Si atunci lucrurile devin ceva mai clare: am avut scrisori (pe hartie) si telefon si inainte de internet. Insa el faciliteaza un anumit tip de rapiditate cu costuri minime. Se poate folosi direct telefonul prin conectare la anumite siteuri ajutat de o pereche de casti si microfon pentru discutii cu persoane intime fata de care nu trebuie sa-ti cauti cuvintele. Insa poti folosi internetul ca telefon si pentru a fi sigur ca mesajul tau este sigur receptat de cine trebuie auzindu-i clar vocea. Sau poti folosi messengerul si chatul pentru discutii un pic mai controlate si mai lungi. Insa nu sti daca cumva partenerului i-a cazut reteaua si s-a intamplat sa nu primeasca ultimul tau mesaj. Discutiile in timp semireal cu ajutorul chat-ului mai au discomfortul ca fiecare dintre cei 2 interlocutori poate vedea o anumita directie de decurgere a discutiei astfel incat raspunsurile pot parea dialog al surzilor. Iata un exemplu:
- "A: ce parere ai despre x?
- B: asa si asa...
(intre timp ii mai vine o idee si continua sa scrie pe tema x in timp ce A ii mai trimite un mesaj) - A: dar despre y?
- (B deja scrisese mesajul si il trimite fara sa se refere la ultimul mesaj al lui A --care nu apruse cand se apucase sa-l conceapa--ci la penultimul )
- B: pacat ca e un pic fandosit in rest e ok."
Iata ca a aparut o confuzie: A se refera la y si B la x... Deja comunicarea ia o latura usor haioasa.
E clar ca niste probleme un pic mai complicate, cu raspunsuri mai complexe ar da peste cap toata discutia. Si atunci poti folosi e-mailul prin care trimiti mesaje unui amic. Ajung mai tarziu si fiecare are timp sa l citeasca. Diferenta fata de scrisorile pe care si le trimiteau buncicii si rasbunicii consta doar in rapiditatea livrarii "scrisorilor" care intrece posta clasica. Dar daca cineva vrea sa citeasca mesajele celor 2? Eventual sa intervina? Atunci baietii din spatele netului au inventat "listele de discutii" de genul "yahoo groups" unde fiecare lista fie e libera fie are un administrator care modereaza comentariile.
Neajunsurile grupului de e-mail sunt 3. Primul este ca te poate enerva un membru din lista si nu poti sa scapi de el pt. ca moderatorul nu il da afara. Al doilea e ca lista poate deveni atat de mare incat sa iti pierzi o gramada de timp stergand mesajele trimise cu duiumul de toti membrii. Apoi, daca pleci in vacanta se intampla sa ti se blocheze casuta postala cu mesaje necitite si sa nu mai poti primi mesaje mai importante. Si atunci baietii de la IT au inventat forumul care e un site special in care intri si citesti mesajele fara sa te trezesti ca ti se blocheaza casuta postala.
Din pacate si la forum au aparut probleme. Nevazand omul in fata, fiecare proiecteaza pe neve in celalalt tot felul de figuri de la inger la diavol. Si asa au inceput certurile asa ca forumul poate foarte usor degenera in mahala. Daca nu sunt certuri sunt spamuri sau mesaje troll menite doar sa incurce discutia si nu sa o construiasca. Moderatorii pot sterge mesajele sau pot da afara utilizatorii insa ei pot intra cu nickname-uri. Acum apare problema cu bietii moderatori care trebuie sa faca ceea ce faceai tu cu lista de discutii. Si nu stiu cum se face ca mai toata lumea e nemultumita de moderator. Ba ca e dur, ba ca e prea ingaduitor. Si atunci fiecare se hotaraste sa fie moderator, fuge de pe forum si isi face blog.
Problemele blogului sunt cam aceleasi ale forumului. RSS Feed-urile sunt in masura sa iti anunte noile mesaje (comentarii si articole) la fel cum poti fi anuntat de pe forumuri sau cum le vezi in lista de discutii. Cu cat mesajele sunt mai multe cu atat esti mai putin atent la ele. Cu cat il izolezi mai mult cu atat sansele de evolutie si a unui dialog constructiv sunt mai reduse.
Iata ca blogul nu este neaparat un jurnal. Poate fi un jurnal daca evenimentele din viata ta devin subiect de interes pentru o comunitate anume. Dar trebuie inteles ca blog nu inseamna un jurnal pe care tu il tii asa cum se tine jurnalul in adolescenta ascun de restul familiei sau de restul celor ce te cunosc face to face. Chiar daca oferi posibilitatea comentarii insemnarilor tale, asta nu inseamna ca ai blog. Pentru a avea blog trebuie sa comunici cu alti blogari. Daca ai pretentia ca ei sa vina si sa te asculte fara crincet ai facut, eventual un site cu aspectde blog, atunci trebuie sa faci si tu acelasi lucru. Pana si companiile "serioase" au activitate retroactiva on line. Asta inseamna bloggingul mai mult decat o intimitate pe care incerci s-o protejezi de curiozitatea celorlalti.
Chat-uri, mailuri, liste de dicutii, forumuri si bloguri: toate acestea sunt menite sa reduca distantele dintre oameni. Toate acestea sunt modele de comunicare mai familiale , mai intime sau mai specializate si mai formale.
Actualizare 2013. Toate acestea au fost combinate intr-un mod subtil de catre Facebook. Majoritatea retelelor de socializare de dinainte de 2010 aveau avantajul ca combinau intimitatea blogului care risca sa se izoleze cu deschiderea spre noi cititori asa cum o facea forumul. In locul moderatorului s-a plasat insusi userul care decide cat sa iasa in public, cu ce informatii si cat e decis sa dezvaluie din intimitatea sa.
Aceasta combinatie a fost intrevazuta de Zucker boy. Dar initial Facebook era cu mult in spatele altor retele de socializare de acelasi gen din anii 2000. Explozia a avut loc dupa anii 2010. Zucker boy a reusit sa convinga autoritatile americane sa-i dea niste bani cu care sa creeze acest megaportal cu alura de megaforum. Singur baiatul de zahar nu putea face acest lucru. Facebook e un gigant. Numarul utilizatorilor este colosal. Serverele care ar suporta un astfel de megaforum costa imens. De unde sa plateasca baietasul de zahar? Din 2-3 reclame cea par firav in dreapta paginii? Nu prea cred? Cred in schimb ca autoritatile americane vor sa faca din Facebook o noua baza de date cu privire la identitatea cetatenilor. Facebook este noul ID. Si de aceea i-au dat bani domnisorului. Autoritatile americane au preferat riscul de a raspandi parerile reale ale oamenilor si nu cele impuse prin mass-media traditionala in schimbul unui anumit tip de spionaj in viata personala a cuiva. Pentru ca, din pacate, din cateva like-uri date pe Facebook, un psiholog iti poate creiona personalitatea. La o adica, libertatea de intrunire oferita de Facebook (garantata de Constitutiile statelor dar sufocata subtil de catre actiunile reale ale autoritatilor) poate fi controlata prin alte metode. Una este cea a postacilor platiti, probabil membri de periferie ale (de)serviciilor secrete. Ei contracareaza anumite opinii „periculoase”. Alta este cea pe care am observat-o concret aici: http://baldovin.blogspot.ro/2013/08/facebook-incearca-sa-blocheze.html . Si , desigur, mai sint si altele de acest gen. Deocamdata, de dragul comunicarii cu prietenii aflati la distanta mare sau a intalnirii unor oameni cu acelasi pasiuni sau opinii despre anumite subiecte, multi dintre noi am acceptat acest nou tip de ID. Facebook e de departe cea ai populara retea de socializare. Ramane de vazut pana cand.
