Marius Mioc, cel mai mare dezinformator al zonei online faţă de tragedia din 1989

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

4.2.3.4. Marius Mioc, cel mai mare dezinformator al zonei online faţă de tragedia din 1989

Cel mai mare papagal CIA ce acţionează preponderent în mediul online este Marius Mioc. Şi el are câteva cărţi publicate în format clasic, însă domeniul lui de acţiune este mediul online. Nu mişcă nimic în internet pe tema decembrie 1989 fără a interveni el cu dezinformări. Timp de aproape 14 ani, de când a apărut blogosfera, el publică articole pe zi pe blogul său pe teme complexe ce ţin tragedia din 1989. Înainte de blogosferă, Marius Mioc era foarte activ pe forumuri, precum Softpedia sau cel al ziarului „Jurnalul Naţional”, cu nume propriu şi alte pseudonime, pe care încă le mai foloseşte şi astăzi. „Jurnalul Naţional” a avut multe articole dezinformatoare pe temă inervenţionist-externă, cu argumentaţie contradictorie şi date dubioase, aşa că i-a ridicat mingea la fileu să-şi susţină ideile aşa-numitei teorii a emanaţiei spontane, esenţialmente contrară ideii de revoluţie, după cum am văzut în capitolul anterior. Am văzut în secţiunea anterioară că aceeaşi strategie dezinformaţională a practicat şi Alex Mihai Stoenescu când a jucat rol de încasator de la Dinescu la emisiunea „Marius Tucă show” din data de 26.02.2004 care a dezbătut documentarul „Checkmate: Strategy of a Revolution”. Din textele scrise pe forumul (acum dispărut) al acestui ziar Marius Mioc a mai publicat câteva cărţi în format clasic.

După cum se vede, a ajuns şi în anturajul meu la începutul lui 2020, când am început să pun cap la cap un prim documentar, care până la urmă a devenit o serie de documentare începând de la „Sadismul în politica internaţională” Eu aflasem de el prin 2017, când pregăteam materialul pentru documentar şi l-am văzut în câteva talk-show-uri şi interviuri vorbind despre experienţa lui la Timişoara în 1989, când a fost arestat. Misiunea lui încă din 1990 a fost aceea de a juca rolul de martor direct al evenimentelor, convertit în teoretician cu apetenţe spre domeniile umaniste, inclusiv sociologie rudimentară, deşi este absolvent de facultate tehnică.

Mioc este primul român la care am auzit formula „Falsificatorii istoriei” din titlul cărţii sale „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei”, şi imediat mi-a dat impresia că e un discipol Foucault-Chomsky. În 2020 ştiam cam 70% din câte ştiu astăzi despre decembrie 1989, iar faptul că istoria ne-a fost falsificată cu teoria emanaţiei populare era un lucru cert pentru mine. Tema falsificării istoriei internaţionale a ultimului secol era foarte vie pentru mine încă de atunci ştiam despre minciuna declaraţiei de război a lui Hitler împotriva SUA, ştiam despre radarul de la Opana ( Pearl Harbor) , iar discursul întreg de 22 de minute al lui Ceauşescu de la mitingul din 21 decembrie tocmai apăruse. Când am văzut aceste titluri de cărţi am fost convins că Mioc e un adevărat dizident anticomunist care a devenit şi dizident anticapitalist. Astfel de exemple sînt grevistul autentic Gavrilă Filichi din 1987 care şi-a continuat discursul critic şi faţă de capitalism sau chiar Mircea Dinescu, probabil cel mai cunoscut dizident anticomunist în percepţia colectivă românească, care a făcut la fel după 1989, în ciuda „cadourilor” făcute de spionajul civil pentru a-l potoli.

De prin octombrie 2023 am început să-i citesc şi cărţile şi am văzut că formula „falsificatorii istoriei” era un fals cârlig pentru dizidenţi asemenea reclamelor , deoarece el susţine exact „teoria emanaţiei spontane”, care de fapt este o falsificare a istoriei naţionale. Adică un fel de „hoţul strigă «Hoţii!»”. Asemenea acuzării pre-factum asupra lui Ceauşescu de către stalinismul capitalist de distrugere a satului românesc pe care îl avea în plan prin deportarea economică ce a urmat după 1989, la fel face şi Mioc în acest caz şi cu această expresie. „Falsificatorii istoriei” era de fapt îndreptată împotriva celor care au observat falsificarea istoriei noastre naţionale cu teoria emanaţiei spontane, deşi la nivel oficial această idee e general acceptată, mai puţin cea intervenţionistă.

În mod progresiv, odată cu trecerea timpului şi aflarea despre ingineriile sociale din 1989, românii n-au mai crezut mistificarea cum că manifestanţii de stradă ar fi făcut revoluţie fără intervenţia unor forţe străine. Restul autorilor s-au repoziţionat faţă de părerea opiniei publice, care a tins să vadă în tragedia din decembrie 1989 o intervenţie a URSS. Marius Mioc, Ion Iliescu şi Andrei Ursu tind să rămână ultimii fideli ai teoriei emanaţiei spontane. Jurnalişti precum Radu Moraru şi Grigore Cartianu trăiau şocul aflării adevărului diferit faţă ce autorităţile dădeau drept istorie. Iar unul precum Mioc îi acuză tocmai pe ei de falsificatori ai istoriei, de parcă toată suflarea românească ar şti despre marile inginerii sociale ce au dus la foc fratricid iar teoria emanaţiei spontane ar fi opinia minoritară în textele oficiale.

O astfel de expresie e un produs complex de dezinformare care se regăseşte în alte două cazuri, respectiv cartea „Deconstrucţia unei revoluţii”, (Editura Polirom, Iaşi, 2009), scrisă de Ruxandra Cesereanu sau „În sfârşit, adevărul...: generalul Victor A. Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”. Primul caz reprezintă o tehnică de dezinformare prin clonare, aşa cum am descris-o în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”, deoarece Cesereanu nu face niciun fel de deconstrucţie a teoriei oficiale despre decembrie 1989. Celălalt constă într-o tehnică de dezinformare de tipul falsei revoluţii, promiţând mincinos adevărul în 2010, după tentativele de până atunci, despre care am detaliat în secţiunea anterioară. Toate aceste 3 exemple sînt cârlige pentru dizidenţi asemenea reclamelor, care de fapt nu spun ce promite titlul.

La fel ca şi Alex Mihai Stoenescu şi restul de papagali CIA, şi Marius Mioc întruneşte majoritatea criteriilor dezinformării faţă de tragedia din 1989 pe care le-am sintetizat în a doua secţiune a acestui capitol . Exceptând punctul 3 din acea listă, Mioc le întruneşte pe toate celelalte. Într-o secţiune anterioară numită „Dezinformare despre terorişti în decembrie 1989 şi după” am menţionat o carte în variantă exclusiv digitală (fără ISBN) numită „Revolutia din 89” în care s-a încercat reducerea masacrului de la Otopeni la o eroare de comunicare locală. Web-site-ul de unde am descărcat-o a dat-o ca fiind scrisă de Mioc, însă el nu o recunoaşte. Dar, în acelaşi timp nu mi-a indicat vreo idee cu care nu este de acord din ea, inclusiv teoria erorii de comunicare asupra masacrului de la Otopeni. Aşa cum am promis acolo, o să arăt în această secţiune mai multe astfel de exemple de dezinformare privind marile inginerii sociale întâmplate în tragedia din 1989.

În cartea sa „Revoluţia de la Timişoara aşa cum a fost”, scrisă în 1996, Marius Mioc încearcă să ascundă ingineria dezinformării încrucişate transmise prin două apeluri telefonice cu mesaje simetrice, în urma căreia miliţienii au fost măcelăriţi de către unitatea militară de peste drum la Sibiu. După cum am arătat în detaliu în secţiunea numită „Război civil instigat între Armată, Miliţie şi Securitate la Sibiu” miliţienii au primit un fals telefon de la acea unitate militară prin care erau invitaţi să vină în sediul acesteia şi să se adăpostească, în timp ce un al doilea fals apel telefonic era dat în numele miliţienilor, care îi ameninţa pe cei din unitatea militară să înceteze focul, altfel vor veni peste ei şi îi vor măcelări. De aceea, atunci când miliţienii au dat curs falsei invitaţii de a se adăposti în unitatea militară şi au trecut strada, militarii au crezut că sînt atacaţi de aceştia şi au tras în ei. Aşa ceva este mai mult decât un foc fratricid, este un război civil în toată regula instigat prin dezinformare încrucişată. În cartea citată mai sus, Mioc neagă acest episod într-un mod specific produselor complexe de dezinformare ale spionajului civil, prin minciuna tăierii cablurilor telefonice de către manifestanţi, după cum citim la pagina 112:

„In prima faza, organele de militie nu au acceptat dialogul cu demonstrantii, lucru ce a determinat accentuarea starii de agresivitate a acestora, concretizata in taierea cablurilor telefonice si aruncarea cu pietre in geamuri.”

Nu există nicio confirmare a tăierii cablurilor telefonice în rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, citată în secţiunea de mai sus, sau în ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 . Cât de probabilă poate fi o astfel de acţiune făcută de o mulţime revoltată? Ce ar fi rezolvat manifestanţii dacă s-ar fi apucat să se caţere pe stâlpi sau sape după cabluri prin pământ pentru a le tăia? Dimpotrivă, această minciună are rolul de a exclude ingineria dezinformării încrucişate transmise prin cele două apeluri telefonice, deoarece cablurile telefonice ar fi fost tăiate. Mai departe, la pagina 113 din aceeaşi carte citim o cu totul altă explicaţie pentru moartea miliţienilor decât a fost în realitate:

„Nerezistand focului si fumului din interior, precum si datorita presiunii psihologice, unele cadre de militie au incercat sa paraseasca sediul sarind pe geamuri. Au fost prinsi de demonstranti, loviti, maltratati si deposedati de arme.”

Nu cumva erau de jucărie acele arme şi miliţienii n-au putut să tragă în agresori pentru a se apăra? (Sic!) Aşa se explică şi povestea asta de adormit copiii, care este prototipul întregii mascarade din 1989. Ea susţine că poporul român ar fi luptat cu mâinile goale împotriva mitralierelor şi tacurilor regimului, şi astfel l-au răsturnat, devenind primul şi singurul popor care ar fi reuşit aşa ceva în istorie. Mai jos la aceeaşi pagină citim:

„In asemenea imprejurari si-au pierdut viata comandantul Militiei, lt. maj. POP VALENTIN si plt. STAICU ILIE, ale caror cadavre au fost incendiate si profanate. Cei doi au fost ucisi de catre SEVERA DUMITRU, nascut in anul 1957, lacatus la UM Cugir, CARICA ADRIAN-GHEORGHE, nascut in anul 1971, fara ocupatie si POPA ALEXANDRU, nascut in 1953 (s-a sinucis in 1993), toti avand domiciliul la acea data in Cugir.”

Niciunul dintre aceste nume nu există în documentele oficiale de mai sus. În primii ani după tragedia din decembrie 1989 românii nu aflaseră încă ce înseamnă capitalismul, cu apetitul său pentru război şi crize umanitare în general, Ingineriile sociale tipice precum dezinformările cauzatoare de foc fratricid, vuietul emis prin staţie de amplificare de la mitingul lui Ceauşescu din 21 decembrie sau spargerile de vitrine de către spărgători profesionişti din zilele de 18 şi 17 decembrie au fost fie nebăgate în seamă, fie uitate de memoria colectivă. Abia după 2000 ele au revenit în atenţia publică, după ce fiecare dintre noi le-am trăit pe pielea noastră în proporţii mai mici, ca tehnici de manipulare pe care statul capitalist le practică pe cetăţeni. Eram încă naiv la protestele antiprezidenţiale din 2012 faţă de aceste inginerii sociale oribile. Însă am văzut cum jandarmii îi lasă în pace pe spărgătorii profesionişti de mobilier urban, în loc să-i oprească şi să-i amendeze. Mi s-a părut o barbarie modul în care ei îi loveau în schimb pe protestatarii paşnici, după cum am arătat în documentarul meu „Diversioniştii” . În momentul în care am văzut această inginerie socială am fost convins că ceva de genul ăsta se întâmplase şi în iunie 1990 şi în decembrie 1989. Însă atunci eram cu toţii prea naivi să înţelegem ce înseamnă acest sistem social odios. Sensul acestei inginerii în 1989 era aceea de a provoca forţele de ordine să acţioneze represiv iar după aceea de a denigra orice fel de protest, după cum am arătat şi în „Diversioniştii” dar şi în „Eroii au murit.1899. CIA”.

Tema spargerilor de vitrine făcute de profesionişti în decembrie 1989 la Timişoara se regăseşte într-o mulţime de interviuri filmate luate celor care au fost martori oculari la acele evenimente, din care am selectat şi eu câteva pentru propriul documentar. Ea a fost consemnată foarte detaliat inclusiv în cartea lui Mioc scrisă în 1996, „Revoluţia de la Timişoara aşa cum a fost”, menţionată mai sus, în mărturiile unor participanţi la evenimente. La pagina 22 din ea putem citi declaraţia participantului Traian Orban:

„Cînd am ajuns in dreptul bazarului am vazut o echipa de 4-5 tineri care s-au apucat să spargă vitrinele magazinelor. Noi am protestat, spunîndu-le ca nu asta dorim, dar ei şi-au văzut de treabă, îndeplinindu-şi misiunea. Tinerii aceia doar spărgeau, nu furau.”

La pagina 64 vedem declaraţia lui Anton Suharu:

„Un grup de cetăţeni îmbrăcaţi in salopete, circa 4-5 inşi cu bucăţi de fier în mina, spărgeau vitrinele alimentarei Neptun.”

Mai departe în următoarea pagină citim:

„Cei care spărgeau cred ca se cunoşteau pentru ca vorbeau intre ei. Unul dintre ei mai scund, gras, cu ochelari a spus: «Hai ca aici am făcut treabă bună!». Între timp s-au spart toate vitrinele, s-au scos mărfurile afara şi s-a dat foc. Era un vacarm de nedescris, fum şi miros insuportabil de cauciuc si plastic. Am venit în intersecţie in Piaţa Traian. Atunci se dădea foc la cabina IJTL. Se pare ca nişte tineri aveau sticle cu benzina cu care stropeau şi dădeau foc.”

La pagina 40 citim declaraţia participantului Gheorghe Ardelean:

„Nişte tineri îmbrăcaţi in treninguri spărgeau vitrinele. Am plecat la cineva în vizita. M-am întors în Piaţa Operei pe la 15,30-16. Aici ardea magazinul de parfumerie. O maşină de pompieri stătea lîngă magazin dar nu acţiona cu prea multa convingere. Era devastat si magazinul de blănuri, iar alimentara avea geamurile sparte. Nişte ţigani furau din alimentară.”

La pagina 55 există declaraţia lui Ştefan Luca :

„Eu mă plimbam pe Calea Girocului, mergeam pîna la tancuri, mă mai întorceam la tramvaie. Un grup de vreo 10 persoane cu pari au început să spargă vitrinele. Au răsturnat rafturile din alimentara, au aruncat cu marfa pe jos. Pe sosea era alb de faina, zahar, orez, parca ninsese. Cîte unul indemna lumea: «Luaţi ca-i pe gratis! E de la Ceauşescu!»”

La pagina 105 Mioc citează din RAPORTUL SRI/III, care la acel moment avea următoarea atitudine:

„Astfel, chiar începutul timişorean al evenimentelor din decembrie este marcat, în dupăamiaza zilei de 16, când numărul simpatizanţilor şi al curioşilor adunaţi în jurul locuinţei pastorului Tokes se redusese simţitor, de apariţia unui grup de tineri care incitau la acţiuni violente, ei înşişi dedându-se la spargerea vitrinelor de la unităţile comerciale din zona si blocând mijloacele de transport in comun.”

Vedem în aceste declaraţii exact echipa de spărgători violenţi filmaţi de Vlad Ursulean de la Casa Jurnalistului, pe care i-am inserat şi eu în „Diversioniştii”. După 2000, când o parte din români au făcut asociere între propriile experienţe cu capitalismul sălbatic şi această inginerie socială a spargerilor de vitrine făcute de profesionişti, Marius Mioc şi-a schimbat radical discursul, conform cu interesele CIA de dezinformare faţă de marile inginerii sociale ale tragediei din decembrie 1989. În cartea sa „"Istoricii şi revoluţia din 1989: Minciuni, falsificări, manipulări (…)” Editura Partoş, Timişoara, 2019, au dispărut referinţele la spărgătorii profesionişti precum fac triburile primitive cu vechile lor religii, pe care le schimbă o dată la câţiva ani. La pagina 24 din această carte citim întrebarea retorică:

„Ce este oare atît de misterios în faptul că s-au spart nişte vitrine în decembrie 1989?”

Ce să fie, ce să fie? Să fie cumva declaraţia ofiţerului de armată care spunea că cu fiecare vitrină care pica în centrul Timişoarei, pica şi o părticică din ei, pe care am inserat-o ora 01:56 din propriul meu documentar? Zic şi eu…

În locul mărturiilor din propria sa carte scrisă în 1996, Mioc preferă notele informative şi declaraţii date de anumiţi securişti, sub care putem intui intenţia de dezinformare. De exemplu, la pagina 13 din altă carte a sa, „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, editura Marineasa, 2005, el citează declaraţia securistului Nicolae Mavru şi o ia de bună împotriva altor multe declaraţii asemenea celor de mai sus:

“Aici în grupul ăsta violent am observat basarabenii care incitau copiii şi strigau: Haideţi, nu vă fie frică, spargeţi”.

Mai jos citim:

“Menţionez că spargerea geamurilor şi alte acte huliganice au fost începute de trei copii de 10-12 ani, ţigani, fiind urmaţi la început de 3-4 tineri prost îmbrăcaţi apoi de circa 40-60 de alţi tineri”.

A crede că nişte copii puteau face o inginerie socială de o asemenea complexitate e o naivitate la un om simplu. Însă pentru Mioc aşa ceva este un ordin via CIA, şi dacă e ordin atunci se acceptă. L-am întrebat de mai multe ori în dezbateri în mediul online cum poate să creadă aşa ceva şi nu mi-a dat un răspuns coerent. Deşi l-a acţionat în judecată pe şeful Securităţii Timiş pentru că l-ar fi arestat prin subordonaţii ierarhic, iată-l pe Mioc citând o declaraţie din 12 ianuarie 1990 a lui Filip Teodorescu, adjunctul sefului Direcţiei III Contraspionaj a Securităţii. Înapoi în cartea sa „Istoricii şi revoluţia din 1989: Minciuni, falsificări, manipulări (…)” citim din spusele lui Teodorescu la pagina 215 :

„– ancheta efectuată de miliţie pînă în seara respectivă relevă că marea majoritate a celor care au spart vitrine, au furat din magazine şi au incendiat sînt delicvenţi de drept comun, mulţi chiar recidivişti
– nu sînt identificaţi conducători şi nu rezultă să fie o acţiune organizată, ci una spontană, declanşată pe fondul nemulţumirilor generale ale populaţiei”

Şi eu am inserat două declaraţii ale unor agenţi CIA în România, respectiv securistul Dumitru Tinu şi infamul procuror Dan Voinea, dar doar pentru că filmările cu ei erau de mai bună calitate decât cele ale altor martori oculari anonimi care convergeau cu cele spuse de aceştia. Însă vedem în cazul de faţă cum Mioc pur şi simplu şterge declaraţiile celor intervievaţi până în 1996 şi le înlocuieşte cu declaraţiile altor martori, mai puţini la număr şi mai dubioşi ca reputaţie. El practic şi-a renegat propria carte, evitând să aducă în prim-plan ce scrisese în ea, şi omiţând astfel să arate măcar că există două curente de opinie pe această temă. Ordinul pe unitate era ştergerea indiciilor despre spărgătorii profesionişti de vitrine, după acelaşi model al haosului din Cimitirul Eroilor din Bucureşti, prin care victimele celor 3 mari inginerii sociale (Otopeni, MApN şi Televiziune) au fost răsfiraţi prin tot cimitirul spre a li se pierde urma, sau nu au fost acceptaţi deloc în el .

La pagina 106 din aceeaşi carte citim:

„De reţinut că Mavru nu vorbeşte în această notă de nici un fel de agenţi străini. Identifică cu precizie unele persoane cu rol activ în desfăşurarea evenimentelor, dar totdeauna e vorba de români, majoritate timişoreni. Inclusiv unul dintre instigatorii la spargerea vitrinelor este identificat, şi se spune că era timişorean, stătea pe strada Ștefan cel Mare nr. 4. Deci, nici vorbă de basarabeni, unguri, sîrbi.”

Mai jos el continuă:

„Opinia mea despre grupurile care spărgeau sistematic vitrinele este că aceştia erau revoluţionari timişoreni, iar spargerea vitrinelor a fost o metodă de a face protestul cunoscut.”

În următoarea pagină, 107, scrie

„în «Revoluţia, fără mistere», am consemnat declaraţia lui Imre Borbely, apropiat a lui Tokes, fost deputat UDMR şi activist pentru înfiinţarea autonomiei secuieşti, precum că cei care spărgeau vitrinele erau «provocatori ai puterii»”

La pagina 109 afirmă că acţiunea de spargerea vitrinelor ar fi fost făcută de manifestanţii autentici anti-regim:

„Eu am venit cu ideea să se continue demonstraţia a 2-a zi la 5 după masa (dar în 17 decembrie nu s-a mai aşteptat ora propusă de mine pentru demonstraţie, deci nu-mi arog meritul că datorită mie s-a continuat revoluţia), altul a venit cu ideea să se meargă prin cartierele muncitoreşti (excelentă idee; astfel, chiar în noaptea de 16/17 decembrie, au aflat despre revoluţie o mare parte dintre timişoreni, nu doar cei care locuiau în zona centrală), altul a venit cu ideea să se spargă vitrine sau să fie arse cărţile lui Ceauşescu din librării.”

Înapoi, în cartea sa „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, editura Marineasa, 2005, spargerea de vitrine este confirmată de ura manifestanţilor pe cărţile lui Ceauşescu, după cum citim la pagina 43:

„Au mai fost nişte vitrine sparte şi cărţi sau ziare cu Ceauşescu cărora li s-a dat foc.”

Partea proastă a acestei versiuni este că toate magazinele din centrul Timişoarei au fost sparte. O fi existat în zonă o librărie sau două cu cărţi scrise de Ceauşescu, dar nu toate magazinele sparte erau librării. La pagina 102 din aceeaşi carte este inserată o altă mărturie contrară celor din cartea din 1996:

„Pînă la orele 17,30, în mai multe zone cînd s-a intervenit cu forţe de ordine, mai mulţi indivizi, majoritatea tineri între 13-20 de ani au spart vitrinele magazinelor şi au furat mărfurile din interior.”

Mai jos citim:

„…grupuri izolate de indivizi tineri (15-20 ani), avînd asupra lor răngi, au spart vitrinele de la toate magazinele de pe arterele principale, iar mărfurile, fie că au fost furate, fie au fost arse.”

Într-un comentariu la secţiunea mea „Stabilirea gradului corect de represiune al armatei în Timişoara până în 22 decembrie 1989”, publicată pe blogul personal destinat temelor cotidiene, „Baldovin Opinius”, pe 18 noiembrie Mioc confirmă această schimbare de macaz survenită în naraţiunea sa după 2010.

În momentul în care am avut acea dezbatere din 18 noiembrie nu citisem cartea lui din 1996 în care el singur îi cita pe cei la care am făcut eu referire mai sus. În replica imediat următoare el practic le anulează mărturiile asemenea unui procuror corupt care face un dosar la comandă.

În cartea sa „Revoluţia de la Timişoara aşa cum a fost”, scrisă în 1996, Marius Mioc perpetuează minciuna împuşcaţilor pe treptele catedralei, asemenea unui întreg morman de maculatură pe tema decembrie 1989. Dar secvenţa pe care am inserat-o încă la începutul propriului meu documentar a apărut imediat după 1990, şi arată clar că după primele focuri trase şi trecerea acelui tab, nimeni nu a fost ucis şi nici măcar rănit acolo. La pagina 15 citim:

„De aici a plecat in fata Catedralei, unde pe scari era un alt mort si unul lovit in picior. A plecat cu masina spre spitalul Clinicile Noi, unde a dat de doctorul Babusceac (fostul sot al sotiei lui Lati). Acesta l-a recunoscut pe Lati care era cel mort in fata Lacto-Barului.”

La pagina 20 citim mărturia lui Gliguta Avram:

„Catedrala are usa dubla dar la imbulzeala una din usi s-a inchis. Stateam ghemuiti, incercind sa ne strecuram inauntru. Eu si inca o persoana, pe care mai apoi am aflat ca se numea Sorin Leia, am ridicat capul sa vedem ce se intimpla, cind s-a tras o rafala printre noi, de jos in sus. Leia Sorin a fost nimerit in mijlocul fruntii. Glontul care a iesit din capul lui m-a atins si pe mine la baza gitului, in partea dreapta. Am simtit ca o arsura, am bagat capul la cutie si m-am strecurat incet-incet inauntru. Niste tineri au vazut ca Leia e impuscat si l-au tirit in Catedrala. Desi impuscat in frunte Leia nu pierduse mult respira. Cind capul i-a atins cimentul brusc s-a facut sub cap o balta de singe. Noi vorbe saimng sea s ci uinmcpa amraami o luminare ca sa moara crestineste. Un popa inalt, slab, de vreo 40-50 de ani, s-a apropiat de noi si ne-a intrebat: «ce, ba, ii mort?» . Am zis ca da. Auzindu-ne vorbind de luminare popa a zis, parca cu dusmanie, «da-l incolo ca nu-i mai trebe nimic».”

Iată în această falsă declaraţie un posibil blam la adresa religiei şi preoţilor, care nu pot fi acuzaţi de implicare în acele orori.

La pagina 95 citim:

„Dispozitivul D1, condus de maior SUCALA ION si amplasat in fata Catedralei, a deschis foc asupra demonstrantilor din zona, desfasurand totdata actiuni de capturare si retinere a celor refugiati in Parcul Poporului, cu ordinul expres al generalului Nuta de a executa foc la cel mai mic semn de nesupunere.”

La următoarea pagină citim:

„* Maior BURCI IOAN (U.M. 01185), in data de 18 decembrie 1989, a deschis foc cu armamentul de pe TAB impotriva grupului de demonstranti aflati in fata Catedralei.”

Minciuna morţilor pe treptele catedralei este un produs literar al spionajului civil de întunecare a imaginii comunismului, portretizat astfel mult mai diabolic decât a fost în realitate. Plantarea de probe false care să arate mincinos cum că regimul ar fi ucis credincioşii, e menită să arate toleranţa religioasă cu care capitalismul se mândreşte în mod ipocrit*. Această manevră dezinformaţională e una dintre multele dintr-o campanie generală de dezinformare ce ţine până astăzi, prin care stalinismul capitalist instituit de după 1990 să pară mai bun decât perioada comunistă. Există o fotografie pe care am postat-o într-o secţiune din capitolul 2 ce face parte dintr-o poveste de dragoste, ce mi se pare foarte cosmetizată, între Adjanin Antonia Andreea şi Palada Weiner, un fel de Romeo şi Julieta a „revoluţiei române”, cu accente de film indian popular, specific anilor 1980. Cei doi ar fi fost doi îndrăgostiţi logodiţi care au vrut să se lupte cu prejudecăţile şi, în loc să-şi trăiască fericirea ar fi ieşit să lupte împotriva dictaturii, amândoi murind, după cum citim în articolul "Eroii revolutiei (18)" scris în 19 decembrie 2004 în „Jurnalul Naţional” . Antonia ar fi murit prima şi după o zi ar fi murit şi Palada Weiner, sugerându-ni-se că ar fi vrut să se răzbune pentru moartea iubirii vieţii lui, precum Ecaterina Teodoroiu a vrut să-şi răzbune fraţii ucişi.

Nu e exclus ca o astfel de poveste să se fi întâmplat, dar pare cam copiată din filmele indiene din anii 1980. Când vezi o astfel de tânără moartă te cam ia cu lacrimile specifice acelor filme, şi nu ai timp să gândeşti că la mijloc s-ar putea să fie o minciună. De asta cred că această poveste de dragoste e una inventată. Cam altele sînt priorităţile iubirii la 20 de ani, nu protestele faţă de regim… Pe lângă asta, ambii erau cadre medicale, cea mai râvnită meserie de către omul simplu în perioada de dinainte de 1989. Cu alte cuvinte, niciunul nu prea avea motive să protesteze, făcând parte dintr-o clasă socială supra-avantajată.

Acest caz se suprapune perfect peste campania de denigrare a lui Ceauşescu ca ucigaş de dragoste, idealuri şi copii, sau de cosmetiza a capitalismului sălbatic ce urma să se instituie după 1989, ca propice pentru dragoste, idealuri şi copii. Readuc aici în prim-plan minciuna spusă de căpitanul Lupoi despre naşterea bebeluşului Victor/Victoriţa printre gloanţe la Televiziune pe 22 decembrie. În contrapondere, inventarea micuţei Cristina Lungu la Timişoara, despre care am menţionat în propriul documentar ca fiind persoană fictivă, sau amănuntele romanţate despre uciderea creatoarei de jucării Mişan Luminiţa de la Cluj , mă face să cred că şi povestea Adjanin şi Palada precum şi minciuna despre uciderea enoriaşilor pe scările catedralei din Timişoara sînt piloni dezinformaţionali din aceeaşi campanie de denigrare a vechiului regim. Pentru celelalte mai sînt ceva posibilităţi de a fi reale. Însă minciuna morţilor de pe scările catedralei a fost dovedită de acea filmare. Nici până astăzi Mioc nu a făcut vreo dezminţire acelei minciuni, încercând să scoată maxim din credulitatea ei precum şi din teoria emanaţiei spontane.

După cum se vede în ultimele secţiuni, şi în special în cea de faţă, spun lucruri urâte despre el. Dar asta s-a întâmplat abia recent, când ideea de dezbatere cu el e compromisă şi îl consider dezinformator CIA. Iniţial l-am considerat un simplu păcălit de autorităţi şi l-am invitat politicos la o dezbatere onestă pe tema 1989 în toamna lui 2023. După ce nu a reuşit să mă convingă cu probe, Mioc, sau cine o fi în spatele contului său, a trecut la tehnici de dezinformare, dincolo de latura strict logică a dezbaterii. Deşi e absolvent de profil tehnic, am putut observa că foloseşte cu mare abilitate sofisme complexe pentru convingerea mea prin alte metode decât cele ştiinţifice de adevărul poziţiei lui. Iniţial a folosit sofismul ad hominem. Iată cum într-un comentariu la secţiunea „Uciderea generalului Vasile Milea” din data de 28 octombrie, inserată mai sus, Mioc foloseşte expresia „Eşti cumplit de ignorant…”.

Expresia e reluată peste două zile într-o altă replică

Dincolo de forma ad hominem a replicii sale, observăm aici aceeaşi strategie dezinformaţională precum cea a lui Alex Mihai Stoenescu în mai multe interviuri şi emisiuni televizate în care minţea cu neruşinare că toate dicţionarele ar fi spus că acţiunea lui Stănculescu din 22 decembrie ar fi lovitură de stat. Ce-i drept, n-am inclus în documentar detalii despre ce este revoluţia politică în sociologie, aşa cum am făcut în capitolul 3, deoarece ar fi crescut şi mai mult în dimensiune. Nici în această carte n-am intrat în detaliu mai mult decât o simplă introducere în sociologia revoluţiilor politice şi a loviturilor de stat/de palat. Însă am oferit ceva concret, lucru pe care niciunul dintre papagalii CIA nu-l face. Cu toate astea, asemenea acuzării asupra lui Ceauşescu de distrugere a satului românesc de către stalinismul capitalist, adică însuşi planul acestuia ştiut de atunci, la fel cum făcuse cu formula „falsificatorii istoriei”, Mioc îmi reproşează că aş fi „cumplit de ignorant în problema revoluţiei”. Asta înseamnă să fii cu adevărat mafiot de lux în spionajul civil. Tocmai alde Mioc şi întreaga gaşcă de papagali CIA şi-au construit maculatura pe ignoranţa cultivată sistematic în percepţia populară privind aceste noţiuni.

Dacă m-aş fi înşelat în privinţa morţilor din 21 decembrie, o expresie corectă ar fi trebuit să fie ceva de genul „Eşti neinformat”. Însă în secţiunea „Teatru în stradă despre revoluţie la Cluj-Napoca” şi „Mutarea „din pix” a unor decese în data 21 decembrie la Bucureşti în documentele oficiale” există indicii că acei morţi din 21 ori au fost manufacturaţi ca la Cluj, ori mutaţi „din pix” după modelul schimbării diagnosticului principal cu cel secundar pentru a exagera pericolul pandemiei de COVID-19. Iată că nu sînt deloc „cumplit de ignorant în problema revoluţiei”. Dimpotrivă, am contribuit cu 10-15 procente la aflarea adevărului întreg faţă de tragedia din decembrie 1989, de unde îl lăsaseră Radu Morarul şi Grigore Cartianu. Secţiunea „Manufacturarea înregistrării audio a teleconferinţei lui Ceauşescu (…)” din această carte clarifică multe dintre enigmele acelei tragedii, aşa cum doar mărturiile familiilor celor ucişi au făcut-o după anii 2000.

În replica sa de mai sus vedem şi sofismul ad hominem în formă de provincialism. Faptul că m-aş fi născut în Gorj, un judeţ unde n-a fost „revoluţie”, ar fi un impediment de a afla adevăruri înalte precum acea mascaradă din 1989. Mai jos în acea replică citim sofismul ad populum, relatat invers, îmbrăcat într-o minciună gogonată:

„Nimeni n-a spus că Ceauşescu a plecat pe 21, toate cărţile, articolele din ziare şi emisiunile TV despre acest subiect au afirmat că Ceauşescu a fugit din CC pe 22 decembrie.”

Mioc repetă prin acest sofism şi minciuna lui Stoenescu despre cum toate dicţionarele ar fi echivalat acţiunea lui Stănculescu ca lovitură de stat. La începutul documentarului meu, am inserat 4 materiale cu largă audienţă care mint grosolan că Ceauşescu ar fi fugit pe 21 decembrie de frica manifestanţilor care ar fi strigat împotriva lui, iar Mioc spune că „, toate cărţile, articolele din ziare şi emisiunile TV..” ar spune adevărul. Asta înseamnă să fii mafiot dezinformator.

Cititorii fideli textelor mele în general pot remarca faptul că nu folosesc metafora decât rar şi că logica e principalul meu instrument de lucru. Ei bine, iată cum în această replică Mioc etichetează discursul meu teoretic cu expresia „Numai în haosul din capul tău a existat părerea că Ceauşescu ar fi fugit pe 21”, încercând astfel să întoarcă într-un mod absurd argumentul meu, cum că eu aş susţine ideea că Ceauşescu ar fi fugit pe 21, adică exact cea pe care o combat. Aşa ceva e dezinformare complexă, formată din amestecul dintre întoarcerea acuzaţiei de minciună asupra mea şi tehnica de dezinformare prin camuflare în variantă de ambiguizare pe care eu am descris-o în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”. Nu cred că Mioc este capabil să creeze un asemenea produs complex de dezinformare, cel puţin nu din ce am văzut în interviuri filmate cu el, şi de aceea cred că e altcineva care vorbeşte prin trompeta sa.

Într-un comentariu scris tot pe 28 octombrie - la secţiunea „Cu Ceauşescu pe post de urs de circ, la cerşit călău din popor, pentru a cârpi ideea de revoluţie” Mioc reia dezinformarea lipsei de coerenţă a teoriilor mele, într-un mod absurd:

„Nu ştiu cum poţi să scrii de «tentativa eşuată de a deturna mitingul lui Ceauşescu din 21 împotriva sa». Se pare că îţi lipseşte logica elementară. Deturnarea mitingului a izbutit, faptul că s-a întrerupt transmisia TV s-a văzut în întreaga ţară şi a încurajat izbucnirea mişcărilor revoluţionare în multe localităţi”

Observăm cum Mioc încearcă echivalarea deturnării mitingului lui Ceauşescu împotriva sa şi întreruperea transmisiei TV. În acest caz el se preface că nu înţelege că deturnarea mitingului lui Ceauşescu înseamnă întoarcerea celor 80 000 aplaudaci în contestatari. Aşa ceva este ceea ce a vrut să facă CIA şi n-a reuşit, urmând ca dezinformarea să fie continuată de istoria contemporană prin minciunile pe care Mioc (sau dezinformatorul din spatele contului său) se face că nu le vede. Acest nou produs de dezinformare este de asemenea o variantă de ambiguizare precum cea de mai sus.

În acelaşi comentariu, după cum se vede, Mioc m-a acuzat că aş fi simpatizant comunist, literal „faci propagandă comunistă”. În continuare răspund simplu acestei acuzaţii, deşi i-am răspuns complex şi detaliat în introducerea acestei cărţi, scrisă expres pentru această acuzaţie. Există în ea un amestec al variantei de ambiguizare a tehnicii de dezinformare prin camuflare cu tehnica de dezinformare prin contracarare în formă de denigrare descrisă în „Manifestul societăţii automatiste”. Dacă ar fi să aleg răul cel mai mic, da, atunci aş fi comunist, deoarece comunismul a fost un sistem mai puţin rău decât stalinismul capitalist de astăzi. Sînt convins că acesta e mai rău şi decât stalinismul anilor 1950, prin genocidul lent promovat în aceşti 35 de ani negri, şi prin atentatul efectiv la fiinţa naţională, după cum am arătat în detaliu în secţiunea numită „Stalinismul capitalist şi prăbuşirea demografică. Sîntem undeva la 13-14 milioane de români, inclusiv cei relocaţi în diaspora” , din capitolul 3.

Însă eu nu sînt adeptul alegerii răului cel mai mic. Detest destul de tare atât comunismul cât şi capitalismul deopotrivă, încât să nu aleg niciunul dintre ele doar pentru că unul ar fi răul cel mai mic, indiferent dacă e unul sau celălalt. I-am răspuns literal că lucrez la un nou proiect de organizare sociala numit automatism , care se doreşte a fi o guvernare deasupra atât a comunismului cât şi a capitalismului. Dar Mioc s-a făcut că nu vede răspunsul meu şi a mai venit de două ori cu această acuzaţie în alte reţele de socializare, odată undeva pe profilul lui şi altădată pe 4 ianuarie 2024 pe profilul meu, după cum putem vedea mai jos. Scopul lui nu mai este să mă convingă pe mine, ci să mă denigreze ca simpatizant comunist în faţa potenţialului public.

O minciună tipică ideologiei emanaţiei spontane este eroismul exagerat al manifestanţilor din 1989, care ar fi ieşit neînarmaţi împotriva sistemului represiv, aşa cum se vede într-o altă replică, tot din data de 28 octombrie la aceeaşi secţiune „Uciderea generalului Vasile Milea”. De fapt manifestanţilor li s-a dat sentimentul de siguranţă şi chiar au fost în siguranţă pe străzi. În toate revoltele de stradă reprimate în istorie, manifestanţii au fugit imediat când au văzut că cei de lângă ei încep să cadă. Faptul că am fi noi românii ce mai eroică naţiune de pe glob este un fals zăhărel pe care spionajul civil occidental ni l-a dat pentru a susţine minciuna generalizată.

Am remarcat imediat degenerarea discuţiei către ad hominem datorită experienţei mele de câteva decade cu studiul logicii. În acel moment nu am dat curs acestui nivel, fiind preocupat exclusiv doar de a-mi justifica punctul de vedere. După cum se vede, atunci în octombrie şi noiembrie mi-am păstrat limbajul politicos şi am rămas exclusiv în zona dezbaterii teoretice, nu a tehnicilor de manipulare.

Ce spun acum despre el nu sînt discreditări într-o posibilă dezbare, ci adevăruri care pun cititorul onest în postura de a judeca imparţial, corect, cele afirmate de el şi de gaşca papagalilor CIA în aceste decade. Atunci nu am folosit astfel de invective, care de fapt sînt nişte adjective ceva mai colorate. El a făcut-o din start în dezbatere, cu intenţia de a folosi argumentul forţei, în lipsa unor argumente exclusiv ştiinţifice. Iată că nu rămân dator niciodată, iar instrumentul meu de răspuns pentru oricine, inclusiv el, este mult mai incisiv decât nişte simple sofisme ad hominem. Replica mea vizează dezvăluirea unui întreg aparat de dezinformare în care de-al de Mioc şi Stoenescu sînt piloni. În următoarea secţiune voi continua dezvăluirile de minciuni şi dezinformări şi la alţi autori de cărţi cu notorietate mai mică decât cei doi prezentaţi până acum, dar care totuşi ocupă spaţiul oficial al dezinformării generale operate de spionajul civil în aceste decade întunecate despre tragedia din decembrie 1989 .

*Am arătat în secţiunea numită „Tehnica de dezinformare prin contracarare în documente” din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” faptul că instituţia francmasoneriei (urmaşă a ordinului „Cavalerilor Templieri”) are rolul şi de a îndrepta spre religie originea ororilor ultimului secol, dinspre marii industriaşi şi bancheri care se îmbogăţesc în urma acestora .

Gabriel Baldovin