Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
2.5.14. Ce se află în anumite cavouri din Cimitirul Eroilor din Bucureşti?
Există 320 de morţi la Bucureşti şi Otopeni consemnaţi în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 privind conferirea titlului de erou martir . Pe de altă parte, website-ul „portalulrevolutiei” prezintă doar un număr de 182 de morţi în aceleaşi locaţii, după cum voi arăta în detaliu la finalul acestei secţiuni. Decretul nr. 110/1991 privind conferirea titlului de Erou-martir al Revoluţiei române din decembrie 1989, a titlului de Luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 şi a medaliei Revoluţia română din decembrie 1989 oferă un număr de 256 de morţi din Bucureşti în care sînt incluşi şi unii răniţi, dar nu se spune cine ar fi aceştia, şi care e criteriul de includere în această listă. Această discrepanţă atestă din nou nepotrivirea în minciuni a autorităţilor privind victimele crimei în masă din decembrie 1989, după cum am arătat şi în secţiunile anterioare.
Dintre aceştia 182, website-ul „portalulrevolutiei” dă doar 9 ca născuţi în Bucureşti şi Ilfov. Din această listă lipseşte colonelul USLA Gheorghe Trosca, care totuşi este menţionat în tabelul nominal pentru decretul 1.379, din fericire are şi cavou pe rândul unu cu numărătoarea dinspre nord (dinspre biserică). Restul de nume de decedaţi sînt din provincie, majoritatea soldaţi în termen, carne de tun pentru a cârpi minciuna postului de radio „Europa Liberă” cu final tragic despre „sutele de mii de victime” pe care le-ar fi ucis regimul Ceauşescu. CIA a avut grijă să-i selecteze în această listă neagră pe cei un pic mai umili, ai căror familii nu vor fi pus ulterior întrebări despre ce s-a întâmplat cu ei, după cum voi arăta cu date concrete pe parcursul acestui subcapitol dedicat victimelor ucise la Bucureşti. Chiar şi aşa, CIA tot a eşuat în acest proiect, şi n-a făcut bine selecţia. Tocmai părinţii, adevăraţi eroi ai aflării adevărului despre această mare ruşine naţională, au fost cei care au început să umble din uşă în uşă pe la redacţiile ziarelor şi televiziunilor pentru a arăta marile inginerii sociale cauzatoare de foc fratricid între instituţiile represive care i-au răpus pe copiii lor. Aşa au aflat jurnalişti precum Radu Moraru şi Grigore Cartianu despre anumite inginerii sociale întâmplate atunci, ale căror materiale au ajuns ulterior şi la mine, şi astfel am putut să continui munca lor până la aflarea adevărului total.
Dar website-ul „portalulrevolutiei” umflă până la 18 acest număr de nume de decedaţi născuţi şi ucişi Bucureşti & Ilfov, şi astfel poate păcăli ochiul neatent. Alte 9 nume pe lângă cele 9 sînt discret plasate pe uşa din dos în această listă, deşi acestea nu fac efectiv parte din ea. Probabil că au fost trecuţi aici „din greşeală”, pentru a nu părea că numărul de localnici bucureşteni sacrificaţi în mascarada din 1989 e atât de mic în raport cu numărul de provinciali. Aceste nume sînt:
Doia Dumitru este recunoscut de website-ul „portalulrevolutiei” ca născut în Dobra, Dâmboviţa, dar tabelul pentru decretul 1.379 îl dă născut la Mărceşti, una în judeţul Dâmboviţa. alta în Cluj, deşi primul judeţ pare mai probabil).
Muicaru Ion se află în aceeaşi situaţie. Website-ul „portalulrevolutiei” îl dă născut la Sălătrucel, judeţul Vâlcea, dar trecut tot „din greşeală” la Bucureşti & Ilfov. Tabelul pentru decretul 1.379 îi dă corect locul naşterii. Însă el are cavou în cimitirul eroilor din Bucureşti pe primul rând dinspre nord (dinspre biserică)
Glavu Lina este la fel recunoscută de website-ul „portalulrevolutiei” ca născută în Dridu, însă această localitate se află în judeţul Ialomiţa, nu în Ilfov aşa cum insinuează website-ul „portalulrevolutiei”. Tabelul pentru decretul 1.379 îi dă corect şi complet locul naşterii.
Buluci Nicolae este dat născut în SAI de către website-ul „portalulrevolutiei”. Tabelul pentru decretul 1.379 îl dă născut la Ciocăneşti, judeţul Suceava, aşa că în acest caz merg pe varianta a 2-a şi îl scot din lista Bucureşti & Ilfov.
Stratulat Marin este de asemenea trecut la Bucureşti & Ilfov de către website-ul „portalulrevolutiei”, dar tabelul pentru decretul 1.379 îl dă născut la Barlad, judeţul Vaslui. La fel, aleg varianta a 2-a.
Petre Ion Dumitru este dat la fel de către website-ul „portalulrevolutiei”ca născut la Branesti, Ilfov, însă tabelul pentru decretul 1.379 îl dă născut la Mozăcenii-Vale, judeţul Argeş şi ucis la Turceni. Şi aici merg pe varianta a 2-a.
Rosu Gheorghe este dat la fel de către website-ul „portalulrevolutiei” ca născut în Ilfov, însă tabelul pentru decretul 1.379 îl dă născut la Zimbru (judeţul Arad / Călăraşi, am mers pe ultima variantă pentru că ultimul nu are victime în Bucureşti & Ilfov).
Vinerian Radoi, care de fapt s-ar numi Vinerian Bădoi, este dat de tabelul pentru decretul 1.379 ca născut la 15 iulie 1960, in satul Bulbuceni – Poiana din jud. Gorj. Am o suspiciune faţă de această persoană că ar fi persoană fictivă. O să revin la acest caz într-o secţiune viitoare.
Vlad Nicolae este dat la fel de către website-ul „portalulrevolutiei” ca născut în Ilfov şi mort la Bucureşti. Însă la pagina 776 din ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 aflăm că el s-a născut şi locuia în comuna Crovu, judeţul Dâmboviţa, şi că moartea ar fi survenit în comuna Pantelimon, datorită unei confuzii.
După cum am arătat în secţiunea aceasta, e posibil ca aceste erori să fi fost intenţionate , cu scop dezinformaţional, pentru a mai atenua discrepanţa dintre numărul provincialilor ucişi în capitală şi cel al localnicilor. Aşadar, dacă scoatem pe cei 9 din acel total de 18 date de website-ul „portalulrevolutiei” ca născute în Bucureşti & Ilfov şi decedate tot aici în decembrie 1989, rămânem cu 9 nume. Vom vedea în secţiunile următoare că alte documente dau cu totul alte cifre. Cele 9 nume sînt următoarele:
Adjanin Antonia Andreea,
Constantin Vania,
Filip P. Marian,
Ionita Nicolae,
Gatlan Mihai Lucretiu,
Palada Weiner,
Pantazica Gabriel,
Rus Ionel
Stefan Gheorghe,
La fel ca şi la Timişoara, şi în cazul Bucureşti au existat câteva morţi care nu au avut legătură cu invazia CIA, ci cu situaţii care se întâmplă constant şi în alte condiţii. Dumitrache Valeria are cruce în primul rând cu numărătoarea dinspre sud, (ultimul dinspre biserică) în Cimitirul Eroilor Bucureşti, de lângă Cimitirul Belu. La pagina 695 din ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 aflăm că ea a murit în urma unui accident de circulaţie produs în zona bulevardului Păcii.
Ca şi la Timişoara, şi la Bucureşti avem un caz de suicid trecut „din pix” tacticos în lista martirilor, şi cu cavou în Cimitirul Eroilor pe rândul 13 cu numărătoarea dinspre sud (atenţie că există un „rând” cu un singur mormânt între rândurile 3 şi 4! Dacă îl socotiţi şi pe acela, atunci numărul rândului este 14) , după cum se vede în imaginea de mai jos. La pagina 756 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că omul s-a sinucis.
Un alt caz de deces fără legătură cu evenimentele este Iordache Emanuel, care are cavou cu are cruce pe rând 8 dinspre nord, (dinspre biserică) . La pagina 656 din ordonanţa 14.10.2015 din citim că soldatul în termen Iordache Andrei Emanuel a fost împuşcat mortal din greşeală, de un coleg în joacă, după ce arma s-a descărcat, în incinta subunităţii de pază a U.M. 02666 Bucureşti. Aceeaşi situaţie citim la pagina 598 despre Manache Marian Cristi, militar în termen la U.M. 01210 Bucureşti.
O situaţie oarecum similară poate fi citită la pagina 707; ofiţerul Brebenel Vasile a fost împuşcat mortal de către militarul în termen Grosu Neculai în incinta U.M. 01612 Bucureşti în ziua de 23.12.1989. Acest eveniment ori a fost un accident, ori o răzbunare, reacţie firească în contextul serviciului militar obligatoriu de atunci. Am văzut la Sibiu că au existat mărturii de foc fratricid de instigare în interiorul instituţiilor represive . Însă asemenea misiuni nu pot fi făcute cu militari în termen. Oricum, şi acest caz a fost „mutat din pix” în rândul martirilor, deşi nu a avut nici un fel de legătură cu evenimentele tragice din acea perioadă. Crucea sa poate fi văzută pe rândul 5 cu numărătoarea dinspre nord.
Dar haideţi să ne punem în pielea nefericiţilor părinţi ce şi-au pierdut copiii în acel haos! Dacă dvs. aţi trăi în altă localitate şi v-aţi pierde astfel copilul, l-aţi lăsa în Cimitirul Eroilor? Eu unul nu l-aş lăsa. Şi astfel ar face mulţi; în primul rând pentru că îl vor aproape de ei acolo în cimitirul localităţii natale, pentru a-i pune o lumânare. Apoi, în acele momente majoritatea au furie pe stat şi autorităţi iar onoarea de a-şi vedea copilul „cinstit” astfel pare mai curând o insultă decât o bucurie. Un astfel de caz este cel al Andreei Antonia Adjanin, despre care profesoara ei spune că e înmormântată la cimitirul din Afumaţi, şi căreia merge şi îi pune flori atât pentru ea cât şi pentru mama ei, de asemenea decedată.
Un alt caz este cel al lui Adrian Dorin Danşe, care are cruce la cimitirul eroilor Oradea, după cum vedem în imaginea de mai jos. O să revin la acest caz secţiunea următoare pentru că de el se leagă o altă minciună, respectiv cum că ar fi murit pe 21 decembrie, după cum spune website-ul „portalulrevolutiei”. Se vede pe cruce trecută data morţii 24 decembrie.
Ideea că unor familii li s-ar fi confiscat pur şi simplu morţii pentru a-i ţine în ţarcul cimitirului eroilor este realmente terifiantă; după ce că aceşti oameni au fost sacrificaţi pentru a întări o minciună, a nu-i lăsa să se odihnească nici după moarte ne stârneşte furia. O singură idee ne-ar mai putea calma, respectiv aceea că sub acele cruci nu ar fi nimic, după cum am văzut că s-a întâmplat atât la Cluj , dar mai ales la Timişoara . Ce-i drept, căutând detalii despre Vinerian Radoi, sau Vinerian Bădoi, am dat de fotografia de mai jos, care pare făcută la înmormântarea sa. Mă îndoiesc că familia şi cei prezenţi ar fi fost aduşi la Bucureşti pentru a participa la această ceremonie funerară. Dimpotrivă, în această imagine se vede o înmormântare tipică în localitatea natală. Dacă această fotografie e autentică şi nu falsificată prin tehnicile de editare foto, atunci avem o dovadă că cel puţin un decedat la Bucureşti în 1989 nu se află în cimitirul eroilor de lângă Cimitirul Belu.
Şi totuşi există o cruce pentru Vinerian Bădoi pe rândul 19 (cu numărătoarea începută dinspre sud, opus bisericii) chiar prima pe rând, lângă gardul dinspre stradă. Mă îndoiesc că el ar fi fost dezgropat din localitatea natală de lângă rude pentru a fi mutat în cimitirul eroilor, deşi nu e tocmai exclus. Însă e posibil ca acest caz să fie o dovadă de Ghiţă Pristanda al secolului 20 cu morţii din tragedia din decembrie 1989, realizată de statul român, prin spionajul civil.
Dacă acest om a existat cu adevărat, familia putea fi convinsă să accepte reînhumarea în schimbul unei sume de bani, pentru a umfla ceva mai mult numărul morţilor iar minciunile de postului de radio „Europa Liberă” să nu mai pară atât de gogonate. Faţă de acest caz nu am indici că aşa s-a întâmplat. Însă am găsit 14 cazuri pentru care există astfel de indicii. După cum voi argumenta în penultima dintre secţiunile dedicate Bucureştiului, familiile nu pot fi blamate pentru că au acceptat bani în schimbul unor astfel de tranzacţii. Li se poate eventual reproşa faptul că au cerut prea puţin, deşi am găsit indicii că în 3 cazuri morţii au fost aduşi din provincie în Cimitirul Eroilor contra câte unui apartament. E ceva mai rezonabil decât 5000 de Euro oferiţi deceniul trecut de CEDO pentru familiile ce au pierdut pe cineva drag în mascaradă. Dar mă încăpăţânez să cred că viaţa acelor oameni era mai de preţ şi de cât un apartament, mai ales că ce au primit cu o mână li s-a luat cu cealaltă prin prăbuşirea nivelului de trai de dinainte de 1989 pe care majoritatea dintre noi l-am trăit.
La pagina 240 din cartea „Teroriştii printre noi: adevărul despre ucigaşii Revoluţiei” editată de Adevărul Holding (2011) scrisă de Grigore Cartianu, Cristian Delcea, Mihai Voinea şi Andrei Crăciun, există povestită o situaţie hilară şi revoltătoare cu un fals erou (Ioan Stamatin) care a murit în anul 2000 şi care are o cruce în Cimitirul Eroilor din Braşov, cu rangul de general. Singurul merit pe care acel om l-a avut a fost acela că a incizat numele celor ucişi în 1989, printre care şi al lui. Autorităţile au închis ochii o perioadă la aşa ceva, pentru că aşa a fost trendul de la începutul mascaradei din 1989. În continuare voi arăta câteva cazuri similare, cu particularitate bucureşteană; în schimbul unui loc de veci gratuit, şi chiar cu onoruri de a avea un membru martiri, anumite familii au acceptat să li se înhumeze morţii cimitirul eroilor... Cam aşa s-a făcut şi cu certificatul de revoluţionar.
Un caz care ne poate da o idee despre această operaţiune de dezinformare publică este Cercel Doina Rebeca. Ea merită certificatul de revoluţionar, pe care eu însă l-aş redenumi în „certificat de victimă a invaziei CIA din 1989”. La pagina 403 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că ea a fost „rănită prin împuşcare în seara zilei de 24.12.1989” şi că a „necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale”, după care s-a vindecat. Astfel de victime merită un loc gratuit de veci inclusiv în cimitirul eroilor, dar cu condiţia să fie menţionat că nu a murit în 1989 şi să primească un loc separat de cei ce au fost măcelăriţi atunci. Doina Rebeca a murit apoi în 1998, după cum observăm din data morţii scrise pe crucea cavoului său, aflat chiar în primul rând, cu numărătoarea începută dinspre nord (dinspre biserică).
Un caz care ne poate da o idee despre această operaţiune de dezinformare publică este Cercel Doina Rebeca. Ea merită certificatul de revoluţionar, pe care eu însă l-aş redenumi în „certificat de victimă a invaziei CIA din 1989”. La pagina 403 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că ea a fost „rănită prin împuşcare în seara zilei de 24.12.1989” şi că a „necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale”, după care s-a vindecat. Astfel de victime merită un loc gratuit de veci inclusiv în cimitirul eroilor, dar cu condiţia să fie menţionat că nu a murit în 1989 şi să primească un loc separat de cei ce au fost măcelăriţi atunci. Doina Rebeca a murit apoi în 1998, după cum observăm din data morţii scrise pe crucea cavoului său, aflat chiar în primul rând, cu numărătoarea începută dinspre nord (dinspre biserică).
Aşadar ea a murit la 9 ani după ce a fost rănită, şi e foarte probabil să nu se fi datorat rănilor din 1989. Dacă chiar a fost rănită şi poverestea nu e o minciună precum prea multe altele similare, atunci ea este o eroină, însă nu poate fi pusă în acelaşi loc cu cei care şi-au pierdut viaţa atunci. În acest caz trebuie totuşi făcută diferenţa dintre răniţii care au decedat ulterior din alte cauze şi cei care au murit în acele zile din decembrie 1989 şi lunile de după. Aceşti oameni merită un loc aparte în Cimitirul Eroilor. Altfel, acest caz este tras de păr să devină varianta bucureşteană a lui Călin Nemeş de la Cluj, trecut şi el pe lista martirilor, deşi s-a sinucis (de scârbă) în 1993 . Acest lucru pare o nouă mascaradă, pe lângă cea de a produce morţi fără sens, doar pentru acoperirea minciunilor de la postul de radio „Europa Liberă” despre care am amintit mai sus.
Un caz similar este Irod Gabriel, născut la 02.11.1948. La pagina 358 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că a fost agresat de forţele de ordine în ziua de 21.12.1989 şi a decedat tocmai la data de 08.03.1990. O să revin la cazul lui într-o secţiune viitoare faţă de tema morţii cam târzie . Deocamdată citez din acest document faptul că moartea sa „a fost neviolentă”, conform raportului medico-legal nr. A1/9682/1991 al IML Bucureşti. Ce-i drept, omul nu era tocmai de moarte, în 1989 având 41 de ani. Însă el putea muri de boli diverse precum infarctul sau cancerul. Faptul că acest document nu precizează dacă moartea s-a datorat complicaţiilor acelor agresiuni ale forţelor de ordine e cam dubios şi se suprapune peste mai multe astfel de situaţii, despre care le voi detalia într-o secţiune ulterioară . Dar observăm că nu se precizează despre ce fel de agresiune s-a aplicat asupra lui. Agresiunea poate fi şi una verbală, precum cea a apelativului de „huligani”. Deşi a avut parte de „moarte neviolentă” el are cruce în Cimitirul Eroilor, pe rândul 3, cu numărătoarea dinspre nord, alături de cei împuşcaţi în decembrie 1989.
Un alt posibil caz de oferire a unui loc de veci gratuit pentru îngroşarea aposteriori a numărului de victime a tragediei din 1989 este Bunea Marin, care nu există menţionat în niciun fel de document oficial privind victimele din 1989 exceptând web-site-ul „Procesulcomunismului” . Pe crucea sa de pe al treilea rând cu numărătoarea dinspre nord spre sud (dinspre biserică) vedem că anul naşterii sale este taman în 1931, adică tataie avea undeva la 58 de ani . Web-site-ul „Procesulcomunismului” îl dă născut cu 10 ani mai devreme, deci există posibilitatea să fi avut 68 de ani când a murit, dacă a existat cu adevărat. În această variantă, există posibilitatea ca el să fi murit de moarte naturală la aproape 70 de ani. Putem bănui însă că un astfel de om care a văzut ororile stalinismului în România nu avea chef să iasă la protest împotriva regimului la 60 sau 70 de ani din postura de şofer de tir, aşa cum citim pe cruce că era. La vârsta aceasta principalul interes este acela de a te bucura de anii de pensie. Dar el putea totuşi fi vânat în spaţii neutre la fel cum s-a întâmplat la Timişoara, Cluj şi mai ales Sibiu. Însă remarc că acest om nu a lăsat nicio urmă în spaţiul public, numele său purtându-l şi alte persoane mai cunoscute, precum un cântăreţ sau un primar. Nu există în arhivele CEDO, fapt destul de firesc şi pentru cazul în care ar fi existat: dacă a primit un loc de veci în cimitirul eroilor, e foarte probabil ca familia să fi primit şi certificat de revoluţionar sau urmaş, împreună cu beneficiile materiale aferente, Pentru ce să mai fie apelat CEDO în această situaţie?
Pe rândul 13 (parcă număr cu ghinion) din Cimitirul Eroilor, cu numărătoarea dinspre sud, există o cruce cu numele Ioan Simion Pop, decedat pe 24.12.1989, după cum putem vedea în imaginea de mai jos. Citim pe crucea sa că acesta ar fi fost realizator TVR. Ei, na bravo! Iată în sfârşit un angajat TVR mort în mascarada din 1989! În schimb civilii de afară chemaţi să „apere televiziunea” au fost vânaţi cu zecile, pe lângă alte câteva zeci de militari. Altă bizarerie e faptul că televiziunea publică nu a putut găsi un coleg care să vorbească despre acest presupus erou într-un posibil documentar, fie el şi singurul „erou” al instituţiei. Căci, la fel ca în cazul PCR, niciun angajat al acestei instituţii n-a fost ucis în decembrie. Am găsit însă un Ioan Simion Pop, realizator TV care a dat un interviu în „Dilema Veche” . Mă mir cum de n-a dat un interviu despre el însuşi… Domnu’ Pleşu, cum stăm cu adevărul? Parcă eraţi acţionar pe la „Dilema Veche”, sau ceva mare şef… Am înţeles că nu e voie să vorbiţi despre „Sindromul Timişoara” al lui Jean Baudrillard, că nu se suprapune peste agendă... Dar cum e cu Ioan Simion Pop? Sau, cumva ocupat cu rubrica de piţipoance, n-aţi avut timp să verificaţi?
„Ghinionul” e că Ioan Simion Pop nu există ca decedat în nici un document oficial cu martirii din 1989 şi nu a lăsat urme în spaţiul public. Există un Simion Ion, arestat în seara zilei de 21.12.1989 şi eliberat pe 22, despre care citim la pagina 291 din ordonanţa din 14.10.2015, dar, desigur, fără legătură cu situaţia de faţă. Apoi mai există un alt Simion Ion la pagina 581 din ordonanţa din 14.10.2015, care – a naibii coincidenţă! – ar fi fost militar în termen la U.M. 02658 Bucureşti trimisă să apere chiar TVR, unde a şi fost ucis la data de 23 decembrie. Data naşterii însă exclude posibilitatea să fie aceeaşi persoană. Faptul că unul era realizator TV şi altul militar în termen reduce probabilitatea de a fi aceeaşi persoană la un nivel minim.
Remarc însă haosul informaţional cu aspect de eroare se poate vedea în ordonanţa din 14.10.2015, unde citim despre Simion Ion. Observaţi aici hal de exprimare într-un document oficial:
„a fost audiat tatăl acestuia, Simion Dumitru, domiciliat în Bucureşti, com. Borăscu, jud. Gorj,”
O să vedem într-o secţiune ulterioară că există alte 22 de nume cu cavou în Cimitirul Eroilor din Bucureşti care nu există în documente oficiale . Ne aducem aminte despre alba-neagra cu cadavrele neidentificate la Timişoara . Mai mult decât atât, la Bucureşti există 6 cruci în Cimitirul Eroilor care nu au nume pe ele, fapt ce deschide suspiciunea că ar fi putut fi sustrase din alte cimitire şi aduse pentru a îngroşa numărul morţilor, aşa cum s-a făcut cu imaginea terifiantă a femeii spintecate şi a copilului la Timişoara. După cum se vede în imaginea de mai jos, aşa arată faţa primei cruci dinspre stradă din rândul 4 (cu numărătoarea începută dinspre nord, dinspre biserică):
şi al cărei spate arată aşa: .
Pe acest rând mai sunt două cruci la fel, una după alta, pentru care o fantomă vine şi pune flori, după cum vedem mai jos:
Pe lângă acestea mai există încă trei la fel pe rândul 5, tot cu numărătoarea începută dinspre nord.
Apoi există un număr de 2 cruci ale căror nume nu se distinge clar. Pe o cruce din rândul 15 (cu numărătoarea începută dinspre sud, fără rândul cu un singur cavou).
Alt caz este ( al celei pe care am găsit-o eu ulterior ca) Emilia Nedelschi, nume care se găseşte doar în ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014. Acest nume se găseşte pe o cruce de pe rândul 11 (cu numărătoarea începută tot dinspre sud).
Observăm că pe niciuna nu este scrisă data exactă a morţii şi nici măcar anul. Pe lângă acestea 2 mai există un număr de alte 29 de cruci pe care nu este scrisă data exactă a morţii, sau măcar luna, ci doar anul 1989, după cum am putut vedea mai sus în cazul Cercel Doina Rebeca. Acestea sunt:
Calotă Victor Gabriel, rândul 1 (cu numărătoarea începută dinspre sud),
Cauc Silviu, rândul 1, nu există în documente,
Dumitrache Valeria, rândul 1, decedată în urma unui accident auto,
Nastalin Georgeta, rândul 2, nu există în documente,
Morăraş Constantin, rândul 2,
Pantazescu Gheorghe, idem,
Anatol Balanescu, rândul 3, există doar în tabelul nominal pentru decretul nr. 1.379
Săvescu Gheorghe, rândul 3,
Ionescu Nicolae, rândul 4 (toate de mai jos fără rândul cu un singur cavou),
Jianu Dumitru, rândul 6,
Constantinescu Traian, rândul 6, există menţionat doar în Ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014,
Cheptănaru Alexandru, rândul 11, nu există în documente
Emilia Nedelschi, rândul 11, deja menţionată,
Maria Daniliuc, rândul 13, nu există în documente.
Bulgaru Mihai, rândul 15, există doar în tabelul nominal pentru decretul nr. 1.379 .
Isacov Ioan, rândul 15,
Mustafa Petre, rândul 16,
Mustea Constantin, rândul 17,
Mierlă Nicolae, idem,
Iagăru Constantin, rândul 19,
Bărbieru Ciprian, rândul 20,
Bozsori Adalbert, rândul 10 cu numărătoarea începută dinspre nord, nu există decât în tabelul nominal pentru decretul nr. 1.379 cu numele de Bozsoki,
Ristescu Viorel, rândul 10 dinspre nord,
Bulai Napoleon, idem,
Iordache Emanuel, rândul 8 dinspre nord, ucis din greşeală,
Ghiţescu Ghrorghe, rândul 8 dinspre nord,
Sasu Ion, idem,
Moraru Ghe Valentin, rândul 7 dinspre nord,
Bodo Marius, rândul 6 dinspre nord, există menţionat doar în Ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014
Balan Florian, rândul 2 dinspre nord, există menţionat doar în decretul nr. 110/1991,
La aceste nume mai putem adăuga unul, cel al crucii aparţinând Violetei Coralia Radu din rândul 4 (cu numărătoarea începută dinspre sud), care este o combinaţie între cruce pe care nu este scrisă data exactă a morţii şi cruce a cărei nume nu se distinge clar:
Aici putem adăuga şi cazul Cercel Doina Rebeca, menţionat mai sus, ca o tentativă reuşită de a induce în eroare despre data morţii. Pe rândul 3 (cu numărătoarea începută dinspre nord) există un nume de decedat, Sebo Aurel Horea Nicolae, pentru care nu se precizează nici măcar anul morţii şi al naşterii, în aşa fel încât ar putea fi murit la răscoala de la Bobâlna.
Aşadar, însumate cu totul, numărul crucilor cu date neclare ale morţii la cimitirul eroilor din Bucureşti este de 37.
Securiştii au fost identificaţi cu teroriştii şi încă sunt identificaţi astfel de cei care încă încearcă să menţină această falsă naraţiune în opinia publică românească. Cu toate acestea, atunci când e vorba să fie îngrăşat numărul morţilor, ei au fost trecuţi la eroi, tipic capitalismului sălbatic post 1989, după cum putem vedea în crucea de mai jos:
Ea aparţine lui Popescu Florin 25 ani, locotenent de securitate, care a fost împuşcat în 23 decembrie 1989 în masacrul de la Aeroportul Otopeni . El nu există în tabelul nominal pentru decretul 1.379 şi nici website-ul „portalulrevolutiei”. De asemenea, există mai multe nume de Popescu consemnate la CEDO, dar niciunul despre cel ucis în decembrie 1989. A nu se confunda cu Popescu Traian Florin, care a fost altă persoană şi are cavou distinct în cimitirul eroilor din Bucureşti.
Cimitirul Eroilor din Bucureşti are 30 de rânduri cu numere variabile de cruci, la care se adaugă încă un cavou între rândurile 3 şi 4 cu numele Vechiu Constantin pe cruce. Nu ştiu dacă acest singur cavou poate fi numit rând, având în vedere că rând înseamnă o înşiruire, adică prezenţa a cel puţin 2 elemente. Structurarea sa este următoarea, cu numărătoarea rândurilor dinspre sud (partea opusă bisericii):
- 1 rând cu câte 6 cruci, respectiv 10;
- 3 rânduri cu câte 7 cruci, respectiv 2, 3 şi 11;
- 11 rânduri cu câte 8 cruci, respectiv 1, 5, 6,7, 8, 9, 12, 13, 14, 15, şi 16;
- 4 rânduri cu câte 9 cruci, respectiv 17, 18, 19 şi 30;
- 3 rânduri cu câte 10 cruci, respectiv 20, 21 şi 22;
- 2 rânduri cu câte 11 cruci, respectiv 23, şi 25;
- 2 rânduri cu câte 12 cruci, respectiv 24, şi 26;
- 1 rând cu 13 cruci, respectiv 29;
- 2 rânduri cu câte 14 cruci, respectiv 27, şi 28;
Numărul total de cruci se potriveşte cu numărul dat de tabelul nominal pentru decretul 1.379. Dar vedem că ele nu se potrivesc individual cu ce ar trebui să fie în cavourile de care sînt ataşate. Ca într-un film de groază, pun întrebarea terifiantă din titlul acestei secţiuni către autorităţi : ce se află în cavourile din cimitirul eroilor din Bucureşti?
În continuare voi face o contabilizare pe judeţe a numelor de decese date de website-ul „portalulrevolutiei” ca originate în Bucureşti, în ordine descrescătoare. Primul loc îl ocupă judeţul Buzău cu 17 nume de morţi:
Androne Pavel,
Bobes Constantin Stroe,
Caraliu Petre,
Cristian Florin Puiu,
Dan Costel Gigel,
Fercu Daniela,
Florin Grigore Iulian,
Ilies Dragos Traian,
Luiuz Maricel,
Manaila Vasile Dorel,
Mocanu Stefan,
Paladoiu Ion,
Patulea Catalin,
Purcherea Laurentiu,
Samoila Viorel,
Tataranu Maria,
Vilculescu Stanica.
Cu 11 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Iaşi:
Alexandroaie Cristinel,
Aneculai Ovidiu,
Bezedica Costica,
Burdea Ionel,
Copaceanu Constantin,
Datcu George Daniel,
Heleteanu Gheorghe,
Oprea Viorel,
Panaite Ionel,
Rusu Gheorghita,
Vechiu Constantin;
şi judeţul Teleorman:
Albu Marian,
Andrei Constantin,
Burcea Vasile,
Chirita Ion,
Costache Ionel,
Dontu Ginel,
Falca Dumitru Doru,
Petanca Nicu,
Stemate Mihaita,
Vlad Ilie,
Zamfir Traian.
Cu 10 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Dâmboviţa:
Anghel Marian,
Barbu Petre Marian,
Cristea Adrian,
Doia Dumitru,
Dragut Dumitru,
Negulici Valeriu Marian,
Nicolae Marius,
Pantea Ioan,
Puiu Petre,
Stanciu Jean.
şi judeţul Prahova:
Bucse Gh. Dumitru Emil,
Bucur Florin Vasile,
Constantinoiu Vasile,
Grigorescu Ilinca Ruxandra,
Moldoveanu Marian,
Oncioiu Gheorghe Petre,
Oprescu Adrian,
Petre Eugen,
Preda Ionut,
Puiu Sorin.
Cu 9 nume de decedaţi la Bucureşti, este Bucureşti & Ilfov:
Adjanin Antonia Andreea,
Constantin Vania,
Filip P. Marian,
Ionita Nicolae,
Mihai Lucretiu Gatlan,
Palada Weiner,
Pantazica Gabriel,
Stefan Gheorghe,
Vlad Nicolae;
şi judeţul Galaţi:
Bejenaru Florin,
Coliba Florentin,
Crap Costel,
Crihana Leonete,
Dobre Tudor-Toma,
Grigoras Marian,
Ionascu Paul,
Mitu Nelu,
Tobos Silvica.
Cu 8 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Vaslui:
Andrei Eugen Radu,
Filoti Claudiu,
Marin Lucian,
Munteanu Maria,
Nedelea Adrian,
Olaru Cristian,
Stratulat Marin,
Vasiliu I. Mitica.
Cu 7 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Bacău:
Bantu Vasile,
Hasan Marius Costel,
Ladaru Petrica,
Nechita Gheorghe Aurel,
Pintea Ion Ciprian,
Rusu G. Gheorghe,
Timosenco Vanea Valentin;
şi judeţul Gorj:
Vinerian Radoi ( sau Vinerian Bădoi),
Barboi Dumitru,
Cuznetov Iuliu,
Fota Ion,
Merisescu Gh. Valentin,
Militaru Vasile,
Petrescu Dumitru Dumitru.
Cu 6 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Botosani:
Dumitras Sorin Stefan,
Grindei Nicolae,
Mesler Petru Constantin,
Stoiciuc Marcel,
Vatavu Ovidiu,
Zbant Mihai Ion;
judeţul Suceava:
Bordeianu Constantin,
Buluci Nicolae (website-ul „portalulrevolutiei” îl listează la Bucuresti),
Husman Ioan Doru,
Mihailovici C-tin Puiu,
Neculeasa Ionel,
Ungurean Sorin;
şi judeţul Vâlcea:
Berbecel Florea,
Flonta Nicolae,
Gheonoiu Laurentiu,
Gradinaru Dumitru,
Mihailescu Petre,
Muicaru Ion (website-ul „portalulrevolutiei” îl listează la Ilfov).
Cu 5 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Cluj:
Buta Vasile,
Gog Radu,
Kovacs Laszlo,
Matis Dorin Petre,
Osan Florin;
şi judeţul Olt:
Argherie Ion,
Ciobanu Nicolae,
Olaru Victor,
Popa Daniel,
Simion Ion.
Cu 4 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Argeş:
Cordas Benone Andrei,
Mihai Mihail,
Petre Ion Dumitru,
Traistaru Daniel;
judeţul Dolj:
Olaru Marius,
Radu Aurel,
Stanica Ion Ilie,
Ungureanu Nicolae;
judeţul Maramureş:
Horia Daniel,
Maresi Eugen,
Pricop Pavel,
Tinacui Vasile;
judeţul Ialomiţa:
Cilibeanu Adrian,
Glavu Lina,
Hij Dragomir,
Tudor Dragu;
şi judeţul Neamţ:
Mindru Dumitrel,
Mosneagu Ioan,
Nemesu Lica,
Simionescu Dumitru Vasile.
Cu 3 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul Arad:
Don Radu Adrian,
Herbei Dinu Cristian,
Ranoiu Gelu Iustian;
judeţul Giurgiu:
Manache Cristian Gh.,
Mititelu Ion,
Stan Costica Nicusor;
judeţul Hunedoara:
Gociu Nicusor,
Iordache Emanuel,
Lukacs Jeno Tibi;
judeţul Mureş:
Hota Ionel (website-ul „portalulrevolutiei” îl listează la Prahova),
Man Leonte Nicolae,
Takacs Laszlo Szilard;
judeţul Satu Mare:
Kyraly Mihaly,
Salajan Mihaela Raluca,
Zimbru Grigore;
judeţul Timiş:
Bozsoki Adalbert,
Briciu Leontin Achim,
Daniliuc Gh. Nicolae;
şi judeţul Tulcea:
Budes Tascu Nicolae,
Gavrilov Corneliu,
Serian Mihai.
Cu 2 nume de decedaţi la Bucureşti este judeţul judeţul Alba:
Patcas Ioan,
Rosa Mircea;
judeţul Caraş Severin:
Ghimboasa Iosif,
Stanescu Nicolae;
şi judeţul Constanţa:
Moraru Horia Teodor,
Stroe Matei Napoleon.
Cu un singur nume de decedat la Bucureşti este judeţul Bihor:
Danse Adrian Dorin;
judeţul Bistrita:
Bucur Cristian Remus;
judeţul Braşov:
Arisanu Petre Ion;
judeţul Călăraşi:
Rosu Gheorghe;
judeţul Harghita:
Colceri Imre;
judeţul Sălaj:
Butuza Sergiu;
judeţul Sibiu:
Cazan Ioan;
şi judeţul Vrancea:
Silvestru Jim.
Şi acum să facem adunarea!
17 Buzău;
11 Iaşi + 11 Teleorman = 22;
10 Dâmboviţa + 10 Prahova = 20;
9 Bucureşti & Ilfov + 9 Galaţi= 18;
8 Vaslui,
7 Bacău + 7 Gorj = 14;
6 Botosani + 6 Suceava + 6 Vâlcea = 18;
5 Cluj + 5 Olt = 10;
4 Argeş + 4 Dolj + 4 Maramureş + 4 Ialomiţa + 4 Neamţ = 20;
3 Arad + 3 Giurgiu + 3 Hunedoara + 3 Mureş + 3 Satu Mare + 3 Timiş + 3 Tulcea = 21;
2 Alba + 2 Caraş Severin + 2 Constanţa = 6
1 Bihor + 1 Bistrita + 1 Braşov + 1 Călăraşi + 1 Harghita+ 1 Sălaj + 1 Sibiu + 1 Vrancea = 8
17 + 22 + 20 + 18 + 8 + 14 + 18 + 10 + 20 + 21 + 6 + 8 = 182
La finalul secţiunii următoare voi face acelaşi lucru cu numele date de tabelul nominal pentru decretul nr. 1.379 ca aparţinând unor persoane născute în provincie şi ucise în Bucureşti şi Otopeni (în număr de 217) în timpul tragediei din 1989 , pe lângă deconspirarea altor nepotriviri în minciuni în documente ale autorităţilor în ceea ce priveşte aceste nume.
