Minciuni despre Nicolae Penescu şi Saddam Hussein reflectate în cartea lui John Follain „Jackal, The Complete Story of the Legendary Terrorist, Carlos the Jackal”

September 10, 20230 comentarii


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


1.7. Minciuni despre Nicolae Penescu şi Saddam Hussein reflectate în cartea lui John Follain „Jackal, The Complete Story of the Legendary Terrorist, Carlos the Jackal”


Cel mai dubios lucru faţă de imaginea lui Ramirez Sánchez (alias „Carlos Şacalul”) e faptul că nu există un interviu filmat cu el în care să spună cu gura lui ce l-a motivat să acţioneze aşa cum îl prezintă mass-media. Textele şi cărţile în care există frânturi din interviuri cu el pot fi manufacturate . Nu am încredere în interviuri scrise venite de la oameni închişi sau dinspre agenţi ai spionajului civil, specialişti în dezinformare. Datele publice despre el provin exclusiv din astfel de materiale. Dar video-urile încă nu au ajuns să fie chiar aşa de uşor falsificate, cel puţin deocamdată. Există un canal de Youtube numit "ILICH CARLOS", însă doar cu audio, fără să i se vadă faţa vorbind, după cum se vede în acest video . E ciudat că poate scoate o declaraţie audio din închisoare, dar nu şi una video.

Aşadar Ramirez Sánchez este un personaj indirect, despre care aflăm doar din surse intermediare. Acest lucru singur e suficient pentru a judeca de două ori mai critic orice informaţie în ceea ce-l priveşte. Trebuie să privim cu scepticism maxim informaţiile publice despre el şi să îi facem portretul după regulile coerenţei şi deducţiilor, nu informaţiilor corespondente care mimează o realitate falsă, contrafăcută.

Cartea lui John Follain, „Jackal, The Complete Story of the Legendary Terrorist, Carlos the Jackal”, editată de Arcade Publishing, Inc. în 2008, este cea mai detaliată sursă dintre toate pe care le-am găsit cu privire la subiectul Ramirez Sánchez. Din ea se desprind atât filmul „Carlos the Jackal” (2010), dar şi presupusa carte autobiografică a soţiei lui Ramírez Sanchez, Magdalena Kopp, „Die Terrorjahre: Mein Leben an der Seite von Carlos”. Dar absolut toate sursele citate în cartea lui John Follain sînt interviuri pentru ziare sau declaraţii în faţa unor organe de anchetă. Am amintit sumar în articolul anterior despre faptul că John Follain scrie cărţi cu teme în care amestecă ficţiunea literară şi realitatea istorică. Porecla de „Carlos Şacalul” dată lui Ramirez Sánchez este un produs finit preluat de spionajul civil din romanul lui Frederick Forsyth „Ziua şacalului” ( The Day of the Jackal”). Aşa cum a fost el descris, Ramirez Sánchez seamănă leit cu personajul principal din acest roman. Voi reveni la această idee în articolul următor.

Nu sînt specialist în literatură, nu am citit multe cărţi cu teme literare, însă cartea lui John Follain este cea mai captivantă carte de aventuri pe care am citit-o. Pe cât e de fascinantă pe atât ea e şi revoltătoare, pentru atentatele pe care venezuelanul (se zice în ea şi apoi reluat de presă) că le-ar fi comis. Subiectul Ramirez Sánchez este mai mult decât unul excepţional. El este absolut unic în istorie. Timp de 26 de ani, din 1968, când se spune că ar fi studiat la Moscova şi până în 1994, când a fost arestat, Ramirez Sánchez a avut o viaţă de James Bond combinată cu cea a lui Hitler, Pablo Escobar, Che Guevara, Marchizul de Sade, Jack Spintecătorul, Al Capone şi Casanova, dacă e să dăm crezare acestor materiale.

Nu am instrumentele de cercetare pentru a vedea ce e fals, ce are o doză de adevăr sau ce e manufacturat în ea. Însă am găsit câteva crăpături ideologice care dovedesc cu certitudine că ea conţine minciuni. Iar profesioniştii minciunii sînt agenţii spionajului civil. Am deschis în articolul anterior ipoteza că pasivitatea instituţiilor represive, în frunte cu spionajului civil, în oprirea şirului de atentate de pe teritoriul mai multor ţări Europene ar putea fi semnul orchestrării tocmai de către spionajul civil al acestora. Am văzut în acest articol că exact aşa ceva s-a întâmplat cu operaţiunea din documentarul „Afacerea Tănase” . La nivelul istoriei un astfel de autosabotaj s-a văzut cel mai clar în explozia magaziei de muniţie a navei USS Arizona din timpul atacului de la Pearl Harbor, care nu putea fi făcută de o bombă lansată dintr-un avion, specifice celor acelor vremuri, după cum am demonstrat în acest articol . Această reţetă s-a repetat şi în cazul atacurilor de la World Trade Center din 2001, aşa cum a arătat în detaliu cartea lui David Ray Griffin „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11” după care s-a făcut acest documentar .

Voi dovedi pe parcursul acestor articole implicarea spionajului civil şi în manufacturarea imaginii lui Ramirez Sánchez. Câteva indicii în acest sens pot fi observate din analiza simplă a cărţii lui John Follain. Un prim exemplu este dat de afirmaţia de la pagina 242 cum că în 1990 Saddam Hussein ar fi avut în plan o campanie militară anti-occidentală, în special asupra Statelor Unite. Atunci Irakul a invadat Kuweitul, însă a fost repede convins să se retragă după o scurtă intervenţie militară a SUA. A doua intervenţie a SUA, celebra invazie din 2003, a spulberat în mai puţin de o săptămână armata irakiană. A crede că Saddam Hussein ar fi fost atât de rupt de realitate încât să pornească o campanie militară împotriva Occidentului, este o naivitate.

Dimpotrivă, în 2008, atunci când a apărut cartea lui John Follain, opinia publică din SUA retrăia drama pierderilor omeneşti într-un alt război contrafăcut. Retorica lui George Bush despre armele chimice pe care Saddam Hussein le-ar fi avut şi cu care ar fi ameninţat zona şi planeta, se va fi dovedit total falsă. Nu s-au găsit nici un fel de astfel de arme sau de laboratoare de fabricaţie a lor, aşa cum spusese Bush în 2003. Datorită acestei minciuni, împreună cu numărul mare de morţi în războiul din Irak, încrederea americanilor în el coborâse undeva sub 10 %, situaţie care afecta însuşi conceptul de „democraţie”, ca putere a majorităţii. O astfel de minciună despre prezumtivul plan al lui Saddam Hussein împotriva Occidentului din 1990 a venit să mai sprijine cât de cât ordinea statală, în faţa unei posibile revolte sociale.

Un alt exemplu de minciună în cartea lui John Follain vizează însăşi istoria recentă a României. La pagina 151 el scrie că Ramírez Sánchez ar fi ucis 5 dizidenţi români aflaţi în exil, împreună cu familiile acestora. Această informaţie e preluată dintr-un raport al Comisarului DST Louis Caprioli, care la rândul lui citează nişte discuţii colocviale dintr-o anumită şedinţă. Ne dăm seama că dacă aşa ceva ar fi fost adevărat atunci am fi văzut documentare despre aceste cazuri, precum „Afacerea Tănase”, despre care am analizat în două articole anterioare , sau „Memorialul Durerii” al Luciei Hossu Longin, care a fost un fel de cartografiere exhaustivă a crimelor comunismului. Această temă nu există decât în această carte şi câteva articole cu audienţă medie care o citează direct sau indirect. Eu, de exemplu, n-au auzit de această poveste în cei 6 ani în care m-am documentat pentru documentarul meu „Eroii au murit. 1989. CIA” .

Ca să înţelegem dimensiunea minciunilor din cartea lui John Follain dedicată lui Ramírez Sánchez, aduc în prim plan o minciună şi mai mare aflată la paragraful următor de la aceeaşi pagină. Aflăm de aici că ministrul din perioada interbelică, fost membru al „Partidului Naţional Ţărănist”, Nicolae Penescu, care trăia în Franţa, ar fi fost ucis în data de 3 februarie 1981, la 84 de ani de un colet poştal cu explozibil. Există câteva dubii faţă de data morţii sale. În cele mai multe articole de presă, printre care şi acesta , se spune că evenimentul ar fi avut loc în data menţionată în această carte . Dar sunt altele care dau data morţii ca fiind cea de 28 februarie 1981, precum acest articol .



Conform altei surse, familia sa a confirmat că ar fi murit la 4 martie 1982 în urma crize cardiace, declaraţie care a existat în web-site-ul „Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului” într-un document care se chema „sesizare_penala_pt_acte_terorism”. Dar acest material a dispărut subit recent de pe acest site, probabil în încercarea de a mai cârpi cumva minciunile descoperite de unii ca mine … Această informaţie este confirmată de acest articol .

Oricare ar fi data morţii lui Nicolae Penescu, povestea cu explozia coletului capcană seamănă a minciună gogonată. Dacă facem minime investigaţii vedem că nu există nicio urmă a unui astfel de atentat, şi nicio investigaţie a poliţiei franceze. Google nu arată absolut nimic despre aşa ceva, deşi cazul ar fi trebuit să fie unul la fel de revoltător precum cel al lui Virgil Tănase. O explicaţie pentru aşa ceva ar putea fi faptul că această temă a fost plantată ulterior în istorie de CIA, bazându-se pe naivitatea românilor de a le fi crezut majoritatea produselor de dezinformare.



Dar un astfel de eveniment nu are sens în lumina modului în care autorităţile comuniste române s-au raportat faţă de el. În anii 1950 el a făcut închisoare, asemenea multor reprezentanţi ai partidelor de dreapta. Aflăm din numărul 13 noiembrie 1947 al ziarului „Scînteia”, că Penescu a fost condamnat la 5 ani de „temniţă grea”, împreună cu alţi membri ai legislativelor interbelice.



Unele surse spun că ar fi fost rearestat, dar eu nu am găsit dovezi palpabile pentru această afirmaţie. Cert este că în anul 1968 a fost şi el lăsat să plece în exil în Franţa, odată cu relaxarea represiunii staliniste, precum alţi dizidenţi politici, printre care şi Virgil Tănase, protagonistul documentarului amintit mai sus. Am detaliat în acele două articole dedicate lui despre absurditatea funcţională a gestului Securităţii de a cere uciderea sa, după ce în prealabil l-a lăsat să plece. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Nicolae Penescu, iar în această carte John Follain reia retorica Virgil Tănase învelită în ambalajul Nicolae Penescu. Dar, se poate vedea, varianta Penescu este mult mai slab construită decât varianta Tănase. Dacă Securitatea ar fi dorit să-l ucidă o făcea în perioada stalinistă, nu cu un colet capcană în 1981.

O astfel de acţiune nu ere nici un sens în context individual. Pentru ce să iroseşti asemenea resurse pe un bătrân care nu mai avea de trăit mult şi era inactiv politic? Şi aici dăm de o posibilă za dezinformaţională identică cu cea a avioanelor B-17 de la Pearl Harbor care a fost menită să justifice , paralizarea sistemului defensiv de către locotenentul de informaţii Kermit Tyler, despre care detaliat în acest articol . Prin această naraţiune mincinoasă a avioanelor B-17 s-a găsit scuza faptului că Tyler le-a spus celor doi operatori de la staţia radar Opana că avioanele japoneze observate de ei în osciloscop ar fi fost B-17-uri americane. O astfel de za dezinformaţională este foarte probabil o fantomatică lucrare teoretică a lui Nicolae Penescu presupusă ca publicată de anumite surse chiar în 1981, intitulată „La Roumanie: de la démocratie au totalitarisme 1938 – 1948”. Am o puternică bănuială că această carte de fapt nu există. N-am găsit-o pe nicăieri, nici în biblioteci nici de cumpărat online. Dacă aşa s-a întâmplat şi el a murit în urma exploziei coletului capcană, atunci acest om ar trebui să fie unul dintre martirii dictaturii comuniste. Cărţile sale ar trebui să fie accesibile, pentru a vedea crimele comunismului, aşa cum s-a întâmplat cu un teoretician interbelic important, Mircea Vulcănescu. Dar de ce nu o găsim? M-am uitat pe activitatea sa teoretică şi am observat că din 1940 Penescu nu mai scrisese nimic. Cum se face că, dintr-o dată i-a venit să scrie o carte? Explicaţia ce mai probabilă este aceea că această carte nu există, fiind una dintre marile minciuni ale spionajului civil occidental, care au dus la dezastrul naţional în care ne aflăm astăzi.

În articolul următor voi prezenta o analiză a unei alte cărţi cu vizibilitate publică importantă despre Ramirez Sánchez , înşelător prezentată ca scrisă de el însuşi, şi intitulată „L'islam révolutionnaire”.



Aşadar, e foarte probabil ca ea să fie o za dezinformaţională, prin care să se manufactureze o explicaţie pentru presupusa acţiune cu coletul capcană ca răzbunare a Securităţii. Ea ar fi putut fi plantată după moartea naturală a lui Penescu, de bătrâneţe, în scopul de a o manufactura ca urmare a unui atentat. Aşa cum căpitanul Lupoi anunţa mincinos naşterea bebeluşului Victoraş/Victoriţa la TVR pe 22 decembrie 1989, e foarte probabil ca şi această moarte să fie trasă de păr şi pusă în cârca lui Ceauşescu exact în acest fel. Am trăit recent aceste apucături de falsificare, odată cu mascarada COVID-19, când morţii cu diagnostic principal de boli terminale au fost tacticos trecuţi la diagnostic secundar, iar cel secundar (COVID-19) a fost transformat în primar . În urma acestei şmecherii dezinformaţionale s-a instituit starea de panică ce a dus la închisoarea noastră la domiciliu timp de 2 ani. E foarte probabil că la fel s-a întâmplat cu moartea naturală a lui Penescu, transformată magic în martiriu.

Aceste două exemple cu Saddam Hussein şi Nicolae Penescu ne pot face o idee despre veridicitatea celor afirmate în cartea lui John Follain despre Ramírez Sanchez însuşi. Sursele celor afirmate în ea nu sînt publice. Ele constau în date furnizate de însuşi spionajul civil, prin diferitele agenţii naţionale de spionaj, şi a procurorilor şi investigatorilor care ar fi lucrat la acest caz, pe care de asemenea îi bănuiesc ca fiind tot spioni civili sau colaboratori. Dacă vreţi să aflaţi cum lucrează spionajul civil, citiţi această carte! E posibil ca întreaga poveste despre Ramírez Sanchez să fie concepută de un scenarist sau o armată de scenarişti ce lucrează în departamentul de inginerii sociale a spionajului civil, ca în filmul „Wag the Dog”. După aceea departamentul de acţiune în teren a plantat probele pentru a face minciuna cât mai credibilă.

Am arătat într-un articol anterior dubiile faţă de veridicitatea celor afirmate de Magdalena Kopp în cartea menţionată mai sus relativ la numărul de victime ale atacului cu bombă asupra postului de radio Europa Liberă în 1981 . Un exemplu stringent de minciună gogonată poate fi văzut în ecranizarea cărţii lui John Follain, respectiv filmul „Carlos the Jackal” (2010) . Pentru că la film se uită un public cu judecata ceva mai relaxată şi mai hipnotizată, spionajul civil şi-a permis chiar umflarea cifrelor. La minutul 00:35 din episodul 3 aflăm dintr-o mărturie a unor prostituate despre faptul că Ceauşescu ar fi oferit 1 milion de dolari pentru misiunea de aruncare în aer a postului Europa Liberă. Am descris neverosimilitatea acestei acţiuni în acest articol . A crede minciuna cu milionul de dolari chiar şi de cei a căror istorie personală nu are legătură cu Ceauşescu, este un mare semn de naivitate. Recunoaştem aici o tehnică de ambiguizare informaţională; autenticitatea declaraţiei acestor femei este pasibilă la a fi pusă la îndoială pentru cei cu judecata critică, dar credibilă pentru majoritatea spectatorilor, hipnotizaţi de desfăşurarea acţiunii.

Şi, dacă tot s-a editat un astfel de produs, în cartea lui John Follain putem vedea cum mama dracilor, CIA, e atent periată şi poleită. La pagina 188 ni se spune cum a reuşit CIA să afle o informaţie necesară pentru agenţia de spionaj franceză DST cu ajutorul poligrafului. Detectorul de minciuni este omologul judiciar al „efectului placebo”, prin care anumiţi detectivi şi procurori joacă la cacealma pentru a-i convinge pe unii infractori mai slabi de înger că au în faţă o maşină minune ce găseşte minciunile. Dar dincolo de mistificarea acestui aparat, CIA doreşte prin acest subiect să-şi spele imaginea de orchestratori din culise ai marilor dezastre umanitare. Pe tot parcursul cărţii ni se spune cât de greu le-ar fi fost acestor agenţii de spionaj să-l prindă pe acest geniu al răului (sic!), în persoana lui Ramírez Sanchez, şi cum lucrează ei numai cu mijloace legale, care – vezi Doamne! – nu reuşesc să facă faţă mijloacelor neortodoxe cu care luptă adversarii. În 2008, când a apărut cartea lui John Follain, începea să facă vâlvă prin presa americană şi cea internaţională scandalul detenţiilor ilegale ale CIA de la închisoarea Guantanamo Bay în urma unor scurgeri de informaţii. Tortura practicată pe deţinuţi, în special de CIA, a îngrozit o lume întreagă. Au apărut mai multe cazuri de astfel de închisori, şi au fot unele zvonuri că inclusiv în România ar fi existat. Ei bine, iată cum această carte a venit ca prin minune să contracareze această percepţie publică…

Aşadar retorica Ramírez Sanchez din cartea lui John Follain trebuie privită în această lumină dezinformatistă. Deşi personajul Ramírez Sanchez este unul literar, stilul textului este absolut sec, asemenea unor note informative ale spionajului civil ce lasă să se întrevadă caracterul fantezist a celor afirmate. E posibil ca ea să fie publicarea unui dosar manufacturat. E posibil ca majoritatea dizidenţilor politică să avem astfel de dosare manufacturate, pe care spionajul civil le scoate ca armă politică atunci când cenzura eşuează şi unii dintre noi ajungem cunoscuţi.

În următoarea secţiune voi prezenta o analiză a unei alte cărţi cu vizibilitate publică importantă despre Ramirez Sánchez , înşelător prezentată ca scrisă de el însuşi, şi intitulată „L'islam révolutionnaire”.

Share this article :

RSS-Entries and Comments

 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved