Cu Garcea la luat permisul auto
3.3.1.8. Garcea chestionatorul pedagogul
Pe timpul dictaturii comuniste succesul de la examene stabilea locul pe care cineva il are in societate. Invatamantul nu era neaparat un proces care sa-i dezvolte copilului maxim potentialul, ci un loc in care unii trebuiau educati spre a deveni muncitori. „Tara te vrea prost” era o zicala din acele vremuri. Pedagogii nu erau interesati in a dezvolta ci in a tria copiii. Cine reusea sa fie admis la examenele de admitere la facultate avea inscris pe el semnul succesului in viata. Uneori rezolvarile subiectelor la aceste subiecte nu se regaseau in programele scolare. Se dezvoltase o adevarata piata neagra a „culegerilor” in care se ofereau aceste informatii cu care se obtinea o nota de accedere la examen. Aceste carti costau cateva salarii si erau accesibile unei aristocratii sociale ce functiona paralel cu ideologia comunista a „egalitatii”. Intre aspirantii la un liceu bun sau la o facultate „de viitor” se ducea o adevarata cursa a inarmarii cu informatie stufoasa care anestezia mintea. Am mai scris despre acest subiect aici si aici .
Multi timp s-a crezut ca acel oribil sistem de invatamant ar fi fost mandria Romaniei, doar pentru faptul ca din el ieseau niste elite ce ocupau primele locuri la concursurile internationale. In realitate acest model pedagogic nu este altceva decat „educatie salbatica”. Multii au luat-o razna dupa ce au trecut prin aceasta grotesca masinarie de dezumanizare. Bolile cu care s-au pricopsit cei ce au trecut prin scolile comunismului vor mai face ravagii o vreme printre cei formati atunci. Din pacate acelasi lucru se intampla si in „democratie”, insa nivelul dezumanizarii e mai redus. Selectia e facuta astazi de departamentele de resurse umane din companii. Apoi, liceele sau facultatile de succes de pe timpuri aduc astazi salarii de mizerie, asa ca elevii nu se mai inghesuie sa-si umple mintea cu informatie la gramada. Examenele nu mai sunt atat de draconice, insa nici locuri de munca nu mai sunt, si acolo unde sunt se dau pe pile.
Desigur, din fericire pentru viitorul echilibrului mintal al copiilor de azi, invatamantul s-a reformat. Profesorii nu mai dau note de 2 sau de 3 dupa o singura intrebare la care elevul n-a stiut sa raspunda. Astazi exista principiul notarii ritmice care presupune evaluari diverse, nu limitate la intrebari capcana. Nu acelasi lucru s-a intamplat in ceea ce priveste examenul pentru acordarea permisului auto. Examinatorii au pastrat ce e mai rau din sistemul comunist, respectiv intrebarile capcana si au adoptat ce e mai rau din sistemul capitalist, respectiv coruptia.
In marea majoritate a acestor chestionare Garcea chestionatorul obisnuieste sa declare ca incorecte raspunsurile partial corecte. Vedem aici o mentalitate medievala, incapabila sa vada nuante, o mentalitate dualista care imparte lumea in alba sau neagra, in buna sau rea. In acelasi fel ea imparte si cunostintele in false si adevarate, fara sa ia in calcul si faptul ca o informatie poate avea elemente de adevar in ea. Pedagogia contemporana nu declara fals un raspuns partial corect ci izoleaza si separa falsul de adevar inainte de a-l declara in bloc fals.
Am vazut ca majoritatea intrebarilor analizate de mine in acest text pana acum au probleme grave de pedagogie. Nu o sa mai aduc altele in acest sens. E suficient sa privim sectiunile precedente. De data asta vreau sa aduc un alt aspect negativ cu privire la pedagogia practicata de Garcea chestionatorul, respectiv lipsa de explicatie pentru raspunsurile gresite. Una dintre cele mai frustrante decizii pedagogice ale educatiei salbatice este mai vechea formula „magister dixit” convertita in zilele noastre la celebra formula „asa vrea muschii mei”. Asa cum am spus in introducere , initial nu s-a dat nici un fel de explicatie pentru raspunsurile considerate gresite, dupa cum am aratat aici . Probabil ca la presiunea venita din afara au aparut ulterior site-urile care vin si cu explicatii.
Dar, poate ca cel care a facut-o a murit intre timp si ceilalti au invatat papagaliceste „recomandarea” lui, cert este ca aceasta intrebare a ramas fara raspuns.
Remarc in primul rand forma uluitoare a cerintei. Cine face aceasta „recomandare”? Legislatia? Presedintele? Dumnezeu? Gaseste-l pe cel ce recomanda astfel sa-i ceri lamuriri! Probabil ca acea persoana este chiar cel ce se crede toti trei intr-unul, respectiv Garcea chestionatorul insusi. Cert este ca varianta corecta este declarata cea cu traseul 2, adica B. Din pacate nu exista o explicatie rationala pe nici un astfel de site cu privire la validitatea variantei cu traseul 2 fata de cea cu traseul 1 . Apoi, nu exista nici un fel de prevedere legala pentru un astfel de traseu. Cineva a incercat o explicatie aici:
de care e mai mare jena. Se spune in acest video: „Ar fi absurd sa mergem pe prima banda, am putea incurca circulatia sau provoca un accident.”. Pardon! Cum e posibil asa ceva? Nu cere legislatia mersul pe prima banda in special pentru debutantii care trebuie sa mearga mai incet decat restul soferilor? Dimpotriva, se poate spune ca accident risti sa faci tocmai cand schimbi benzile. Cum sa incurci circulatia daca esti in masina si mergi in ritmul dat de ceilalti participanti?
Cand am dat prima data de aceasta intrebare, am crezut ca e o simpla forma de bataie de joc, la fel ca multe alte astfel de intrebari. Dar la o analiza ceva mai atenta am gasit si explicatia pentru un astfel de traseu. E simpla. In conditiile in care circulatia este redusa si sensul giratoriu este gol, a alege traseul 2 inseamna o ocolire mai mica si un consum chiar si cu un gram de benzina mai mic. Nu ai nimic de pierdut. De ce sa nu-l adopti, mai cu seama ca nu faci un viraj mai mare? Apoi, daca circulatia e mai intensa, pe banda a 2-a se poate forma o coloana de masini asteptand trecerea pietonilor pe strazile pe care vor sa iasa. Este nefiresc ca tu sofer sa astepti intr-o astfel de posibila coloana in loc sa intri frumos pe banda a 2-a si sa iesi apoi intr-un fel de depasire pe strada din stanga. Traseul 2 permite o distribuire mai echilibrata a circulatiei pe cele doua benzi in loc ca ea sa se concentreze pe banda 1. Urmatoarea intrebare, cu varianta de raspuns corecta C, sustine aceasta iede:
Probabil ca experienta indelungata ca soferi le-a aratat unora ca in situatia de fata este mai bun traseul 2. Dar, pusi sa si explice de ce e mai bun, ei nu mai pot aduce argumente si merg pe principiul cuvantului de onoare. Tipic pentru nivelul teoretic al celor care au facut aceste intrebari.
Din pacate iata si o intrebare in care acest argument nu este luat in seama:
S-ar putea spune ca in intrebarea asta Garcea chestionatorul a dormit sau a fost beat. Aceasta exceptie a prioritatii de banda la exceptia prioritatii date vehiculelor cu regim special trebuie neaparat precizata. Iata o alta intrebare din setul drpciv, care este aproape identica cu cea de la care am plecat, dar totusi are alt rezultat:
Diferenta dintre ele consta in forma cerintei in sensul ca in prima intrebare se cerea ghicirea unei recomandari a lu’ cineva (sic!, conform cu continuitatea cerintei in variantele de raspuns formulate de Garcea), iar acum suntem intrebati ce traseu putem urma.
Garcea chestionatorul spune ca varianta corecta este C, adica e corect sa alegem ambele trasee. Observam ca singura diferenta intre cele doua cazuri este aceea ca in prima intrebare traseul e mai lung si iese din sensul giratoriu pe ultima strada iar de data asta traseul e mai scurt si iese pe a treia strada. Desigur, in acest caz, se foloseste strict legislatia care nu reglementeaza nimic in aceasta privinta, asa ca ambele trasee sunt corecte. Dupa regula distribuirii egale a traficului pe cele doua benzi pe care eu am folosit-o eu pentru explicatia variantei corecte din prima intrebare, raspunsul corect ar fi tot varianta scurta. De tata asta traseul 1. Motivul este acelasi: se pot strange masini in coloana la iesirea pe prima sau a doua strada, asteptand trecerea pietonilor. Dar daca in ultimul exemplu se declara ca ambele trasee sunt valabile, pot spune ca si eu ma las pagubas in explicatie.
Si pentru ca ne-am iritat cam mult cu aceste exemple de rusini pedagogice, am sa inchei aceasta sectiune cu un banc sa ne mai inveselim:
Spre sfarsitul vietii, filosoful Hegel ar fi fost intrebat de un student curios relativ la un pasaj din cartea sa de tinerete „Fenomenologia Spiritului”
„- Domnule profesor ce ati dorit sa spuneti aici?
– Domnule… in momentul in care am scris-o doar eu si D-zeu am ?tiut ce am scris… Acum doar El mai stie…” .
Desigur, analogia intre Hegel si Garcea e un pic (sic!) fortata… La fel si eu raspund aici relativ la cele 2 trasee: D-zeu stie de ce in prima e asa si in cealalta altfel…
