Bucuresti-Romanesti- Brazi- pe jos

April 3, 20190 comentarii



Colegul de protest Mihai Manolea ne-a propus acum vreo 1 luna sa ne alaturam unui mars de raspuns a unor clujeni inimosi care au facut acelasi lucru acum un an. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost sa accept. Dar nu pana la Cluj. As putea sa merg o zi. Chiar mi-ar fi venit bine o zi de pauza in conditiile in care in ultimele luni am fost foarte ocupat cu documentarul despre diversionisti sau cu proiectul teoretic despre feminism. Am mai iesit la sky sau in diferite lucori in week-end. Insa in aceste 4-5 luni am fost foarte prins si mai mult am lucrat decat sa socializez sau deconectez. Au fost saptamani intregi in care n-am iesit la alergat, dar am jucat totusi saptamanal tenis de camp.

O singura problema am avut fata de aceasta aventura, respectiv cea prin care fac opinie separata fata de majoritatea protestatarilor din Piata Victoriei: boicotul votului fals popular, de care sistemul mafiot pretinde ca tine cont. Ei considera ca prin iesirea masiva la vot se poate schimba actuala guvernare. Iar eu, dupa cum am tot sustinut deja de 10 ani , cred ca boicotarea votului inseamna retezarea din start a predispozitiei autoritatilor spre abuz. O tema mi s-a parut insa mult mai fecunda decat aceasta divergenta. Ea este initiativa cetateneasca a lui Ioan Coman de a legifera aplicarea referendumului din 2009 privind parlamentul unicameral de maxim 300 de parlamentari. Articolul 74 din Constitutia Romaniei permite acest lucru. Conform acestui articol cetatenii isi pot crea parlamentul lor, paralel cu cel nereprezentativ, al mafiotilor. Am gasit astfel in acest articol o portita de activism civic mai concreta decat protestul de strada impotriva guvernarilor mafiote, opresive si nereprezentative. De aceea am trecut peste opinia separata fata de prezenta la vot si am sustinut partea, foarte importanta, cu parlamentul paralel.


Asa ca, animat de dorinta de a-l sustine pe Mihai, iata-ma plecand din Piata Victoriei pe jos spre Ploiesti, impreuna cu un al treilea protestatar #rezist, Alexandru. Am plecat veseli, ca la competitiile de alergare. Dupa vreo 10 km Alexandru a dat primele semne de uzura. Si-a pus incaltari nepotrivite care i-au si facut repede o batatura. Si-a schimbat incaltarile, si-a dat cu pudra, crema de galbenele si si-a pus si niste plasturi. Totusi pe la km 30 a pierdut din turatie si a inceput sa ramana in urma. Am decis sa merg in ritmul lui, in timp ce Mihai a luat un avans considerabil. La un moment dat Alexandru a decis sa ia un autobuz. Atunci am luat eu steagul si am dat un sprint de vreo 6 km pana l-am prins pe Mihai din spate.



Iata-ma cu steagul cu mesaje pro vot marsaluind pe Soseaua Bucuresti Ploiesti, parca trecut printr-un exercitiu de manipulare fina, marca CIA. La un moment dat m-am intalnit si cu antenatristi. Le-am explicat ca au mai multe puncte comune cu protestatarii #rezist decat cu PSD-ALDE cu care au votat sau pe care ii sustin. Unul dintre ei a inceput sa insire retorica usuratica cu echipa a 2-a a SRI, care i-ar persecuta pe Dragnea si PSD. N-am apucat sa-i zic despre ce inseamna prima echipa SRI, filiala CIA , ceea ce n-o sa auda la Antena3. M-am limitat sa-i spun ca ne putem face parlamentul nostru, al cetatenilor, fapt ce l-a pus pe ganduri si a sfarsit prin a-mi ura succes si drum bun. La fel s-a intamplat si cu un al doilea cetatean, care parea doar curios, si nepartinitor politic. Cei mai muti dintre soferi ne-au salutat si incurajat. Eram claxonati constant. Oamenii spera – bietii de ei – ca votul ar putea rezolva problemele in Romania. Papusarii de la butoane si-au facut bine treaba.


Am ajuns la 10 km de centrul Ploiestiului, in localitatea Romanesti, pe la 7 30. Deja se intunecase. Eu trebuia sa ma intorc in Bucuresti. Ei bine, abia de atunci a inceput aventura pentru mine. Stiam ca mijloacele de transport in comun nu mai circula inca de la ora 7 PM. Circulatia pe sosea era deja redusa. Nici un semn de autostop nu se intrevedea la acea ora. Am stat ore intregi asteptand vreo masina pentru autostop in contexte similare. Asa ca mi-a venit in cap un alt plan. Stiam ca e un tren pe la vreo 9, care ajungea pe la 10 in Bucuresti.

Ohhh. Am amintiri amestecate fata de acest tren, de pe timpul cand telefonul fix se folosea mai mult decat cel mobil. Fosta mea iubita venea de la Campina constant cu el. N-aveam bani sa mergem cu interegio sau sa incarcam mobilul nici eu nici ea… Trebuia sa plecam la mare dupa ce ea urma sa vina de la parinti. Cu o zi inainte imi spusese ca urma sa vina in cursul zilei cu unul dintre trenurile astea regio. Si asa am facut eu de vreo 10 ori drumul de la Caminul de Arte de pe Buzesti pana la gara ca s-o astept, ca avea bagaj. Si asa a durat cam toata dupa-amiaza aia. A ajuns exact cu acest ultim tren ce ajungea la 10 in Bucuresti. Ca in melodia aia cu „ultimul tramvai/ mi te-a adus aproape…” .

Asa ca am avut motive sa tin minte ca in jurul orei 9 pleaca un tren regio din Ploiesti care sa ma duca la Bucuresti. Asa ca am dat drumul la google maps si am aflat ca Brazi e undeva la 5 km de Romanesti. Am vazut ca e si un drum pana acolo. Amicii mei mi-au sugerat sa raman, apropiem paturile si dormim 3 in doua paturi. Trebuia sa ajung totusi la Bucuresti. Am zis sa incerc sa ajung. 5 ore ii fac in alergare in 28-30 minute. (cand ma antrenam constant faceam sub 25 minute). Daca as fi pierdut trenul, m-as fi intors la varianta cu plecatul de dimineata. Oricum, tinand cont de cei 50 de km facuti pana atunci, mi-am luat o marja de o ora in caz de drum prost sau ceva neprevazut. Si bine am facut. Imediat o sa spun si de ce.



Am intrat pe un drum agricol care. El era drum doar pentru ca se circula pe el, si in niciun caz ca cineva l-ar fi amenajat. Amprentele intarite ale rotilor unui tractor de mari dimensiuni l-au facut aproape imposibil de mers pe el. Noroc ca era luna plina si puteam sa pasesc pe caramizile astfel amprentate. Si, lucrurile au luat o turnura foarte neplacuta cand am ajuns in zona incercuita din imaginea de mai jos. Pe o suprafata de cateva sute de metri patrati era mlastina. Nu o mlastina de genul celei de la Calugareni, ci apa statuta in mijlocul campului, de la ploi. Semnele persistentei apei acolo era clare. Am experimentat de mic tufele de iarba inalta pe care mai poti sa calci in cazul unei ape mai mici. Arata ca un fel de musuroaie. Asa am incercat si acum insa la un moment dat apa s-a adancit si mi-am dat seama ca imi intra incaltarile in apa chiar si calcand pe aceste mici movile.



Cand am vazut ca risc sa ma ud, am facut cale intoarsa vreo 100 de metri. Aveam intentia sa ocolesc baltoaca. Pierdeam si timp. Am facut o ocolire de vreo 200 de metri si, ghinion, am ajuns intr-o apa mult mai adanca. M-am udat la picioare. Din ce vad acum de pe Google maps, daca mai mergeam cateva sute de metri, atunci poate ieseam din mlastina si puteam ocoli fara sa ma ud la picioare.


Dar pierdeam mai mult timp. Deja eram de 10 minute impotmolit in balta asta. Ceasul indica 8.30. Oricum, nu stiam pana unde ajunge. Putea sa se intinde pe 2 km. Asa ca m-am intors din nou spre drumul principal deja bine udat la picioare. Am trecut vreo 20-30 metri prin baltoaca din calea drumului si am iesit pe uscat unde am inceput sa alerg ca sa recuperez timpul. La un moment dat am vazut in stanga un podet improvizat, dupa cum se vede in locul incercuit cu rosu din imaginea de mai jos. Poate ca puteam ocoli mlastina prin padure si sa ies prin el. Nu sunt semne de drum de pe google maps. Banuiesc ca am ales totusi cea mai buna solutie.



Problemele nu s-au terminat cu iesirea pe drumul uscat. Am inceput sa simt usturime la degete exact ca Alexandru. Apa din incaltari s-a incalzit rapid si a inceput sa ma opareasca. Dar eu #rezist si #rezist, ca-‘n melodia baietilor de la ARMA. Am alergat inca 2-3 km pana am ajuns la intrarea in Brazi. Ora era 9 fara 10. Trenul venea la 9. 19. Timp era destul. Am dat o cautare pentru gara Brazi de acolo. Cand vad rezultatul: dezastru. Gara e mult inspre nord, pe la 3 km. Ce am vazut eu pe google maps era de fapt Brazii de Jos! Gara a fost facuta acolo datorita combinatului petrochimic care otraveste masiv Ploiestiul. Apropos, de asta, exista un grup de Facebook cu activisti impotriva poluarii Ploiestiului. Inscrieti-va in el si sustineti-i cu ce puteti pe acesti oameni! Poluarea orasului Ploiesti nu este o problema doar pentru ploiesteni. Deseurile toxice raspandite de acest combinat polueaza intreaga Muntenie, de la munte pana la Dunare. Inclusiv Bucurestiul e afectat.



Care a fost cretinul care a dat o asemenea denumire! Pai exista si Brazii de Sus, sau cum? Nu e nimic nou cu lipsa de imaginatie a autoritatilor comuniste care n-au putut gasi un nume pentru locatia combinatului petrochimic Brazi si le-a luat locuitorilor numele localitatii. Asa s-a intamplat si in Oltenia, la Isalnita.

Acum combinatul petrochimic de la Brazi nu mai are angajati care sa vina cu trenul. Asa se face ca gara Brazi e printre putinele gari din tara asta – daca nu cumva chiar singura – cu vreo 20 de linii si pasaj subteran care n-are vanzatori de bilete. Am vazut cand m-am intors de la munte deseori cate un om care lua bilet din tren pentru ca nu exista casa de bilete acolo. Locuitorii nu vin 3 km ca sa ia trenul. Prefera sa mearga cu microbuzul. Idiotii de comunisti nu s-au gandit sa mai faca o gara si in localitate. Si asta m-a afectat si pe mine.



Daca as fi stiut ca de fapt am de facut cam 8-9 km, in loc de 5, nu stiu daca m-as mai fi aventurat in chestia asta. Daca as fi fost odihnit, n-ar fi fort o problema. Apoi mai era si supraponderalitatea de 5 kg. In fine, n-am putut sa astept si nici sa ma intorc la baltoaca. Am tras un sprint mai iute ca inainte. Asa ca la 9 si 10 eram deja in gara. Oricum CFR- ul a fost cu mine in seara aia. Regio-ul acela, care toc ca personalul merge, a intarziat destul incat sa-l prind si daca mergeam cu 14 km pe km. Cand m-am dat jos in Bucuresti am simtit o oarecare febra musculara si ceva dureri la articulatiile coxo-femurale. Dar nimic de speriat. A meritat asa aventura spre a fi tinuta minte si povestita nepotilor.




Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved