Minciuni şi absurdităţi în naraţiunea oficială despre Ilici Ramírez Sánchez (alias „Carlos Şacalul”)

September 21, 20230 comentarii


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


1.11. Minciuni şi absurdităţi în naraţiunea oficială despre Ilici Ramírez Sánchez (alias „Carlos Şacalul”)


În cartea sa „Jackal, The Complete Story of the Legendary Terrorist, Carlos the Jackal” John Follain îl prezintă pe José Altagracia Ramírez-Navas, tatăl lui Ramírez Sánchez. Dar, deşi ar fi fost un avocat milionar, dar şi un magnat al petrolului din acea ţară, ca prin minune, José n-a lăsat nicio urmă vizibilă în istoria acestei ţări decât nişte articole sporadice de presă. Şi, mai mult decât atât, el şi-ar fi sabotat condiţia socială, fiind şi un comunist radical. În această carte la pagina 28 John Follain scrie că Ramírez Sánchez ar fi studiat la Moscova, fapt ce la făcut să le dea celor 3 copii câte un prenume luat de la celebrul lider comunist rus Vladimir Ilich Lenin, de la care Ramírez Sánchez ar fi primit un pe al doilea.

Ce-i drept, aceste materiale nu spun în ce fel de monedă ar fi fost José Altagracia Ramírez-Navas milionar. Venezuela a fost la un moment dat recunoscută ca fiind ţara cu cea mai mare inflaţie din istorie, cu preţuri care se schimbau de câteva ori în decurs de o zi. Oamenii mergeau literal cu roaba de bani să cumpere produse. Era mai grea masa monetară decât cea a produselor, inclusiv decât hârtia igienică, fapt ce a constituit un subiect de glume şi meme-uri pe internet. Cam toţi erau milionari în propria monedă atunci. Dar John Follain sugerează că José Altagracia Ramírez-Navas deţinea milioane de dolari. Un avocat milionar în dolari într-o ţară unde statul de drept n-a funcţionat şi încă nu funcţionează, cu o istorie frământată de dictaturi, dizidenţi trimişi la închisoare, asasinate, şi lovituri de stat pare o altă poveste de adormit naivii.

La pagina 268 din cartea „Die Terrorjahre: Mein Leben an der Seite von Carlos” îl vedem pe José alături de nepoata sa, Rosa cu care Magdalena Kopp s-a dus în Venezuela spre a locui o perioadă. Acest spaţiu nu pare unul public, după cum vedem în mobilierul de grădină din stânga imaginii. De asemenea, fetiţa se joacă cu o jucărie specifică interiorului unei proprietăţi, unde există acces la apă. În articolul precedent îl vedem îmbrăcat la costum, însă aici se vede că omul aparţinea clasei mijlocii spre cea inferioară, tipic pentru militanţii comunişti din ţările sărace sau în curs de dezvoltare. Îl vedem prost îmbrăcat, fără ceas (gadget specific milionarilor şi atunci), cu ochelari banali, mobilier ieftin şi un zid neamenajat, cu o ţeavă de gaze sau de apă deasupra, într-o proprietate de clasă mijlocie mai curând decât una specifică unui milionar.



O simplă căutare în internet a celor mai bogaţi oameni din Venezuela nu arată niciun José Altagracia Ramírez-Navas în această poziţie . Asta pentru că în anii 1970, când CIA pregătea această mistificare a lui „Carlos Şacalul”, dezinformatorii de atunci nu şi-au imaginat că internetul va ajunge la un asemenea nivel de dezvoltare încât să fie expus public un top al bogaţilor din toate ţările.

La fel este şi povestea servită opiniei publice cum că, în loc să se ocupe de afacerile familiei, Ramirez Sánchez ar fi fost trimis să studieze la Moscova ideologia comunistă despre cum propria avere trebuie confiscată de proletari şi cum aceştia ar trebui să-i tortureze familia, conform principiului „dictaturii proletariatului”, definitoriu pentru comunism. Apoi, în loc să îşi trăiască liniştit viaţa de fiu de milionar, asemenea lui Osama Bin Laden, altă construcţie dezinformaţională , Ramirez Sánchez ar fi început să atace obiective occidentale, riscându-şi astfel libertatea dar şi securitatea persoanală. În filmul „Carlos the Jackal” (2010) îl vedem ameninţat cu pistolul de propriul partener în crimă (ora 01.41-episodul 1) , riscându-şi astfel viaţa. Apoi, în scena imediat următoare, acest personaj totuşi trece subit de la ameninţare la continuarea colaborării şi, la ora01. 42 spune că însuşi Saddam Hussein ar dori să colaboreze cu el pentru o astfel de crimă plătită. Am analizat deja minciuna portretizării lui Saddam Hussein ca terorist amator în acest articol .

Aceste absurdităţi în naraţiunea oficială au rolul de a caricaturiza şi chiar denigra comuniştii occidentali în special cei americani, unii dintre ei provenind din familii înstărite şi suferind de negativism isteric, cu comportamente satrapice atât în familie cât şi în anturaj. Cei mai moderaţi au carieră artistică şi, prin urmare, au o anumită influenţă în opinia publică. Pentru a-i contracara, CIA a venit cu acest mit caricatural supradimensionat al lui Ramirez Sánchez, care apoi a fot extins şi asupra unor lideri comunişti din Europa de Est, aşa cum apar în cartea „Orizonturi roşii” a lui Ion Mihai Pacepa pe care am analizat-o în acest articol . Deşi opinia publică este sedusă de producţiile artistice ale acestor comunişti sau chiar nonconformişti politici occidentali , totuşi le detestă comportamentul abuziv, după cum vedem din scandalurile cu câte o vedetă care calcă strâmb şi se poartă urât cu o persoană simplă. În urma unor astfel de scandaluri publice unii fani devin contestatari aprigi şi denigratori ai foştilor idoli, iar revistele de scandal prosperă.

Exact acest sentiment este exploatat de imaginea lui Ramirez Sánchez, prin manufacturarea simpatiilor politicilor de stânga, atunci favorabile omului simplu, spre a fi asociate cu astfel de fiţe neo-burgeze ale vedetelor. Însăşi porecla sa „Carlos Şacalul” face referire la un animal detestat în cultura americană, subiect cunoscut profesioniştilor din arta contemporană. Aşadar imaginea lui „Carlos Şacalul” este un construct de manufacturare dezinformaţională cu dedicaţie americană, în sensul subminării ideilor de stânga şi promovării culturii neo-sclavagiste a „visului American” .

După cum am amintit anterior, însuşi numele de „Carlos” este un mare semn de întrebare că se minte ceva în ceea ce-l priveşte. Partenera sa, activista de extremă-stângă Magdalena Kopp, scrie la pagina 76 din cartea sa „Die Terrorjahre: Mein Leben an der Seite von Carlos”, publicată în 2007 de către Deutsche Verlags-Anstalt, că numele de Carlos ar fi fost dat de presă. Ciudat este că ea însăşi îl foloseşte atât în titlu cât şi constant pe parcursul cărţii. Dimpotrivă, numele Ilich nu apare decât de 5 ori în această carte. În cartea „L'islam révolutionnaire” , înşelător prezentată ca scrisă de el, Ramirez Sánchez îşi reconfirmă ataşamentul faţă de valorile comuniste. În acest caz de ce nu şi-a asumat însuşi prenumele Ilici dat de tatăl său?

Începând de la pagina 201 ea povesteşte că ea, Ramirez Sánchez şi mama acestuia au avut o perioadă de convieţuire împreună în aceeaşi locuinţă. Putem paria că mama sa nu îl striga Carlos ci altfel. În general nurorile îşi apelează soţii sau iubiţii exact cu prenumele folosit de mamele lor. Faptul că Magdalena Kopp nu scrie despre el cu un astfel de prenume e un mare semn de întrebare despre însuşi rolul ei în construcţia acestei imagini a lui Carlos Şacalul. O să revin într-un articol viitor la această temă. Folosirea de alte nume decât cele materne este o practică a spionilor sau celor care vor să o rupă cu tradiţia familială. Ramirez Sánchez pare să fie un familist, din câte se vede din aceste fotografii. De ce nu şi-a impus el propriul prenume folosit de mama sa?



Să nu ne imaginăm că această poreclă ar fi fost folosită în anturajul său! Cum ar fi ca unul precum Yasser Arafat sau Saddam Hussein l-ar suna s-o pună de-un atentat: „Alo, Carlos! Şacale, am nevoi de tine într-o misiune…” Asta e o vrăjeală dezinformaţională a spionajului civil pentru opinia publică. Şi, cel puţin în ceea ce ne priveşte pe noi românii, am cam crezut-o până astăzi.

În cartea lui John Follain menţionată mai sus se spune la pagina 59 că Ramirez Sánchez ar fi folosit un paşaport peruvian fals cu numele de Carlos Martinez Torres, de unde i s-ar trage numele de Carlos. Acelaşi lucru e susţinut la minutul 28 a variantei scurte a filmului „Carlos the Jackal” (2010) . Wikipedia spune că numele complet ar fi fost „Carlos Andres Martinez Torres” şi publică poza ca mai cunoscută cu el , susţinând că ar fi poza paşaportului său fals, dar nu se publică întreg paşaportul.



În acest articol din 2020 se publică un posibil interviu cu el, în care această variantă e respinsă, iar porecla e îndreptată exclusiv către presă. Aflăm din acest posibil interviu că numele său palestinian ar fi Saleem Muhammad. Am găsit o imagine cu cartea sa de identitate cu numele său real, dar aşa ceva ar putea fi de asemenea un fals.



Atât în cartea lui John Follain cât şi a Magdalenei Kopp se spune că Ramirez Sánchez avea o mulţime de paşapoarte false, unele fiind chiar diplomatice. Cum se face însă că, dintre toate acele posibile nume, el a rămas cu cel de Carlos? Şi chiar dacă el ar fi preferat alt prenume, de ce presa l-ar fi numit Carlos? De ce nu l-ai denumi simplu Ramirez Sánchez? E mai greu de pronunţat sau cum? Carlos ar fi mai uşor de către vorbitorii de limbi germanice? Răspunsul la aceste întrebări constă în faptul că e foarte probabil ca el să nu aibă control asupra propriului nume, după cum nu a avut control asupra presupusei sale cărţi autobiografice „L'islam révolutionnaire” pe care am analizat-o în două articole începând de aici .

Dar, după cum deja am amintit anterior, porecla sa este manufacturarea în realitatea personajului principal (fictiv) din romanul lui Frederick Forsyth „Ziua şacalului” (The Day of the Jackal”). Scopul acestei manufacturări a unui personaj de roman are exact rolul de penetrabilitate maximă în conştiinţa publică internaţională a mitului lui Ramirez Sánchez. Fiind un produs al spionajul civil, după cum am arătat în această miniserie dedicată lui, în special în articolul anterior, imaginii sale trebuia să i se dea o formă credibilă, penetrabilă mitologic în conştiinţa publică. Fiind o ierarhie militară strictă, spionajul civil nu poate crea această formă pentru că îi lipseşte creativitatea artistică. Însă observăm că i-a făcut o copie a personajului acestui roman. Presa doar a repetat papagaliceşte un produs finit preluat de spionajul civil. În acelaşi fel în zilele noastre spionajul civil a instituit artificial o stare de urgenţă medicală ce a dus la închisoare la domiciliu în urma unui virus (SARS-COVII) cu periculozitate uşoară precum a celui gripal , în urma unui construct teoretic făcut din amestecul dintre simptomatologia ipohondriacă descrisă general de psihopatologie şi comportamentul disperat al unei societăţi cuprinse de o pandemie extrem de gravă, preluat din filmele cu temă pandemică în special din „Contagion”.

Numărul de minciuni cu care a fost construit mitul Ramirez Sánchez alias „Carlos Şacalul” îmi pare cel mai prost construit proiect dezinformaţional din istorie, depăşind cu mult minciunile comuniştilor despre recordurile de producţie publicate în presa propagandistică. În acest context minciuna implicării lui Ceauşescu în atacul cu bombă asupra postului de radio Europa Liberă din 1981 pe care am analizat-o în acest articol , independent de minciunile din jurul lui Ramirez Sánchez , pare şi mai goală de conţinut acum, odată cu aceste informaţii.

În următoarea secţiune voi analiza una dintre cele două ipoteze lansate la începutul acestei sub-serii dedicată lui Ramírez Sánchez, respectiv aceea că el ar fi un agent CIA infiltrat în mişcarea de stânga Europeană şi cauza arabă

Share this article :

RSS-Entries and Comments

 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved