Război civil instigat între Armată, Miliţie şi Securitate la Sibiu

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

2.5.11. Război civil instigat între Armată, Miliţie şi Securitate la Sibiu

Moartea lui Mititel Ioan din 21 decembrie a trecut aproape neobservată atât de militari cât şi de manifestanţi. Fiecare se concentra asupra zonei de vecinătate între cele două tabere, după executarea acelui foc de avertisment în aer. Manifestanţii se întrebau dacă militarii au tras cu gloanţe reale sau oarbe şi dacă merită să-şi rişte astfel atât de mult viaţa. Militarii se întrebau ce ar trebui să facă dacă manifestanţii nu vor da înapoi şi îi vor fi ataca. Prăbuşirea la pământ a lui Mititel Ioan a rămas fără ecou pentru că toţi au văzut că s-a tras în aer, după cum am arătat la finalul secţiunii anterioare. La pagina 25 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie martorul Presecan Nicolae povesteşte despre lipsa de reacţie a militarilor când le-a reproşat că au împuşcat un om, semn că ei nu credeau acest lucru. Abia când a fost pus în maşină şi dus la spital oamenii au început să conştientizeze pericolul şi o bună parte din manifestanţi s-a retras.

Website-ul „portalulrevolutiei” minte cum că Mititel Ioan ar fi fost împuşcat de elevii de la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie Sibiu. Nu era nevoie de a ucide pe cineva pentru asta. Sub raportul strict juridic, lipsa unei expertize balistice face această afirmaţie lipsită de suport, la fel ca şi în cazurile Timişoara şi Cluj descrise anterior. Şi tocmai de aceea nu s-au efectuat aceste expertize, în ciuda investigaţiilor de după 1990. Acestea au fost făcute la fel cum au făcut IDIICOŢii curat în curtea lui Gheorghe Dincă, altă minciună a stalinsimului capitalist instaurat în România după 1989 . Astfel de expertize ar fi arătat că Armata a tras foarte puţine gloanţe, din câteva milioane estimate de unii jurnalişti. Estimez din analiza pe care o fac că Armata a tras doar 5% din numărul total al acestor gloanţe, cu tot cu ingineriile sociale de gen Otopeni sau Televiziune. Dacă opinia publică ar fi aflat acest adevăr, atunci ar fi înţeles încă din 1990 rolul spionajului civil atât în instigarea haosului din 1989 cât şi în punerea pe butuci a industriei naţionale ce a urmat după această tragedie, şi vânzarea românilor ca sclavi moderni în Occident pentru joburi pe care nativii nu le mai doreau. Neefectuarea acestor cercetări avea acel rol de a arunca asupra Armatei, Miliţiei şi Securităţii anatema împuşcării civililor. Desfiinţarea ultimelor două instituţii şi redenumirea lor în Poliţie şi SRI/DGIPI/STS/Jandarmerie a avut rol de dezinformare prin tehnica „falsei revoluţii” , pe care am descris-o în cartea mea la care scriu în paralel cu aceasta, numită „Manifestul societăţii automatiste”.

Tema Sibiu decembrie 1989 este un fel de staţia de radar Opana a atacului de la Pearl Harbor pentru invazia CIA începută în România în acel an şi transformarea ţării noastre într-o colonie. După cum acel atac a convins majoritatea americanilor să susţină intrarea SUA în Război, la fel şi tragedia din 1989 a convins majoritatea cetăţenilor de instaurarea unui nou regim, cel mai odios din câte vor fi existat în istoria României. La fel cum staţia de radar Opana a dezvăluit autosabotajul spionilor în interesul marilor dinastii de industriaşi şi bancheri mondiali în realizarea acelui atac, în acelaşi fel la Sibiu s-au văzut cel mai clar tehnicile de lucru pentru instigarea războiului civil din 1989. Începând de la ora 01:13 din documentarul meu am descris o mulţime de spioni români care au defectat (dezertat) în instituţiile de spionaj occidental. Cel mai cunoscut caz este Mihai Pacepa, căruia i-am dedicat trei secţiuni în capitolul anterior, începând de aici . Un alt caz este Matei Pavel Haiducu , căruia i-am dedicat şi lui două secţiuni . Cu acest gen de oameni, dar care au rămas în ţară a fost făcut haosul din decembrie 1989. Cu ei s-a făcut şi dezastrul de după această dată.

La pagina 246 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 este prezentată o întâmplare cu ofiţerul de Securitate Moldovan Ioan Mircea care a sărit pe geam odată ce a văzut că manifestanţii intră în sediul DSS Sibiu. Ajuns în stradă, el a fost recunoscut ca lucrător de securitate şi agresat de către aceştia. Dacă credem minciunile stalinismului capitalist că jumătate din populaţia României ar fi fost persecutată zi de zi de Securitate, atunci un astfel de episod ar fi fost o întâmplare probabilă. Însă pentru asta trupele de Securitate ar fi trebuit să aibă cel puţin un milion de angajaţi şi câteva milioane de colaboratori. Dar dacă însă acceptăm că Securitatea reprima doar o minoritate infimă de dizidenţi politici (cam acesta e procentul în România), atunci probabilitatea ca un astfel de prezumtiv dizident să-l recunoască pe torţionarul său pe stradă e foarte mică. În 35 de ani de „democraţie” nu s-a întâmplat nicun astfel de caz în România. Prin urmare e puţin probabil să se fi întâmplat aşa cum apare în acest document. Cel mai probabil ofiţerul Moldovan a fost recunoscut de proprii colegi, agenţi dubli CIA, infiltraţi între manifestanţi şi asmuţiţi asupra lui. Această politică s-a practicat după 1989 la primele mineriade, când minerii au fost escortaţi discret la anumite locaţii în Bucureşti, deşi cei mai mulţi erau pentru prima dată în capitală.

La Sibiu însă acţiunile lor s-au văzut mult mai clar deoarece spionajul civil a apăsat mai tare pedala de acceleraţie a producerii de tragedii, cu scopul denigrării fiului dictatorului, Nicu Ceauşescu, ce era prim-secretar de judeţ acolo. Nicolae Ceauşescu avea 71 de ani în 1989, iar succesorul său era văzut de majoritatea ca fiind tocmai mezinul familiei Ceauşescu. Ion Iliescu era necunoscut poporului înainte de 22 decembrie când a fost prezentat la TVR. Pentru a fi siguri că opinia publică nu-şi îndreaptă atenţia către Nicu atunci când România va fi arătat primele semne de disoluţie de după 1990, CIA i-a produs preventiv această inginerie socială la Sibiu cu scop denigrare, respectiv de a-l face responsabil pentru acel haos din acele zile.

La fel ca şi la Timişoara sau Cluj, şi la Sibiu s-au vânat neutrii apolitici şi curioşii pentru a creşte cât mai mult numărul morţilor. Şi aici au existat unii ghinionişti ucişi de gloanţe rătăcite. Alţii însă e puţin probabil să fi fost loviţi din întâmplare. La fel ca şi în cazul Ciobanu de la Timişoara, şi la Sibiu mai mulţi civili au fost vânaţi la balcoane. Două astfel de cazuri se găsesc relatate la pagina 142, respectiv Nemeş Ioan şi vecinul său, Bogdan Ioan, ambii împuşcaţi în cap în timp ce se aflau în balcon la data de 22.12.1989. Un alt caz este Homescu Ioan, împuşcat în cap la fereastră în dimineaţa zilei de 23.12.1989, în jurul orelor 07.15 (pagina169). 3 cazuri similare dar fără decese pot fi citite la pagina 141. Acest document descrie un număr total de 19 împuşcaţi în cap la Sibiu, dintre care 13 dintr-un total de 84 de morţi exclusiv cu domiciliu în judeţ, conform website-ul „portalulrevolutiei”.

Un caz fericit este relatat de Cocoş Nicolae la pagina 187. Fiul său minor a avut curiozitatea de a privi pe geam şi au lipsit câteva secunde să fie vânat. Tatăl său a avut inspiraţia să-l tragă rapid de acolo, suficient ca să-l salveze. Glonţul l-a rănit doar pe tată la mână în mod miraculos. Acelaşi noroc l-a avut şi persoana menţionată la pagina 143, care s-a ales cu exact aceeaşi rană. Un lunetist a dorit să-l vâneze şi pe Ban Ioan însă, la fel, l-a nimerit tot în mână, după cum citim la pagina 138. În exact aceeaşi împrejurare a fost rănit în şold şi civilul Low Ernest, care se refugiase în spatele Policlinicii după ce au început focurile în zona fierbinte dintre cele 3 instituţii. În acelaşi fel dar nu cu acelaşi noroc a fost împuşcat şi Hienz Reinhardt Wilhelm (sau Heinz Reinhold Wilhelm , după web-siteul „portalulrevolutiei”) , după cum citim la pagina 149. Soţii Papacică erau cazaţi la Hotelul Tineretului din Sibiu şi au fost surprinşi în oraş când a început să se tragă. Ei au evitat zonele fierbinţi, preferând străzile lăturalnice şi plimbarea prin parc. Acolo au fost vânaţi de un astfel de lunetist, Papacică Emilian Nicolae decedând ulterior la spital în urma rănilor (pag. 183) .

Ne aducem aminte despre declaraţiile de uimire a celor două persoane faţă de împuşcarea lui Mititel Ioan, deşi militarii trăseseră foc de avertisment în plan vertical, pe care le-am inserat la finalul secţiunii precedente. În Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 apar mărturii concludente despre originea gloanţelor din decembrie 1989, nu doar la Sibiu ci şi în toată ţara în acel decembrie de coşmar. Un prim martor declară la pagina 29 din acest document că s-ar fi tras din spatele mulţimii şi nu dinspre militari. La pagina 85 şi 86 un alt martor spune că s-ar fi tras şi de pe un bloc. Aceeaşi informaţie o găsim de la alt martor la pagina 89. Foarte multe declaraţii susţin direcţia înălţimii de la care au venit gloanţele. Unele dintre ele indică hotelul Continental din Sibiu, după cum citim la pagina 139. Altele indică hotelul Împăratul Romanilor (pagina 55) sau hotelul Bulevard (pagina 177). O mulţime de alte mărturii au indicat acoperişurile blocurilor şi podurile din clădirile înalte ca loc de tragere al lunetiştilor CIA.

Dacă e adevărat ce scrie la pagina 151 din Rezoluţia 01-03-2010, atunci e posibil să avem şi un caz concret de astfel de agent CIA care trăgea în diferite ţinte. Numele lui este Vinersar Florin, şi a fost mai întâi depistat că trage şi apoi ucis cu un glonţ în cap de un ofiţer de Armată, Iocotenentul Sime Marius. Acesta a declarat că Vinersar se afla cu o altă persoană înarmată în podul hotelului „Împăratul Romanilor”, de unde probabil că trăgeau asupra unor ţinte diverse. Remarca acestui locotenent este destul de concludentă: „Prezenţa numitului Vinersar Florin în locul unde s-a aflat nu se justifica prin nimic”. Conform web-siteul „portalulrevolutiei”, Vinersar lucra ca „Prim-distribuitor la IGCL Sibiu”. L-aş putea parafraza pe acest locotenent că posesia unei arme de către acest civil aflat în acel pod nu se justifica prin nimic altceva decât prin intenţia de a provoca inginerii sociale prin care s-a produs mascarada din decembrie 1989. Vom vedea în următoarea secţiune faptul că în jurul acestui personaj s-a întâmplat cel puţin un lucru dubios, respectiv confuzia numelui său Vinersar Florin cu Vinersar Cornel (Marius) de la pagina 55. O astfel de practică a erorilor intenţionate se va vedea în special în documentele oficiale faţă de evenimentele de la Bucureşti .

Problema inginerilor sociali la Sibiu a fost şi aceea din restul oraşelor României, respectiv faptul că civili ar fi rupt-o la fugă dacă ar fi înţeles că sînt vânaţi. Zvonurile despre miile de morţi lansate de postul de radio „Europa Liberă” îi făcea pe toţi vigilenţi. Aşa se face că în 21 decembrie au murit doar 4 oameni conform datelor oficiale, după cum îi voi descrie în următoarea secţiune. Multe din decesele civililor au avut un aspect de accident, pentru a nu-i speria pe ceilalţi şi submina astfel aspectul de revoltă populară al acestei inginerii sociale. Soluţia aleasă de inginerii sociali pentru a atinge un cât mai mare număr de victime fără a speria manifestanţii a fost sacrificarea miliţienilor, Miliţia fiind cea mai civilă dintre toate cele 3 instituţii represive.

Vă aduceţi aminte despre cele două reportaje mincinoase făcute de televiziuni occidentale cu pretinse lupte cu armele războiului clasic între Securitate şi Armată, asemenea celui sirian început în 2011 despre care am scris în această secţiune ? Ei bine, acest lucru a fost pus în practică total la Sibiu, şi parţial la Bucureşti, deşi în capitală doar unităţile militare au fost instigate la foc fratricid unele împotriva altora, fără a implica şi Miliţia. Însă la Sibiu s-a depăşit mult acest nivel, cele 3 instituţii fiind conştiente pe deplin că se află în război una împotriva alteia.

Focul fratricid există inerent în orice război, de aceea s-au inventat parolele prin care membrii unei părţi ai baricadei să se recunoască între ei. Dar asemenea confuzii sînt accidentale şi rare într-un război clasic. La Sibiu, el a devenit majoritar, datorită unei foarte puternice forţe de dezinformare. Pe lângă focul fratricid instigat prin dezinformare de gen Otopeni sau grupul Trosca la MApN, la Sibiu a fost indusă ura asumată între instituţii care au tras una în cealaltă (în special Armata în Miliţie şi Securitate, dar şi ultimele două în prima) pentru că se credea atacată de acestea. Escaladarea violenţelor a făcut ca Armata să treacă chiar la folosirea de armament greu.

Dacă focul ar fi fost deschis de membrii acestor 3 instituţii, atunci s-ar fi ştiut cine a făcut-o pentru că s-ar fi putut verifica cine lipseşte de la serviciu şi e plecat din incinta locului de muncă. În 22 decembrie toate unităţile militare au fost retrase în cazărmi. Nu avea cine să tragă din acele poziţii decât alte forţe decât cele 3 instituţii represive. Aceste instigări au fost produse de agenţi CIA locali ce au creat haos între angajaţii celor 3 instituţii. O mulţime de politruci ai stalinismului capitalist, teoreticieni şi istorici de tip economat ce scriu la comandă, au evitat să aprofundeze aceasta temă tocmai pentru a nu da idei poporului despre cine s-a aflat în spatele celor care au comis acele atrocităţi.

Focurile au început să fie trase nu din sediile celor 3 instituţii implicate, ci dinspre blocurile şi alte poziţii din afara lor. La pagina 48 martorul Verony Viorel Nicolae (decl. 13.12.2006) declară ceea ce eu consider modul tipic de operare al agenţilor CIA în decembrie 1989:

„… mă aflam la intersecţia str. Revoluţiei cu str. Ştefan cel Mare. Am văzut pe blocul 1 str. C. Noica, lângă sediul miliţiei, doi civili (un bărbat şi o femeie) cu haine negre, cu ceva negru pe cap, cum scot o puşcă mitralieră cu crăcan şi trag rafale spre UM.01512 „

O declaraţie dată de altă persoană despre o scenă similară se poate citi la pagina 73. În urma acestor instigări Armata a ripostat cu foc spre sediul Miliţiei şi Securităţii. Unii spioni CIA racolaţi din Armată trăgeau apoi şi în proprii colegi din diferite locuri. La pagina 115 din acelaşi document putem găsi declaraţia martorului Vlad Enache Viorel care menţionează că a fost împuşcat în timp ce se afla în curtea UM 01512 chiar de cineva care a tras din interiorul acesteia. Văzându-se atacate, Miliţia şi în special Securitatea au răspuns şi ele cu foc, după cum se menţionează la pagina 89 din acest document. Pe lângă lunetiştii izolaţi care trăgeau asupra celor 3 instituţii aflate una lângă cealaltă, în interiorul lor, în special în cel al Armatei, anumiţi ofiţeri dezinformatori (agenţi CIA) aveau misiunea de a îndrepta furia celor atacaţi către celelalte instituţii, abătând atenţia de la potenţialii lunetişti din afară. Greu de spus care ar fi fost aceşti agenţi dubli. Ne putem imagina că declaraţiile despre ei au fost totuşi cenzurate spre a nu apărea în documente publice. La pagina 85 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 un martor spune că astfel de foc instigator s-ar fi tras şi dinspre sediul Miliţiei. La pagina 132 din acelaşi document există mărturia unei persoane împuşcate care afirmă că în urma reconstituirilor din 1990 specialiştii au tras concluzia că glonţul care a rănit-o a plecat tot din sediul Miliţiei. La pagina 147 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 există o mărturie despre un lunetist care trăgea de la ultimul etaj al sediului Securităţii. În acest context instigator fiecare instituţie represivă le suspecta pe celelalte două că trag pentru a înăbuşi manifestaţia de stradă.

La Sibiu a fost cea mai mare tragedie a invaziei CIA din decembrie 1989 în România, o tragedie mai mare decât la Bucureşti sau Timişoara. Oficial în capitala banatului au fost undeva între 103 şi 108 morţi, însă eu am arătat în această secţiune că numărul lor corect este undeva la jumătate . Majoritatea dintre aceste victime nu erau protestatari, ci neutri apolitici, vânaţi de la balcoane sau în zone unde nu existau proteste. În Bucureşti a fost cel mai mare număr de morţi într-o singură inginerie socială, respectiv cea de la Otopeni, când militarii unei unităţi militare de la Câmpina au fost măcelăriţi de alţi militari care păzeau aeroportul. Această inginerie socială s-a făcut prin dezinformare tipică, pe care o regăsim şi astăzi în disensiunile electoraliste în care e atras omul simplu. Celor de la Câmpina li se ordonase anterior să meargă şi să îi ajute pe cei care apărau deja aeroportul de terorişti. Acestora li s-a spus că vor fi atacaţi de terorişti. În urma acestei intenţionate (şi tot repetate în istorie) „erori regretabile” au murit 49 de oameni, majoritatea militari în termen.

Dar în acest caz masacrul s-a datorat neştiinţei, confuziei induse de dezinformări. La Sibiu nu s-a ajuns la asemenea număr într-o singură inginerie socială însă s-a ajuns la instigarea unui război fratricid asumat între cele 3 instituţii represive, respectiv Armata, Miliţia şi Securitatea. Mai precis prima a supus pe celelalte două la asediu, inclusiv cu proiectile de calibru mare. Prin celebrul ordin „Opriţi măcelul!” dat de spionul GRU Nicolae Militaru la TVR în data de 22 decembrie 1989, Armata însăşi a fost iniţial acuzată şi apoi manipulată să demonstreze că nu ea a tras la Timişoara, tocmai pentru a lua cu asalt cele două instituţii posesoare de arme. Voi descrie acest lucru în detaliu într-o secţiune ulterioară. Securitatea şi Miliţia ar fi vrut iniţial să-i oprească pe demonstranţi şi aveau puterea să o facă, însă cu condiţia ca aşa ceva să se facă paşnic prin acţiunile scutierilor şi arestări. Bănuiesc că inclusiv scutierii au fost vânaţi de lunetişti tocmai pentru a lăsa manifestanţii să iasă în stradă. Dar existenţa morţilor vânaţi de lunetiştii ascunşi prin poduri şi pe blocuri îi punea pe toţi într-o postură culpabilă, aşa că au schimbat şi ele macazul în a-l mai susţine pe Ceauşescu, fiind astfel manipulate de CIA să trădeze regimul. Văzându-se asaltate de Armată, ele au trecut de partea „poporului”, din dorinţa de a se salva. Haosul informaţional şi panica indusă de acesta a fost atât de mare încât nimeni nu ştia care este amploarea invaziei CIA şi câţi dintre colegi sînt agenţi trecuţi de partea „poporului”. Odată cu picarea TVR în mâna „revoluţionarilor”, cea mai sigură cale de a scăpa ţintei lunetiştilor era aceea de a declara adeziunea faţă de „revoluţie” şi abandonarea lui Ceauşescu.

Spre deosebire de Otopeni, grupul Trosca si cel al paraşutiştilor de la Televiziune, la Sibiu fiecare ştia cine este celălalt, însă era convins că are altă intenţie decât avea în realitate. Armata era convinsă că Miliţia şi Securitatea îi este fidelă lui Ceauşescu şi ambele reprimă manifestanţii. Miliţia şi Securitatea erau convinse că Armata nu ştiu că şi ele au întors armele ca la 23 august, şi voiau să demonstreze contrariul. Cele două instituţii au predat armamentul şi au rămas astfel şi mai expuse agresiunii din partea Armatei, fapt ce a dus la creşterea artificială a numărului de morţi. Eficienţa dezinformaională a fost atât de mare încât prieteni care făceau revelioane împreună au ajuns să se suspecteze şi să se împuşte, ca în cazul marilor duşmănii provenite din vechi prietenii pierdute.

La fel ca şi în cazul Otopeni, grupul Trosca la MApN sau la Televiziune, şi la Sibiu s-au folosit dezinformările încrucişate cauzatoare de moarte. Cea mai tragică inginerie socială din acest oraş a fost planul de împuşcare a miliţienilor din sediul IJM. În acest sens este elocventă mărturia de la pagina 90 a unuia dintre miliţienii supravieţuitori ai acestei oribile inginerii. Iniţial s-a tras asupra sediului Miliţiei de pe un bloc. Apoi el şi colegii săi au fost chemaţi printr-un fals apel telefonic de unitatea militară UM 01512 de lângă IJM spre a se adăposti acolo. Acel apel nu a fost făcut de acea unitate militară, ci de agenţi CIA care se dădeau a face parte din ea. În acelaşi timp militarii fuseseră în prealabil anunţaţi de un alt fals apel telefonic venit dinspre sediul Miliţiei că vor fi atacaţi de miliţienii supăraţi, după acelaşi model dezinformaţional de instigare practicat la Otopeni sau cu grupul Trosca la MApN. Din îndârjirea cu care militarii au tras în miliţienii care căutau adăpost în UM 01512, şi reticenţa de a accepta că aceştia nu sînt terorişti, sau fideli de-ai lui Ceauşescu şi reprimatori împotriva „revoluţiei”, putem deduce că asupra militarilor s-a acţionat dezinformativ anterior în sensul convingerii că în sediul Miliţiei ar fi fost terorişti. Şi astfel ei au deschis focul atunci când au văzut că miliţienii încearcă să intre în UM şi să se refugieze acolo, conform cu cele vorbite la telefon. Astfel martorul a fost împuşcat, şi mulţi dintre colegii săi au fost şi ucişi. Această singură scenă a dus la moartea a 15 miliţieni din grupul celor 22 per total.

Acesta este într-adevăr un măcel. După datele oficiale el s-a întâmplat înaintea rostirii celebrei propoziţii imperative „Opriţi măcelul!” de către Nicolae Militaru la TVR în aceeaşi zi. La pagina 94 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 aflăm că această inginerie socială a început în jurul orelor 12.30-13.00. Îmi păstrez totuşi scepticismul faţă de această oră şi bănuiala că această tragică întâmplare a avut loc după ora 14. Îmi bazez părerea pe declaraţia unui manifestant de la pagina 112 din acelaşi document, care spune că la ora 12.30 mai mulţi manifestanţi ar fi pătruns în sediul IJM. Dacă atunci ar fi început măcelul din partea UM 01512 atunci nici ei n-ar mai fi scăpat şi martorul n-ar mai fi putut da această declaraţie. O altă declaraţie al unui alt manifestant, ce se poate vedea la pagina 122, atestă focuri de armă între cele două instituţii între orele 12.00-13.00. Iniţial manifestanţii s-au retras, apoi s-au întors. Dar acest martor nu confirmă scenele de groază cu miliţienii morţi şi răniţi, unii dintre ei agonizând în zonă după ce au revenit, fapt ce e un indiciu că scena s-a întâmplat mai târziu. O altă declaraţie care sprijină această idee este a manifestantului Low Ernest de la pagina 138, care confirmă faptul că la ora 14.00 se trăgea în manifestanţi în acel perimetru, adică aceştia erau acolo. Ne putem imagina că miliţienii nu aveau curaj să părăsească sediul IJM cu manifestanţii afară. În secţiunea anterioară am deplâns prezenţa numelui Baciu Vasile în paginile Rezoluţiei 01-03-2010. Însă tocmai de la el am confirmarea bănuielii că cel măcel a avut loc în jurul orelor 14. Acest lucru se poate citi la pagina 140.

În acest caz ar fi putut fi avea loc o plantare ulterioară de probe în declaraţiile martorilor în aşa fel încât momentul căutării de adăpost a miliţienilor în clădirea UM 01512 să fie datată cu câteva ore mai devreme tocmai pentru a ajusta ordinul lui Militaru la realitatea din teren. Oricum, chiar dacă ea a avut loc în jurul orelor 12.30-13.00, Militaru tot comunica o minciună la TVR, anume cea conform căreia Armata ar fi comis atunci sau până atunci un măcel asupra populaţiei revoltate. Total fals. Majoritatea victimelor civile a invaziei CIA din 1989 s-au datorat vânării de către lunetişti a neutrilor pe la balcoane şi străzi lăturalnice, care nu aveau nicio legătură cu protestele. În cazul de faţă măcelul era comis de Armată împotriva Miliţiei, după un complex act de dezinformare prin care miliţienilor li s-a creat o falsă imagine de terorişti. Aşadar Militaru comunica o minciună cosmică prin această propoziţie, după cum am arătat în detaliu ulterior aici .

E foarte probabil ca unele dintre aceste mărturii de mai sus să fi fost cenzurate de spionajul civil, care controla ju$tiţia, la fel cum vedem că sînt cenzurate 18 pagini din acest document. Cert este că la pagina 88 instanţa declară că nu poate extrage un vinovat anume în urma acestui haos informaţional care a dus la foc fratricid între cele 3 instituţii:

„În timpul acestor evenimente au fost ucişi 22 subofiţeri şi ofiţeri de miliţie, un subofiţer de securitate precum şi un ofiţer de la grupul de pompieri, care se găsea în incinta miliţiei cu o maşină destinată stingerii incendiilor. Din cauza derulării evenimentelor şi a luptelor din zilele următoare nu a fost posibilă stabilirea exactă a locului şi împrejurărilor în care a decedat fiecare din aceştia.”

Haosul de la Sibiu a fost un avertisment pentru restul de unităţi teritoriale că vor avea aceeaşi soartă dacă vor urma regulamentele militare şi legislaţia în vigoare. Astfel bruma de stat de drept care funcţiona cât de cât până în 1989 a fost înlocuită cu stalinismul capitalist, coordonat de CIA prin pionii săi locali din SRI, aripa colaboratoare a Securităţii, convertită în criminali îmbrăcaţi la papion şi costume Armani.

Acesta este modul tipic de invazie a CIA, care atestă o nouă etapă în istoria războiului şi a tehnicilor militare. Spre deosebire de KGB, care o făcea cu tancurile, CIA a avut ambiţia şi a reuşit de cele mai multe ori să pună în practică vechiul proverb roman „dezbină şi stăpâneşte!” în variantă dezinformaţională modernă. Rezultatul a fost crearea de haos în ţintă şi instigarea de război fratricid între instituţiile principial aliate. Regulile războiului contemporan nu mai sînt acelea a invaziei clasice asupra ţintei, ci a creării de haos informaţional în interiorul său ce duce la suspiciune generală şi acţiuni de auto-anihilare de sine. Acest rezultat nu a existat în ţările anexate sau controlate de URSS via KGB, ci doar acolo unde CIA a avut interes. KGB a fost o simplă poliţie politică, pentru că aşa par acţiunile grobiene ale vechilor securişti sovietici faţă de crimele în masă produse de CIA şi spionajul civil capitalist în ultimele 150 de ani.

Acesta este modelul de instigare a războaielor iugoslave, făcut atunci în principal cu dronele. Prototipul acestui gen de escaladare a violenţelor este atacul cu drone (încă neidentificate) de la Borovo Selo din 1991 asupra unor autobuze de Miliţie croate, care a dus la uciderea a 12 miliţieni. În acelaşi fel au fost instigate comunităţile coreenilor şi afro-americanilor în haosul creat după acelaşi tipar de CIA în 1992 la Los Angeles, pentru a denigra un protest al ultimilor împotriva unei hotărâri judecătoreşti rasiste. Dar cea mai mare catastrofă umanitară instigată prin foc fratricid ascuns este războiul civil din Siria începând din 2011. Conform unor date oficiale forţele militare pro-guvernamentale au avut în 12 ani de conflict mai mult de dublul numărul de victime civile cu care teoretic s-ar fi aflat în conflict, de parcă civilii pot fi mai bine organizaţi decât militarii. De fapt cele mai multe victime ale războiului civil sirian au fost ucise prin astfel de foc fratricid ascuns uneltit în culise de CIA cu exact acelaşi scop cu care a fost uneltit şi în România şi în fosta Iugoslavie: deportarea economică în Occident a forţei de lucru ieftină.

În următoarea secţiune voi descrie uciderea a doua oară a unora dintre aceşti oameni, prin zeflemeaua cu care au fost consemnaţi în documentele oficiale, pline de erori, inexactităţi şi absurdităţi.

Gabriel Baldovin