Wimbledon 2019

July 15, 20190 comentarii



Pentru multi editia a acestui an de Wimbledon e sinonima cu suprematia româneasca in tenis si in lume in general. O prostie, desigur. Limba latina n-a fost creata de daci, nici laserul, nici umanitatea. Centrul Universului nu e pe platoul Bucegi iar Stan si Bran totusi n-au fost români, desi e greu de crezut…

Urmând aceeasi logica, cel mai important eveniment din cadrul marelui turneu londonez de tenis nu este titlul cucerit de compatrioata noastra Simona Halep, ci performanta partenerei sale din optimi, Cori Gauff. Copila asta are doar 15 ani si se anunta cel mai fulminant fenomen din istoria tenisului feminin. Simona a avut cu ea poate cel mai greu meci in acest turneu. La 15 ani ea are toate capitolele puse la punct. Ii lipseste, desigur, experienta slefuirii loviturilor si un corp matur. A invins-o in primul tur pe legendara Venus Williams, cea care are mai multi ani ca jucatoare profesionista decât are ea ca om pe pamânt. Plus ca ea vine de la juniori, pornind practic dintr-un alt turneu de calificari pentru tabloul principal. Daca evolueaza in acelasi ritm, in câtiva ani va deveni o alta Serena Williams care va matura pe jos cu adversarele, inclusiv cu Simona.



Al doilea eveniment important care s-a petrecut la acest turneu sunt cele doua meciuri din finala si semifinala la masculin care au aratat un tenis nemaivazut pâna acum. Protagonistii au fost primii 3 ATP Nadal, Federer si Djokovic (cine altii?), probabil cei mai mari jucatori din istorie. Daca va uitati la un meci din jurul razboiului 2 mondial sau anii 60, observati ca majoritatea mingilor faceau unghiuri strânse sau erau paralele cu tusele laterale. Incepând de atunci aceste unghiuri s-au largit constant. Ei bine, tenisul actual a ajuns sa se joace in unghiuri strânse cu linia fileului. Asta inseamna o disponibilitate uriasa spre efort, respectiv o mobilitate nemaivazuta stânga-dreapta. Un punct in fata acestor giganti se câstiga cu câteva sprinturi de 5-10 metri intr-o parte si alta. In video-ul de mai jos sunt cele mai importante momente ale finalei, insa nu si cele mai spectaculoase de care vorbeam.



Iar aici e meciul intreg, care probabil ca va fi sters dupa o perioada, pe motive de drepturi de autor.



De obicei pâna recent aceste sprinturi erau semnul pierderii punctului, cu adversarul care te paseaza pâna te oboseste si invariabil gresesti mingea sau n-o mai ajungi. O minge plasata lânga tusa te pune in dificultate iar telul unui jucator normal este sa reuseasca sa o repuna in terenul adversarului. Cei trei se misca constant astfel pentru ca reusesc, nu doar sa prinda o astfel de minge, dar si sa o transforme lovitura câstigatoare proprie. Si asa timp de câteva schimburi. Am numarat vreo 33 ieri intre Federer si Djokovic. La asa ceva jucatorii unghiurilor strânse de dinainte de 1970 n-ar putea sa faca fata. Contemporanii acestor titani reusesc si ei sa dea/ia câteva. Insa nimeni din circuitul ATP nu poate mentine ritmul constant precum ei. Unul precum Nick Kyrgios i-a dat 30 de asi lui Nadal. Ce-i drept, ibericul nu s-a intrebuintat la adevaratul potential. A putut recupera tocmai prin aceste sprinturi laterale si a câstigat. Lovituri puternice au Isner sau Kevin Anderson, dar niciunul nu poate face acestui tenis oblic practicat de cei 3. A câstigat in cele din urma Djokovic, beneficiind si de un culoar mai lejer, Federer intrebuintându-se serios cu Nadal in semifinala. Cred ca totusi Federer a aratat cel mai constant tenis, insa Djokovic are probabil cel mai bun retur din istorie.

Abia al treilea eveniment al acestui turneu e Simona. Ne umple de mândrie, desi nu prea avem merite in succesul ei. Stim cum e cu investitiile in sport  , nu? Simona a jucat cel mai bun tenis al ei de pâna acum, surclasându-si cu mult adversarele. A dat mult mai multi asi decât obisnuia pe la diferite turnee, si chiar Serenei i-a dat unul. Dar, dincolo de asta, primul ei serviciu este mult mai puternic, adversarele nereusind sa-l returneze. Simona a avut mereu mobilitate pe linia de fund, dar plusul la acest turneu a constat in precizia loviturilor riscante (numite câstigatoare). Multe dintre aceste lovituri se duceau dincolo de tuse si punctul era pierdut. Acum Simona le pune pe majoritatea in teren. Iar multe dintre ele au fost executate in regim de viteza. Si asa se face ca la aceasta editie de Wimbledon Simona a executat un numar record de astfel de lovituri câstigatoare.

Multi sunt tentati sa creada ca aceasta suprematie e echivalenta cu ramânerea acolo. Din pacate, la tenis, mai mult decât la oricare alt sport intervine finetea. Cei care n-au pus mâna pe o racheta sa joace macar 4-5 luni saptamânal nu stiu ce inseamna asta. Finetea este echivalenta cu reusirea intentionata de mingi plasate in teren langa tuse, numite lovituri câstigatoare atunci când adversarul nu le mai ajunge. Ele sunt date cu o precizie demna de maestrii artelor martiale. Finetea acestor miscari ale mâinii nu se vede din tribuna. Doar cei care joaca tenis le pot intui. Traiectoria mingii se vede, insa nu si miscarea fina a mâinii care a lovit-o, prin racheta. Doar baschetul se apropie de finetea miscarilor din tenis.

Tenisul e un baschet al liniei, asa cum baschetul e un tenis al cercului. Există diferente dar asemanarile sunt mult mai mari. Mingea data un pic mai sus sau mai jos la baschet poate lovi inelul si aruncarea esua. In acelasi fel la tenis mingea data prea sus peste fileu poate iesi din teren, iar cea prea jos ramâne acolo. O primă diferenţă e greutatea mingii. O a doua diferenta care face tenisul mult mai dificil e ca mingea la e trimisa printr-un obiect intermediar, iar cea de baschet e trimisa direct din mâini. Adevaratii jucatorii de tenis au „senzori” naturali in racheta. Racheta e prelungirea mâinii.

Problema e ca finetea asta se diminueaza odata cu oboseala. Simona are deja 27 de ani. De acum incolo corpul ei se duce in jos in materie de capacitate de joc. Ea nu trebuie sa mai vâneze câstigarea de turnee sau adunarea de puncte pentru a ramâne pe locul 1. Competitia e mare. Ea trebuie, dimpotriva, sa rareasca numarul de turnee si sa participe doar la cele importante. Iar când ajunge acolo trebuie sa prinda maximul de forma, exact ca la Wimbledon-ul de anul acesta. Multi s-au alarmat pentru „indolenta” cu care ea a jucat in acest an. Dar, de fapt asta a fost o strategie. Serena Williams o practica si a ajuns in finala la 37 de ani, dupa o pauza de maternitate. Asta explica imobilitatea ei de sâmbata. Ea e deja jucatoare batrâna. Are forta, are finetea loviturilor, insa fizicul ei nu mai are mobilitate. Daca forteaza mobilitatea, atunci pierde precizia loviturilor. Si asta se intâmpla in general la tenis, cu exceptia celor 3 mai sus mentionati. Dupa 3 meciuri precum cele din finala, semifinala si sferturi, jocul incepe sa scârtâie. In general, in timpul unui meci de tenis, dupa ce iti intra niste lovituri, ulterior ele nu mai intra. Pare de neexplicat. Insa finetea e cheia intelegerii acestui fapt. Asta explica de ce ritmul poate scadea. Asa ca in loc de vitejescul „Sarim/sarim/ si va macelarim!” din fotbal, strategia Simonei trebuie sa fie aceea de asteptare pentru prinderea formei maxime la turneele de Grand slam.

Foarte multi dintre comentatorii de tenis vorbesc despre acest sport din postura de jucatori de fotbal. Multi echivaleaza o lovitura buna in tenis cu un sut puternic de fotbal. Exista, intr-adevar, o oarecare asemanare in privinta loviturilor de penalty sau pasarea printre adversari, pe culoar. La tenis culoarul e dat de insusi adversarul direct si tusa (out-ul), care consfinteste pierderea directa a mingii sau un retur castigator. Dar la fotbal nu conteaza atât de mult finetea. Cu tenisul e alta poveste. Driblingurile cele mai fine ale lui Messi nu sunt nici 1% din finetea unei miscari de mâna oprita la timp pentru executia unui lung de linie corect. Loviturile in tenis presupun miscari scurte si precise. Culoarele la fotbal pot avea si 2-3 metri latime. La tenis el e cam 1 metru de la tusa inspre mijlocul terenului. La fotbal poti da pasa gresita si apoi poti alerga spre recuperare. La tenis mingea in afara acelui metru de tusa e fie out (si punctul pierdut), fie oportunitate pentru adversar de a executa el o lovitura câstigatoare la un metru de tusa. Coechipierul de la fotbal ce primeste o pasa neglijenta se mai poate duela cu adversarul pentru minge. Dar dupa mingea din tenis nu aleaga decât adversarul spre a o intoarce impotriva ta.

Pâna nu pui mâna pe racheta si incerci sa vezi tehnica unei lovituri nu poti intelege ce inseamna acest joc. Indiferent daca joaca constant fotbal sau nu, fiecare a dat cu piciorul intr-o sticla de plastic de pe strada si a putut exersa o lovitura corecta. Fiecare a aruncat cu obiecte dupa prieteni in copilarie, asa ca poate arunca o minge de handbal corect. Chiar daca e mai usoara decât o minge de baschet, o hârtie cocolosita aruncata cu bolta in cosul de gunoi, sau un tricou aruncat in cosul de rufe seamana cu aruncarea mingii de baschet. La tenis iti ia mii de lovituri pâna când simti acel obiect intermediar numit racheta ca parte din corpul tau. In mâna unui experimentat racheta capata nervi, devine un membru al corpului. Nu exista sticle pe strada care sa le lovesti ca pe mingea de tenis. Si nici hârtii sau rufe. Asa ca cine n-a jucat niciodata tenis se va simti pe teren ca un jucator de fotbal cu piciorul de baza amortit. Sau mâna pentru un baschetbalist/handbalist.

De curiozitate, cei fara experienta, incercati sa aruncati cu mâna un obiect la 40 metri distanta intr-o tinta de 1 metru! Si apoi incercati si cu o matura sau ceva asemanator sa-l trimiteti tot acolo! Vedeti de câte ori nimeriti metrul! Gânditi-va ca odata la câteva schimburi un astfel de jucator da cu mingea intr-unul dintre cele doua tinte laterale! Iar Nadal, Federer si Djokovic isi dau mingi mai mult in acel metru lateral decât in centru. Si asta cu viteze care depasesc si 200 km/h.



M-a amuzat mema asta facuta de unul cu experienta la concursurile cu capacele de bere. A circulat viral pe retelele de socializare. Banuiesc ca omul a vazut multe meciuri de fotbal si a câstigat ceva sticle de bere la aceste concursuri. La fel ca multi dintre distribuitorii memei sale. Numai ca acel „mai incearca!” pus pe trofeul ei, desi e oarecum amuzant, totusi nu se potriveste la tenis. Adica, e o mare diferenta intre norocul lui „mai incearca!” de la sticlele de bere si „finetea” aia din tenis de care vorbeam mai sus. Pentru ca autorul inca joaca la nivelul „hazardului”. Pot paria că acel om inca nu intelege ca acea minge pusa la 20 cm de tusa e intentionata. Si in nici un caz acel „mai incearca!” s-ar potrivi Serenei. Mai curând Simonei noastre. Nu stiu insa daca stie ca Serena a câstigat 7 titluri la Wimbledon. Asta numai la simplu. Ca’ mai are vreo 4 si la dublu alaturi de soru’sa Venus. In total Serena are 23 de turnee grand slam. Simona noastra e o dulce, dar are doar 2, cu asta. De asta zic ca nu prea e cazul sa fim ironici nici daca am fi Simona...

România ca stat nu are nici un merit pentru succesul Simonei. Nu România ca stat a format-o, ci parintii ei care au investit (privat) in antrenamentele ei. E bine ca ne credem buricul pamântului ca natiune, dar si mai bine ar fi daca am incepe prin a cinsti capra vecinului. Ca asa cam fac natiunile mari. Iar atentia asta subita spre cel mai frumos sport din lume, e chiar binevenita. Poate ca niste terenuri de tenis facute de primarii si oferite gratis cetatenilor (platitori deja de taxe) ar fi o buna initiativa. Ce-i drept eu chiar mai joc pe un astfel de teren, dar ma eschivez sa laud primaria mama de teama sa nu mai prind deloc loc la coada (a naiba mentalitate caprahaterista si pe mine!). Da, e mai bine decât nimic. Dar cred ca ar fi si mai bine sa incepem sa si fim campioni, nu doar sa ne amagim cu bere c-am fi. Si inceputul s-ar putea face mai intâi prin baze sportive pe care sa se exerseze macar aruncatul cu mâna.

Un amic din copilarie (care nu se pricepea nici la fotbal) imi descria exact tenisul: „Gabriele, asta-i sportu’ dracu’, ba; te uit’ ’colo, dai dincolo ”. Si avea dreptate asa in naivitatea lui. Numai ca acel „dai” e al „dracu’ ” de greu de … dat si de inteles. Din ce in ce mai greu…

Share this article :

RSS-Entries and Comments

 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved