Nightcrawler, sau despre razbunarea Hollyoodului pe paparazzi

February 9, 20150 comentarii



N-am sa scriu prea multe despre acest film, nu mi s-a parut vreo capodopera. Daca n-as fi vazut „Mad city”, „Wag the dog” sau, mai ales „The Truman Show” pentru „Corruption Story” , si daca nu mi-ar fi placut atat de mult, probabil ca n-as fi facut un articol despre „Nightcrawler”. In fapt „Nightcrawler” este un „The Truman Show” in miniatura atat in ceea ce ii priveste pe actorii protagonisti cat si pentru ambitiile sale. Povestea filmului consta in evolutia profesionala a unui tanar ambitios si cinic in televiziune, trecand prin stadiul de delincvent neangajat, cautator de joburi pana la cel de ucigas. Personajul principal, Louis Bloom (interpretat de Jake Gyllenhaal) intercepteaza comunicarile radio ale politiei pentru a filma accidente rutiere si crime sangeroase pe care apoi le vinde televiziunilor. Lipsit de scrupule si de spirit comunitar, el e interesat mai curand in a filma imagini cat mai socante care sa atraga atentia telespectatorilor decat sa ajute pe cei aflati in situatii critice.

Daca „Mad city” sau, „Wag the dog” aratau clar cum manipularea si minciuna sint valori primordiale in societatea actuala, „Nightcrawler” scoate din ecuatie factorul politic, ciopartind practic ideea initiala si reducand-o doar la concurentul principal al Hollywoodului, respectiv presa de scandal. Sint anumite motive pentru care acest film ar putea fi interpretat ca o contraofensiva din partea factorului politic pentru a camufla o astfel de usturatoare dezvelire a mecanismelor obscure ale stabilimentului politic. Insa el mi se pare mai curand o razbunare a Hollyoodului pe paparazzi. Acest film mi se pare o incercare la fel de perfida a Hollywoodului de a pune presiune pe factorul politic pentru a nu mai permite presei de scandal sa ii bazaie, si de a lua masuri impotriva paparazzi-lor. Sint convins ca filmul ar fi avut mai multe bonusuri daca, la final, personajul principal trecea spre o cariera politica din cea de jurnalist. Pe la noi, la fel ca si prin alte tari ca a noastra, s-a practicat frecvent o astfel de „adormire” a telespectatorului mai intai cu articole „iluminatoare” in presa pentru recoltat popularitatea, iar apoi cu pasul spre politica. Tocmai faptul ca nu au trecut in granita politicii ma face sa cred ca au cerut masuri de protectie acolo dupa principiul „fii om cu mine ca sa fiu om cu tine!”.

Politicienii insa au nevoie de paparazzi, pentru spionarea vedetelor. Pe timpul actoriei lui Reagan existau niste sindicate ale actorilor in care activau turnatori ai comunistilor, care, fireste nu mai primeau de lucru odata aflati. Astazi, eventualele excese ale vedetelor sint supravegheate de paparazzi. Paparazzi sint ca niste superagenti de „servicii” secrete, care au si avantajul de a fi neplatiti de stat pentru asta. Politicienii au numai de profitat de pe urma lor si nici nu pot fi trasi la raspundere pentru initierea unor masuri draconice de supraveghere. O parte din Hollywood stie despre aceasta intelegere tacita si din cauza asta mai scoate cate un film ca Matrix, „The Truman Show” sau „Lenny” (cu Dustin Hoffman). Asa ca, din start filmul e plecat pe o pista fara izbanda in privinta asta.


Razboiul dintre Hollywood si paparazzi va continua si fiecare parte isi va toci nervii in el, spre deliciul meu, care cred ca astfel de manipulatori au ceea ce merita unii de la altii, la fel cum razboinicii isi primesc rasplata prin schilodire fizica si mentala in razboaiele in care se implica. Acest razboi Hollywood - paparazzi are o miza foarte importanta. Paparazzi atenteaza direct la cascavalul de la Hollyood, practic vanzand „la negru” iluzii reale publicului indragostit de povestile hollywoodiene de ametit naivii. Dupa cum am aratat aici http://baldovin.blogspot.ro/2012/09/am-terminat-primul-episod-din.html , industria Hollywood se bazeaza pe indragostirea unor oameni fragili emotional, mai mult sau mai putin isterici, fata de niste chipuri frumoase pe care inginerii de la Hollywood ii transforma in actori si, ulterior, staruri. Ei platesc biletul pentru a-si vedea idolul pe ecran sau isi ofera memoria ca spatiu de depozitare si raspandire a mesajelor din reclamele existente in aceste filme. Acesti oameni confunda (mai mult sau mai putin constient) planul real cu cel imaginar. Pentru ei filmul continua cu insasi viata actorului pe care vrea sa o soarba cu nesat. Ei bine, Hollywwood vrea sa profite de pe aceasta sete erotomaniaca de apropiere a naivilor de actori la urmatoarele filme. Nu e dispus sa ofere gratis ceva din viata actorilor sai. Aici vine presa de scandal care ciupeste si ea cate ceva din aceasta imagine si arunca la insetatii consumatori de figuri proiectate pe peretii pesterii (Platon!) la fel ca si crocodilii hraniti pentru distractia turistilor.

Si Hollywood si presa de scandal concureaza pentru aceeasi masa naiva de platitori de bilet sau depozitari si raspanditori de mesaje din reclame. De aici si razboiul lor. Iata ca Hollywood a raspuns cu o injuratura pe masura! Practic, in acest film paparazzi sint facuti ucigasi, cinici, delicventi, tradatori, criminali si incapabili de a face altceva decat presa de scandal. Nu m-a incantat cu povestea in sine insa am ras in hohote de modul in care producatorii au fortat povestea catre acest sens. La fel fac si copiii cand se parasc intre ei. Zicala „Rade ciob de oala sparta” se potriveste perfect acestui film. Avand cea mai inocenta fata de la Hollyood, Jake Gyllenhaal nu-i deloc convingator in acest film. Jim Carrey, Brad Pitt sau Tom Cruise l-ar fi jucat mult mai credibil. Dar tocmai alegerea acestui actor cu figura inocenta arata in mod hilar cat de avida e razbunarea Hollywoodului pe paparazzi. E delicios acest razboi! Recomand filmul.




Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved