4.2.3.17. Psihiatria politică în cărţile dezinformatorilor militari Teodor Filip, Emil Străinu şi Pavel Coruţ, cu scop de denigrare a dizidenţilor politici

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

4.2.3.17. Psihiatria politică în cărţile dezinformatorilor militari Teodor Filip, Emil Străinu şi Pavel Coruţ, cu scop de denigrare a dizidenţilor politici

În secţiunea precedentă am văzut predispoziţia medievală de excludere a atipicilor şi dizidenţilor politici prin psihiatria neprofesionistă, făcută după reflexele de marginalizare ale societăţii clasice. Vom vedea în cea de faţă cum asocierea unor idei dizidente cu anumite simptome psihopatologice e menită să sperie majoritatea psihopatofobă de contactul cu ele. Reamintesc cititorului că în ultima jumătate de secol psihiatria s-a schimbat mult, în special după ce curentul anti-psihiatric a denunţat apetitul unor psihiatri de a instituţionaliza tulburări psihice uşoare, abuzând acordul persoanei. Chiar tulburări neurologice severe precum schizofrenia au ajuns să fie tratate acasă, cu condiţia ca pacientul să nu aibă tendinţe violente. Părerea mea este că doar depresia majoră poate comporta abuzul instituţionalizării sau supravegherea administrării medicaţiei, pentru a preveni un suicid al pacientului. Dar nu orice depresie înseamnă depresie majoră. Depresia majoră se asociază cu lipsa totală de interes de socializare după o viaţă normală, refuzul de a ieşi din casă, lentoare în idei şi vorbire, gânduri suicidare, insomnie/hipersomnie şi altele. Fiecare om poate trece prin momente mai grele, datorate unor evenimente nefaste. Depresia în general nu se datorează unor astfel de experienţe neplăcute. Depresia mică sau moderată nu ajunge la intensitatea celei majore.

Am văzut în secţiunea anterioară situaţii în care psihiatrii au făcut abuz de funcţie din interese financiare. Între ei există colaboratori cu agenţiile de spionaj care trag criteriile de clasificare şi încadrare a tulburărilor psihice pentru a se potrivi unor persoane incomode, precum activiştii pentru drepturile afro-americanilor sau Daniel Gaşpar de la noi. Nu trebuie să cădem nici în extrema anti-psihiatriei, şi să lăsăm nesupravegheaţi pacienţi cu schizofrenie sau depresie majoră ce pot răni sau ucide pe ei sau pe alţii. Dar, pe de altă parte trebuie avut grijă ca psihiatria să nu fie lăsată să facă poliţie politică.

Psihiatria politică are ramificaţii mult mai complexe decât acest nivel uşor. Spionajul civil din dictatura capitalistă a exploatat această lipsă de pregătire a omului simplu în domeniul psihopatologiei şi a creat el nişte capcane pentru atragerea în ele în scop denigrator a dizidenţilor. Am arătat în cartea mea intitulată „Manifestul societăţii automatiste” cum spionajul civil a creat un spectru de aşanumite „teorii ale conspiraţiei , foarte puţin credibile, pentru ca dizidenţii să fie atraşi în ele; apoi ei vor fi ocoliţi ca „nebuni” după ce le expun anturajului sau omului simplu în general. Iată că dictatura capitalistă nu mai arestează dizidenţii şi nu-i mai închide în spitalele psihiatrice, însă îi denigrează cu ajutorul prejudecăţilor omului simplu faţă de psihopatologie. Dictatura îi marginalizează astfel prin această foarte abilă tehnică de dezinformare.

Această caracatiţă a dezinformării atinge şi învăţământul. În loc ca la cursurile de psihologie din învăţământul mediu să se studieze psihopatologia, acestea abundă de informaţii plictisitoare din domeniul fiziologiei periferice (senzaţia, percepţia, gândirea). Între timp în întreg spaţiul public este cultivată o viziune medievală despre psihiatrie, cu scandalagii gata să îşi trimită rivalii la ospicii. Cei mai importanţi lideri de opinie fac erori grosolane de identificare a tulburărilor psihice în evenimentele publice cotidiene, aşa cum am arătat în articolul meu „Nu va mai maimuţăriţi cu psihopatologia!” amintit anterior. Pe acest fond de cultivare a înapoierii omului simplu în domeniul psihopatologiei se realizează psihiatria politică, ca denigrare a dizidenţilor politici prin manufacturarea asocierii cu unele simptome psihopatologice. Această metodă de dezinformare are funcţie de cenzură, deoarece sperie majoritatea în a judeca la rece unele idei politice. Amestecul unor idei dizidente cu fabulaţii şi diverse simptome psihopatologice este o variantă ideatică a practicii de infiltrare în protestele paşnice a unor agenţi spioni ce simulează protestatari anarhişti, după cum am arătat în documentarul meu „Diversioniştii” .

După cum am văzut în acest sub-capitol, există 3 autori ce fac parte din casta general militară de dezinformare publică cu privire la evenimentele din decembrie 1989, respectiv ofiţerul USLA Teodor Filip, generalul de armată Emil Străinu şi agentul DIA de contrainformaţii Pavel Coruţ. Despre dezinformările ultimilor doi am scris detaliat în secţiunile anterioare. Teodor Filip este o clonă de mai mică amploare a lor, în special a lui Coruţ. La pagina 5 din cartea sa „Secretele U.S.L.A.”, editura Obiectiv, 1999, Craiova, Teodor Filip scrie:

„Am făcut un legământ: în memoria camarazilor mei asasinaţi, voi merge până în pânzele albe pentru Adevăr. Nimic nu mă va opri.”

Însă numai titlul acestei cărţi e menit să justifice măcelul celor 8 uslaşi de la MApN, pe motiv că U.S.L.A., ar avea ceva negativ de ascuns, aşa cum sînt percepute secretele pentru omul simplu. Oricum, după peste un sfert de secol, Teodor Filip nu a revenit la subiect, şi nu s-a ţinut de promisiune. La fel ca şi în cazul celorlalţi 2, şi Teodor Filip identifică invazia cu revoluţia. Desigur, acest lucru este specific tuturor autorilor care au descris semne ale intervenţiei străine în 1989, manipulaţi de agenţi de spionaj sau de anturajul lor ce a fost în prealabil manipulat. Rezultatul îl putem vedea în însăşi opinia publică, ce acceptă în unanimitate această falsă echivalare.

Şi el a scris mult, dar nu la fel precum cei doi, deşi reamintesc că există o suspiciune că multe din acele cărţi sînt scrise de alţii, sau în colaborare cu alţii. În aceeaşi notă cu cei doi, există o mulţime de cărţi cu teme dezinformaţional-fabulatorii, semnate Teodor Filip. Dar, spre deosebire de ei, acest om nu există ca persoană în spaţiul public, în mass-media sau la evenimente de lansare de carte. Ar putea fi o clonă nominală a cunoscutului securist Filip Teodorescu.

Pe lângă dezinformarea clasică, toţi aceşti 3 dezinformatori militari ademenesc cititorii către idei ce se apropie de simptomele psihopatologice, aşa cum le-am descris în secţiunea precedentă. La fel ca şi ceilalţi 2, şi Teodor Filip a emis idei fabulatorii de aceeaşi factură. Am văzut în secţiunea anterioară faptul că fabulaţia se apropie de psihopatologie. La pagina 42 din cartea sa „Războiul Parapsihologic împotriva României”, editura Obiectiv, 1997 (1998?), Craiova, Teodor Filip scrie că „Arma halotronică” a CIA ar fi provocat incendiul de la „Biblioteca Centrală”. Poate că planul de incendiere a BCU a venit de la CIA, sau a fost conceput pe loc de agenţii săi locali. Dar nu e nevoie de vreo armă sofisticată pentru a provoca acel incendiu, ci metodele clasice. Nu există vreo informaţie publică despre vreo „armă halotronică”, şi eu aş paria că aşa ceva nu există în realitate. Cărţile sale sînt pline de astfel de fabulaţii precum cele ale lui Străinu şi Coruţ. La pagina 83 din aceeaşi carte citim că

„Elisabeta Bathory a primit numele de «contesa sângeroasă» deoarece, cu ajutorul servitoarelor sale, mutilase şi ucisese cu mâna•ei peste 650 de fete (!!!), pentru a-şi procura sângele cu care îşi pregătea băile la patru dimineaţa, sperând să-şi păstreze o tinereţe veşnică.”

Toţi 3 folosesc la un moment dat o psihopatologie simulată, inspirată din delirul psihotic, iluziile paranoiei sau ideile fabulator-schizotipale, dar care nu se identifică total cu acestea. Anumite idei dizidente despre tragedia din decembrie 1989, precum cele din secţiunea „Adevăruri unice despre invazia din decembrie 1989 în cărţile lui Pavel Coruţ”, sînt asociate denigrator cu fabulaţii precum „creatură jumătate omenească, jumătate extraterestră” , „illuminati”, „hipnoza la distanţă”, „teleportare”, „ozn” , „hiperspaţiu”, „arma psihotronică”, „unde telepatice” etc. La acest nivel, aceste idei nu sînt simptome psihiatrice tipice, existente în tratatele de psihopatologie, însă se apropie de ele. Emil Străinu este apogeul acestor fabulaţii, după cum am putut vedea în cele două secţiuni dedicate lui. De exemplu, la pagina 89 din „Războiul parapsihologic împotriva României” Teodor Filip scrie despre un

„ţesut plin de energie de culoare albastră sau argintie, care se ridică din cercul de dans al vrăjitoarelor/vrăjitorilor şi, undeva pe cer, se uneşte într-un punct luminos”.

Dar şi ceilalţi doi le folosesc. Una dintre cărţile cele mai fabulatorii ale lui Coruţ este cea intitulată „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic”, editura Coruţ Pavel, 2011. La pagina 156 citim că

„noi, terranii, suntem urmaşii sălbăticiţi ai unor extratereştri superevoluaţi”

Ce-i drept, ca literatură această temă este una interesantă. Mi-a plăcut romanul său SF „Codul lui Zamolxe”, care descrie literar această poveste. Problema apare atunci când fabulaţia literară a SF-ului ajunge să nu mai facă diferenţa de realitate. Cei 3 simulează şi cultivă în mintea unor dizidenţi lipsiţi de experienţa dezinformării o incapacitate de deosebire a celor două planuri. Uneori diferenţa fanteziei de realitate e greu de făcut în ştiinţă. Dar dacă ea este făcută deliberat, atunci confuzia poate deveni maximă. La pagina 152 din „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic” citim că există

„un program de civilizare treptată, impus de nişte extratereştri civilizatori, ascunşi privirilor noastre”.

Sub aspectul epistemologic, această idee are totuşi un evident aspect de ipoteză în ştiinţă. Am menţionat anterior despre cazul unui astrofizician care crede că viaţa pe pământ s-ar fi dezvoltat de la anumiţi microbi aduşi de meteoriţi. Mi se pare puţin probabil, însă nu imposibil. În aceeaşi situaţie se află interpretarea unor noţiuni sau termeni. Ne aducem aminte de povestea spusă de Străinu despre tunelurile pe sub Marea Neagră ce ar duce în Turcia sau chiar la Vatican. Dacă o astfel de idee este spusă de un schizofrenic, atunci cei mai mulţi profesionişti în psihopatologie o cataloghează ca delir. Fiind singurul simptom psihotic, adică fără alte componente psihotico-paranoide, catatonice, cenestopate, etc., această idee împreună cu altele asemenea nu îndeplinesc toate criteriile diagnosticării ca psihoză. Dacă interpretăm „tunelurile” ca peşteri sau diverse canale subterane, atunci ideea nu mai pare delirantă. Chiar şi în situaţia în care Străinu ar insista că „tunelurile” ar fi ad litteram, asemenea celor care continuă drumurile publice la întâlnirea unor obstacole, totuşi discursul acesta se înscrie mai curând în „Tulburarea de iluzie” (Paranoia), decât în schizofrenie. Majoritatea fabulaţiilor sale au astfel de ancore coerente în realitate, care le deosebesc net de halucinaţiile şi delirurile psihotice. Tematica fiinţelor subterane se regăseşte şi la pagina 84 din „Trăsnetul Geto Dac” editura Coruţ Pavel, 2000, în formă de monolog literar:

„cum se face că o făbricuţă de piese electronice ascundea două etaje subterane, în care lucrau atâţia oameni? Şi ce lucrau? E suficient ca vreun cibernetician deştept să arunce o privire în resturile centralei distruse de noi, pentru a intui adevărul: de acolo se conduceau sateliţi de spionaj. Aceasta va fi prima presupunere logica. E greu de presupus că vor ghici că sateliţii cu pricina erau folosiţi şi la dirijarea comportamentelor unor lideri robotizaţi. Fără centrala de supraveghere şi control, sateliţii sioniştilor se vor pierde în spaţiu. Nu mai au nicio putere asupra amărâţilor care au avut ghinionul să ajungă marionete politice. Pentru ştiinţa noastră, ar fi bine să recuperăm unul, să-l vedem cum funcţionează. Îmi pun în gând să-l rog pe Zamolxe să trimită o navă alcoră în acest scop. Numai simplul gând îmi aduce în memorie imaginea centralei din Carpaţi.”

Având o inserţie socială totală, în mod normal un psihiatru sau un psiholog ar aprecia aceste idei ca nişte simple capricii scriitoriceşti ale unui boem. Însă niciunul dintre ei 3 nu sînt boemi, ci nişte ofiţeri în diferite instituţii represive, prin urmare discursul lor este unul dezinformaţional. Pe lângă ei există şi alţi autori de fabulaţii care din când în când fac referire la evenimentele din decembrie 1989. Iată ce citim în cartea „Intratereştrii şi noua ordine mondială”, Editura Miracol, 1994, autor Cristian Negureanu:

„Deţinem informaţii că Nicolae Ceauşescu avea în preajmă «un călugăr lama tibetan care îl energiza». Un astfel de yoghin putea oricând să-i sugereze telepatic lui Ceauşescu convocarea mitingului, cu atât mai mult cu cât acesta acceptase, de bunăvoie, tratamentele «bioenergetice» prin care subconştientul său devenise o pradă uşoară pentru guru».”

Remarcăm aici şi psihopatologizarea adevărului şi dezinformarea. Când asemenea bazaconii sînt asociate cu tema vuietului de mulţime înfuriată redat prin staţia de amplificare la mitingul din 21 decembrie, omul simplu normal nu crede că s-ar fi întâmplat aşa ceva, după cum nu crede, pe bună dreptate, în realitatea celor de mai sus. Toate adevărurile spuse de Pavel Coruţ sînt apoi otrăvite cu asemenea informaţii care fie îl dezgustă pe omul simplu şi evită să le cunoască, fie îl compromit în anturaj dacă le crede şi pe acestea.

Pe lângă aceste pseudo-simptome personale, literare, cei 3 dezinformatori militari folosesc uneori şi simptome schizotipale tipice, precum dedublarea, depersonalizarea şi derealizarea, ambalate într-o tematică de literatură SF la Coruţ sau fabulaţii tipice la Străinu. În prima secţiune dedicată ultimului am amintit despre caracterul neştiinţific, fabulator, al unor aşanumite „fenomene paranormale” precum, vorbitul cu morţii, cititul gândurilor, impunerea gândurilor idei în mintea cuiva prin fictive acţiuni magice şi telepatice. Ele au fost studiate serios de ştiinţă, care nu le-a dat vreo realitatea în afara imaginaţiei artiştilor sau a psihopatologiei.

În ultima parte a cărţilor sale şi Pavel Coruţ duce fabulaţia aproape de psihopatologie, chiar dacă nu ajunge la nivelul lui Străinu. În această parte şi el consideră că subiectele sale aparţin realităţii, nu ale literaturii. Faptul că în prima parte a cărţilor sale el îşi asumă rolul de scriitor, dă impresia cititorului că ştie clar care sînt cele două planuri. Însă zona de „luciditate” de la finalul lor abundă de astfel de fabulaţii ce frizează psihopatologia. De exemplu, aşa ceva vedem la pagina 171 din aceeaşi carte „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic”, unde citim că

„Divinităţile nu consumă decât bioplasmă”

Mai întâi, în lipsa unei metode de cercetare ştiinţifică a „divinităţilor” ele rămân fabulaţii. La fel mi se pare şi afirmaţia sa de mai jos la aceeaşi pagină, unde Coruţ declară că ar avea date certe că între aceste „divinităţi” s-ar afla şi o româncă. Eu mă îndoiesc că el ar fi avut asemenea dovezi. Dimpotrivă, el a lansat această poveste pentru a-i agăţa pe dizidenţii politici care au crezut adevărurile din cărţile sale pe care le-am expus anterior, sau pentru a le compromite pe acestea tot ca fabulaţii. Oricum,

Dar, la finalul propoziţiei de mai sus, această poveste depăşeşte fabulaţia şi sare în zona psihopatologiei. Flacăra din ceea ce ştim că este plasma este însă incompatibilă cu viaţa. Aceasta dispare la temperaturile înalte ale focului. Aşa că până la noi dovezi, noţiunea de „bioplasmă” se apropie de cuvintele cu sensuri contradictorii inventate de psihotici, aşa cum le-am descris în secţiunea anterioară. Îmi reafirm părerea deja spusă în secţiunile anterioare că această adevărată para-psihopatologie este imaginată de scriitori şi psihologi cu care departamentele de dezinformare din agenţiile de spionaj colaborează, şi apoi dată spre „popularizare” acestor 3 vuvuzele dezinformaţionale. La pagina 30 din cartea „Vederea PSI la distanţă”, editura, Orfeu, 2000, Bucureşti, Emil Străinu foloseşte formula „laser mental”, şi ea aflată la limita metaforei literare şi a psihopatologiei.

Deşi au un ambalaj ştiinţific, unele din aceste idei sînt în acelaşi timp şi simptome psihopatologice ce apar în delirul psihotic, fabulaţiile paranoice şi schizotipale. Un astfel de simptom psihopatologic este, de exemplu, plantarea de idei în mintea cuiva prin magie sau telepatie. Schimbarea ideilor cuiva este posibilă în mod concret prin tehnicile de dezinformare, aşa cum le-am descris în secţiunea cu acelaşi nume din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste”. Aşadar, dezinformarea nu se face cu nicio magie sau telepatie, ci este un banal proces de inducere în eroare a ţintei, fie direct prin comunicare normală, fie prin modificarea spaţiului proxim. Dezinformarea este o minciună dublă foarte bine argumentată şi dovedită cu false probe, pe care ţinta o crede. Însă toţi aceşti 3 dezinformatori militari susţin prima variantă a dezinformării, respectiv cea psihopatologică. De exemplu, la pagina 25 din „Războiul parapsihologic împotriva României” Teodor Filip afirmă:

„… datorita practicilor yoghine este posibilă influenţarea de la distanţă a unui subiect receptor de către un subiect emiţător.”

3 pagini mai departe (28) Filip afirmă că anumiţi „oculţi” recurg la impunerea de gânduri la distanţă către mase întregi de oameni prin

„folosirea diverselor tehnici parapsihologice pentru influenţarea electoratului”

La pagina 29 Filip citează un alt autor care fabulează şi el, frizând psihopatologia, despre aceste tehnici şi instrumentele de realizare a influenţării la distanţă:

„Pentagonul alocă un buget de 6 milioane dolari pentru dezvoltarea şi perfecţionarea armelor şi tacticilor psihotronice. Aceste cercetări se îndreaptă spre: localizarea obiectivelor militare, supravegherea şi influenţarea psihismului individual şi colectiv cu ajutorul sateliţilor, influenţarea prin hipnoză şi telepatie a liderilor politici şi militari, aceştia ajungând să ia decizii false care sa le distrugă autoritatea; incitarea la acte de sabotaj, manipularea telepatică a maselor de oameni şi unităţilor militare, bruierea sau anihilarea calculatoarelor şi a altor aparate- electronice.”

Asemenea discurs este copiat din tratatele de psihopatologie, după cum masurile anti- COVID au fost copiate cuvânt cu cuvânt din psihopatologia ipohondriei, după cum am detaliat în articolul meu scris în anul 2023. Dincolo de asta, aici este strecurată şi o dezinformare privind bugetul agenţiilor de spionaj americane, care în realitate e mai mare de peste 1000 de ori decât se spune aici. Apoi, „bruierea sau anihilarea calculatoarelor şi a altor aparate- electronice” nu se face prin magie/telepatie, ci prin programare sau banale unde electromagnetice specifice.

Tematica impunerii gândurilor prin mijloace paranormale se regăseşte şi la pagina 35 din cartea lui Pavel Coruţ „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic”. Aici citim despre impunerea gândurilor prin „visele fabricate de agresori”. La paginile 66, 70, 104, 305 citim despre „telehipnoză” sau „creierul reptilian” (pag. 36). La pagina 58 citim despre clonarea propriei fiinţe şi a politicienilor şi existenţa unor persoane „colonizate de extratereştri”. La pagina 153 din „Trăsnetul Geto Dac” editura Coruţ Pavel, 2000.

„Nici mai mult nici mai puţin decât faptul că guvernul secret foloseşte aparatură de radiere mentală negativă chiar aici, în Bucureşti. Nu dintr-un singur loc, ci din mai multe ambasade şi sedii de organizaţii «nevinovate». Aceasta explică multe din relele pe care le trăiesc bucureştenii şi nu de zece ani. Încă din timpul dictaturii ceauşiste, mai multe persoane sensibile s-au plâns că «primesc mesaje» de la sfinţi sau extratereştri, primesc «ordine» de a face fapte pe care conştiinţele lor le refuză, suferind din această cauză. Unii simt o apăsare pe suflete care îi deprimă şi-i demobilizează.”

În cartea „Vederea PSI la distanţă”, editura, Orfeu, 2000, Bucureşti, la pagina 113 Emil Străinu scrie despre existenţa „hipnozei telepatice (influenţarea de la distanţă)”, idee reluată şi în alte cărţi de-ale sale, precum începând de la pagina 12 din „Spionajul Psihotronic şi câmpul de luptă mental”, editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, 2006, Bucureşti. Mai departe, la pagina 17 citim

„O şedinţă RV standard pentru un expert în arma paranormală ar implica conectarea la un aparat psihotronic numit arma teta-delta, care, prin schimbarea polarităţii în creier, le inducea acestora o stare hipnotică adâncă necesară în acest tip de război.”

La pagina 160 din cartea sa „Mântuirea de după cumplita rătăcire”, editura Coruţ Pavel, Bucureşti, 2009, el dezvoltă un delir de persecuţie din partea religioşilor:

„Eu nu sunt în stare să urăsc, dar sunt trist şi nemulţumit că noi, minoritatea raţională, gânditoare, creatoare şi morală, suferim agresiunea mistico-religioasă în fiecare secundă, zi şi noapte, în stare de veghe şi de somn. Cei care mi-aţi citit lucrările de psihologie aplicată ştiţi despre ce este vorba. Mistico-religioşii ne agresează permanent, în mod inconştient şi involuntar, prin telepatie. Cum ei sunt mai mulţi, norul telepatic mistic ne afectează sistemul nervos şi ne scurtează vieţile. În unele cazuri, ne pot produce chiar boli psihice, prin impunerea în creierele noastre limbice a unor produse sălbatice din creierele lor bolnave (panică, teamă de zei şi diavoli, imagini monstruoase etc.). Înţelegeţi cât de gravă este situaţia şi că trebuie să luptaţi mult, pentru a depăşi mentalul colectiv mediu, urcând în lumina mentalului colectiv superior? Desigur, alături de această agresiune invizibilă, inconştientă şi involuntară, misticoreligioşii ne pot afecta şi direct, prin atacuri verbale sau scrise, prin telepaţi anume pregătiţi şi, mai nou, cu armament psihotronic oferit de Oculta regresivă.”

Solilocvie şi halucinaţii auditive cu temă religioasă poate fi observată la pagina 73 din cartea sa „Quinta spartă”, editura Devadata, 2005:

„În somnul aparent, m-am sfătuit pe îndelete cu îngerii mei păzitori. Cu supraconştientul meu, în care stăteau frumos rânduite toate cunoştinţele şi deprinderile necesare supravieţuirii. Concluzia finală? Mergi înainte, Petre Varain!”

Începând din Evul Mediu, a început să apară în visele tinerilor fantasma unor demoni sexuali masculini (incubi) şi feminini (sucubi), care îi/le abuzau/violau. La fel ca şi în aceste cazuri, unele persoane nu puteau face diferenţa dintre vis şi realitate. Inclusiv în zilele noastre tinerii au vise erotice cu fiinţe necunoscute, însă cei mai mulţi le consideră vise şi atât. Dar, în Evul Mediu această temă a luat formă de delir cultural, precum cel al practicilor Voodoo. De aceea s-a vorbit de delirul incubilor şi sucubilor. O astfel de confuzie culturală a fost folosită deliberat pentru scopuri ceva mai mercantile. Unele fete care îşi pierduseră virginitatea (în timpurile în care era preţuită) foloseau această poveste pentru a-şi ascunde „păcatul”. Dar, dincolo de astea, unii psihotici şi schizotipali au pretins în trecut şi încă pretind şi astăzi că aşa ceva chiar se întâmplă în realitate, nu în vis şi nu ca minciună deliberată. Delirurile psihotice propriu-zise conţin frecvent tema relaţiilor sexuale cu diavolul, sau spirite diverse. Cum era de aşteptat, această temă s-a extins şi către extratereştrii şi OZN-urile, despre care fabulează Emil Străinu. Iar atracţia acestui subiect depăşeşte cadrul psihopatologic, după cum am arătat în prima secţiune dedicată lui. Extratereştrii au ajuns un fel de vedete cu fani în rândul publicului feminin. Am spus mai sus că există femei dispuse să treacă rapid peste etapele curtării de dragul împerecherii cu un bărbat care se deghizează în … extraterestru.

Cu această ocazie în mentalitatea contemporană a reînviat şi dezvoltat tema abuzurilor incubilor şi sucubilor, doar că astăzi sînt înlocuiţi de extratereştri. Aceştia nu doar că ar viola victimele, dar le-ar şi răpi şi ar zbura cu ele la distanţe mai mici sau mai mari, chiar uriaşe până la alte planete din afara sistemului nostru solar. Subiectul este întărit de puterea mitică a asocierii dragostei cu zborul, aşa cum se găseşte în o mulţime de producţii literare, între care amintesc doar „Faust” al lui Goethe sau „Luceafărul” lui Eminescu. Emil Străinu descrie aceste fabulaţii care uneori devin deliruri în cartea sa „OZN. Răpirile extraterestre”, editura Triumf, 2015. El însuşi descrie câteva cazuri de pacienţi psihiatrici care ar fi avut astfel de experienţe, astfel că ne putem face o idee despre cei ce susţin aşa ceva. Însă Străinu nu merge mai departe cu cercetarea psihopatologică a acestui fenomen şi, în stilul lui caracteristic, ci îl tratează ca şi cum conţinutul său informaţional ar reprezenta realitatea.

Aceeaşi idee, dar ceva mai discret afirmată, se regăseşte şi în câteva cărţi semnate de Pavel Coruţ. De exemplu, la începutul cărţii sale „Dumnezeu nu foloseşte armament psihotronic” (pag. 17) citim că între unii pământeni şi extratereştri există relaţii amoroase şi de afaceri, şi că la un moment dat „vor deveni publice şi stabile”.

În mod normal cei 3 dezinformatori militari nu ar fi trecut testele psihologice de admitere în liceul militar sau la şcolile de spionaj civil. Chiar şi acei ofiţeri care adoptă fie şi simple idei politice sînt la scurt timp trecuţi în rezervă. Dar când un ofiţer începe să o ia pe arătură cu astfel de idei fabulator-schizotipale el este automat trecut în rezervă. O percepţie deformată a unui ordin poate duce la executarea lui defectuoasă şi la compromiterea misiunii. Aşa ceva poate însemna şi un risc al debutului schizofreniei, de care militarii nu sînt scutiţi, la fel ca şi civilii. Ca posesori de arme, un astfel de risc poate duce la crime asupra colegilor sau civililor. DGIA supraveghează atent comportamentul fiecărui ofiţer atât la locul de muncă, dar şi în spaţiul public, suprapunându-se peste supravegherea spionajului civil operat în cea mai mare parte de SRI. Orice fel de schimbare a hobby-urilor sau comportamentului este analizată de psihologi şi psihiatri angajaţi ai MApN. Oricum, ofiţerii dau periodic teste psihologice pentru a fi evaluaţi. Cei mai în vârstă ştiu că pe timpul serviciului militar obligatoriu putea fi scutit de aşa ceva cel care simula „nebunia”. Chiar dacă psihologii de la recrutare ştiau că mulţi simulează, nimeni nu-şi lua riscul să le de-a aviz de „sănătos mental”.

Dar iată că unii precum acest Emil Străinu, Teodor Filip, Pavel Coruţ şi alţi câţiva mai puţin cunoscuţi, nu doar că nu sînt trecuţi în rezervă dar şi prosperă. Am văzut că Pavel Coruţ a fost şef al biroului de contraspionaj în DIA. Generalul Emil Străinu este foarte cunoscut în opinia publică. El este constant prezent de peste 20 de ani în platourile unor televiziuni iar între 2015 şi 2016 a fost chiar preşedintele partidului ultranaţionalist „România Mare”, după cum am arătat în detaliu în prima secţiune dedicată lui. Cu această ocazie putem să vedem implicarea DGIA în zona civilă din perioada post-decembristă. Pavel Coruţ a fost ziarist la anumite publicaţii de după 1990, sub pseudonimul Paul Cernescu. Şiel a înfiinţat un partid politic, dar de mai mică anvergură.

Dacă agenţiile de spionaj ar fi oneste faţă de societatea civilă, atunci ar denunţa aberaţiile cu care aceşti autori au murdărit adevărul istoric şi sociologic. Sau, cel puţin, ei ar chema specialişti din domeniul ştiinţelor exacte precum chimia, fizica sau biologia spre a veni cu replici faţă de aceste informaţii false. Dar de fapt aceste agenţii se află în spatele lor. Aberaţiile lor sînt pompate intenţionat pentru a dezinforma opinia publică. Odată cu debutul pandemiei de COVID-19, mass-media o prezenta în mod apocaliptic, cu ştiri exclusive despre virus. Părerile virusologilor francezi de renume mondial Didier Raoult sau Luc Montagnier, sau ale americanilor Dan Erickson si Artin Massihi, erau constant şterse de reţelele de socializare. Orice fel de referinţă a unor independenţi la părerile lor, era penalizată de mesaje panicardiste, învelite în ambalaj ştiinţific (verificarea faptelor). Dar iată că minciunile brutale şi frizarea psihopatologică din discursul acestor 3 dezinformatori a rămas în vigoare nestingherită de nimeni pe decenii, în scop de distorsionare a adevărului pentru opinia publică.

Cine nu are puterea de a se feri de dezinformare şi susţine diverse idei adevărate din discursurile celor 3, în special cele ale lui Coruţ, poate avea soarta lui Daniel Gaşpar, sau chiar mai rău. Ne ducem aminte de avertizările pe care atât Coruţ cât şi Străinu le făceau, pe care le-am postat la finalul ultimelor secţiuni dedicate lor. Mai departe vom vedea cum aşa ceva s-a întâmplat unor dizidenţi politici, inclusiv mie. Această secţiune face trecerea către următorul sub-capitol, respectiv manipularea mediului proxim al ţintei dezinformaţionale , în aşa fel încât produsul dezinformaţional simplu, care se referă exclusiv la informaţii, să aibă eficienţă maximă.

Gabriel Baldovin

A murit Ion Iliescu

Noua promisiune naţională este moartea lui Ion Iliescu. A murit Iliescu, se termină o eră, România intră în sfârşit pe făgaşul prosperităţii. Când ai 20 de ani aşa ceva este un „adevăr” pe care îl simţi în sânge. Ai nevoie să crezi că îţi vei schimba viaţa de copil supus în cea de adult care le comandă el celorlalţi. Ai nevoie de iluzia unui nou început. Cumva, această naivitate rămâne în noi toată viaţa, doar că oarecum cu altă formă. Tema fundamentală a religiilor este viaţa de după moarte, un alt început. Cei din casta lui Marcus Aurelius vor o continuitate a frumoasei vieţi trăite pe pământ. Ideea asta a fost apoi reluată de unul ca filosoful Hegel, sau ca mai recentul Francis Fukuyama, şi mulţi alţii. Ei cred că istoria s-a terminat şi acum aşteptăm a doua venire a lui Hristos, care urmează din clipă în clipă, pentru instaurarea „Raiului pe pământ”. O astfel de idee de fericire eternă este foarte profitabilă. Naivul munceşte cu entuziasm guvernat de ea. Bogaţii profită la maxim de pe urma ei.

De fapt tot mersul lumii este hrănit cu astfel de iluzii atent ticluite spre a atrage naivii. În secţiunea „Exemple de manipulare şi obedienţă realizate prin publicitate şi marketing” din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” am arătat acest lucru în cazul publicităţii (advertising). Marketingul politic se află exact în aceeaşi situaţie, iar circul acesta cu moartea lui Iliescu îşi manifestă astăzi una dintre cele mai groteşti forme. Să crezi că ne-a mers rău până acum deoarece nu-l deconectase nimeni pe Iliescu de la perfuzii, e mai rău decât naivitate.

Mulţi afirmă că moartea lui ar fi un fel de judecată divină pentru crimele din anii 1990, deşi omul a murit natural la o vârstă înaintată. În 35 de ani nu există nicio dovadă cum că Iliescu ar fi stat în spatele crimelor de după 22 decembrie 1989 sau cele ale represiunii manifestanţilor din Piaţa Universităţii din 13-15 iunie 1990. Aproximativ 600 de victime din 1989 au fost apolitici vânaţi de lunetişti în casele lor sau pe străzi lăturalnice fără legătură cu protestele. Readuc în atenţie cazul cu Constantin Ciobanu, despre care am relatat la ora 02.52 din documentarul meu „Eroii au murit.1899. CIA” , definitoriu pentru aceste crime. Pentru a le înţelege sensul nu la Iliescu trebuie să ne uităm, ci la „Dezinformările alarmiste lansate de radio Europa Liberă despre evenimentele din decembrie 1989” , despre 60 000 victime la Timişoara în data de 17 decembrie, „sutele de mii” pe 21 decembrie şi genocid pe 22 decembrie. Pentru că, da, asta se avea în plan atunci. Din fericire, laşitatea forţelor de represiune a ajutat atunci, deoarece majoritatea a schimbat macazul. Şi militarii şi miliţienii şi securiştii şi-au uitat de jurământul faţă de RSR şi Ceauşescu şi au trecut de partea „poporului”, aşa că nu mai avea cine să producă acele 60 000 victime, cu care să se acopere minciuna de la Europa Liberă.

S-au făcut apoi dezinformări încrucişate cauzatoare de foc fratiricid: unei unităţi A i s-a spus să elibereze de „terorişti” un obiectiv în care se afla o unitate B; acesteia i s-a spus că va fi atacată de „terorişti”. Rezultatul: foc fratricid instigat între cele 2 unităţi. În jur de 100 de militari şi miliţieni au murit astfel. Cărţile lui Grigore Cartianu „Crimele Revoluţiei” şi „Teroriştii printre noi” au scos la iveală în jur de 100 de astfel de cazuri de dezinformări încrucişate menite să creeze foc fratricid, dintre care 30 au dus la victime.

Nu pot să cred că Iliescu a stat la baza unei astfel de operaţiuni militare complexe, căci altfel era militar. Şi nu orice militar, ci şef pe la DSS şi DIA. Iliescu nu a avut însă această „vocaţie”. Omul credea că socialismul va continua, iar „revoluţia şi reforma” a făcut-o abia peste câţiva ani. Cei mai în vârstă îşi aduc aminte cum apăra el „idealurile comunismului ştiinţific” chiar în mijlocul zilei fierbinţi de 22 decembrie 1989, în plină „revoluţie”, în direct la singurul post TV (cu acoperire naţională) din România. Pentru cei mai tineri, asta înseamnă că toate posturile TV şi toţi influencerii şi toţi amicii să vorbească despre acelaşi lucru.

Cât despre mineriada din iunie 1990, atenţie că deja vorbesc unii de sute de morţi, luând-o pe urmele minciunilor de la radio Europa Liberă! Au fost sub 10 morţi, dintre care mai mult de jumătate nu erau protestatari. Apoi nu Iliescu i-a chemat pe mineri. Nu există nicio dovadă că el le-a cerut minerilor să vin în capitală să facă ordine. Există acele mulţumiri de pe 15 iunie, dar asta nu intră la instigare; instigarea se face înainte, nu după. Apoi, nu toţi minerii au făcut acele crime. Dacă ar fi vrut să ucidă, minerii puteau face într-adevăr măcel şi ar fi ieşit într-adevăr sute de morţi. Ei au fost puşi pe bătaie, şi am văzut cu toţii imaginile filmate. Trebuie făcută diferenţa între agresiune fizică şi omor. Se văd pe filmări că unii încearcă să-i calmeze pe cei mai înfieraţi. A fost rău ce au făcut ei atunci, însă repet că ce au făcut cei mai mulţi dintre ei nu a fost omor. Apoi, să nu uităm de adevăraţii lor instigatori, nişte infiltraţi îmbrăcaţi în miner, care i-au dus pe la sediile partidelor de opoziţie şi pe la sediile facultăţilor, de unde proveneau studenţii protestatari faţă de regim. Puţini mineri ştiau Bucureştiul, cu atât mai puţin aceste locaţii. Am pus detalii de operare a acestor instigatorii în documentarul meu „Diversioniştii” .

La fel ca şi în cazul decembrie 1989, Iliescu nu avea motive să se compromită şi să producă astfel de crime nici în iunie 1990. Fusese ales la alegerile prezidenţiale de dinainte de represiune cu cea mai mare majoritate din istoria ţării. Nu avea nevoie de aşa ceva. Asta era sarcina jandarmeriei şi a spionajului civil, numit pompos „servicii secrete”. Aici trebuie căutaţi vinovaţii. Nouă atunci ni s-a spus că odată cu „democraţia” avem dreptul la exprimare liberă. Însă, în realitate, aceste instituţii recurg la ample operaţii de represiune, după cum am arătat în documentarul de mai sus. Diferenţa dintre dictatura clasică şi acest gen de represiune este fie justificare acţiunii represive, fie pe găsirea unui ţap ispăşitor, care atunci au fost minerii. Aducerea minerilor să facă această treabă murdară a fost un fel de a ne păstra cât mai mult iluzia că avem libertate politică după 1989. Sistemul dezinformaţional i-a manipulat pe ei să vină să facă treaba pe care am văzut în 2018 cine de fapt o face în dictatura capitalistă, făcută prin dezinformare şi manipulare.

„Crimele” puse în cârca lui Iliescu seamănă şi cu cele puse în cârca lui Ceauşescu şi în cârca oricărui demagog, după cum am arătat în secţiunea „Manufacturarea audio a înregistrării teleconferinţei lui Ceauşescu zisă din 17 decembrie…” din altă carte a mea, „Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei”

Să ajungă şi la urechile lui CTP, încă nedesprins de stalinismul judiciar care s-a tot practicat în România de când s-a născut până astăzi: justiţia nu l-a condamnat pe Iliescu pentru că nu există PROBE. Justiţia, atât cât există ea, nu judecă după bănuieli şi „teorii ale conspiraţiei”, pe care el şi alţii de teapa lui le-au proiectat asupra celor care au văzut limpede adevărul în ultimul timp. Fără probe, condamnarea este stalinism. Iliescu a fost o marionetă şi în 1989, şi în iunie 1990 şi în alte situaţii similare, la fel ca orice alt demagog în dictatura capitalistă numită pompos democraţie liberală. Nu-l mai denigraţi, că păreţi şi lipsiţi de spirit creştin!

Gabriel Baldovin

4.2.3.10. Dezinformare făcută de Emil Străinu despre extratereştrii şi OZN-uri în decembrie 1989

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

4.2.3.10. Dezinformare făcută de Emil Străinu despre extratereştrii şi OZN-uri în decembrie 1989

Emil Străinu face mai puţine referinţe la evenimentele din decembrie 1989 decât Pavel Coruţ, şi dă mult mai puţine detalii, după cum vom vedea în secţiunile următoare. Însă, în aceeaşi notă, ambii provoacă mult mai mult haos în mintea receptorului decât clarificări atunci când o face. Aceeaşi reţetă s-a regăsit şi la agentul DIA deghizat în istoric, Alex Mihai Stoenescu , pentru publicul elevat, de nivel academic. Şi Coruţ şi Străinu şi Stoenescu practică exact aceeaşi strategie de atragere a celor mai „slabi de înger”, cu unele fabulaţii spectaculoase sau adevăruri crude. După ce au câştigat atenţia şi încrederea, ei plusează cu un potop de minciuni sau absurdităţi, care anulează adevărurile iniţiale în mintea receptorului. Diferenţa dintre ei constă în publicul ţintă: Stoenescu vizează publicul informat şi educat, Coruţ caută publicul mai puţin educat, dar totuşi inteligent, iar Străinu ocheşte publicul de tabloide.

Prima carte a lui Străinu a apărut oficial în 1994. Dar, într-un video ce reda una din numeroasele lui emisiuni TV, el zicea că ar mai fi publicat una cu un înainte, cu titlul „Războiul Magicienilor”. În acea emisiune a spus că în ea ar descrie detaliat adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. N-am găsit pe nicăieri această carte. Între cărţile sale care se găsesc se remarcă în special „Ceauşescu şi Bomba Atomica Românească cu Hafniu”, editura Prestige, 2021. După cum sugerează însuşi titlul, ea dezvoltă un fals motiv pentru care fostul dictator a fost eliminat, respectiv acest fictiv proiect de a crea o nouă armă, superioară celor nucleare. Nu s-a dovedit până astăzi că Hafniul ar putea produce explozii, cel puţin nu la nivelul celor nucleare. Această minciună este reluată de el la minutul 30 din video-ul amintit anterior „Gen. Emil Strainu - Trăim într-un Matrix // Equilibrum Fest #14 Bucuresti”.

Cine a avut răbdare să citească secţiunile dedicate exploziei de la Cernobâl din capitolul 1, sau măcar ultima dintre ele , îşi aduce aminte despre documentarul „Mysteries of the Abandoned: Chernobyl's Deadliest Secrets”, lansat în 2017. Am văzut că una dintre pistele dezinformaţionale lansate de autorii săi era şi aceea cum că această centrală ar fi fost o acoperire a unei fictive baze militare ascunsă sub o staţie radar (Duga), în care s-ar fi produs arme nucleare. Prin urmare, CIA s-ar fi implicat în distrugerea centralei de la Cernobâl pentru că ar fi dorit să scoată din uz această bază nucleară secretă. Remarcăm exact aceeaşi argumentare şi în această dezinformare expusă de Străinu.

O a doua analogie între Coruţ şi Străinu pe tema decembrie 1989 este cea despre OZN-uri şi extratereştri, în acelaşi ton cu cele descrise mai sus. Vom vedea că Pavel Coruţ rămâne totuşi în zona literaturii, care se suprapune al naibii de bine peste realitatea acelor zile. În schimb Străinu bolboroseşte despre OZN-uri şi extratereştri ca realităţi ale lor, chiar dacă în cele mai multe cazuri el nu face legătura între ele şi invazia din decembrie 1989. Publicul cunoscător o face însă în mod invariabil. Străinu descrie traiectoria şi comportamentul unor OZN-uri aproape identic cu cel al acestor ţinte false specifice aşa-numitului război radio-electronic. Modul în care aceste foarte probabil fictive obiecte apar şi dispar, accelerează brusc sau se mişcă cu viteze uriaşe, mi s-a părut din primul moment a fi o clonă dezinformaţională a ţintelor false apărute pe radarele atâtor unităţi militare după 22 decembrie. În cea mai mare parte a cazurilor în care vorbeşte liber sau scrie în cărţile sale despre aşa ceva, Străinu nu asociază aceste OZN-uri cu dezinformarea ţintelor false din 1989 trăită de militari. Însă ei, cei care au trăit teroarea invaziei aeriene confirmate de acele false date oferite de radar, vor fi făcând invariabil această asociaţie mnezică. Acele momente au fost pentru mulţi dintre ei cele mai traumatice pe care le-au trăit vreodată şi li s-a întipărit profund în minte.

Iniţial am fost surprins că Străinu descrie efectiv războiul radio-electronic din decembrie 1989, dar nu-l numeşte sau nu face vreo paralelă între aceste OZN-uri şi acesta. Dar, după ce am văzut vreo 20 de video-uri cu emisiuni în care a participat, am găsit în sfârşit unul în care exprimă fără echivoc această asociaţie mnezică inevitabilă. Putem asculta această asociaţie la minutul 7 din video-ul „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 21 Septembrie 2021 - Partea 2 | MetropolaTV”. Apoi am găsit această legătură reluată apoi cuvânt cu cuvânt şi în 3 din cărţile sale, respectiv la pagina 11 în „OZN Lista neagră”, şi la pagina 56 din cărţile „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?” şi „O.Z.N. în arhivele militare secrete”. Iată cum arată unul dintre paragrafele copiate cuvânt cu cuvânt în aceste cărţi:

„Începând din mijlocul verii anului 1989 numărul rapoartelor radar ce semnalau O.Z.N.-uri a început să se înmulţească considerabil, la aceste observaţii adăugându-se tot mai des prezenţa unor puternice perturbaţii radioelectronice pe canalele radio corespunzătoare undelor scurte şi ultrascurte. Apogeul a fost atins în toamna aceluiaşi an, mai precis în luna noiembrie, numărul acestor semnalări fiind depăşit doar de enigmaticele aparate zburătoare ce au survolat cerul României pe timpul evenimentelor armate sângeroase din decembrie acelaşi an. Până la declanşarea revoluţiei, când armata a trebuit să se confrunte din plin cu straniile obiecte zburătoare asupra cărora s-a ripostat cu artileria şi rachetele antiaeriene, foarte puţini au fost cei ce au intuit pericolul că apariţia gradată a acestor O.Z.N.-uri nu era decât un test prin care se verifica capacitatea de ripostă a apărării anti-aeriene. Tot în aceeaşi perioadă arealul ţării noastre a fost supus sistematic unei imense agresiuni psihologice şi psihotronice ce îşi propunea să creeze scânteia ce trebuia ca în momentul cheie să creeze haos, să dezbine şi să dezorienteze masele. Ce a urmat ştim cu toţii ...”

Remarcăm şi contradicţia în idei, tipică celor descrise în secţiunea anterioară: pe de o parte el afirmă că „apogeul a fost atins în luna noiembrie” a anului 1989, pentru ca imediat mai departe să spună că acesta ar fi fost totuşi depăşit de ceea ce s-a întâmplat în decembrie. Un om informat şi pregătit va ezita să mai citească ceva după ce citeşte o asemenea contradicţie în idei. Dar, de fapt acesta este şi interesul agendei lui Străinu, anume acela de a înconjura publicul tabloid într-un astfel de cocon dezinformaţional prin care îl face necredibil pentru mediul academic.

Discursul lui Străinu despre OZN-uri, bazat pe probabilităţi foarte mici şi susţinut pe o maculatură de mii de cărţi ce se citează una pe alta, are însă un scop mult mai pervers decât pare la prima vedere. Aceste fabulaţii au rolul de a-i convinge pe martorii oculari ai acelor evenimente că e posibil să fi trăit o întâlnire de gradul 3 cu OZN-uri şi extratereştri, şi nu că au fost victimele unei dezinformări majore operate de agenţiile de spionaj străine, care trăgeau sforile prin iscoadele lor racolate din instituţiile locale. Această pistă de dezinformare prin tematica OZN-urilor a mai fost folosită de spionajul occidental cu alte ocazii. De exemplu ea se regăseşte în falsa explicaţie pentru fictivul atac japonez asupra oraşului Los Angeles din 24 Februarie 1942, la 2 luni şi jumătate de atacul de la Pearl Harbor. Asemănarea dintre acest eveniment şi „războiul radio-electronic” din decembrie 1989 de la noi e uluitoare. Şi în 1942 şi în 1989 militarii au tras proiectile după năluci, care se vedeau clar în aparatele radar sau alte dispozitive. În ambele situaţii cei mai mulţi dintre militari şi apoi opinia publică a avut impresia că într-adevăr au avut loc un atac, respins de forţele de apărare proprii.

Această similaritate este un alt indiciu al implicării unor forţe occidentale în tragedia din 1989 de la noi. Tematica OZN-urilor apare constant pentru a explica bizarerii ce i-au dus pe unii la concluzii dizidente faţă de variantele oficiale aşa cum poate fi văzut în cazul articolului „Some Ask, Were Aliens or Bush Behind 9-11? - ABC News”, amintit în secţiunea anterioară. După cum am spus acolo, există în mediul online piste dezinformaţionale către OZN-uri şi extratereştri pentru toate marile inginerii sociale ale ultimelor 150 de ani. Ele nu conving pe mulţi, însă contribuie alături de altele la crearea de haos dezinformaţional în jurul unei teme ce se doreşte ascunsă opiniei publice.

Această şopârlă ozenistică face parte dintr-un mai amplu plan de dezinformare postdecembristă despre marile diversiuni ale invaziei din 1989. Ele pur şi simplu au nevoie de o explicaţie deoarece nu pot fi puse pe seama unei majorităţi de curioşi şi dezinformaţi de mass-media şi a unei minorităţi de dizidenţi autentici, toţi neorganizaţi. Cineva a trebuit să-i „organizeze” prin manipulare, de care nici astăzi nu şi-au dat seama. Acest lucru s-a datorat uriaşului haos dezinformaţional care s-a creat după aceea, din care Străinu este doar o mică parte.

Aparatul dezinformaţional al spionajului civil a creat diverse piste dezinformaţionale, însă fiecare sunt foarte puţin credibile. Anterior am demantelat minciuna răzbunării unui anume ofiţer pe un altul de la Câmpina, pentru a oferi o falsă explicaţie pentru diversiunea măcelului de la Otopeni. O astfel de situaţie este total nefirească. În acele zile mai toţi românii erau cuprinşi de promisiunea prosperităţii capitaliste. Doar oamenii comuni de peste 65 de ani se îngrijorau de perspectiva căderii regimului, ştiind ce viaţă au avut înainte de 1944. Cei tineri nu aveau timp să se mai gândească la răzbunări, ci dar la o viaţă ca în Occident, aşa cum se vedea în reclame. O minciună similară s-a emis şi faţă de masacrul USLA-şilor la MApN, respectiv fictiva răzbunare a lui Nicolae Militaru pe colonelul Trosca, pe motiv că acesta ar fi lucrat la dosarele „Corbii”, în urma cărora acesta a fost găsit vinovat de spionaj pentru GRU. Încercarea de convinge că un colonel USLA ar fi avut funcţie de şef de contraspionaj în armată, care să întocmească asemenea dosare este una dintre cele mai gogonate minciuni spuse vreodată despre evenimentele din 1989. În primul rând USLA nu era o unitate specializată nici în spionaj şi nici în contraspionaj. Apoi, chiar aşa de înapoiată ar fi fost DIA încât să folosească resursele USLA pentru contraspionaj? Vom vedea în următoarele secţiuni ce rol a avut de fapt DIA în tragedia din 1989. Nu avea nevoie de „ajutoare” interne. Laşii din DIA s-au subordonat doar invadatorilor externi şi în 1989 şi după acea dată.

Pentru diversiunea uciderii paraşutiştilor la Televiziune a fost făcut responsabil generalul Rus, iar pentru uciderea miliţienilor la Sibiu a fost scos ţap ispăşitor comandantul garnizoanei Dumitru Dragomir. În aceste două cazuri cei doi au avut un anumit rol în ierarhia de comandă a înfăptuirii celor două inginerii sociale afiliate. Însă niciunul dintre ei nu putea concepe un asemenea planuri ample de manipulare şi dezinformare de unul singur. Amploare lor atestă o echipă specializată de invadatori, despre care spionajul românesc nici că visa. Ele au fost parte din acţiuni concertate în toată ţara care s-au desfăşurat după acelaşi tipar. La urechile opiniei publice au ajuns doar acestea 4, însă ele sînt mult mai multe ca număr. Cărţile lui Grigore Cartianu „Crimele Revoluţiei” şi „Teroriştii printre noi” au scos la iveală în jur de 100 de astfel de cazuri de dezinformări încrucişate menite să creeze foc fratricid, dintre care 30 au dus la victime. 100 de cazuri de răzbunări între militari, exact atunci când cei mai mulţi dintre ei erau terifiaţi de perspectiva unui război (alarma „Radu cel Frumos”), e prea nefiresc. De aceea pista răzbunărilor este foarte necredibilă.

Am văzut începând din finalul capitolului 3 şi în special în cel de faţă că s-a marşat şi pe varianta Ion Iliescu, o tentativă patetică de externalizare acestor inginerii sociale spre următorul preşedinte al României de după Ceauşescu. Dar, desigur, şi aici avem câteva lucruri care nu se leagă în această falsă explicaţie. Mai întâi, că nici Iliescu nu putea concepe asemenea inginerii sociale complexe, după cum nici un demagog nu o poate face. Apoi, el era deja foarte popular, după cum arată rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 1990, şi nu avea nevoie de astfel de inginerii. Şi, nu în ultimul rând, dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat, cum se face că justiţia nu l-a condamnat pentru nişte crime care s-au dovedit mult mai mari decât cele atribuite lui Ceauşescu până în 22 decembrie, deşi am văzut că şi acelea au fost manufacturate tot de butoane forte complexe . Cei mai mulţi oameni din decembrie 1989 au murit după plecare lui Ceauşescu, fapt care atestă pe deplin care regim a fost mai criminal în România. Aşadar, pista Iliescu este şi ea tot o minciună. Pentru mai multe detalii invit cititorul să recitească secţiunea „Adevăruri spuse insular într-un ocean de minciuni despre tragedia din 1989” din capitolul 3 şi în secţiunea „Dezinformare despre terorişti în decembrie 1989 şi după” sau în cea intitulată „Alex Mihai Stoenescu, cel mai mare dezinformator al presei clasice…” din acest capitol.

O altă minciună despre aceste inginerii sociale, şi mai prost concepută, destinată celor neinformaţi despre ele, este cea a neînţelegerii în teren între cei implicaţi. Într-un fel, da, acele focuri fratricide s-au datorat neînţelegerii. Însă neînţelegerea dintre ei a fost produsă deliberat prin dezinformare anterioară, după cum am arătat mai sus, în special în secţiunea „Război civil instigat între Armată, Miliţie şi Securitate la Sibiu”. Neînţelegerea din teren este efectul unei ample operaţiuni de provocare a acestuia prin confuzie sădită deliberat în minţile celor implicaţi. În acest caz contează ce a determinat acest efect pentru a înţelege dinamica evenimentelor. Fără dezinformările încrucişate nu mai exista nici foc fratricid la asemenea amploare.

După ce aceste minciuni n-au convins decât pe naivi, iată-l şi pe Emil Străinu cu propriul său număr, respectiv pista OZN-urilor. Aşadar, pentru a ascunde rolul spionajului în generarea acestor inginerii sociale din 1989, departamentul de dezinformare a conceput o altă minciună, cea a falsei cauze emisă de acest Emil Străinu. Conform elucubraţiilor sale, OZN-urile ar fi fost cauza războiului radio-electronic la care au fost supuşi militarii în zilele de după 22 decembrie 89, când Ceauşescu a părăsit sediul CC. O za dezinformaţională a acestei false explicaţii este un fictiv OZN care ar fi fost observat la Ruse şi Giurgiu în 21 decembrie 1989, şi care ar fi avut legătură cu evenimentele din ţară din acea zi. Despre acest „OZN” ar fi ştiut însuşi Ceauşescu, aşa cum aflăm la minutul 05.42 din video-ul „Madalin Ionescu - Emil Strainu - Familia Ceausescu - 28 Septembrie 2021 - Pt 1 | MetropolaTV”. Străinu reia această poveste în mai multe alte apariţii televizate, precum cea din emisiunea „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 15 Iunie 2021 - Partea 2 | MetropolaTV” la minutul 14, şi în multe altele. Străinu sugerează că lipsa de măsuri privind acest OZN ar fi fost o cauză a picării regimului. Am argumentat în secţiunea „Manufacturarea audio a înregistrării teleconferinţei lui Ceauşescu…” faptul că dictatorul a aflat abia în seara zile de 21 despre fictiva invazie a unor trupe străine pe teritoriul României (alarma mincinoasă „Radu cel Frumos”), lansată pe 15-16 decembrie în Banat. În acest context este foarte probabil ca Străinu să opereze o tehnică de dezinformare prin clonare, înlocuind alarma „Radu cel Frumos” cu acest fictiv OZN.

Vom vedea într-o secţiune viitoare că Pavel Coruţ a descris cel mai fidel teoria invaziei diversionist-militare din decembrie 1989 precum şi pe cea neocolonialistă de după ea. Ceva mai sumar a făcut şi Emil Străinu într-o secţiune de câteva pagini din cartea sa „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?”, editura Darclee, 2022, începând de la pagina 247. De asemenea, începând de la minutul 46 din video-ul „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 6 Iulie 2021 - Partea 1 | MetropolaTV” el expune foarte corect şi coerent ideea de neocolonialism occidental în România prin extinderea pieţei occidentale de desfacere spre est. Însă cine a aşteptat până atunci dintre cei cu judecata critică, după ce el a înşirat elucubraţiile sale specifice? Reauzim acelaşi lucru la minutul 28 din „Mit sau Adevăr - Gen. Emil Străinu - Triunghiul Bermudelor şi Drona armă sau vehicul”. La fel ca şi în cazul Coruţ, amestecul de minciuni cu adevăruri face ca întregul discurs să pară necredibil.

Ulterior, la minutul 44 din acest video, el inserează o dezinformare de tipul clonării, ascunzând astfel în mod parşiv informaţia despre vuietul înregistrat şi redat de acea staţie de amplificare la mitingul lui Ceauşescu din 21 decembrie, despre care am tot vorbit şi în documentar şi pe parcursul acestei cărţi. El afirmă că atunci ar fi fost implicate aşanumitele „benzi psihotronice”. Nu era nimic psihotronic acolo, ci o simplă bandă de magnetofon sau casetofon care reda zgomot de mulţime înfuriată, şi care a avut rol de manipulare în masă pentru participanţi, eşuată în bună măsură. Vom vedea în secţiunile următoare că Pavel Coruţ atinge apogeul cu acest gen de dezinformări.

Cea mai importantă dezinformare despre invazia ţării noastre din 1989 a fost premergătoare evenimentelor de atunci şi a vizat întreg spaţiul est-european. Ea constă în manipularea oficialilor sovietici privind naraţiunea construcţiei scutului antirachetă (literal numit „Iniţiativa de Apărare Strategică”) propusă de preşedintele Ronald Reagan la 23 martie 1983. Am detaliat rolul acestei dezinformări începând de la minutul 45 din documentarul meu, şi de mai multe ori pe parcursul acestei cărţi. Perspectiva unui război cu SUA i-a speriat până în măduva oaselor pe dinozaurii sovietici din PCUS şi KGB/GRU,care nu fuseseră deja racolaţi anterior de spionajul occidental. Iată în ce mod dezinformează Străinu telespectatorii de gen OTV faţă de acest subiect în video-ul «Gen. Emil Străinu: „Când Nikola Tesla a creat ‘raza morţii’, a fost contactat de 3 puteri”» , La minutul 07.35 acesta spune:

„Tesla avea un laser cu raze X care mai târziu va fi cel care va duce la crearea inimii sistemului «Războiul Stelelor» pe vorba lui Ronald Reagan.”

Dar, la pagina 85 din cartea sa „OZN. Răpirile extraterestre”, editura Triumf, 2015, el spune că doctorul în fizică pentru probleme de optică Bruce S. Maccabee ar fi fost creierul proiectului „Iniţiativa pentru Apărare Strategică”. Iată, aşadar, o altă contradicţie în spusele sale. Apoi, razele X sînt cele cu care se fac radiografiile medicale. Niciodată nu se poate face un „laser cu raze X” care să arate precum cele din „Războiul Stelelor”, deşi acolo e doar ficţiune cinematografică. Există lasere de mare putere, dar nu ca acelea din film. Chit că repetiţia s-ar putea să îi deranjeze pe unii cititori, mai spun odată că „Iniţiativa de Apărare Strategică” niciodată nu a fost măcar începută, cu atât mai puţin „creată”. O astfel de distorsionare e menită să trimită eventualii telespectatori care au aflat de planul „scutului antirachetă” către piste tenebroase, de externalizare către Tesla şi Maccabee, şi nu către Reagan şi CIA, a acestei ameninţări uriaşe la adresa URSS, care în final a dus la disoluţia politică în ţările est-europene.

Iată cum îşi încheie Străinu cărţile „O.Z.N. în arhivele militare secrete”, „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?” „OZN Lista neagră” (pag.90), după ce înşiră mai multe cazuri de astfel de „ufologi”, persecutaţi şi în final vânaţi de către organisme sociale oculte:

„ ... La noi, pilotul şi scriitorul Doru Davidovici publică mai multe articole referitoare la fenomenul O.Z.N., urmate de best-sellerul Lumi Galactice. Se vor ridica multe semne de întrebare. Va muri la scurt timp, într-un tragic accident de avion. Se pare că există un centru invizibil de unde sunt coordonate toate activităţile anti-O.Z.N....?! Apropos, vă mai interesează O.Z.N.-urile şi ufologia?!”

În traducere, această dezinformare are următorul sens: „aveţi grijă să nu mai căutaţi ale detalii despre O.Z.N. şi extratereştri că s-ar putea să o mierliţi! Rămâneţi cu ce v-am dat eu şi nu mai cercetaţi!”. Vom vedea că în aceeaşi notă îşi termină şi Pavel Coruţ cartea sa „Către culmile succeselor”, după cum vom vedea la finalul seriei de secţiuni dedicată lui. Diferenţa este că publicul lui Coruţ este unul mai educat, iar ameninţările sînt nu cu moartea ci cu psihiatria politică. În următoarea secţiune voi încerca să descriu o imagine mai de ansamblu a acestor doi mari dezinformatori militari asupra opiniei publice.

Gabriel Baldovin

4.2.3.9. Generalul Emil Străinu, umbra tenebroasă a armatei în societatea civilă românească

Decembrie 1989 sub lupa psihologiei istoriei

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”

Această secţiune are legătură cu precedenta

4.2.3.9. Generalul Emil Străinu, umbra tenebroasă a armatei în societatea civila românească

Corneliu Vadim Tudor a fost timp de 10 ani vârful politicii naţionaliste în România. Mulţi securişti lăsaţi pe din afară s-au înscris în „Partidul România Mare” pe care acesta l-a fondat, în intenţia de a se apăra de denigrarea publică la care breasla lor a fost supusă după 1990. Pe lângă ei, SRI a infiltrat spioni activi în PRM, care simulau persecuţia noului regim, în intenţia de a câştiga încrederea tribunului şi apoi de a-l atrage pe piste false şi proiecte politice fără şanse de succes. Ei l-au dezinformat în a susţine unele lucruri bizare, sau a susţine idei xenofobice şi antisemite. În secţiunea anterioară l-am descris pe marele manipulator Ion Coja, despere care aş paria că se află în cea de-a doua categorie. Pe lângă aceştia, în anturajul lui Corneliu Vadim Tudor a ajuns şi generalul de radiolocaţie Emil Străinu, acel mustăcios care bolboroseşte despre extratereştri la televiziuni cu programe în gen OTV. La ora 01.35 din emisiunea „DAN DIACONESCU DIRECT | Invitat: Emil Străinu” el admite că a fost un apropiat al tribunului şi chiar preşedinte al „Partidului România Mare” (PRM), după moartea acestuia. În această secţiune voi face un rabat de la temele obişnuite ale acestei cărţi, aşa cum am făcut la început cu tema Cernobâl. În câteva pagini voi face o analiză a subiectelor paranormal/extratereştri/OZN (Obiect Zburător Neidentificat), deşi aceste teme par fără legătură cu tragedia din 1989. Vom vedea că ramificaţiile incredibile ale dezinformării faţă de ea ajunge inclusiv în perimetrul acestor teme.

Cine este Emil Străinu?

Numele Emil Străinu s-ar putea să nu vă spună nimic. Dar, dacă aţi avut o perioadă de pierdere a timpului în faţa TV-ului, şi dacă aţi avut obiceiul turului telecomenzii, atunci probabil că aţi dat de el în posturile TV de nişă. Odată cu consumul de producţii TV occidentale era la modă butonatul telecomenzii. Străinu era prezent săptămânal în diferite platouri TV, uneori chiar şi la câteva zile. Eu aşa l-am văzut de multe ori de el în vreo 5 ani cu seri petrecute în faţa TV-ului din anii 2000. Ei bine, el este acel mustăcios care fabulează despre fenomene paranormale şi extratereştri/OZN-uri (Obiecte Zburătoare Neidentificate). Discursul lui are o foarte puternică tentă dezinformaţională în domeniul politic şi militar, amestecând temele SF cu discursul vrăjitoriei, paranormalului şi ocultismului, aşa cum s-au practicat decenii întregi la OTV, la care a şi participat. După cum afirmă el însuşi în emisiunile mai noi făcute alături de Dan Diaconescu „Senzaţionescu”, ei au colaborat încă de la începutul aventurii OTV în acelaşi regim de speculare a predispoziţiei spre gândirea primitivist-magicicistă a majorităţii.

De fiecare dată când am dat de el în turul telecomenzii eu nu l-am putut urmări mai mult de câteva minute pe Străinu. Nici măcar nu i-am ţinut minte numele. În martie 2023 lucram deja de câţiva ani la capitolul dedicat dezinformării din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” şi am văzut că discursul lui Străinu se suprapunea peste o tendinţă internaţională de a crea astfel de haos dezinformaţional în jurul unor subiecte sensibile pentru autorităţi. Cel mai concludent exemplu este cel faţă de atacul din 7 decembrie 1941 de le Pearl Harbor, în jurul căruia s-a centrat acel capitol. Iniţial nu l-am menţionat pe Străinu nici în acea carte şi nici în subcapitolul dedicat dezinformării din cea de faţă, pentru că, după cum am spus, nu corelam persoana care se lansa în speculaţii fără acoperire faptică şi numele său. A trebuit să caut în www până să îi aflu numele. I l-am aflat abia în martie 2024, când am scris secţiunea „Psihiatria politică folosită în general în dictatura capitalistă şi în particular în dezinformarea faţă de tragedia din decembrie 1989” , pentru nişte afirmaţii cu iz psihopatologic, pe care în august 2025 le-am dezvoltat mai detaliat.

Neurmărindu-l, şi neavând în nici un caz intenţia de a-l urmări, nu bănuiam că şi el s-a referit şi la invazia diversionist-militară din decembrie 1989. Dar, după ce am terminat de scris secţiunile dedicate lui Coruţ, care urmează celor de faţă, am observat că subiectele celor doi sînt foarte asemănătoare. Şi, la fel ca şi în cazul Coruţ, şi Străinu spune nişte lucruri adevărate despre modul în care e condusă lumea. Ca şi în cazul Coruţ, acestea par total necredibile spuse într-un noian de minciuni şi bolboroseli despre evenimente istorice sau obiecte zburătoare neidentificate (OZN) şi extratereştri, după cum vom vedea mai departe.

Străinu a absolvit Şcoala Militară în 1979 şi apoi a lucrat ca ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale până în 1992, cu gradul de general. Remarcăm că a ajuns general în 13 ani. Invariabil îmi vine în minte ascensiunea accelerată a locotenentului de informaţii Kermit Tyler, care a blocat alarma operatorilor radar George Elliott şi Joseph Lockard; ei au interceptat semnalul avioanelor japoneze venind să atace la Pearl Harbor în dimineaţa zilei de 7 decembrie 1941. În loc să fie condamnat şi judecat ca posibil agent străin care a facilitat moartea a aproape 2500 de americani prinşi cu garda jos, Tyler a fost avansat 6 grade într-un singur an, după cum vedem din propria sa declaraţie pe această temă pe care am inserat-o la începutul documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” .

În 1992, până în 2007, Emil Străinu a trecut la Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), adică fosta Direcţie a V-a a Securităţii Statului. Iată altă legătură cu spionajul civil! Pe de altă parte, şi Coruţ a declarat că ar fi fost securist, deşi vom vedea în ultima secţiune dedicată lui că aşa ceva este 50 % o minciună. În cazul Străinu este foarte ciudat faptul că el ajunge din şef de unitate de radiolocaţie un fel de bodigard, fie el şi pentru nişte personalităţi importante, precum a însuşi Papei Ioan Paul al II-lea, care a vizitat România în 1998. Trecerea de la general de armată la un agent SPP este o vizibilă decădere în cariera militară. Aici se află nodul unui mister pe care îl vom dezlega pe parcursul acestor secţiuni şi în privinţa unuia şi a altuia.

În mai multe apariţii TV Străinu a spus că din postura de bodigard SPP ar fi cunoscut un cardinal care i-a facilitat accesul în biblioteca secretă a Vaticanului. Dar, la fel ca şi Pavel Coruţ, care a lucrat ca agent acoperit în presă, sub minciuna că ar fi fost concediat din vechea Securitate, e foarte probabil ca şi Străinu să aibă aceeaşi agendă. La ora 01.05 din emisiunea „DAN DIACONESCU DIRECT | Invitat: Emil Străinu” el spune că ar absolvit Academia de Poliţie iar în „CANCAN SENZAȚIONAL! DAN DIACONESCU ȘI EMIL STRĂINU, DESPRE OZN-URI, EXTRATEREȘTRII ȘI CONSPIRAȚII!” la ora 01.35 spune că ar avea şi studii de drept. În video-ul cu emisiunea „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 14 Septembrie 2021 - P1 | MetropolaTV” , el afirmă la minutul 11.20 că ar fi avut funcţia de „consilier al Parlamentului României pe probleme de ameninţări neconvenţionale şi asimetrice”.

Despre gradul mic de probabilitate ale temelor paranormalului, OZN-urilor şi extratereştrilor

Subiecte precum tărâmul din viaţa de dincolo sau comunicarea cu sufletele morţilor fac încă parte din coloana vertebrală a religiilor. Vrăjitoria şi ritualurile de tot felul îşi extrag şi ele seva tot de aici. Cineva care capătă o anumită autoritate ştiinţifică şi abordează aceste teme în sensul confirmării lor are mare şanse să devină un guru pentru o anumită comunitate dispusă să-şi cedeze o parte din bunuri în schimbul acontării unui loc cât mai favorabil în viaţa de apoi.

Însă argumentele ştiinţifice pentru asemenea credinţe lipsesc. Psihologia experimentală* a făcut numeroase teste pe aşanumiţii medii şi paranormali în privinţa unor manifestări neobişnuite precum telepatia, telekinezia, dedublarea, depersonalizarea, vorbitul cu morţii, cititul gândurilor, impunerea gândurilor şi multe altele. Însă aceste investigaţii au dovedit că „minunile” de mai sus sînt de fapt nişte iluzii. Ele pot fi idei iluzorii specifice mentalităţilor primitive. Dar pot fi şi simptome ale unor structuri psihopatologice schizotipale sau complicaţii psihotice ale unor tulburări psihice, precum alcoolismul sau depresia majoră, sau boli neurologice precum demenţa, epilepsia sau schizofrenia** .

*Atenţie sursele acestor experimente şi la cei ce se autointitulează psihologi experimentali, fără a lucra la institute recunoscute oficial sau la universităţi de renume ca profesori! Cei care scriu despre OZN şi extratereştri nu sînt psihologi experimentali, iar ritualurile lor magiciciste nu sunt omologate ca atare. Pentru detalii căutaţi cărţi de psihologie experimentală, cu experimente practicate şi în alte arii decât cele mai sus, cu autori recunoscuţi în plan internaţional ca psihologi experimentali! Nu se poate face psihologie experimentală fără un cadru material obiectiv.

** Există specialişti care cred că schizofrenia este o tulburare psihică, nu o boală neurologică.

Popularitatea acestor teme e însă invers proporţională, paradoxală, cu încă frica omului simplu de „nebunie”. Mentalitatea magicistă, încă prezentă la omul simplu contemporan, se teme de contagiunea „bolii psihice”. Însă temele enunţate mai sus sînt extrem de populare dacă vin sprijinite de dovezi, în ciuda ateismului contemporan. Mircea Eliade vedea religiozitate inclusiv în militantismul ateist modern, iar temele de mai sus demonstrează pe deplin ideea sa. În strânsă legătură cu religia, mentalitatea magicistă a creat mitul. În epoca modernă aceasta şi-a găsit refugiul în temele Science Fiction, ca reacţie a omului modern împotriva religiilor… moderne. Tematica SF este o repoziţionare a predispoziţiei magiciste a omului simplu înspre libertăţile conferite artei. Personajele SF uimesc prin aceste abilităţi paranormale amintite mai sus, fie ca simţuri normale ale unor specii mai evoluate, fie ca abilităţi pierdute ale propriei noastre specii.

Chiar dacă a mai scăzut în popularitate după anii 2000, totuşi literatura SF este încă pe val. Ultimele seriale Star Wars nu mai câştigă premii şi nu mai vând atâtea bilete în cinematografe precum în anii 1970 şi 1980. Însă gândul că pe undeva într-un alt sistem solar sau altă galaxie ar exista nişte fiinţe extraterestre similare cu omul a fost şi va rămâne mereu seducător. Parafrazându-l pe Mircea Eliade, se pare că naraţiunea extratereştrilor a rupt o anumită falie din credincioşii religiilor cunoscute. Literatura SF şi, prin extensie, cea a fenomenelor paranormale, au înlocuit figurile religiilor epocii clasice. Am auzit inclusiv un astrofizician care a lansat o ipoteză cum că însăşi viaţa pe pământ s-ar fi dezvoltat de la anumiţi microbi foarte rezistenţi purtaţi pe meteoriţi, ce au căzut aici. Ce-i drept, o astfel de ipoteză are o oarecare doză de probabilitate. Altele însă au nevoie de ipoteză la ipoteză. Profesorul meu de fizică din timpul liceului intra uneori în speculaţii hermeneutice interpretând anumite pasaje din biblie prin spectrul literaturii SF. Cel de filosofie părea să creadă în adevărul aşanumitului „experiment Filadelfia”, în care o navă a Marinei Militare a Statelor Unite ar fi dispărut şi reapărut în alt loc.

Unii dintre noi putem să fim sceptici faţă de aceste poveşti, însă realitatea e că ele ne atrag atenţia şi ne rămân în minte tocmai datorită reverberaţiilor lor magicist-mitologice încastrate în memoria ancestrală ce supravieţuieşte în fiecare. De aceea există fani ultraşi ai literaturii SF care au făcut din tematica extratereştri/OZN un adevărat cult, fără să stabilească graniţa dintre fantezie şi realitate. Deşi genul SF a scăzut în intensitate în ultimele decade, încă sînt oameni care îşi umplu capul cu astfel de ipoteze puţin probabile. Ele sînt emise faţă de diverse evenimente ce conţin o doză de inexplicabil conform cu ideile curente.

Însă e suficient ca un număr de ultraşi SF să dea tonul şi astfel se poate ajunge la comportamente de masă şi la o adevărată nouă religie, ambalată într-o formă ştiinţifică, numită „ufologie” (UFO – abrev. Eng. „Unidentified Flying Object” = OZN). Afirmaţia aceasta pare absurdă, însă diferenţa religiilor moderne faţă de cele primitive stă exact în bagajul ştiinţific care a făcut ca mentalitatea religioasă să devină mai consistentă. Metafizica este o religie sau o mentalitatea magicistă susţinută de un ansamblu de deducţii coerente din nişte concepte mai mult sau mai puţin coerent definite.

Cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologia par că ne depărtează la ani lumină de omul cavernelor, însă uneori diferenţa e greu de făcut. Transmiterea în direct la radio în data de 30 Octombrie 1938 a unei versiuni a cărţii de literatură SF „The War of the Worlds” a lui H. G. Wells, despre o invazie a extratereştrilor pe pământ, a produs panică în masă. Oamenii şi-au făcut bagajele şi s-au înghesuit pe autostrăzi în căutare de refugiu. În acele timpuri ştirile false nu erau atât de dese ca astăzi, şi mulţi nu au putut face diferenţa între ficţiune şi realitate. Însă credinţa religioasă a unora în extratereştri este certificată de prezenţa materialelor precum cărţile lui Străinu spre comercializare. Filiaţia extraterestră a fost în anii 1980-1990 o bună temă de iniţiere a curtării femeilor necunoscute; pare greu de crezut, însă unii abuzatori emoţionali au reuşit să păcălească necunoscute pe stradă şi să simuleze intenţia de a forma o relaţie de cuplu cu ele prin naraţiunea cum că va fi o invazie extraterestră şi că doar cei „iniţiaţi” vor scăpa acestei judecăţi extraterestre de apoi.

Aceste idei sînt seducătoare în contextul lipsei de informaţii despre univers, şi misterele sale. Însă, asemenea naraţiunilor paranormale/religioase, şi în cazul fenomenelor SF lipsesc dovezile. Google oferă rezultate pentru „UFOlogie”, deşi nu este admisă ca ştiinţă şi de către forurile ştiinţifice superioare. În lipsa dovezilor ea rămâne o (pseudo)ştiinţă ce seamănă mai mult cu astrologia decât cu astrofizica, deşi nici ultima nu e departe de acest nivel. Şi aici totul se reduce la simpla credinţă în aceste lucruri, la fel ca şi în cazul religiilor de până acum. Nu există un muzeu al extratereştrilor sau OZN-urilor, în ciuda a numeroase rapoarte ale armatelor şi chiar fotografii cu această tematică. Însă primele au dezavantajul că sînt … secrete, şi nu pot fi evaluate de savanţi. Fotografiile sînt în cea mai mare parte nişte editări de începători în utilizarea programelor computerizate.

Probabilitatea unor fiinţe inteligente precum omul în alte galaxii pare mare dacă ne bazăm pe ipoteza unui univers mare, spre infinit. Dar e la fel de posibil ca el să nu fie atât de infinit pe cât postulează astrofizicienii acum. Da, ipoteza este un instrument al ştiinţei, şi eu le-am folosit în materialele mele, inclusiv în această carte. Există aşanumitele geometrii non-euclidiene care se bazează pe ipoteze absolut false sau absurde, cum ar fi de exemplu aceea că două paralele s-ar întâlni totuşi undeva. Comunitatea ştiinţifică, în special matematicienii, acceptă astfel de exerciţii de imaginaţie ca fiind ştiinţă, deoarece ştiinţele abstracte în general se dezvoltă ca o explicitare deductivă a unor afirmaţii iniţiale, postulate ca adevărate. În acest caz nu adevărul/falsitatea postulatului iniţial contează, cât procesul deductiv ce urmează. Însă o ştiinţă a observaţiei nu se poate baza doar pe ipoteze improbabile, fără dovezi în lumea reală. La fel ca şi geometriile non-euclidiene, şi astfel de speculaţii ne-ar putea ajuta cândva, în lipsa altor informaţii, sau ca etapă în evoluţia ştiinţei. Însă în acest moment ele sînt total inutile sub aspectul probabilităţii ştiinţifice.

Fotografiile cu milioanele de galaxii pot ascunde corpuri cereşti mai mici, cu un număr mare de sateliţi, care par a fi stele. Unele pot fi nişte simple parfuri cosmice. Instrumentele noastre de cercetare a lor sînt încă rudimentare. De aceea probabilitatea antropocentrică a religiilor moderne e destul de asemănătoare precum şi cea a unor fiinţe mai avansate intelectual şi tehnologic decât omul în alte galaxii. În ciuda imaginaţiei noastre nelimitate despre universul infinit, în aproape un secol nu am înregistrat mesaje venite de la civilizaţii extraterestre, transmise prin unde electromagnetice şi radiaţii diverse în spectrele cunoscute. Până la proba contrarie omul rămâne cea mai avansată fiinţă cunoscută, iar extratereştrii nu există.

De aceea, cei care au văzut aceste fenomene au o anumită înclinaţie magicist-fabulator-schizotipală. Alţii au fost imigranţi din zona ecuatorului către zonele nordice la finalul secolului al XIX-lea; când au văzut prima dată aurora boreală mulţi au crezut că văd nave cosmice. Lampioanele lansate de comunitatea chinezilor stabiliţi în SUA în aceeaşi perioadă i-au pe unii să creadă că văd OZN-uri. Într-un fel ele erau într-adevăr obiecte zburătoare neidentificate, însă doar de comunitatea locală, nu şi de cea care le lansase şi care făcea o tradiţie multiseculară din astfel de ritualuri.

Însuşi Străinu oferă la pagina 45 din cartea sa „O.Z.N. în arhivele militare secrete” editura, Majadahonda,1999, situaţia insuficienţei de oxigen (hipoxia) care poate duce la iluzii şi adevărate halucinaţii între piloţii care fie au uitat să-şi pună casca fie au spărturi în furtunurile de alimentare. Astfel că unele rapoarte din armată despre OZN e posibil să fi fost întocmite în cazuri.

Dezinformare majoră despre OZN şi extratereştrii făcută de spionajul civil

Însă aceste poveşti pot fi folosite pentru dezinformare, deci pot fi utile dictaturii capitaliste moderne. Departamentele de dezinformare ale spionajului civil au mers mai departe cu folosirea genului SF în dezinformarea opiniei publice, către ascunderea unor evenimente sub această naraţiune. Departamentele de dezinformare ale spionajului civil şi militar au dus cumva genul SF la caricatură dezinformaţională în intenţia de a ascunde anumite misiuni secrete, care au fost accidental descoperite de civili. Prăbuşirea unei drone va fi putut fi apoi fi acoperit cu speculaţii despre OZN şi extratereştrii, care în cele din urmă duce la lehamite din partea publicului, adică la ce se urmăreşte de fapt: ascunderea adevăratei istorii a evenimentului. A dezvolta către naraţiunea OZN a unui astfel de eveniment este o minciună gogonată ascunsă într-un adevăr de aproape 100%.

Situaţia e identică cu cea a lampioanelor chinezeşti, însă de data asta restrânsă la o comunitate mult mai restrânsă de specialişti ce lucrează în industria aviaţiei militare sau civile. O astfel de dronă este cunoscută doar de un număr infim de oameni; pentru cei mai mulţi ea este într-adevăr un Obiect Zburător Neidentificat (OZN). Însă pentru acel grup de specialişti, el este foarte identificabil. De asemenea, eşecul unor sateliţi sau baloane meteo şi prăbuşirea lor pe sol poate fi ascunsă opiniei publice prin această tematică a OZN-urilor. Familiile celor ucişi din ghinion de astfel de obiecte ar fi foarte supărate şi ar cere daune de la agenţiile spaţiale sau institutele de meteorologie naţionale dacă s-ar spune adevărul. Cu un astfel de văl dezinformaţional în formă de tematică despre OZN şi extratereştri se poate ameţi o astfel de familie care şi-ar cere dreptatea în justiţie.

Un alt caz de haos dezinformaţional este ascunderea riscului inginerilor de aviaţie în general. Documentându-mă pentru cartea „Fără sadism!”  am dat de un raport al FBI pentru cele mai periculoase locuri de muncă, primul loc fiind ocupat de ingineria de aviaţie, apoi de cel al constructorilor apoi al tapinarilor. M-a surprins total acest top deoarece nu am auzit de astfel de cazuri pentru primul loc. Am avut în familie sau în anturaj mai multe cazuri de accidente cu constructori şi tapinari, unele chiar mortale. Dar n-am auzit nimic despre inginerii de aviaţie nici în anturaj şi nici în presă, nici în cea internaţională. Ne putem imagina că orice fel de inovaţie în industria aviatică civilă şi militară necesită teste, care uneori se termină prost. Dar, dacă toate aceste teste sînt anunţate publicului, atunci nimeni n-ar mai accesa aceste locuri de muncă. De aceea nu există informaţii publice despre departamentul de testare ale aparatelor marilor constructori. Oamenii sînt atraşi pas cu pas către aceste zone, prin salarii din ce în ce mai mari şi manipulări foarte bine orchestrate. Concomitent, ei sînt dezinformaţi că lucrează la proiecte secrete, astfel că nici familia sau prietenii nu ştiu cu ce se ocupă cu adevărat. Atunci când un accident al unui astfel de test aviatic se întâmplă, familiei i se comunică o minciună, cum că acest om ar fi murit la datorie în teatre de operaţiune. Dacă aşa ceva ajunge să fie cunoscut marelui public, atunci departamentul de dezinformare iarăşi aruncă pe piaţă acest haos dezinformaţional al extratereştrilor sau OZN-urilor.

O dezminţire ceva mai realistă pentru OZN, şi în spiritul celor spuse până acum, se regăseşte pagina 55 din cartea „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?”, editura Darclee, 2022, scrisă tot de Emil Străinu. El afirmă aici că nu există OZN-uri, ci sînt nişte avioane necunoscute marelui public:

„Încă nu există nave spaţiale extraterestre. Se află însă în exploatare aşa-numitele farfurii zburătoare, dar acestea sunt avioane care zboară în atmosferă la altitudinea de 10.000 de picioare şi deci nu sunt nave spaţiale extraterestre. Firmele care construiesc asemenea avioane sunt: compania Novercraft, din Anglia, compania AERO, din Canada, şi companiile Curtis - Wright şi Nord Motor, din Statele Unite.”

În această frază Emil Străinu ascunde însă o minciună, asemenea 95 % din relatările sale. Nu există nici un fel de dovadă în spaţiul public că aceste companii ar construi avioane în formă de farfurii zburătoare. Dar la pagina 125 din cartea sa „Paleoastronautica şi Războiul Cosmic - Ipotezele lui Oleg Feighin”, editura Prestige, 2019, Străinu ar putea spune adevărul în acest ocean de minciuni, chiar dacă e unul preluat. El citează „ipoteza” „ufologului” James Farrell, cum că majoritatea mărturiilor despre extratereştrii şi OZN-uri se referă la teste ale industriei militare a SUA, necunoscute marelui public. La modul în care Străinu îl citează pe Farrell, această ipoteză pare tot o dezinformare deoarece este pusă în relaţie cu diverse tehnologii ale regimului nazist şi cum acesta ar fi supravieţuit după 1945… Însă există indicii că unele vizează o tehnologie posterioară acestei perioade. Un astfel de exemplu ar putea fi evenimentul din data de 9 decembrie 1965, când fragmente dintr-o navă necunoscută au căzut în statele Ohio, Michigan şi Pennsylvania din Statele Unite ale Americii. Fragmente incandescente ale acestei nave au fost observate pe cer de pe teritoriul mai multor state ale SUA, inclusiv din Canada. În localitatea Kecksburg este şi astăzi o copie a ceva ce pare o caroserie de motor sau a unui bot de navă. Au fost unii care au spus că aşa ceva e posibil să fie un test aviatic eşuat.

La pagina 155 din aceeaşi carte chiar Emil Străinu oferă la pagina 125 o jumătate de pistă pentru această ipoteză. El pune evenimentul de la Kecksburg pe seama desprinderii unei părţi superioare dintr-o staţie a programului spaţial sovietic „Vega”, dar despre care nu există dovezi admise public. Nu e exclusă o astfel de variantă dar pare mai probabilă ipoteza eşuării unei nave americane autohtone, care a fost apoi îngropată cu aceste bolboroseli despre OZN-uri şi extratereştri. În stilul tipic presei tabloide, în publicaţiile locale au început să apară mărturii ale unor oameni mai mult sau mai puţini reali care ar fi văzut fiinţe SF sau că li s-au întâmplat tot felul de evenimente paranormale după acest eveniment. De atunci statuia de la Kecksburg a devenit un fel de obiect de cult al „ufologilor” şi pasionaţilor de literatură SF.

Ne putem imagina că şi alte evenimente produse de acţiuni secrete de inginerie socială (diversiune) sau dezinformare publică pot ascunse în acelaşi mod. Ne aducem aminte despre teoria fabulatorie descrisă în capitolul 1 cum că extratereştrii ar fi atacat reactorul 4 de la Cernobâl şi astfel ei ar fi provocat explozia. Am văzut în acele secţiuni faptul că anumiţi oameni simpli intuiseră corect implicarea SUA în acea explozie. Singura eroare a lor a fost aceea că nu trăiau un război clasic, ci unul (dez)informaţional. Nu se întâmpla niciun război atunci între cele două ţări, în afara aşanumitului „război rece”, care era unul al declaraţiilor şi acţiunilor spionilor. Nu SUA ca ţară atacase la Cernobâl, ci CIA şi alte agenţii occidentale de spionaj, prin agenţii locali racolaţi anterior. Însuşi Străinu admite faptul că tematica OZN-urilor şi extratereştrilor poate fi o vastă operaţiune de dezinformare chiar a CIA pentru a-şi ascunde anumite crăpături în alte operaţiuni, după cum citim într-un paragraf identic la pagina la pagina 57 din „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?” şi „O.Z.N. în arhivele militare secrete”, şi la pagina 12 în „OZN Lista neagră”, editura Z 2000, 1999. În acelaşi fel se poate face şi în cazurile altor inginerii sociale precum tragediile de la 11 septembrie 2001 sau cea de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941. O simplă căutare în web poate aduce articole care susţin această variantă aşa cum poate fi văzut în cazul articolului „Some Ask, Were Aliens or Bush Behind 9-11? - ABC News” existent într-un trust de presă apreciat de mulţi. Pe lângă acest gigant mediatic există surse mai mici, dar mai multe, care redau asemenea poveşti. Iată cum scepticii sînt discret înlăturaţi de a lua contact cu informaţii foarte importante prin această asociere cu naraţiunea OZN, care are rol de perdea dezinformaţională de abatere a atenţiei spre zone tenebroase!

Poveşti cu OZN-uri şi extratereştri luate de Emil Străinu din alte părţi şi servite naivilor

Am văzut în capitolului 1 cum romanul lui Frederick Forsyth „Ziua şacalului” (The Day of the Jackal”) a inspirat mitul teroristului Carlos Şacalul. Am arătat acolo în detaliu că „Ilici Ramirez Sánchez (alias „Carlos Şacalul”) un produs al spionajului civil”, şi am analizat ipotezele cum că ar putea fi un agent infiltrat în mişcările comuniste şi arabe, sau chiar o victimă căreia nu i s-a dat şansa să se apere. Am văzut care este rolul literaturii în amestecul ficţiunii literare cu realitatea istorică în scopul creării de dezinformare în secţiunea „Alte dezinformări, minciuni şi erori grosolane în cărţi de notorietate faţă de tragedia din decembrie 1989” . De asemenea, voi arăta acest lucru şi în cazul dezinformării produse de şeful „biroului de contraspionaj din Direcţia Informaţii a Armatei”, Pavel Coruţ.

Emil Străinu se înscrie şi el în aceeaşi reţetă a amestecului literaturii cu realitatea istorică, însă la un nivel ceva mai discret faţă de evenimentele istorice în jurul cărora s-a ţesut o uriaşă nebuloasă dezinformaţională mult mai amplă decât a făcut-o Coruţ, după cum vom vedea pe mai departe. Deşi au public diferit ca formă de exprimare, cei doi marşează pe aceleaşi teme. Discursul lui Emil Străinu este identic cu cel din partea literară a cărţilor lui Pavel Coruţ, exceptând dialogurile literare de la începutul lor. Cartea „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?”, scrisă de Străinu şi deja menţionată mai sus, e aproape identică în ceea ce priveşte contopirea unui discurs literar de formă SF în prima parte, urmat de câteva aserţiuni politologico-istorice către final. Vom vedea că acest model de colaj între literatură şi politologie/istorie este folosit pe larg de Coruţ în cărţile sale.

Putem de pe acum pune cap la cap cu ce au spus câţiva deja, anume că la cărţile lor ar fi contribuit şi alţii… Această situaţie susţine ipoteza cum că printre ei se află ofiţeri de prin DGIA, SRI şi alţii, unii chiar scriitori profesionişti. Spre deosebire de Coruţ, Străinu a scris mai puţine cărţi, cel puţin după numărul existent în biblioteci. Oricum, se apropie şi el de scrisul în regim automat precum Coruţ. La minutul 02 din emisiunea „Gen. Emil Strainu - Trăim într-un Matrix // Equilibrum Fest #14 Bucuresti” el afirmă ca a scris în jur de 100 de cărţi. Deci, dacă aici ar fi adevărul, atunci s-ar putea ca asemănarea dintre ei să fie mult mai mare.

La fel ca şi în cazul Coruţ, şi cele mai multe cărţi semnate de Străinu reiau aceleaşi teme, respectiv misterele unor rapoarte ale armatei sau a unor mărturii izolate ale unor civili mai degrabă dubioşi, interpretate unanim ca dovezi ale existenţei obiectelor zburătoare neidentificate (OZN) şi a extratereştrilor. Am găsit însă câteva cărţi semnate de care ies din tiparul celor obişnuite dar şi din emisiunile sale, precum „Dinamici sociale la început de mileniu” sau „Războiul informaţional”; prima conţine politologie precum cea a analiştilor politici de la SNSPA, cealaltă conţine câteva tehnici militare de dezinformare şi fizio-psihologie periferică şi psihodinamică, tratate însă la un nivel bazic. E posibil ca ele să fie scrise de altcineva, deoarece Străinu nu vorbeşte niciodată liber conform cu ideile acestor cărţi.

Aşadar, ambii au introdus în cărţile lor literatură SF, primul cu intenţia declarată de a fi scriitor iar celălalt forţând realitatea concretă spre a se suprapune peste speculaţiile seducătoare ale genului SF. Cu alte cuvinte Străinu dă literaturii SF un aspect de real, iar discursul său are un oarecare aspect ştiinţific. Străinu nu îşi revendică titlul de scriitor precum Coruţ, ci îl pretinde chiar pe cel de savant, cu care îşi hipnotizează audienţa.

Însă Străinu (sau cei din spatele lui) a trecut la un alt nivel în materie de creare de confuzie între ficţiune şi realitate faţă de cât a făcut Coruţ. Şi acesta a copiat ideea de bază a unor scriitori SF consacraţi. Străinu pur şi simplu face rezumate sau chiar fură scriitura unor producţii literare sau cinematografice cunoscute. De exemplu tema celebrului film „Bărbaţi în negru”, cu agenţi secreţi care folosesc un dispozitiv ce are capacitate de a şterge memoria oamenilor despre extratereştri, este copiată ad litteram de Străinu şi redată ca atare ca practică a guvernelor în cărţile sau emisiunile la care participă. De asemenea, tema filmului „Body Snatchers” (1993) este redată de el ca fapt real la pagina 203 din cartea sa „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?”. În prima parte a acestei cărţi vedem o descriere a extratereştrilor în aceeaşi manieră făcută de scriitorul Mircea Cărtărescu pentru celebrele personaje din basme în mod onest, ca literatură, în cartea sa „Enciclopedia zmeilor”. Dar, după cum vom vedea mai departe, paragrafe si pagini întregi sînt copiate chiar din propriile sale cărţi în alte cărţi semnate tot de el şi vândute ca noi. Cărţile sale „O.Z.N. în arhivele militare secrete” şi „OZN Lista neagră” sunt aproape identice, cărora li s-a schimbat un pic numerotaţia paginilor şi titlul.

Emil Străinu şi decăderea tabloidă a genului SF în vrăjitorie şi ocultism

Ca mai toţi românii care ne-am uitat la TV în anii 2000, şi eu l-am ştiut pe Emil Străinu odată cu emisiunile sale de la diverse posturi TV. Acestea erau şi încă sînt o variantă caricaturală a emisiunii „Ştiinţă şi imaginaţie” din grila postului naţional de televiziune, TVR, a lui Alexandru Mironov, din anii 1990. Mironov a avut opinii şi a scris inclusiv pe tema decembrie 1989, în linia generală a celor scrise, şi a luat chiar parte la evenimente din postura de angajat la radio în acea perioadă. A avut şi o tranzitorie carieră politică, cu care de asemenea nu sînt de acord. Însă nu această latură a sa vreau să o evidenţiez în acest moment, ci doar acea emisiune ce preceda câte un episod a îndrăgitului serial „Star Trek”, cu o audienţă uriaşă în acea vreme. Spre deosebire de Străinu, Mironov a rămas totuşi în limitele scepticismului ştiinţific.

Spre deosebire de Mironov, care oferea cele mai plauzibile exemple, alături de gradul corect de probabilitate a ipotezei, Străinu rar face asta atât în emisiunile sale televizate, cât şi în cărţile sale pe care le-am citit. Pentru a înţelege diferenţa dintre ei în ceea ce priveşte corecta informare despre OZN, am să aduc în prim plan două tipuri de abordare specifică fiecăruia. În emisiunea lui Mironov de la TVR am văzut dezminţită farsa desenelor din lanurile de grâu (crop circle), care ajunseseră teme de speculaţii „ozenistice” în anii 1980 în Occident. Unele erau cercuri aproape perfecte, cu diametrul de câteva zeci de metri, aşa că au apărut semne de întrebare despre originea lor. Altele erau desene elaborate. Dar apoi misterul s-a evaporat, deoarece aceste desene erau făcute de farsori sau artişti de land art (earth art). Îmi aduc aminte că am văzut în emisiunea lui Mironov o filmare cu un astfel de autor farsor; el desena astfel de cercuri învârtindu-se cu un băţ, legat la fiecare capăt cu câte o sfoară care era ţinută de câte o mână. În timp ce mergea, el călca pe acest băţ coordonat de sforile ţinute în mâini, fapt ce ducea la culcarea uniformă a grâului în direcţia mersului. El mergea tangenţial pe urma lăsată anterior în formă de spirală, astfel că la un diametru de câţiva zeci de metri forma părea un cerc perfect. Mai mulţi astfel de farsori au făcut sute de astfel de cercuri şi în Europa, dar mai ales în SUA. Acest subiect nu mai atrăgea pe nimeni la începutul anilor 1990 în Occident. La pagina 384 din cartea „OZN. Extratereştrii pregătesc invazia”, editura Triumf, Bucureşti 2014, scrisă în colaborare cu Dan Farcaş, Străinu reia naraţiunea din anii 1980, fără să menţioneze şi farsorii, în spiritul dezinformării. Nu se poate ca la vasta lui cultură asupra fenomenului OZN să nu fi auzit de această notorie dezminţire. De fapt el spune adevărul despre aceste desene, oferind şi alte tehnici la finalul cărţii sale „Paleoastronautica şi Războiul Cosmic” (2019), pagina 265.

Treptat, odată cu schimbarea societăţii româneşti către minciună, publicul s-a schimbat şi el. SF-ul şi-a pierdut din atractivitate. Tabloidizarea presei româneşti deghizată în libertate de expresie şi explozia numărului de posturi radio şi TV se regăseşte perfect în această decădere. Mironov a fost înlocuit de acest Străinu, deşi nu avea nici eleganţa, nici elocinţa, nici dicţia şi nici echilibrul ştiinţific al primului. Posturi precum OTV şi România TV la nivel naţional precum şi altele locale au înlocuit după anii 2000 vestitul „radioşanţ” pe care toţi l-am experimentat în vacanţa de vară la bunici. Putem spune că OTV este un radioşanţ globalizat, cu teme de rază ceva mai largă decât cele bârfelor locale.

Oamenii inteligenţi au început să abandoneze privitul la TV, după tabloidizarea pieţei media. Pentru acest gen de oameni zona armatei a aruncat pe piaţă dezinformări mai inteligent concepute, precum cele ale lui Pavel Coruţ şi mai ales Alex Mihai Stoenescu, care rămâne în zona exclusivă a istoriei. Coruţ este aproape necunoscut românului simplu. În schimb, Străinu a ajuns în platourile multor televiziuni, unele cu audienţă naţională. Deşi unele posturi TV au devenit foarte sobre în privinţa tematicii dizidenţilor politici din 2020, cerând dovezi specifice rapoartelor institutelor de cercetare, în 2009 subiectul „flacăra violetă” a circulat pe absolut toate. „Flacăra violetă” pare un titlu de carte scrisă de Coruţ, însă e o temă frecvent abordată şi de Străinu. În emisiunea „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 22 Iunie 2021 - Partea 2 | MetropolaTV” , Străinu declară la minutul 06 că ar fi participat ca invitat sau chiar realizator la peste 1000 emisiuni TV. A avut un flux de apariţii chiar în 2021, pentru a abate atenţia de la scepticismul în creştere al românilor faţă de soluţiile oficiale pentru stoparea COVID-19. În felul acesta au fost camuflate unele întrebări şi scenarii foarte probabile despre acea pandemie, catalogate apoi ca „teorii conspiraţiniste”. În locul lor a fost pompat acest Străinu, cu idei precum cele ce urmează.

Poveşti de adormit naivii cu paranormal, extratereştrii şi OZN-uri spuse de Străinu

Vom vedea în următoarele secţiuni cum atât Străinu cât şi Coruţ folosesc într-un mod foarte subtil regulile retoricii pentru a-i sădi publicului dezinformare. Ei mai întâi ei atrag atenţia cititorului şi îl adorm cu poveşti despre succes financiar uriaş, sau cu anumite secrete sau anumite adevăruri crude, adevărate, nespuse în spaţiul public despre lume şi evenimentele din decembrie 1989. Asemenea unui escroc după ce câştigă încrederea audienţei, ambii lansează apoi diferite şopârle ideologice pe care audienţa nu la mai judecă critic. Diferenţa dintre ei este aceea că Străinu are o vastă cultură de geografie şi istorie, e specialist în electrotehnică şi radio, alt atu pentru atragerea atenţiei omului simplu. La acestea se adaugă un întreg catalog de evenimente ciudate consemnate în rapoartele armatelor din diverse ţări, în special SUA şi URSS/Rusia, neexplorate sau prost documentate de martori, de cele mai multe ori unul singur.

Spre deosebire de Coruţ, care se referă la idei generale, Străinu îşi permite să îşi bată efectiv joc de public, care nu sesizează situaţia, ameţit de aceste detalii. De fiecare dată în primul minut al discursului el anunţă dezvăluiri uluitoare despre lumea în care trăim, după care urmează cam 15 minute de înşiruiri de cunoştinţe detaliate de geografie, istorie sau distincţii şi merite pe care somităţi internaţionale i le-ar fi recunoscut, sau conferinţe internaţionale la care ar fi constant invitat. De asemenea, uneori el foloseşte sofismul patriotismului, înşirând organizaţii de marcă sau fictive ce i-ar fi conferit diverse beneficii pentru a-l angaja, dar pe care le-a refuzat din „dragoste de ţară”. Acest lucru e necesar pentru a stabili încrederea audienţei, după care inserează informaţii cu adevărat „uluitoare”, dar foarte improbabile. După ce a atins acest punct el începe să insereze absurdităţi şi contradicţii flagrante despre evenimente şi fapte concrete despre care a relatat în alte ocazii, pe care telespectatorul năucit de numărul imens de detalii nu le mai poate sesiza. Tot discursul lui abundă în ipoteze foarte improbabile înşirate pe sute de pagini. Din când în când acestea sînt marcate cu avertizarea probabilităţii mici, însă cititorul neatent e deja furat de magicismul lor sau are vigilenţa scăzută, în aşa fel încât nu judecă corect lipsa lor de ancore în realitate.

Titlurile cărţilor sale „OZN. Extratereştrii pregătesc invazia” şi „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?” sînt foarte sugestive, însă el îşi bate efectiv joc de cititori şi chiar de editurile care au publicat aceste cărţi prin remarca de la minutul 55 din video-ul menţionat mai sus, „CANCAN SENZAȚIONAL! DAN DIACONESCU ȘI EMIL STRĂINU, DESPRE OZN-URI, EXTRATEREȘTRII ȘI CONSPIRAȚII!”, când afirmă senin că „nu vine nicio invazie extraterestră”, şi ulterior că totul este o manipulare. Aceeaşi idee se regăseşte la pagina 52 din cartea „Extratereştrii au venit. Cum ne apărăm?”, contrazicând cu neruşinare însuşi titlul ei. După cum am menţionat mai sus, la pagina 55 afirmă că nu există nici OZN-uri,

În multe alte cazuri el ia de bune poveştile „pescăreşti” ale unor oameni cu probleme de luciditate, dacă nu cumva îi inventează pur şi simplu pentru a arunca în cârca lor responsabilitatea celor afirmate. De exemplu, la pagina 419 din cartea „OZN. Extratereştrii pregătesc invazia”, scrisă în colaborare cu Dan Farcaş, ei descriu o astfel de legendă povestită de ciobanul Medineţ Iovan, de 87 de ani, care ar fi fost şi un fidel cititor în timpul în care păzea oile. Deşi avea o vârstă înaintată el i-a scris că

„… străbunicul său îşi ducea oile în Turcia nu cu turmele pe uscat şi nici cu vasele pe mare, ci prin nişte tuneluri subterane în lungime de câteva sute de kilometri, pe sub Marea Neagră.”

Remarcăm aici că, asemenea unui copil de 5 ani, Străinu crede această poveste, conform cu principiul „am un prieten care a auzit de la alt prieten…”. În acest moment el pare să fi făcut facultatea de drept pe la vreo universitate de subsol, deoarece pare că nu a auzit vreodată de mărturia mincinoasă şi semnele depistării ei. Însă o astfel de poveste „senzaţională” e menită să îi atragă pe adulţii cu mentalitate de 5 ani, acoperiţi de autoritatea sa de general de armată. Astfel că în video-ul „SENIORII MISTERELOR (EMIL STRĂINU)”, care redă o emisiune de la un post TV local, Străinu nu mai spune că această poveste e auzită de la un bătrânel de 87 de ani, ci o redă ca pe o realitate. La minutul 22 el vorbeşte despre acest tunel pe sub Marea Neagră de la Mangalia la Istambul, prin care unii ciobani îşi duceau berbecuţii la vânzare înainte de 1989. 7 minute mai târziu, el vorbeşte despre o încrengătură de tuneluri care merg şi mai departe, chiar până la Capela Sixtină de la Vatican. La minutul 24 el vorbeşte despre o civilizaţie umanoidă sub-pământeană, cunoscută doar unor iniţiaţi, posesori de secrete… La ora 01.24 vorbeşte şi de oameni sub-acvatici, cu branhii.

La pagina 404 tot din cartea „OZN. Extratereştrii pregătesc invazia”, citim un adevăr banal, cel al adăpostirii dacilor în peşteri, reluat de strămoşii noştri până recent, spus însă într-o formă care le dă aspect de civilizaţie „intraterestră”:

„Decebal s-a folosit de tunelurile subterane care traversau munţii dintr-o parte în cealaltă.”

Păcat că s-au astupat acele peşteri, după cum sugerează Străinu, altfel puteam şi noi să le convertim în autostrăzi, iar bunicii noştri să nu mai muncească atâta la construcţia defileului Bumbeşti-Livezeni… (sic!)

De exemplu, în diverse alte emisiuni dar şi în cărţile sale, în special în cea intitulată „Aselenizarea, cea mai mare păcăleala a secolului XX”, editura Soma Nova, 2025, el afirmă că omul n-ar fi ajuns pe lună. Ideea e mai veche, şi a fost lansată de alţii. Şi Străinu a adoptat-o cu mult timp înainte de apariţia acestei cărţi. Dar în mai multe emisiuni el afirmă că omul ar fi ajuns totuşi pe lună, după cum auzim la minutul 7 din emisiunea „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - Luna - 5 Octombrie 2021 - Partea 1 | MetropolaTV”. La minutul 20 din video-ul „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 29 Iunie 2021 - Partea 1 | MetropolaTV”, el afirmă literal că „sîntem pe lună de mult timp”. Culmea miştocărelii telespectatorilor se vede în video-ul „Gen. Emil Străinu - Lansare de Carte - Bookfest”. La minutul 3 auzim negarea aselenizării, însă nu mai mult de 4 minute mai târziu el îşi bate efectiv joc de audienţă şi afirmă că americanii ar fi dat interdicţie ca următorii aselenizatori să ajungă în site-urile unde ar fi ajuns ei, contrazicând flagrant ce a spus anterior.

Într-un alt video menţionat mai sus, „CANCAN SENZAȚIONAL! DAN DIACONESCU ȘI EMIL STRĂINU, DESPRE OZN-URI, EXTRATEREȘTRII ȘI CONSPIRAȚII!”, Străinu merge mai departe cu aberaţiile, şi afirmă la minutul 23 că luna este goală în interior, construită artificial de o civilizaţie superioară. În alte apariţii TV el afirmă literal că luna ar fi o „navă cosmică”, după cum auzim la ora 02.52 din video-ul anterior „DAN DIACONESCU DIRECT | Invitat: Emil Străinu”.

La minutul 18 din video-ul „Gen. Emil Strainu - Holistic Fest Sibiu - 09 Apr 2022 - BRATARILE DACICE” am găsit o astfel de contradicţie într-o singură frază, ce merită citată literal:

„dacii au fost învinşi numai prin trădare, şi nu de către daci.”

Deşi are vaste cunoştinţe de geografie, la ora 05.09 din alt video menţionat anterior, respectiv „DAN DIACONESCU DIRECT | Invitat: Emil Străinu”, el afirmă că:

„cele mai multe piramide nu se afla în Egipt, ci se află în Africa”

Nu e de mirare că la ora 04.03 din acelaşi video, Străinu îşi permite să miştocărească pe faţă pe aceia care stau să îi asculte elucubraţiile, afirmând că românul e frate cu porcul, şi că ar avea gene comune. Argumentul ADN-ului este irelevant în acest caz deoarece există un anumit procent de gene comune ale tuturor animalelor. Din păcate argumentul lui are rol de denigrare naţională, ascunsă într-o formă ştiinţifică deformată caricatural. El afirmă că vorbeşte în numele lui însă, prin dezinformările colegilor săi Stoenescu şi Coruţ, vedem că aceasta e atitudinea vârfului armatei şi a tuturor instituţiilor represive faţă de români…

La ora 01.54 din acest video, el afirmă că Putin ar fi mort din 2013. Mai departe, la ora 02.21 ne spune că şi Trump ar dispărut încă din primul mandat, „după ce ne-a spus sa bem spirt”. De fapt Trump recomanda să bem clor pentru a ne imuniza la COVID. La minutul 19 din video-ul anterior, cu lansarea de carte de la Bookfest, Străinu afirmă că fostul preşedinte american Joe Biden ar fi murit în 2014 şi ar fi fost înlocuit cu un robot. Această idee se regăseşte şi în video-ul ce redă emisiunea „Prezenţă extraterestră sau experiment militar pe cerul SUA?” , la minutul 2. Totuşi, el spune în video-ul „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 14 Septembrie 2021 - P1 | MetropolaTV” la minutul 19.54 că „zicea preşedintele Biden la investitură” … – deci nu era robot, ci zicea literalmente în 2021… În contrapartidă cu teoria preşedinţilor înlocuiţi de roboţi/sosii, la ora 04.41 din video-ul anterior „DAN DIACONESCU DIRECT | Invitat: Emil Străinu”, el afirmă că Hitler ar fi trăit până în 1964…

Ceva de genul acesta este spus şi despre savantul cu origini bănăţene Nicolas Tesla. În emisiunea „Tainele Vietii cu Prosperio - Emil Streinu - Nasul TV” , la minutul 32, Străinu afirmă că Nicolas Tesla ar fi încă viu. Într-o mulţime de alte emisiuni însă el descrie cum ar fi fost ucis de agenţii FBI.

Alteori el inserează erori grosolane despre diverse evenimente şi fapte. De exemplu, la minutul 6 din emisiunea „Madalin Ionescu SHOW - Emil Strainu - 15 Iunie 2021 - Partea 1 | MetropolaTV” , el afirmă că bombele Hiroşima şi Nagasachi cântăreau câteva kilotone. Am precizat în secţiunile dedicată exploziei reactorului 4 de la Cernobâl din primul capitol faptul că bomba „little boy” detonată la Hiroşima a avut 64 de kilograme de uraniu înalt-îmbogăţit. O simplă căutare în www arată că ce mai mare greutate ridicată vreodată de un avion a fost făcută de Antonov An-225 Mriya, cu 640 de tone, aşadar nici măcar o kilotonă.

La ora 01.10 din video-ul menţionat anterior „Gen. Emil Străinu - Lansare de Carte - Bookfest” el afirmă că secarea Mării Araal s-ar fi datorat unei sonde prin care a dus ca apa să se scurgă în pământ. Însă acest eveniment este notoriu, considerat de mulţi ca fiind cel mai mare dezastru ecologic în istorie; el s-a datorat extragerea continuă a apei din râurile ce alimentau acea mare, pentru irigaţii şi alimentarea unor oraşe construite în anii 1970. Nemaifiind alimentată, în 50 de ani marea a secat pur şi simplu.

Spre deosebire de religioşii tradiţionali, cei ai OZN-urilor au o foarte puternică înclinaţie spre dizidenţă politică, în special scepticism faţă de declaraţiile oficiale ale demagogilor. Ei dispreţuiesc prezentul şi trăiesc într-o lume supertehnologizată a viitorului. SF-iştii /ufologii sînt un soi de proto-dizidenţi, adică nişte dizidenţi uşori; ei nu ajung la contestarea autorităţii, însă nici nu se lasă vrăjiţi de păcălelile acestora. După cum religioşii aduc în faţă pe Dumnezeu/Allah/Budda etc., pentru a se feri de capcanele autorităţilor, la fel SF-iştii /ufologii fac acelaşi lucru cu OZN-urile şi extratereştrii. Ei au fondul emoţional necesar pentru a pune sub semnul întrebării unele lucruri care par clare ca lumina zilei, şi sub care se ascunde uneori o uriaşă campanie de dezinformare. Prin urmare, departamentele de dezinformare ale spionajului civil au venit în întâmpinarea lor cu acest gen de haos dezinformaţional precum în cărţile lui Emil Străinu. Aşa ceva este însă o mare capcană în care cei mai mulţi dintre ei cad. Cine este prins în mrejele acestor naraţiuni riscă să fie considerat „dus cu pluta” de către anturaj sau necunoscuţi, după cum voi arăta în detaliu în secţiunea amintită mai sus „Psihiatria politică folosită în general în dictatura capitalistă…”. Astfel că eventualele intuiţii despre adevărul ascuns în spatele unor campanii de dezinformare sunt suprimate de a deveni zvon lipsit de dovezi prin acest aflux de fabulaţii SF pretinse a fi realitate.

În balastul de informaţii neconcluente expuse atât prin vorbirea liberă cât şi în text, Emil Străinu rar aduce pe tapet informaţii relevante despre marile inginerii sociale ale secolului al XX-lea. El nu spune nimic despre radarul Opana şi submarinul japonez scufundat înainte de atacul de la Pearl Harbor, şi altele, aşa cum le-am descris eu în cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . De asemenea el nu spune despre lucrurile nespuse marelui public despre atacurile de la 11 septembrie 2001, aşa cum le-a descris David Ray Griffin în cartea sa „The New Pearl Harbor”. La fel, el nu spune absolut nimic despre sprijinirea lui Hitler de către anumite cercuri americane în a ajunge la putere şi a-şi construi maşina de război, aşa cum am descris eu în documentarul meu „Cea mai mare crimă din istorie” . Atunci când abordează aceste subiecte, în special primele două, Străinu evită abordarea catalogată ca fiind „conspiraţionistă” de mass-media oficială, la fel de dezinformatoare. Originile marilor inginerii sociale sînt citate corect, respectiv CIA, NSA sau DIA, însă descrierea operaţiunilor lor este fabulatorie, bazată pe ipoteze foarte improbabile.

Tema dezinformării şi manipulării majore face de câţiva ani buni parte din interesul meu teoretic aşa că e foarte probabil să revin la Emil Străinu şi la alte teme abordate de el. În acest moment am să mă opresc la cea referitoare la evenimentele din decembrie 1989, pe care o voi descrie în următoarea secţiune.

Gabriel Baldovin