si, iata ca ieri, in atmosfera de big oppening a venit si descrierea sintagmei de „stat paralel”. Cine sa fie, cine sa fie statul paralel…? SRI cu Coldea si Soros. Acest „stat paralel”, vezi Doamne!, i-ar impiedica pe cei din coalitia PSD-ALDE sa conduca tara dupa ce ar fi câstigat alegerile. Adica ei ar fi statul legitim, in ideea ca au fost votati de popor, iar „statul paralel” nu-i lasa. Mai sa fie! Ce vorbesti tu, Dragneo? Pai rolul tau nu e sa conduci ci sa iei asupra ta responsabilitatea, mai licheao! Pai cum crezi tu Dragneo ca esti legitim sa iei decizii in numele poporului când ai in spate doar 3.221.786 voturi, dintre care jumatate sunt luate pe un kg de faina si un litru de ulei? Aceeasi intrebare i se poate pune si altor partide dar si lui Iohannis care are 6.288.769 voturi.

Pai e vreunul dintre voi mai corifeilor indreptatit sa-si aroge calitatea de stat legitim? Doar atâtia puteti sa convingeti? Nu cumva ai tu Dragneo asa o problema cu conceptul de „democratie”, când esti votat doar de 1/6 din electorat? Ba, baiatule numai faptul ca te gândesti ca ai dreptul sa conduci 19 000 000 de oameni cu votul a doar 3 000 000 te face un dictator. Intelegi? De aia si exista acest „big brother” , Dragneo! Sa te controleze pe unul ca tine, ca Nastase sau ca altii ca voi spre a nu duce omenirea asta spre inapoiere si razboaie. Ii dispretuiesc profund pe spioni. Dar totusi astia aduc un mare avantaj in societate, si anume acela ca impiedica accederea la putere a unor personaje carismatice dar malefice precum Hitler si Stalin. E greu cu crimele spionilor, dar parca ele palesc pe lânga milioanele de morti provocate de cei doi sinistri.



Sistemul a invatat sa va foloseasca si pe voi astia cu apucaturi dictatoriale pe post de bau-bau, dupa cum am aratat aici. Asa ca, daca nu poti sa convingi majoritatea sa aiba incredere in tine, atunci pune mâna si accepta imaginea de sperietoare a democratiei, care sa-i aduca pe boicotanti la a-i vota pe cei din opozitie! Ti se fac dosare la comanda? Nu-i OK, dar n-ai tu dreptul sa te plângi de asta, Dragneo! Ai fost mare jupân in Teleorman, nu? Ce-ai facut Dragneo din judetul acela? Un domeniu feudal vopsit in stat de drept. Nu poti avea alt rol in democratia asta, Dragneo! Nu esti facut pentru ea. Tu esti „statul paralel”, mai Dragneo, prin faptul ca simulezi statul de drept. Asa ca las-o moale cu smiorcaielile fata de papusarii care te impiedica sa faci dictatura, Dragneo! Te-ai imbogatit in sistem si esti de succes in el doar pentru ca el insusi face cam acelasi lucru ca si tine. Doar ca la nivel mai inalt. Doar n-ai vrea sa intre el la inchisoare si sa ii iei tu locul. Nu esti atât de destept, Dragneo!

Tu crezi ca daca iei idei politologice alternative si le inglobezi in palavrageala ta esti cool? De fapt tu insuti esti paralel cu spiritul acestor idei. Tu cu partidul tau si cu electoratul tau sunteti paralelii, Dragneo. Nu va puteti desprinde de dictatura sau de Evul Mediu. Simulati apartenenta la secolul 21, dar de fapt sunteti paraleli cu el. Uita-te la ce miting ai facut aseara! Uite la ce protestatari ai adus! Uite cât de inactivi politic sunt. Pai asa crezi tu ca poti fi statul legitim, Dragneo! Ai vrut ca autobuzistii sa dea si ei drumul la lanternele de la telefon ca sa rivalizeze cu celebrul protest de lumini din iarna anului trecut. Numai ca multi dintre ei nu stiu ce-i ala telefon. Altii n-au lanterna la telefon. Iar cei care au nu stiu sa-l foloseasca. Bezna mintii...

N-as vrea ca acest articol sa fie luat ca o sprijinire a opozitiei lui Dragnea. Ii simpatizez pe protestatarii #rezist ca pe orice protestatar impotriva oricarei puteri. Am fost alaturi de ei de fiecare data cand am avut timp. Dar multi dintre ei nu-s la mare distanta de autobuzistii PSD. Spectacolul de lumini de anul trecut a fost creat dupa o campanie de promovare demna de cele mai serioase rigori ale publicitatii. Dupa cum PSD-ul a speriat asistatii ca le taie ajutorul daca nu vin la vot sau la miting, la fel si corporatiile le-au dat liber angajatilor sa vina acum un an si jumatate Dupa cum Daca ne uitam la acest rezistent ,



vedem ca el crede ca „statul paralel” e ceva bun, doar pentru ca se afla Dragnea in conflict cu el.

Dar dupa ce a fost lansata expresia „stat paralel”, multi s-au si grabit sa o mistocareasca drept idee conspirationista ce nu are corespondent in realitate, dupa cum am aratat aici . E suficient sa demonstrezi ca nu vezi dincolo de aparentele servite ca picatura chinezeasca la posturile de mainstream. Intre timp tema „statului paralel” a ajuns motiv de disputa ideologica pe noua disputa polticianist-secundara Dragnea&PSD versus naivii care cred ca „statul paralel” nu exista.

Numai ca recent au fost date publicitatii protocoalele SRI-DNA, aruncând in aer politica româneasca. Si de cine? Tocmai de catre directorul SRI, Eduard Hellvig. Asta inseamna ca mafia protocoalelor actioneaza peste insusi capul lui, ca director. El a denuntat aceste protocoale, practic cerând un ajutor societatii civile. Se poate intelege de aici ca subordonatii lui sunt parte din acel megacartel suprainstitutional si ca ei il pot „aranja” pe el insusi, ca director. Acest megacartel consta in oameni plasati in astfel de institutii precum SRI, magistratura, politie si presa. Munca lor coroborata poate duce la mentinerea in functie a unui presedinte dupa ce a pierdut referendumul de demitere, la crearea artificiala de dosare, sau chiar la infundarea directorului SRI insusi.

Influenta acestui megacartel suprainstitutional in societatea româneasca s-a manifestat inca dinainte de 1989. In ziua de astazi el a ajuns ceva mai vizibil dupa ce orice fel de independenta si de refuz al subordonarii este tratat prin persecutii. Megacartelul românesc al spionilor care trag itele politicii autohtone e si el o filiala a unui ultracartel international si mai mare. Bancile si marile corporatii sunt conduse de aici. Soros, e un pion mititel. Chiar si familiile Rothschild si Rockefeller sunt pioni. Ultragangsterii din spatele corporatiilor care controleaza lumea sunt anonimi. Ei s-au ascuns in spatele acestui anonimat pentru protectie. Daca nu vezi asta nu te deosebesti prea mult de asistatul social care nu poate spune de ce protesteaza.

Ziaristul Radu Moraru a trecut asa ceva recent, cand decizia judecatoreasca de falimentare a televiziunii sale a fost data in avans, pe 17 09 2018, dupa cum a spus in acest video, la min 10. 40.



Se vede clar aici ca decizia asta vine de la megacartel si ca judecatorul trebuie sa urmeze ordinele. Cei care nu le urmeaza (sau le urmeaza doar partial) fie sunt opriti de la avansare, fie sunt exclusi din sistem, precum a patit judecatoarea Cotofana.

In ceea ce ma priveste, si eu m-am lovit de problema asta cu niste decizii judecatoresti luate in favoarea unor politisti abuzatori http://baldovin.blogspot.com/2013/12/romania-stat-suburbano-militienesc.html , care au fost achitati si decorati pentru ca au slujit cu credinta sistemul politienesc. Toti judecatorii care au analizat acest caz au nesocotit textul de lege, iar intr-un caz chiar s-a inventat ad-hoc, pentru mine o precizare legislativa. E putin probabil ca spionii sa se fi implicat direct in cazul meu, insa judecatorii, stiindu-se cu sabia lui Zamolxe deasupra capului, au dat verdict favorabil autoritatilor abuzive, si nu mie.

Dupa denuntarea protocoalelor, multi dintre ei au lasat-o mai moale cu ironia fata de ideea unei puteri unice ce comanda politicienilor si conduce societatea. Destui dintre protestatari #rezist au ajuns sa ia in serios teoria „statului paralel”, si au cam renuntat la prezenta in piata. Altii, precum Malin Bot au gasit scuze acestor protocoale, in virtutea necesitatii implicarii serviciilor secrete in stoparea mafiei. Dar asa ceva e interzis prin lege. Intr-adevar DNA nu a creat dosare artificiale oamenilor simpli, ci a gangsterilor de grad inalt din politica si afaceri dubioase. Sunt ferm convins ca cei bagati la puscarie, meritau sa faca puscaria pe care au facut-o, si chiar mai mult decât atât. Dar ramân la parerea ca multi nu au fost condamnati pentru altceva, dupa modelul Al Capone. Si, aici e problema. Il respect mult pe Malin Bot http://baldovin.blogspot.com/2018/02/m-am-intalnit-astazi-la-arhivele.html , a fiind unul dintre putinii jurnalisti care analizeaza scena politica dupa cum vede el, fara ordine venite de mai sus. Dar nu ader la alegerea lui fata de „raul cel mai mic”, in comparatie cu „Pericolul dragnea”. Eu unul nu vreau asa ceva in societatea in care traiesc. Nu vreau sa traiesc experienta sociala americana.

Experimentul Dragnea si PSD are doua mize: prima ea da un mic zaharel indoctrinatilor oficiali spre a vedea dincolo de aparentele spuse la televizor. „Veniti lânga noi sa va spunem noi secretele societatii!”, li se spune in mod mincinos. Multi pensionari descopera de la ei ingineriile sociale facute acum 50 sau 80 de ani abia acum, desi ele sunt practici trase pe linie moarta deja. Pentru cei care le-au citit in carti sau le-au vazut in documentare si le cunosc li se spune verde in fata: „da, suntem cinici dar raul dictaturii e mai mare, sprijiniti-ne sau altfel veti avea dictatura!”. Dupa cum am spus in articolul linkat mai sus, un astfel de experiment precum Dragnea in România sau Trump in SUA este facut tocmai pentru a-i speria pe boicotanti data viitoare si sa vina la vot, si sa dea girul acestei cacialmale numita democratie. O astfel de prezenta e menita sa sustina o alta minciuna gogonata, respectiv ca cetatenii sunt multumiti cu viata lor, sau ca au o speranta. Iar asa ceva este un semn de profit pentru ultracartel.

Genul asta de giga-miting format din impinsi de la spate pentru ore libere de la corporatie (#rezist) sau un litru de ulei (proPSD) e menit sa bagatelizeze si sa banalizeze ideea de protest. Asa s-a intâmplat ca in ziua de sâmbata 9 iunie 2018 au avut loc 4 mitinguri in fata carora cetateanul turmentat din fata televizoarelor s-a ametit si mai rau. Pe lânga cel al PSD-ului a existat si cel al miscarii #rezist, fortata sa paraseasca Piata Victoriei, desi are de un an si jumatate autorizatie pentru acest protest. In Piata Universitatii miting pentru corectarea dosarului de includere a Rosiei Montana in patrimoniul UNESCO. Intre cele doua, mitingul diversitatii al comunitatii LGTB. Apatia multimii de PSD-isi care protestau la comanda sefilor din filiale sau uimirea asistatilor de prin localitatile uitate de Dumnezeu la vederea Bucurestiului nu lasa impresia de vreun protest. Cei mai multi se pricep la temele de politica secundara precum „Huo Basescu!” sau „Huo Iohannis!”. Temele cu protocoalele SRI- DNA, sau de metateorie juridica sunt total de neinteles pentru ei.




Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved