2023 a fost cel mai negru an din viaţa mea, şi urmăritorii acestui spaţiu îşi dau seama de ce. Nu mi-a murit nimeni apropiat, nu am probleme de sănătate şi n-am fost dat afară de la serviciu. Anul acesta mi-am pierdut orice speranţă în acest sistem social diabolic numit capitalism. Modul în care pilonii săi au construit o peşteră dezinformaţională în jurul nostru, prostindu-ne mai rău decât pe cei din ţările de lumea a treia, este realmente tragic. Tragic la propriu, dacă ne gândim la înjumătăţirea populaţiei în aceşti 34 de ani negri, ce ameninţă să derive în exterminare naţională. Spionajul civil ne-a redus la nişte cârtiţe de 5000 de Euro valoarea, atât cât au primit familiile de la CEDO, pentru morţii din mascarada din 1989…
Şi cel mai grav e faptul că nu văd ieşirea de aici. Au ucis în decembrie 1989 pentru a da realism unei minciuni, şi o vor face din nou. La serviciu mi s-a sugerat discret că ar fi mai bine s-o iau mai moale cu adevărul în lumea minciunilor de succes... Treptat am primit 4 ameninţări cu violenţa, două ceva mai voalate spuse în viaţa reală, şi alte două mai explicite spuse în mediul online.
Prima este chiar ameninţare cu moartea făcută pe vară, pe care am primit-o imediat după ce am terminat documentarul „Eroii au murit.1899. CIA” . Ea a venit într-un mesaj privat pe Facebook de la un cont clonat al unei persoane cunoscute pe care o ştiu de mult, cu care nu mă am în relaţii bune în acest moment, dar despre care ştiu că nu ar face astfel de ameninţări. Acel cont nu făcea parte din lista mea de prieteni, aşa că în mod normal Facebook trebuia să îl ascundă aşa cum face cu o mulţime de oameni care îmi scriu. Faptul că mi l-a arătat, în loc să-l bage la categoria „cereri de mesaje” e un indiciu că în spatele acelui cont stau forţe mai puternice decât regula Facebook de a ascunde mesajele private a celor ce nu se află în lista de prieteni. Aşa că e foarte probabil ca acea clonă să fi fost făcută de SRI pentru a mă învrăjbi cu persoana a cărui cont a fost clonat după modelul instigărilor între Armată şi Miliţie la Sibiu , şi în multe alte cazuri pe care le-am descris începând de la minutul 64 în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională” .
Cea de-a doua a fost făcută recent într-o discuţie pe Facebook, în care un cont ce pare fals, cu nume Iancu Sorin Braga, trece subit la ameninţare. Contul său arată astfel:
S-a plâns în cadrul discuţiei, care până atunci a avut aspect de dezbatere civilizată, că bunicul său ar fi fost închis la Aiud şi obligat la muncă forţată la canalul Dunăre-Marea Neagră.
Nu am de gând să disculp comunismul de crimele pe care le-a făcut în cartea pe care o scriu şi pe care o public în acest spaţiu. Dar multe dintre crimele puse în special pe seama dictaturii lui Ceauşescu sînt exagerări, după cum am arătat aici , aici , aici sau aici . Nu sînt comunist, am în lucrul proiectul unei noi societăţi, lipsită şi de comunism şi de capitalism, pe care am intitulat-o societatea automatistă, şi la care lucrez în acest moment . Aşa că am empatie faţă de victimele comunismului la fel ca şi faţă de cele ale capitalism. Deşi se vede în replica mea că nu i-am jignit şi nu am avut intenţie de a-i jigni bunicul, a trecut subit la ameninţare, după cum se vede mai jos.
Dacă acest om e persoană reală şi chiar a avut un astfel de bunic îmi cer scuze, deşi nu am avut din start intenţia de a păta memoria unei victime. Dar cel mai probabil acest cont este unul fals, fără poze personale la profil sau în anturaje de prieteni, care are intenţia de a mă atrage într-un conflict cu un om simplu, lucru pe care îl evit în ultimii ani, de când cu aceste documentare prin care demasc noua dictatură militară a spionajului civil vopsită în culori de democraţie. Nu mai intru în conflict nici cu poliţia, armata şi cu nici un fel de instituţie în afară de clica marilor industriaşi şi bancheri (nu am nimic cu bogaţii până la un miliard de dolari) , agenţiile de informaţii şi clica demagogilor . De asemenea, nu mai fac activităţi cu un oarecare risc, precum urcatul pe munte sau schi-ul, şi nu voi mai participa la proteste sau adunări de mase în care pot exista „accidente”. Aşa că dacă voi păţi ceva, să ştiţi că de la spionajul civil mi s-a tras.
Nu sînt depresiv şi n-am avut niciodată gânduri sinucigaşe. Sper să trăiesc în continuare şi aceste ameninţări să rămână doar ameninţări. Însă eu nu mă voi da înapoi de a comunica pe cât posibil grosului societăţii româneşti adevărul despre tragedia regizată în decembrie 1989. Dacă dictatura capitalistă nu poate suporta adevărul trebuia să o spună clar acum 20 de ani, aşa cum cea comunistă a spus-o onest în codul său penal (articolele 166 şi 1661 din Legea nr.15 din 21 iunie 1968, Codul Penal al RSR, spuneau că nu era voie să manifeşti împotriva orânduirii socialiste), şi mă conformam. Acum e prea târziu. Nu sînt un laş. Voi continua spunerea adevărului în ciuda închisorii care se ţese în jurul meu cu instrumente mult mai abile decât cele ale dictaturii clasice.
Iată şi în scurt format video cele spuse mai sus
