Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
4.2.3.17. Psihiatria politică în cărţile dezinformatorilor militari Teodor Filip, Emil Străinu şi Pavel Coruţ, cu scop de denigrare a dizidenţilor politici
În secţiunea precedentă am văzut predispoziţia medievală de excludere a atipicilor şi dizidenţilor politici prin psihiatria neprofesionistă, făcută după reflexele de marginalizare ale societăţii clasice. Vom vedea în cea de faţă cum asocierea unor idei dizidente cu anumite simptome psihopatologice e menită să sperie majoritatea psihopatofobă de contactul cu ele. Reamintesc cititorului că în ultima jumătate de secol psihiatria s-a schimbat mult, în special după ce curentul anti-psihiatric a denunţat apetitul unor psihiatri de a instituţionaliza tulburări psihice uşoare, abuzând acordul persoanei. Chiar tulburări neurologice severe precum schizofrenia au ajuns să fie tratate acasă, cu condiţia ca pacientul să nu aibă tendinţe violente. Părerea mea este că doar depresia majoră poate comporta abuzul instituţionalizării sau supravegherea administrării medicaţiei, pentru a preveni un suicid al pacientului. Dar nu orice depresie înseamnă depresie majoră. Depresia majoră se asociază cu lipsa totală de interes de socializare după o viaţă normală, refuzul de a ieşi din casă, lentoare în idei şi vorbire, gânduri suicidare, insomnie/hipersomnie şi altele. Fiecare om poate trece prin momente mai grele, datorate unor evenimente nefaste. Depresia în general nu se datorează unor astfel de experienţe neplăcute. Depresia mică sau moderată nu ajunge la intensitatea celei majore.
Am văzut în secţiunea anterioară situaţii în care psihiatrii au făcut abuz de funcţie din interese financiare. Între ei există colaboratori cu agenţiile de spionaj care trag criteriile de clasificare şi încadrare a tulburărilor psihice pentru a se potrivi unor persoane incomode, precum activiştii pentru drepturile afro-americanilor sau Daniel Gaşpar de la noi. Nu trebuie să cădem nici în extrema anti-psihiatriei, şi să lăsăm nesupravegheaţi pacienţi cu schizofrenie sau depresie majoră ce pot răni sau ucide pe ei sau pe alţii. Dar, pe de altă parte trebuie avut grijă ca psihiatria să nu fie lăsată să facă poliţie politică.
Psihiatria politică are ramificaţii mult mai complexe decât acest nivel uşor. Spionajul civil din dictatura capitalistă a exploatat această lipsă de pregătire a omului simplu în domeniul psihopatologiei şi a creat el nişte capcane pentru atragerea în ele în scop denigrator a dizidenţilor. Am arătat în cartea mea intitulată „Manifestul societăţii automatiste” cum spionajul civil a creat un spectru de aşanumite „teorii ale conspiraţiei , foarte puţin credibile, pentru ca dizidenţii să fie atraşi în ele; apoi ei vor fi ocoliţi ca „nebuni” după ce le expun anturajului sau omului simplu în general. Iată că dictatura capitalistă nu mai arestează dizidenţii şi nu-i mai închide în spitalele psihiatrice, însă îi denigrează cu ajutorul prejudecăţilor omului simplu faţă de psihopatologie. Dictatura îi marginalizează astfel prin această foarte abilă tehnică de dezinformare.
Această caracatiţă a dezinformării atinge şi învăţământul. În loc ca la cursurile de psihologie din învăţământul mediu să se studieze psihopatologia, acestea abundă de informaţii plictisitoare din domeniul fiziologiei periferice (senzaţia, percepţia, gândirea). Între timp în întreg spaţiul public este cultivată o viziune medievală despre psihiatrie, cu scandalagii gata să îşi trimită rivalii la ospicii. Cei mai importanţi lideri de opinie fac erori grosolane de identificare a tulburărilor psihice în evenimentele publice cotidiene, aşa cum am arătat în articolul meu „Nu va mai maimuţăriţi cu psihopatologia!” amintit anterior. Pe acest fond de cultivare a înapoierii omului simplu în domeniul psihopatologiei se realizează psihiatria politică, ca denigrare a dizidenţilor politici prin manufacturarea asocierii cu unele simptome psihopatologice. Această metodă de dezinformare are funcţie de cenzură, deoarece sperie majoritatea în a judeca la rece unele idei politice. Amestecul unor idei dizidente cu fabulaţii şi diverse simptome psihopatologice este o variantă ideatică a practicii de infiltrare în protestele paşnice a unor agenţi spioni ce simulează protestatari anarhişti, după cum am arătat în documentarul meu „Diversioniştii” .
După cum am văzut în acest sub-capitol, există 3 autori ce fac parte din casta general militară de dezinformare publică cu privire la evenimentele din decembrie 1989, respectiv ofiţerul USLA Teodor Filip, generalul de armată Emil Străinu şi agentul DIA de contrainformaţii Pavel Coruţ. Despre dezinformările ultimilor doi am scris detaliat în secţiunile anterioare. Teodor Filip este o clonă de mai mică amploare a lor, în special a lui Coruţ. La pagina 5 din cartea sa „Secretele U.S.L.A.”, editura Obiectiv, 1999, Craiova, Teodor Filip scrie:
„Am făcut un legământ: în memoria camarazilor mei asasinaţi, voi merge până în pânzele albe pentru Adevăr. Nimic nu mă va opri.”
Însă numai titlul acestei cărţi e menit să justifice măcelul celor 8 uslaşi de la MApN, pe motiv că U.S.L.A., ar avea ceva negativ de ascuns, aşa cum sînt percepute secretele pentru omul simplu. Oricum, după peste un sfert de secol, Teodor Filip nu a revenit la subiect, şi nu s-a ţinut de promisiune. La fel ca şi în cazul celorlalţi 2, şi Teodor Filip identifică invazia cu revoluţia. Desigur, acest lucru este specific tuturor autorilor care au descris semne ale intervenţiei străine în 1989, manipulaţi de agenţi de spionaj sau de anturajul lor ce a fost în prealabil manipulat. Rezultatul îl putem vedea în însăşi opinia publică, ce acceptă în unanimitate această falsă echivalare.
Şi el a scris mult, dar nu la fel precum cei doi, deşi reamintesc că există o suspiciune că multe din acele cărţi sînt scrise de alţii, sau în colaborare cu alţii. În aceeaşi notă cu cei doi, există o mulţime de cărţi cu teme dezinformaţional-fabulatorii, semnate Teodor Filip. Dar, spre deosebire de ei, acest om nu există ca persoană în spaţiul public, în mass-media sau la evenimente de lansare de carte. Ar putea fi o clonă nominală a cunoscutului securist Filip Teodorescu.
Pe lângă dezinformarea clasică, toţi aceşti 3 dezinformatori militari ademenesc cititorii către idei ce se apropie de simptomele psihopatologice, aşa cum le-am descris în secţiunea precedentă. La fel ca şi ceilalţi 2, şi Teodor Filip a emis idei fabulatorii de aceeaşi factură. Am văzut în secţiunea anterioară faptul că fabulaţia se apropie de psihopatologie. La pagina 42 din cartea sa „Războiul Parapsihologic împotriva României”, editura Obiectiv, 1997 (1998?), Craiova, Teodor Filip scrie că „Arma halotronică” a CIA ar fi provocat incendiul de la „Biblioteca Centrală”. Poate că planul de incendiere a BCU a venit de la CIA, sau a fost conceput pe loc de agenţii săi locali. Dar nu e nevoie de vreo armă sofisticată pentru a provoca acel incendiu, ci metodele clasice. Nu există vreo informaţie publică despre vreo „armă halotronică”, şi eu aş paria că aşa ceva nu există în realitate. Cărţile sale sînt pline de astfel de fabulaţii precum cele ale lui Străinu şi Coruţ. La pagina 83 din aceeaşi carte citim că
„Elisabeta Bathory a primit numele de «contesa sângeroasă» deoarece, cu ajutorul servitoarelor sale, mutilase şi ucisese cu mâna•ei peste 650 de fete (!!!), pentru a-şi procura sângele cu care îşi pregătea băile la patru dimineaţa, sperând să-şi păstreze o tinereţe veşnică.”
Toţi 3 folosesc la un moment dat o psihopatologie simulată, inspirată din delirul psihotic, iluziile paranoiei sau ideile fabulator-schizotipale, dar care nu se identifică total cu acestea. Anumite idei dizidente despre tragedia din decembrie 1989, precum cele din secţiunea „Adevăruri unice despre invazia din decembrie 1989 în cărţile lui Pavel Coruţ”, sînt asociate denigrator cu fabulaţii precum „creatură jumătate omenească, jumătate extraterestră” , „illuminati”, „hipnoza la distanţă”, „teleportare”, „ozn” , „hiperspaţiu”, „arma psihotronică”, „unde telepatice” etc. La acest nivel, aceste idei nu sînt simptome psihiatrice tipice, existente în tratatele de psihopatologie, însă se apropie de ele. Emil Străinu este apogeul acestor fabulaţii, după cum am putut vedea în cele două secţiuni dedicate lui. De exemplu, la pagina 89 din „Războiul parapsihologic împotriva României” Teodor Filip scrie despre un
„ţesut plin de energie de culoare albastră sau argintie, care se ridică din cercul de dans al vrăjitoarelor/vrăjitorilor şi, undeva pe cer, se uneşte într-un punct luminos”.
Dar şi ceilalţi doi le folosesc. Una dintre cărţile cele mai fabulatorii ale lui Coruţ este cea intitulată „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic”, editura Coruţ Pavel, 2011. La pagina 156 citim că
„noi, terranii, suntem urmaşii sălbăticiţi ai unor extratereştri superevoluaţi”
Ce-i drept, ca literatură această temă este una interesantă. Mi-a plăcut romanul său SF „Codul lui Zamolxe”, care descrie literar această poveste. Problema apare atunci când fabulaţia literară a SF-ului ajunge să nu mai facă diferenţa de realitate. Cei 3 simulează şi cultivă în mintea unor dizidenţi lipsiţi de experienţa dezinformării o incapacitate de deosebire a celor două planuri. Uneori diferenţa fanteziei de realitate e greu de făcut în ştiinţă. Dar dacă ea este făcută deliberat, atunci confuzia poate deveni maximă. La pagina 152 din „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic” citim că există
„un program de civilizare treptată, impus de nişte extratereştri civilizatori, ascunşi privirilor noastre”.
Sub aspectul epistemologic, această idee are totuşi un evident aspect de ipoteză în ştiinţă. Am menţionat anterior despre cazul unui astrofizician care crede că viaţa pe pământ s-ar fi dezvoltat de la anumiţi microbi aduşi de meteoriţi. Mi se pare puţin probabil, însă nu imposibil. În aceeaşi situaţie se află interpretarea unor noţiuni sau termeni. Ne aducem aminte de povestea spusă de Străinu despre tunelurile pe sub Marea Neagră ce ar duce în Turcia sau chiar la Vatican. Dacă o astfel de idee este spusă de un schizofrenic, atunci cei mai mulţi profesionişti în psihopatologie o cataloghează ca delir. Fiind singurul simptom psihotic, adică fără alte componente psihotico-paranoide, catatonice, cenestopate, etc., această idee împreună cu altele asemenea nu îndeplinesc toate criteriile diagnosticării ca psihoză. Dacă interpretăm „tunelurile” ca peşteri sau diverse canale subterane, atunci ideea nu mai pare delirantă. Chiar şi în situaţia în care Străinu ar insista că „tunelurile” ar fi ad litteram, asemenea celor care continuă drumurile publice la întâlnirea unor obstacole, totuşi discursul acesta se înscrie mai curând în „Tulburarea de iluzie” (Paranoia), decât în schizofrenie. Majoritatea fabulaţiilor sale au astfel de ancore coerente în realitate, care le deosebesc net de halucinaţiile şi delirurile psihotice. Tematica fiinţelor subterane se regăseşte şi la pagina 84 din „Trăsnetul Geto Dac” editura Coruţ Pavel, 2000, în formă de monolog literar:
„cum se face că o făbricuţă de piese electronice ascundea două etaje subterane, în care lucrau atâţia oameni? Şi ce lucrau? E suficient ca vreun cibernetician deştept să arunce o privire în resturile centralei distruse de noi, pentru a intui adevărul: de acolo se conduceau sateliţi de spionaj. Aceasta va fi prima presupunere logica. E greu de presupus că vor ghici că sateliţii cu pricina erau folosiţi şi la dirijarea comportamentelor unor lideri robotizaţi. Fără centrala de supraveghere şi control, sateliţii sioniştilor se vor pierde în spaţiu. Nu mai au nicio putere asupra amărâţilor care au avut ghinionul să ajungă marionete politice. Pentru ştiinţa noastră, ar fi bine să recuperăm unul, să-l vedem cum funcţionează. Îmi pun în gând să-l rog pe Zamolxe să trimită o navă alcoră în acest scop. Numai simplul gând îmi aduce în memorie imaginea centralei din Carpaţi.”
Având o inserţie socială totală, în mod normal un psihiatru sau un psiholog ar aprecia aceste idei ca nişte simple capricii scriitoriceşti ale unui boem. Însă niciunul dintre ei 3 nu sînt boemi, ci nişte ofiţeri în diferite instituţii represive, prin urmare discursul lor este unul dezinformaţional. Pe lângă ei există şi alţi autori de fabulaţii care din când în când fac referire la evenimentele din decembrie 1989. Iată ce citim în cartea „Intratereştrii şi noua ordine mondială”, Editura Miracol, 1994, autor Cristian Negureanu:
„Deţinem informaţii că Nicolae Ceauşescu avea în preajmă «un călugăr lama tibetan care îl energiza». Un astfel de yoghin putea oricând să-i sugereze telepatic lui Ceauşescu convocarea mitingului, cu atât mai mult cu cât acesta acceptase, de bunăvoie, tratamentele «bioenergetice» prin care subconştientul său devenise o pradă uşoară pentru guru».”
Remarcăm aici şi psihopatologizarea adevărului şi dezinformarea. Când asemenea bazaconii sînt asociate cu tema vuietului de mulţime înfuriată redat prin staţia de amplificare la mitingul din 21 decembrie, omul simplu normal nu crede că s-ar fi întâmplat aşa ceva, după cum nu crede, pe bună dreptate, în realitatea celor de mai sus. Toate adevărurile spuse de Pavel Coruţ sînt apoi otrăvite cu asemenea informaţii care fie îl dezgustă pe omul simplu şi evită să le cunoască, fie îl compromit în anturaj dacă le crede şi pe acestea.
Pe lângă aceste pseudo-simptome personale, literare, cei 3 dezinformatori militari folosesc uneori şi simptome schizotipale tipice, precum dedublarea, depersonalizarea şi derealizarea, ambalate într-o tematică de literatură SF la Coruţ sau fabulaţii tipice la Străinu. În prima secţiune dedicată ultimului am amintit despre caracterul neştiinţific, fabulator, al unor aşanumite „fenomene paranormale” precum, vorbitul cu morţii, cititul gândurilor, impunerea gândurilor idei în mintea cuiva prin fictive acţiuni magice şi telepatice. Ele au fost studiate serios de ştiinţă, care nu le-a dat vreo realitatea în afara imaginaţiei artiştilor sau a psihopatologiei.
În ultima parte a cărţilor sale şi Pavel Coruţ duce fabulaţia aproape de psihopatologie, chiar dacă nu ajunge la nivelul lui Străinu. În această parte şi el consideră că subiectele sale aparţin realităţii, nu ale literaturii. Faptul că în prima parte a cărţilor sale el îşi asumă rolul de scriitor, dă impresia cititorului că ştie clar care sînt cele două planuri. Însă zona de „luciditate” de la finalul lor abundă de astfel de fabulaţii ce frizează psihopatologia. De exemplu, aşa ceva vedem la pagina 171 din aceeaşi carte „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic”, unde citim că
„Divinităţile nu consumă decât bioplasmă”
Mai întâi, în lipsa unei metode de cercetare ştiinţifică a „divinităţilor” ele rămân fabulaţii. La fel mi se pare şi afirmaţia sa de mai jos la aceeaşi pagină, unde Coruţ declară că ar avea date certe că între aceste „divinităţi” s-ar afla şi o româncă. Eu mă îndoiesc că el ar fi avut asemenea dovezi. Dimpotrivă, el a lansat această poveste pentru a-i agăţa pe dizidenţii politici care au crezut adevărurile din cărţile sale pe care le-am expus anterior, sau pentru a le compromite pe acestea tot ca fabulaţii. Oricum,
Dar, la finalul propoziţiei de mai sus, această poveste depăşeşte fabulaţia şi sare în zona psihopatologiei. Flacăra din ceea ce ştim că este plasma este însă incompatibilă cu viaţa. Aceasta dispare la temperaturile înalte ale focului. Aşa că până la noi dovezi, noţiunea de „bioplasmă” se apropie de cuvintele cu sensuri contradictorii inventate de psihotici, aşa cum le-am descris în secţiunea anterioară. Îmi reafirm părerea deja spusă în secţiunile anterioare că această adevărată para-psihopatologie este imaginată de scriitori şi psihologi cu care departamentele de dezinformare din agenţiile de spionaj colaborează, şi apoi dată spre „popularizare” acestor 3 vuvuzele dezinformaţionale. La pagina 30 din cartea „Vederea PSI la distanţă”, editura, Orfeu, 2000, Bucureşti, Emil Străinu foloseşte formula „laser mental”, şi ea aflată la limita metaforei literare şi a psihopatologiei.
Deşi au un ambalaj ştiinţific, unele din aceste idei sînt în acelaşi timp şi simptome psihopatologice ce apar în delirul psihotic, fabulaţiile paranoice şi schizotipale. Un astfel de simptom psihopatologic este, de exemplu, plantarea de idei în mintea cuiva prin magie sau telepatie. Schimbarea ideilor cuiva este posibilă în mod concret prin tehnicile de dezinformare, aşa cum le-am descris în secţiunea cu acelaşi nume din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”. Aşadar, dezinformarea nu se face cu nicio magie sau telepatie, ci este un banal proces de inducere în eroare a ţintei, fie direct prin comunicare normală, fie prin modificarea spaţiului proxim. Dezinformarea este o minciună dublă foarte bine argumentată şi dovedită cu false probe, pe care ţinta o crede. Însă toţi aceşti 3 dezinformatori militari susţin prima variantă a dezinformării, respectiv cea psihopatologică. De exemplu, la pagina 25 din „Războiul parapsihologic împotriva României” Teodor Filip afirmă:
„… datorita practicilor yoghine este posibilă influenţarea de la distanţă a unui subiect receptor de către un subiect emiţător.”
3 pagini mai departe (28) Filip afirmă că anumiţi „oculţi” recurg la impunerea de gânduri la distanţă către mase întregi de oameni prin
„folosirea diverselor tehnici parapsihologice pentru influenţarea electoratului”
La pagina 29 Filip citează un alt autor care fabulează şi el, frizând psihopatologia, despre aceste tehnici şi instrumentele de realizare a influenţării la distanţă:
„Pentagonul alocă un buget de 6 milioane dolari pentru dezvoltarea şi perfecţionarea armelor şi tacticilor psihotronice. Aceste cercetări se îndreaptă spre: localizarea obiectivelor militare, supravegherea şi influenţarea psihismului individual şi colectiv cu ajutorul sateliţilor, influenţarea prin hipnoză şi telepatie a liderilor politici şi militari, aceştia ajungând să ia decizii false care sa le distrugă autoritatea; incitarea la acte de sabotaj, manipularea telepatică a maselor de oameni şi unităţilor militare, bruierea sau anihilarea calculatoarelor şi a altor aparate- electronice.”
Asemenea discurs este copiat din tratatele de psihopatologie, după cum masurile anti- COVID au fost copiate cuvânt cu cuvânt din psihopatologia ipohondriei, după cum am detaliat în articolul meu scris în anul 2023. Dincolo de asta, aici este strecurată şi o dezinformare privind bugetul agenţiilor de spionaj americane, care în realitate e mai mare de peste 1000 de ori decât se spune aici. Apoi, „bruierea sau anihilarea calculatoarelor şi a altor aparate- electronice” nu se face prin magie/telepatie, ci prin programare sau banale unde electromagnetice specifice.
Tematica impunerii gândurilor prin mijloace paranormale se regăseşte şi la pagina 35 din cartea lui Pavel Coruţ „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic”. Aici citim despre impunerea gândurilor prin „visele fabricate de agresori”. La paginile 66, 70, 104, 305 citim despre „telehipnoză” sau „creierul reptilian” (pag. 36). La pagina 58 citim despre clonarea propriei fiinţe şi a politicienilor şi existenţa unor persoane „colonizate de extratereştri”. La pagina 153 din „Trăsnetul Geto Dac” editura Coruţ Pavel, 2000.
„Nici mai mult nici mai puţin decât faptul că guvernul secret foloseşte aparatură de radiere mentală negativă chiar aici, în Bucureşti. Nu dintr-un singur loc, ci din mai multe ambasade şi sedii de organizaţii «nevinovate». Aceasta explică multe din relele pe care le trăiesc bucureştenii şi nu de zece ani. Încă din timpul dictaturii ceauşiste, mai multe persoane sensibile s-au plâns că «primesc mesaje» de la sfinţi sau extratereştri, primesc «ordine» de a face fapte pe care conştiinţele lor le refuză, suferind din această cauză. Unii simt o apăsare pe suflete care îi deprimă şi-i demobilizează.”
În cartea „Vederea PSI la distanţă”, editura, Orfeu, 2000, Bucureşti, la pagina 113 Emil Străinu scrie despre existenţa „hipnozei telepatice (influenţarea de la distanţă)”, idee reluată şi în alte cărţi de-ale sale, precum începând de la pagina 12 din „Spionajul Psihotronic şi câmpul de luptă mental”, editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, 2006, Bucureşti. Mai departe, la pagina 17 citim
„O şedinţă RV standard pentru un expert în arma paranormală ar implica conectarea la un aparat psihotronic numit arma teta-delta, care, prin schimbarea polarităţii în creier, le inducea acestora o stare hipnotică adâncă necesară în acest tip de război.”
La pagina 160 din cartea sa „Mântuirea de după cumplita rătăcire”, editura Coruţ Pavel, Bucureşti, 2009, el dezvoltă un delir de persecuţie din partea religioşilor:
„Eu nu sunt în stare să urăsc, dar sunt trist şi nemulţumit că noi, minoritatea raţională, gânditoare, creatoare şi morală, suferim agresiunea mistico-religioasă în fiecare secundă, zi şi noapte, în stare de veghe şi de somn. Cei care mi-aţi citit lucrările de psihologie aplicată ştiţi despre ce este vorba. Mistico-religioşii ne agresează permanent, în mod inconştient şi involuntar, prin telepatie. Cum ei sunt mai mulţi, norul telepatic mistic ne afectează sistemul nervos şi ne scurtează vieţile. În unele cazuri, ne pot produce chiar boli psihice, prin impunerea în creierele noastre limbice a unor produse sălbatice din creierele lor bolnave (panică, teamă de zei şi diavoli, imagini monstruoase etc.). Înţelegeţi cât de gravă este situaţia şi că trebuie să luptaţi mult, pentru a depăşi mentalul colectiv mediu, urcând în lumina mentalului colectiv superior? Desigur, alături de această agresiune invizibilă, inconştientă şi involuntară, misticoreligioşii ne pot afecta şi direct, prin atacuri verbale sau scrise, prin telepaţi anume pregătiţi şi, mai nou, cu armament psihotronic oferit de Oculta regresivă.”
Solilocvie şi halucinaţii auditive cu temă religioasă poate fi observată la pagina 73 din cartea sa „Quinta spartă”, editura Devadata, 2005:
„În somnul aparent, m-am sfătuit pe îndelete cu îngerii mei păzitori. Cu supraconştientul meu, în care stăteau frumos rânduite toate cunoştinţele şi deprinderile necesare supravieţuirii. Concluzia finală? Mergi înainte, Petre Varain!”
Începând din Evul Mediu, a început să apară în visele tinerilor fantasma unor demoni sexuali masculini (incubi) şi feminini (sucubi), care îi/le abuzau/violau. La fel ca şi în aceste cazuri, unele persoane nu puteau face diferenţa dintre vis şi realitate. Inclusiv în zilele noastre tinerii au vise erotice cu fiinţe necunoscute, însă cei mai mulţi le consideră vise şi atât. Dar, în Evul Mediu această temă a luat formă de delir cultural, precum cel al practicilor Voodoo. De aceea s-a vorbit de delirul incubilor şi sucubilor. O astfel de confuzie culturală a fost folosită deliberat pentru scopuri ceva mai mercantile. Unele fete care îşi pierduseră virginitatea (în timpurile în care era preţuită) foloseau această poveste pentru a-şi ascunde „păcatul”. Dar, dincolo de astea, unii psihotici şi schizotipali au pretins în trecut şi încă pretind şi astăzi că aşa ceva chiar se întâmplă în realitate, nu în vis şi nu ca minciună deliberată. Delirurile psihotice propriu-zise conţin frecvent tema relaţiilor sexuale cu diavolul, sau spirite diverse. Cum era de aşteptat, această temă s-a extins şi către extratereştrii şi OZN-urile, despre care fabulează Emil Străinu. Iar atracţia acestui subiect depăşeşte cadrul psihopatologic, după cum am arătat în prima secţiune dedicată lui. Extratereştrii au ajuns un fel de vedete cu fani în rândul publicului feminin. Am spus mai sus că există femei dispuse să treacă rapid peste etapele curtării de dragul împerecherii cu un bărbat care se deghizează în … extraterestru.
Cu această ocazie în mentalitatea contemporană a reînviat şi dezvoltat tema abuzurilor incubilor şi sucubilor, doar că astăzi sînt înlocuiţi de extratereştri. Aceştia nu doar că ar viola victimele, dar le-ar şi răpi şi ar zbura cu ele la distanţe mai mici sau mai mari, chiar uriaşe până la alte planete din afara sistemului nostru solar. Subiectul este întărit de puterea mitică a asocierii dragostei cu zborul, aşa cum se găseşte în o mulţime de producţii literare, între care amintesc doar „Faust” al lui Goethe sau „Luceafărul” lui Eminescu. Emil Străinu descrie aceste fabulaţii care uneori devin deliruri în cartea sa „OZN. Răpirile extraterestre”, editura Triumf, 2015. El însuşi descrie câteva cazuri de pacienţi psihiatrici care ar fi avut astfel de experienţe, astfel că ne putem face o idee despre cei ce susţin aşa ceva. Însă Străinu nu merge mai departe cu cercetarea psihopatologică a acestui fenomen şi, în stilul lui caracteristic, ci îl tratează ca şi cum conţinutul său informaţional ar reprezenta realitatea.
Aceeaşi idee, dar ceva mai discret afirmată, se regăseşte şi în câteva cărţi semnate de Pavel Coruţ. De exemplu, la începutul cărţii sale „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic” (pag. 17) citim că între unii pământeni şi extratereştri există relaţii amoroase şi de afaceri, şi că la un moment dat „vor deveni publice şi stabile”.
În mod normal cei 3 dezinformatori militari nu ar fi trecut testele psihologice de admitere în liceul militar sau la şcolile de spionaj civil. Chiar şi acei ofiţeri care adoptă fie şi simple idei politice sînt la scurt timp trecuţi în rezervă. Dar când un ofiţer începe să o ia pe arătură cu astfel de idei fabulator-schizotipale el este automat trecut în rezervă. O percepţie deformată a unui ordin poate duce la executarea lui defectuoasă şi la compromiterea misiunii. Aşa ceva poate însemna şi un risc al debutului schizofreniei, de care militarii nu sînt scutiţi, la fel ca şi civilii. Ca posesori de arme, un astfel de risc poate duce la crime asupra colegilor sau civililor. DGIA supraveghează atent comportamentul fiecărui ofiţer atât la locul de muncă, dar şi în spaţiul public, suprapunându-se peste supravegherea spionajului civil operat în cea mai mare parte de SRI. Orice fel de schimbare a hobby-urilor sau comportamentului este analizată de psihologi şi psihiatri angajaţi ai MApN. Oricum, ofiţerii dau periodic teste psihologice pentru a fi evaluaţi. Cei mai în vârstă ştiu că pe timpul serviciului militar obligatoriu putea fi scutit de aşa ceva cel care simula „nebunia”. Chiar dacă psihologii de la recrutare ştiau că mulţi simulează, nimeni nu-şi lua riscul să le de-a aviz de „sănătos mental”.
Dar iată că unii precum acest Emil Străinu, Teodor Filip, Pavel Coruţ şi alţi câţiva mai puţin cunoscuţi, nu doar că nu sînt trecuţi în rezervă dar şi prosperă. Am văzut că Pavel Coruţ a fost şef al biroului de contraspionaj în DIA. Generalul Emil Străinu este foarte cunoscut în opinia publică. El este constant prezent de peste 20 de ani în platourile unor televiziuni iar între 2015 şi 2016 a fost chiar preşedintele partidului ultranaţionalist „România Mare”, după cum am arătat în detaliu în prima secţiune dedicată lui. Cu această ocazie putem să vedem implicarea DGIA în zona civilă din perioada post-decembristă. Pavel Coruţ a fost ziarist la anumite publicaţii de după 1990, sub pseudonimul Paul Cernescu. Şiel a înfiinţat un partid politic, dar de mai mică anvergură.
Dacă agenţiile de spionaj ar fi oneste faţă de societatea civilă, atunci ar denunţa aberaţiile cu care aceşti autori au murdărit adevărul istoric şi sociologic. Sau, cel puţin, ei ar chema specialişti din domeniul ştiinţelor exacte precum chimia, fizica sau biologia spre a veni cu replici faţă de aceste informaţii false. Dar de fapt aceste agenţii se află în spatele lor. Aberaţiile lor sînt pompate intenţionat pentru a dezinforma opinia publică. Odată cu debutul pandemiei de COVID-19, mass-media o prezenta în mod apocaliptic, cu ştiri exclusive despre virus. Părerile virusologilor francezi de renume mondial Didier Raoult sau Luc Montagnier, sau ale americanilor Dan Erickson si Artin Massihi, erau constant şterse de reţelele de socializare. Orice fel de referinţă a unor independenţi la părerile lor, era penalizată de mesaje panicardiste, învelite în ambalaj ştiinţific (verificarea faptelor). Dar iată că minciunile brutale şi frizarea psihopatologică din discursul acestor 3 dezinformatori a rămas în vigoare nestingherită de nimeni pe decenii, în scop de distorsionare a adevărului pentru opinia publică.
Cine nu are puterea de a se feri de dezinformare şi susţine diverse idei adevărate din discursurile celor 3, în special cele ale lui Coruţ, poate avea soarta lui Daniel Gaşpar, sau chiar mai rău. Ne ducem aminte de avertizările pe care atât Coruţ cât şi Străinu le făceau, pe care le-am postat la finalul ultimelor secţiuni dedicate lor. Mai departe vom vedea cum aşa ceva s-a întâmplat unor dizidenţi politici, inclusiv mie. Această secţiune face trecerea către următorul sub-capitol, respectiv manipularea mediului proxim al ţintei dezinformaţionale , în aşa fel încât produsul dezinformaţional simplu, care se referă exclusiv la informaţii, să aibă eficienţă maximă.
