Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit. 1989. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta
1.2.20. Dennis Deletant, un infiltrat al agenţiei britanice de spionaj MI6 într-o familie de dizidenţi anti-comunişti România pentru a manufactura probe împotriva sistemului
În secţiunile precedente am văzut cazuri de agenţi locali racolaţi de spionajul occidental. În documentar şi în secţiunea precedentă l-am descris pe Silviu Brucan (alias Saul Bruckner), care a supravegheat procesul de dezinformare din TVR. În secţiunea „Grupurile sociale implicate în acţiuni de stradă în decembrie 1989” voi aduce şi mai multe detalii. Vom vedea cum acesta şi-a schimbat discursul politic şi ideologic în funcţie de vântul puterii care sufla pe lângă el; stalinist înverşunat în anii 1950, apoi „dizident anticomunist” în 1980; FSN-ist începând din 22 decembrie 1989, şi apoi iar neoliberalist câteva luni mai târziu, când a fondat GDS, în care a fost atrasă crema intelectualităţii româneşti. Schimbarea lui de macaz de la socialism la capitalism şi retur (sic!) nu se datorează vreunui eroism personal, şi nici vreunui defect al etniei sale, aşa cum au spus mulţi. Pur şi simplu omul s-a dat cu „vântul schimbării” suflat de noii poseidoni din CIA, la fel cum a făcut şi Mircea Răceanu. Eroismul ambilor a fost o regie păpuşată de CIA. Cel mai probabil şi Brucan a fost racolat de spionajul occidental în timp ce era ambasador al României la ONU şi apoi în SUA.
În aceste două secţiuni voi descrie 2 cazuri de spioni racolatori ai acestora, sau poate nişte instrumente inferioare ale ierarhiei de comandă din spionajul occidental care au contribuit decisiv la racolarea lor. Primul este britanicul Dennis Deletant venit în România în anii 1960 sub acoperire de etnolog. Celălalt este nord-americanul Larry Watts, venit în anii 1960 sub acoperire de tânăr angajat într-o companie americană. La fel ca şi în cazul cotirii lui Brucan, ambii s-au reşapat în istorici ai istoriei moderne a României, în special cea din jurul anului 1989. Cărţile lor sînt notorii, în special ale britanicului, şi citate de aproape toate cele care tratează tema 1989. Însă ele sînt pline de minciuni, pe care eu le-am corectat în documentar şi în capitolul 2 la un nivel mai înalt de analiză. Am să le dedic fiecăruia câte o secţiune în acest capitol, iar lui Larry Watts am să-i alte două secţiuni în capitolul 4 https://baldovin.blogspot.com/2026/05/larry-watts-si-al-3-lea-val-de.html , deoarece el face o dezinformare mult mai amplă decât britanicul. Deocamdată însă am să descriu dezinformarea simplă făcută de cei doi, în aceste două secţiuni şi am să încep cu spionul MI 6 convertit în istoric.
Dennis Deletant s-a născut în 1946 în Anglia. În 1964 se înscrie la cursul de limbă şi literatură română de la Universitatea din Londra. El se declară filolog la pagina 12 din cartea sa „Ceauşescu şi Securitatea” publicată de „C Hurst & Co. (Publishers) Ltd.” în 1995, şi tradusă de Humanitas în 1998. Dar de fapt această activitate este una „de acoperire”. În această carte vorbeşte pe câteva pagini de scriitori români şi nu are vocaţie literară. La pagina 13 a acestei cărţi el spune că în 1965 a făcut prima călătorie în România prin British Council, pentru un curs de vară la Sinaia. În 1967 a revenit, tot la curs de vară şi tot la Sinaia. Deşi spune că Securitatea îl păzea atât pe el cât şi pe ceilalţi cursanţi, şi nu îi dădea voie să iasă din campus, totuşi a reuşit să iasă şi să-şi facă câţiva prieteni români. La pagina 14 scrie că a beneficiat de o bursă postuniversitară de 9 luni în 1969, pentru aprofundarea limbii şi literaturii române, unde a putut să se mişte în voie, chit că Securitatea era mereu aproape…
Dar se pare că omul nu era tocmai interesat de literatura română, deşi a cunoscut câţiva scriitori. Nici activitate de filolog nu a dezvoltat ulterior. Are doar câteva cursuri modeste de limbă română pentru începători, semn că nu prea i-a plăcut nici filologia. Oricine poate scrie astfel de cursuri pentru începătorii din limba maternă dacă ştie o a doua limbă. Dacă ne uităm pe bibliografia sa vedem că majoritatea cărţilor pe care le-a scris sînt de istorie, în special cea României. A avut un fel de revelaţie în România, când şi-a dat seama că el e făcut de fapt pentru istorie (sic!). Temele sale predilecte sînt cele de ultra-denigrare a socialismului, pentru ca stalinismul de după 1989 să pară totuşi răul cel mai mic. Printre numeroasele minciuni spuse de el, în acord cu armata de teoreticieni dezinformatori pe post de tonomate ale invadatorilor neocolonialişti de după 1989, una se remarcă în mod special. Ea este cea a numărului de 25 000 de salariaţi de la uzina de tractoare Braşov împreună cu câteva mii de muncitori de la „Steagul roşu” şi „mulţi locuitori ai oraşului” care ar fi protestat pe 15 noiembrie 1987. Vom vedea în secţiunea „Braşov 1987: preambul la Timişoara 1989” mărturii ale celor implicaţi în acele evinemnte că erau doar vreo 400 de manifestanţi. Între ei au intrat mulţi apolitici, care credeau că adunarea era o galerie de fotbal, şi că vor intra gratis la un meci pe care echipa locală îl juca atunci. O altă minciună gogonată poate fi citită la pagina 236 din „Ceauşescu şi Securitatea” despre fictiva moarte a 30 de fetuşi din incubator în iarna din 1984-1985 pentru că s-ar fi întrerupt curentul. Toate spitalele aveau generatoare de curent pe motorină, aşa că povestea cu răcirea incubatoarelor din lipsa energiei electrice este o minciună gogonată. E absurd să ne gândim că personalul medical ar fi lăsat acei copii să îngheţe. Aşa ceva se poate întâmpla cu medicii din capitalism dar nu cu cei din socialism. Probabil că această minciună este menită să ascundă numeroasele incendii din spitalele de după 1990 în care au murit pe bune copiii (vezi cazul maternitatea Giuleşti). O altă minciună tipică este cea despre demolarea satelor de către regimul socialist, aşa cum citim la paginile 139 şi 140 din aceeaşi carte, conform cu agenda lui Ion Mihai Pacepa din „Orizonturi roşii…”. Deşi sînt mai puţine decât în materialele altor autori, totuşi cărţile sale despre socialismul din România abundă în astfel de minciuni, la care am să revin pe parcursul acestei cărţi.
Deletant a scris şi câteva cărţi de istorie a României pe teme de dinainte de socialism, precum „Holocaustul în România: distrugerea evreilor şi romilor sub regimul Antonescu, 1940-1944”, fără nici cea mai elementară dovadă, ci doar prin aluzii şi referinţe la articole de presă. În cartea sa „Grasping the Nettle: Romania and the Holocaust”, Stuttgart, Ibidem Press, 2017, la pagina 194, el dă o cifră de 300,000 evrei şi între 10,000-20,000 gipsyi ucişi de regimul Antonescu. Voi arăta în mare, în secţiunea dedicată lui Ion Coja, că în România nu a fost Holocaust precum cel nazist, cu toate că pogromul de la Iaşi a fost o realitate. Dar din România n-au plecat vagoane cu evrei spre lagărele de concentrare naziste, deşi Antonescu nu era tocmai prietenul evreilor şi gipsyilor. Deletant îşi contrazice propria teză în cealaltă carte, „Ceauşescu şi Securitatea”. La pagina 201 el scrie despre vizele pe care numeroşi evrei le-au primit de la Ceauşescu pentru ieşire din ţară şi emigrare în Israel. Dacă ar fi fost un Holocaust înainte de 1945, ei ar fi emigrat în masă imediat după război. Faptul că au rămas până în timpul regimului Ceauşescu arată că nu au fost persecutaţi în România precum în alte ţări. Antisemitismul în ţara noastră nu a avut niciodată aspectul pe care l-a avut în ţări precum Anglia, Germania şi chiar Statele Unite şi Franţa. Xenofobia în ţara noastră a vizat naţiile maghiară şi rusă, datorită conflictelor seculare, iar rasismul i-a vizat mai mult pe gipsyi, mai puţin pe evrei.
Dar în acest sejur de 9 luni Dennis Deletant a învăţat despre România mai bine decât nativii (sic!). Începând de la pagina 73 până la 115, în această carte vedem organigrame cu şefii şi adjuncţii unor departamente din spionajul civil şi militar precum însăşi Securitatea (DSS), numită atunci „Direcţia Generală a Securităţii Poporului” (DGSP). În anexele de la finalul cărţii oferă ceva similar şi faţă de Securitatea de după perioada stalinistă, redenumită „Departamentul Securităţii Statului” DSS. Deletant nu citează aceste organigrame din altă carte cu autori români sau documente declasificate, ci autorii români îl citează pe el, asemenea lui Chuck Norris. Aşa prieteni şi-a făcut el în aceste 9 luni că a făcut rost de organigramele Securităţii şi DIA şi le-a publicat aici. Genial, omul, ce să zic (Sic!). O adevărată bomboană, care îi făcea pe cei mai secretoşi securişti să saliveze şi le cădeau documentele secrete ascunse de prin buzunare numai când se uitau la el …
Deja încep să mă gândesc că era Chuck Norris sub acoperire (sic!), deşi am să tot fac pe parcursul acestei cărţii astfel de glume faţă de alte persoane, cu abilităţi de agent 007 şi puteri de zei antici. Dar dacă Chuck Norris chiar a venit în România (el e oricum peste tot în acelaşi timp…), atunci trebuie să fi fost acest Dennis Deletant. Pentru că ce a făcut el în 9 luni este ceva ce numai Chuck Norris poate să facă. La pagina 22 aflăm că l-a întâlnit pe însuşi Corneliu Coposu, celebrul membru al Partidului Ţărănesc, pedepsit de comunişti cu temniţă grea, asemenea capilor partidelor istorice. Aici Securitatea a dat greş (sic!). Nu l-a putut împiedica să ia contact cu „elementele fasciste”. Îmi şi imaginez cum citea el în 9 luni istoria României pe modul rapid precum „Terminator”. Agent 007 + Chuck Norris + Terminator. Ce combinaţie!
La pagina 15 citim că în acel sejur de specializare de 9 luni în limba şi literatura română din 1969 a întâlnit-o pe Andreea Caracostea, nimeni alta decât nepoata profesorului de literatură română de la Universitatea Bucureşti, Dumitru Caracostea. Acesta a fost şi ministrul Educaţiei naţionale în 1940. Între 1941 şi 1944 a fost director al Fundaţiilor Regale pentru Literatură şi Artă. În 1950 a fost arestat de regimul stalinist timp de 5 ani. Abia acum înţelegem de ce a cotit-o el spre istorie, domnule! I-a părut aşa de rău de bunicu’ socru, că i-a luat şi fata de nevastă, şi a renunţat la filologie şi la tot pentru a spune drama acestei familii. O triplă minune: combinaţia de Chuck Norris şi Terminator avea apucăturile Luceafărului lui Mihai Eminescu, coborând din UK pentru a seduce muritoarea româncă Andreea Caracostea. Poezie curată…
Aproape că ne smulge o lacrimă povestea asta dacă nu am bănui că aceste coincidenţe sînt mult prea mari pentru a se întâmpla în realitate. Pentru a înţelege astfel de practici ale spionajului civil aduc în discuţie o amintire povestită de vechiul activist comunist din perioada ilegalistă Pavel Câmpeanu în cartea sa „Ceauşescu, anii numărătorii inverse”, editura Polirom, 2002. La pagina 65 el spune că, în timp ce se afla în detenţie cu mai mulţi ilegalişti, a fost vizitat de fratele său care a încercat să afle nişte informaţii de la el. Apoi colegii l-au avertizat să aibă grijă ce îi spune fratelui, deoarece acesta fusese racolat de fosta agenţie de spionaj de dinainte de 1944, numită „Siguranţa”. Iată că spionajul civil ocheşte membrii mai slabi de înger ai familiei ţintei în scopul manipulării acesteia după principiul traficului de influenţă.
Vom vedea alte astfel de întâlniri providenţiale în cazul fostului grevist de la fabrica „Steagul Roşu”, Marian Ricu, care s-a întâlnit „întâmplător” pe stradă cu autorii documentarului „Braşov 1987 - doi ani prea devreme”. Voi relata această „întâlnire providenţială” în secţiunea „Greva muncitorilor de la fabrica Steagul Roşu din Braşov (…)” După aceea vom vedea cum Doina Cornea căuta o maşină străină prin care să trimită nişte texte pentru Europa Liberă, şi l-a întâlnit taman pe Josy Dubie, care venise în România să facă documentar denigrator despre România, („Dezastrul roşu”). Aţi văzut cum agenţii 007 împart norocul şi ghinionul pentru „muritori” (sic!)! Ei acţionează sub acoperire de zei contemporani. Vom vedea într-o secţiune din capitolul 4 cum soţia mea a fost influenţată de astfel de practici. Ele au fost utilizate şi în timpul Securităţii şi folosite inclusiv de SRI după 1990, după cum vom vedea mai departe.
Am glumit că Dennis Deletant ar fi fost o combinaţie de Chuck Norris, Terminator şi Eminescu. Dar totuşi nu era departe de astfel de combinaţie. El de fapt a fost ales de MI6, coordonată de CIA, şi infiltrat în familia Caracostea pentru a manufactura de acolo probe denigratoare la adresa României în general. La fel a ajuns şi în anturajul lui Coposu. Securitatea care l-a persecutat, aşa cum citim din cartea lui, a fost doar partea fidelă a regimului. Cea colaboratoare i-a facilitat aceste „întâlniri providenţiale” ... Nu orice filolog rătăcit primeşte documente secrete despre organigramele Securităţii, despre care ştia doar o parte din ea, cea din vârf, şi poate Ceauşescu. Nu a fost o combinaţie de Chuck Norris, Terminator şi Eminescu, dar a fost ceva destul de aproape de agentul 007, mai puţin spectaculos. Ne aducem aminte cum s-a întâmplat celelalte poveşti precum cartea „Orizonturi roşii”, atacul cu bombă asupra postului de radio Europa Liberă în 1981, sau afacerea Matei Pavel Haiducu şi DST. Povestea cu filologia şi dragostea pentru limba română era aşa o fentă. Păi după atâtea întâmplări, parcă filologia e prea puţin pentru o aşa capacitate... Deşi a venit în România deghizat în filolog, de fapt Dennis Deletant a vrut să facă istorie (sic!). El pare un fel de Alex Mihai Stoenescu, care s-a întors la dragostea lui adevărată, istoria, după ce ta’-s’u l-a obligat să facă liceul militar şi să intre în SIA(IEI) (sic!), după cum voi detalia în capitolul 4 .
Familia Caracostea făcea parte din acea minoritate de supra-privilegiaţi de dinainte de 1945 pe care dictatura socialistă i-a pus la pământ. Vechii privilegiaţi capitalişti interbelici autohtoni au avut după 1945 ghinionul de a se întoarce roata istoriei, şi a ajunge ei persecutaţi de cei pe care ei îi persecutaseră până atunci. De la membrii acestei familii au venit numeroase mărturii despre teroarea stalinistă, unele dintre ele fiind însă fabulaţii denigratoare. Cea mai importantă dintre ele este aceea că toţi românii ar fi avut soarta acestei familii supra-privilegiate pe vechiul regim. După cum am arătat în finalul documentarului meu, şi după cum voi detalia în finalul capitolului 3, restul majoritar al poporului a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluţie socială din istoria României. Deci, cumva mărturiile familiei Caracostea reprezintă doar minoritatea de supra-privilegiaţi, nu întregul popor despre ce a însemnat socialismul în cei 45 de ani, nu doar părţile lui negative.
Am crezut şi voi crede mereu că persecutarea acestor oameni a fost o mare eroare politică specifică României, bazată doar pe răzbunare, nu pe negociere între bogaţi şi săraci. Răzbunarea săracilor socialişti a înfrânat evoluţia ţării, în ciuda evoluţiei generale timp de 45 de ani. Din păcate, sistemul represiv aplicat de comunişti în anii 1950 a fost pe deplin moştenit de cel de dinainte. S-au schimbat doar actorii. Vânaţii au devenit vânători, şi vice-versa. Personalul sadic al închisorilor staliniste a lucrat în aceleaşi posturi şi înainte de 1944. Doar cei din vârful ierarhiilor au fost înlocuiţi. Asta a fost una dintre marile erori ale socialismului stalinist, incapabil de a se rupe de dictaturile interbelice. În alte ţări socialiste patronii au rămas în fabricile lor, chiar dacă erau luate de stat. Experienţa lor s-a folosit mai bine acolo. Am argumentat în introducere că oamenii cu talent pentru inovaţie în tehnologie trebuie sprijiniţi maxim de stat, nu încurcaţi. Persecutarea celor cu iniţiativă în afaceri a fost principala greşeală a socialismului, şi iată că răzbunarea celor persecutaţi s-a întors împotriva sa. În acest caz frustrarea familiei Caracostea a fost speculată de acest agent şi întoarsă împotriva regimului însuşi dar şi împotriva României.
Această secţiune ar fi putut totuşi fi păstrată şi în capitolul 4, acolo unde am plasat-o iniţial, alături de cea următoare, deşi dezinformarea din ea e mai mică decât în cazurile prezentate acolo. Însă acest caz este remarcabil pentru gradul de infiltrare al unui agent al spionajului până în inima cea mai intimă a unei familii pentru a smulge de acolo mărturii denigratoare. CIA via MI6 a avut nevoie de o victimă reală a regimului socialist şi a reuşit cu metode complexe de manipulare să ducă o cameră de luat vederi simbolică exact în acel epicentru de frustrare. În acelaşi fel s-a procedat şi cu Răceanu sau Pacepa. Spre deosebire de Pacepa, care poate fi bănuit de mercenariat faţă de CIA, Deletant prezintă un caz real, fără a trezi suspiciunea omului simplu că el ar fi un agent, sau că drama familiei Caracostea ar fi contrafăcută. Cu toate astea, unele din datele furnizate lui sînt exagerate, nerealiste. De aici şi aspectul denigrator ale cărţilor lui la adresa României de dinainte de 1989, fapt care s-a repercutat în soarta acestui popor în aceşti 35 de ani de coşmar.
În felul acesta au fost convinşi mulţi dintre urmaşii privilegiaţilor de dinainte de 1945 să colaboreze la tragedia din 1989. Am inserat în documentar pe cei 1500-2000 de contestatari ai lui Ceauşescu din manifestaţiile din 21 şi 22 decembrie dimineaţa. Între ei au fost astfel de foşti deposedaţi de privilegii de după 1945, coordonaţi de câte un agent CIA local. Nu era nevoie de turişti sovietici sau maghiari sau iugoslavi, deşi e posibil chiar să fi fost câţiva infiltraţi în acele mişcări. Au fost destui dispuşi să colaboreze la regia tragică din 1989 sub simpla chemare că se organizează un eveniment istoric prin care Ceauşescu va fi doborât. Prin infiltrarea în familia Caracostea, Dennis Deletant i-a oferit privilegii urmaşilor, respectiv o viaţă mai îndestulată într-un mediu economic superior. Fără măcar să bănuiască, crezând că e sub semnul providenţei să aibă fata curtată de un tânăr promiţător, această familie i-a oferit la schimb material denigrator acestui agent pentru răsturnarea regimului. Vom vedea în secţiunea următoare un spion mult mai periculos infiltrat în resorturile cele mai intime ale statului rămân într-un mod destul de asemănător cu al lui Dennis Deletant.
