Michael Jackson. 7.5. Diabolizarea Dianei si a tatalui si salvarea de povara propriului sadism

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
7.5. Diabolizarea Dianei si al tatalui si salvarea de povara propriului sadism

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

In lumea civilizata lipsa de spatiu si aglomerarea parintilor cu copiii in aceeasi camera a produs multe dezastre emotionale. Cel mai important este asistarea la acte sexuale intre parinti, tema favorita a psihanalizei clasice. Din urmatorul film la min. 3. 55 ne dam seama, ca fiind copil, Michael Jackson a asistat la astfel de scene:




Iar daca tinem cont de casa mica din Gary si de aglomeratia din ea, ca urmare a numarului mare de membrii ai familiei Jackson, ne putem inchipui ca este foarte probabil ca el sa fi observat astfel de scene erotice si intre parintii sai. Practic, in acest moment teoriile psihanalizei clasice despre complexul Oedip si complexul de castrare isi au acoperire totala in fapte. Singurul amendament pe care il aduc eu mereu cand vorbesc despre psihanaliza clasica, il repet si aici, anume ca astfel de conceptii infantile nu sunt universale, nu vin de undeva din abisul cartezian al fiintei umane ci se datoreaza unor experiente concrete, ontogenetice sau transgenerationale, ereditare. Catalizarea reprezentarilor transgenerationale si persistenta a o buna parte din atributele acestora in campul mnezic la intreaga specie umana a facut ca gemetele de placere sa reactualizeze pe cele ale durerii nasterii. De fapt, dupa cum am mai spus-o in textele mele, placerea si durerea, sau insatisfactia in general, sunt interconditionate decisiv. Un pahar de apa va fi estimat altfel de catre cel ce il bea dupa cateva ore de sete prelungita decat de cel ce este inconjurat de apa potabila la discretie. In aceeasi masura placerea sexuala e perceputa ea insasi altfel de cel ce o practica regulat fata de cel ce n-a practicat-o o perioada. Frustrarile si traumele transgenerationale amplifica libidoul si posibilitatea de descarcare a tensiunii psihodinamice prin satisfactii libidinale.




De aceea, pentru copil, gemetele de placere produse de parteneri, atunci cand sunt surprinsi intr-un act sexual, sunt interpretate in principal ca gemete de durere, iar actul sexual este vazut ca pe o agresiune. De aici copilul amesteca intr-un mod bizar aceasta conceptie agresiva in relatia dintre barbat si femeie, in general. Michael Jackson a ramas cu o astfel de conceptie de sorginte infantila despre actul sexual violent dupa cum se poate vedea la min. 04.05 in urmatorul film care reda o conversatie la telefon:



Conform acestei predispozitii universale, Diana a fost perceputa de el ca fiind acea femeie care il seduce in interiorul sau si il blocheaza acolo. Diana este o forta demonica ce il desparte de iubita si il atrage intr-o lume murdara, violenta. Incercarea sa de a ramane ancorat in realitatea normala, a iubitei care il asteapta acasa, este brutal intrerupta de forta acestei vrajitoare.

„Dirty Diana” este una dintre piesele legendare ale lui Michael Jackson. Tema ei l-a obsedat intr-o asemenea maniera incat rezultatul a fost unul remarcabil. Ea a placut tuturor fie ca preferau R&B sau Heavy Metal. Sunt convins de faptul ca a investit in ea tot ce a avut el mai bun, atat din punct de vedere al creativitatii, cat si din cel al psihopatologiei si de aceea succesul ei a fost atat de mare.
De asemenea, in Billie Jean este vorba despre o femeie care il seduce:

„ S-a apropiat si a luat loc langa mine
Cu parfumul ei dulce si imbietor
Totul s-a intamplat pe nepregatite.
M-a chemat la ea in dormitor”.

Desi din refren aflam ca „Billie Jean nu e iubita mea/ E doar o fata/ Ce pretinde c-as fi eu/ Dar copilul ei nu-i fiul meu” iata ca din versurile de mai sus putem deduce ca intre ei s-a intamplat totusi ceva.

La fel ca si in cazul „Thriller”, nesiguranta si suspansul ramane si dupa terminarea piesei. Din interiorul celor doua videoclipuri nu vom stii daca a reusit sa scape de obsesia Diana sau de dedublarea in lup. Ambiguitatea persista si asta este parte din tot ceea ce l-a atras pe el cel mai mult. Transformarea negativului in pozitiv, transformarea omului normal in moroi, transformarea baiatului dragut in baiatul rau, transformarea calaului in victima, dar si amintirea sa timpurie, cu transformarea femeii in barbat, are legatura cu aceste constructe psihice genealogice care au supravietuit in psihicul sau.

Asemenea moroiului si varcolacului care vine sa se razbune prin groaza pe cel ce l-a ucis, si femeia agresata raspunde si ea prin propria violenta de seducere si inghitire a victimei. Preferinta lui Michael Jackson pentru filmul „Falci”, despre care vorbeste in "Moonwalk" pag. 77, care prezinta povestea unui rechin urias ce ucide cu sadism oamenii, poate fi pusa in relatie cu toate acestea. Ciocnirea violenta a maxilei si mandibulei care seamana a ghilotina uriasa, asa cum apare in videoclipul „Leave me alone” la min. 1.15, poate fi inteleasa in relatie cu aceste fixatii orale agresive.



Sexualitatea si traumatismul genealogic mostenit de la stramosii sai inrobiti s-au reunit la el in gustul pentru groaza si razbunare care se regaseste subtil in multe din piesele sale cu tematica de dragoste. In „Remember the time”, la min. 3.57, se vede foarte clar cum declaratia de dragoste a lui Michael se face „printre dinti”, cu o privire amenintatoare si agresiva si cu un deget care pare sa acuze mai mult decat sa iubeasca:




De asemenea, in „You are not alone”, aceasta furie manifestata prin scrasnet din dinti la min. 0.43, 2.18, 2.24, 2,58, 3.07, 3.58 si 5.05:



Dintii si muscatura, ca manifestare orala a agresivitatii, poate fi pusa in relatie cu frica lui Michael Jackson de caini marturisita in filmul de mai jos min. 2.00:



Desi „sunt mici ei totusi musca”. Iata in ce masura agresivitatea orala a muscaturii se regaseste reflectata in muscatura cainilor de care lui ii este frica. Muscatura cainilor si maxilarul ghilotina din videoclipul de mai sus au legatura psihica intre ele. Fobia aceasta nu este una nevrotica ci una traumatica*, insa se apropie destul de cea nevrotica prin teama aproape fobica a lui fata de caini.

Agresivitatea proprie proiectata in exterior a permis si manifestarea sa prin farse. Pasiunea lui irezistibila pentru farse, si uneori farse usor exagerate, permite o anumita absorbtie prin joc a acestei agresivitati. La min. 3.58 se poate vedea satisfactia incredibila a lui Michael de a speria oamenii si bucuria lui imensa odata cu frica celorlalti:



Practic, in acest film Michael intoarce frica fata de lume inapoi catre lume (ceea ce in psihanaliza se cheama „identificare cu agresorul”).

Dar tema razboiului, cu cele atatea reverberatii genealogice in sufletul omului contemporan, este amplificata de razboiul sau interior, cel al sferelor libidinale care se duelau neincetat pentru intaietatea in controlul vectorului libidinal final al comportamentului sau erotic.

In „Dirty Diana” sfarsitul piesei este foarte sugestiv:

„A spus că vrea să plece acasă
«Pentru că sunt tare obosită cum vezi
Dar urăsc să dorm singură
Nu vrei să mă însoţeşti?»
Eu am zis că iubita mă aşteaptă
Probabil că-i îngrijorată
N-am apucat s-o sun încă
Şi s-o asigur că-s în regulă.

Diana s-a uitat la mine
Si mi-a zis ca in seara asta i-a mea,
Atunci am sunat la iubita
Spunand ca nu-i nimic grav
I-am zis doar sa nu incui
Caci nu am cu ce deschide.
Ea a zis «nu mai vine-‘napoi
Pentru ca se culca cu mine»”

Putem observa modul tipic al lui Michael Jackson de a povesti narativ o intâmplare sau un dialog care este specific unei gandiri infantile pe care el o afisa de multe ori. Descrierea simpla de genul „Eu am spus… si ea a spus… apoi eu am zis…”, , ne indreptateste sa credem ca el insusi a scris aceste versuri.

In acel moment Diana era perceputa ca femeia care il impiedica sa aiba alte relatii, o Diana care detine controlul si careia nu ii poate rezista. In aceste versuri vedem si altceva dincolo de o Diana diavol. Vedem lupta dintre cele doua forte interioare care isi disputa si isi impart conducerea comportamentului sau. Vedem onoarea ranita a adolescentului ce nu stie sa abordeze sexul opus si se zbate intre comportament dragalas si comportament macho. Vedem conflictele interioare inerente maturitatii care se instaleaza treptat odata cu adolescenta. Vedem propriul demon sexual ce se impune la adolescenta in fata inocentei si frumusetii copilariei. Vedem pe micul Michael rapus de fortele raului. Diana este mama care l-a tradat, care l-a parasit si in care se proiecteaza frustrarile tinute ascunse fata de prima sa mama, mama naturala Kate. Toate acestea au contribuit la crearea acestei piese magistrale cu toate detaliile reunite la nivel mintal in simbol.

Daca tinem cont de aceste date, atunci putem intelege mai bine oscilatiile lui Michael intre dragoste si ura fata de tatal sau, dar totusi si fata de mama sa in anumite momente (vezi Billie Jean si portretul mamei acuzatoare si amenintatoare). De fapt toate iubirile sale, inclusiv cea fata de fani, sunt dublate in acelasi timp in mod ambivalent si de ura. De aceea cei care accepta unele declaratii ale lui Michael despre tatal diabolic nu trebuie sa le ia ad litteram ci trebuie sa le inteleaga intr-un anumit context psihopatologic. In aceeasi maniera trebuie inteleasa orice ura pe care el a dezvoltat-o la un moment dat fată de cineva, fie acea persoana mama Kate, tatal Joseph, Diana, James Brown, Martin Bashir etc.

De exemplu, la min. 2.05 din filmul de mai sus (care ii arata bucuria fata de sperietura copilului fata de ghilotina), Michael vorbeste despre tatal sau ca fiind „omul care m-a invatat tot ce fac pe scena”. Daca comparam aceasta remarca cu cea pe care i-a facut-o lui James Brown insusi la celebra aniversare, despre care am amintit la inceput, vedem ca James insusi primea proiectiile paterne de „om caruia ii datoreaza totul”. Iata ca, odata cu aceste proiectii paterne, relatia dintre cei doi primea si rivalitatea distructiva ce se manifesta prin razbunare pe tata. In acest moment putem intelege mai bine complicata relatie dintre cei doi muzicieni.

La fel ca in cazul diabolizarii tatalui sau Joseph, si diabolizarea Dianei in respectiva piesa este o masura de compromis pe care psihicul sau a luat-o cu ajutorul proiectiei profunde. Defularea propriilor tendinte sadice si agresive catre exterior, si identificarea cu moroiul sau varcolacul, aduce cu sine constiinta vinovatiei fata de propria violenta ca urmare a vechilor percepte morale medievale impotriva vrajitoriei amestecate anaclitic in constiinta culturala genealogica.

* Am sintetizat in acest articol diferenta dintre cele doua tipuri de fobii.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/07/michael-jackson-76-reflexia.html pentru urmatorul articol

Michael Jackson. 7.4. Alte manifestari sublimate ale agresivitatii si suspiciozitatii

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
7.4. Alte manifestari sublimate ale agresivitatii si suspiciozitatii

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Michael Jackson a apelat la aceste constructe culturale si astfel a rezonat cu omul de rand in sine. Cinematografia a avut cateva succese notabile cu genul de groaza cu mult timp inainte de lansarea in mainstream. Popularitatea lui s-a datorat in special preluarii in muzica sa a temei horror. Stiluri marginale, asa cum sunt subgenurile muzicii heavy metal, deja preluasera tema cu 10 ani inainte si deveneau din ce in ce mai aproape de mainstream. Michael Jackson a fost insa primul care a adus-o acolo in ceea ce priveste muzica.

Aceste constructe psihice transgenerationale se suprapun peste constructele vietii infantile timpurii despre care a tot vorbit psihanaliza clasica. Persistenta sentimentului copilului nedorit (fie ea si in plan secund), ce s-a manifestat la sotii Jackson, s-a transmis la copii in forma fratelui nedorit. De aici intreaga constructie teoretica a psihanalizei clasice cu copilul anxios si gelos pe fratele mai mic ce primeste atentia materna sau cu copilul agresiv care doreste sa se razbune pe mama si pe acest frate rival. Peste constructele psihice reiesite din realitatile crude ale vietii de showbiz se suprapun si aceste constructe originar-timpurii ce persista in sufletul copilului in general.

Melanie Klein explica agresivitatea printr-un concept foarte interesant, cel de „identificare proiectiva”. Ea presupune proiectia propriei persoane pe care sugarul, copilul si chiar adultul o face in interiorul unei mame imaginare, pentru a-i distruge maruntaiele, inclusiv pe copilul nenascut din interiorul ei ce urmeaza sa se nasca si sa ii ia astfel lui locul. Fata de aceasta explicatie lumea e impartita. Unii cred ca astfel de ideatie exista iar altii cred ca este o simpla fabulatie fara suport. Intr-adevar trebuie precizat ca o astfel de explicatie ramane abstracta atata timp cat nu se leaga de o realitate concreta pe care individul sau genealogia sa o are cu mediul.

Dar daca teoria Melaniei Klein despre "identificarea proiectiva" este sprijinita si prelungita in experiente concrete si recognoscibile social, atunci caracterul ei abstract se transforma intr-unul concret, palpabil. Daca însa nu aducem tema razboiului si a evadarii din realitatea insuportabila in sprijinul unei astfel de constructii teoretice realizate de Klein (si nu numai), ea ramane suspendata in aer. In fond, cel care ar dezvolta o astfel de ideatie incearca sa isi conserve statutul in fata unui rival. Orice om se apara impotriva rivalului. Iar, daca copilul isi imagineaza rivalul ca un organ din interiorul mamei si planuieste intr-un anume mod sa il distruga, asta e o realitate pe care omenirea a practicat-o timp de mii de ani cu ajutorul armelor in razboaie. Copilul reactualizeaza de fapt o realitate incastrata istoric in constiinta umanitatii. Asta e scopul intregii agresivitati si se leaga de insasi functia selectiva a sexualitatii cu scopul unei cat mai optime evolutii pe scara luptei pentru supravietuire dintre specii.

Daca o astfel de predispozitie agresiva ancestrala e convertita si amestecata in psihicul copilului, cu curiozitatea infantila de explorare materna, atunci conceptul Melaniei Klein e un lucru foarte firesc. Cred ca, cu aceasta veriga genealogica cat de cat elucidata, putem sa trecem pe terenul ontogenetist al psihanalizei clasice si sa analizam persistenta unor astfel de constructe psihice in gandurile si sentimentele personale ale lui Michael Jackson, consolidate treptat pe parcursul vietii sale incepand de la perioada infantil-timpurie.

De la curiozitatea de explorare a corpului matern si a detaliilor sale interiore, copilul capata interes pentru interioarele tuturor lucrurilor, dezmembreaza jucarii, omoara gaze si le cioparteste pentru a vedea din ce sunt facute, se ascunde in locuri misterioase de unde crede ca are puterea magica a unui zeu, la fel cum insasi mama este perceputa ca o posesoare de interior misterios. Despre curiozitatile micului Michael in legatura cu interiorul fustelor doamnelor am amintit deja intr-unul dintre articolele anterioare.

La Toya povesteste ca in orice camera noua intra Michael era cuprins instantaneu de febra cotrobaitului prin sertare („Eu si familia Jackson” ed. „Atlas F and T” pag. 152). Urmatorul film arata la min. 01 . 43 o astfel de curiozitate:



Dincolo de tema razboiului clasic descris in articolele anterioare, care se unesc cu ideatia infantila despre lume in general si mama in special, avem tema razboiului primitiv care i-a ramas lui Michael Jackson in profunzimile psihicului sau ancestral de pe filiera africana. De data asta vorbim de constructe psihice fixate inainte de rapirea stramosilor sai din Africa. Exista triburi razboinice care obisnuiesc si astazi sa ia scalpul sau inima dusmanilor rapusi in lupta. Spintecarea rivalului, explorarea organelor sale interne, luarea ca trofeu a unuia dintre ele sau chiar aproprierea lor prin canibalizare este o fantasma agresiva cu reverberatii ancestrale. Mai departe La Toya povesteste in aceeasi carte ( pag. 70) despre anumite curiozitati medicale pe care Michael le avea. El asista la operatii chirurgicale si avea interes deosebit fata de anatomia interna. Ideatia transgenerationala si chiar filogenetica in intregul ei s-a condensat cu cea rezultata din experientele infantile si astfel rezultatul consta in acest tip de comportament, muzica si versuri. Nevoia de dezmembrare si explorare a interioarelor si spatiilor invizibile dar persistente sunt parte componenta a personalitatii sale cu ecouri clare in insasi creativitatea sa muzicala si coregrafica.

Proiectia acestui conflict puternic in exterior a condus la manifestarile sale psihice, la comportamentul sau si muzica sa. Ea s-a manifestat atat in crearea imaginii tatalui sau diabolic cat si a Dianei, asa cum apare in „Dirty Diana”. Suntem aproape obligati sa legam acest comportament mai intai de nevoia ancestrala de spintecare a rivalului iar apoi de actualizarea ei infantila in curiozitatea inspectarii corpului matern asa cum o descrie Melanie Klein. Dar perspectiva oferita de Klein va face obiectul analizei intr-unul dintre articolele urmatoare.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-75-diabolizarea-dianei.html pentru urmatorul articol

Michael Jackson. 7.3. Agresivitate si groaza

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
7.3. Agresivitate si groaza

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior

Tema principala a filmelor de groaza specifica secolului al XX-lea este vampirul sau moroiul. Ea insa a inceput sa se afirme incepand cu cateva sute de ani in cultura occidentala, odata cu pierderea increderii omului de rand in religia crestina. Pana atunci groaza era ocupata de diavolul descris de crestinism. In simbolul diavolului sunt amestecate reprezentarile animalelor de care omul secolelor trecute se temea si cu care rivaliza, asa cum este lupul de exemplu, dar si animale ancestrale disparute ce totusi au ramas in constiinta traumatica a omenirii, asa cum au fost dinozaurii. Conform doctrinei creştine, diavolul este pedeapsa pe care necrestinii sau crestinii rai o primesc pentru pacatele lor grave. In majoritatea limbilor care s-au dezvoltat odata cu crestinismul, „du-te la dracul!” este o injuratura menita sa puna in act o pedeapsa.

Groaza moderna e diferita de groaza pedepsei cu diavolul. Vampirul si moroiul sunt niste tipuri diferite de diavolul clasic. Vampirii nu vor sa pedepseasca ci vor fie sa supravietuiasca cu sange, fie sa se razbune. Vampirul este imaginea pe care omul de rand o are fata de senior si chiar a fost extinsa la imaginea exploatatorului social. El suge sangele poporului pentru a putea supravietui. Asemenea aristocratului ce nu poate supravietui fara munca prostimii, la fel nici vampirul nu poate supravietui fara sangele victimelor sale. Si unul si celalalt conduc la o moarte mai mult sau mai putin rapida. Statutul aristocratului este o contradictie in sine pentru morala clasica pe care tot el o afirma cu o nonsalanta incredibila; a-ti restrange libertatea in functie de restrangerea libertatii celuilalt nu numai ca era o regula incalcata dar chiar imposibil de existat in conditiile dualismului clasic. Tematica vampirului nu atesta doar limitarea disproportionata a libertatii defavorizatului social, ci insasi anularea sa totala, de vreme ce victima vampirului isi pierde total viata in urma interactiunii cu el. Iata o tema cu conotatii colective de reflexie profunda.

Dimpotriva, moroiul este o victima, un mort ucis de cineva care a scapat basma curata de judecata colectivitatii. El se intoarce pe pamant intr-o forma semivie pentru a se razbuna. Un astfel de construct cultural, aproape universal in spatiul occidental, este un arhetip (nu in acceptiune jungiana) ce cuprinde persistenta traumelor pe care clasa sclavilor o pastreaza genealogic in stare de latenta pentru a fi folosita la un moment dat ca factor mobilizator in razbunarea pe stapani. Trauma sociala originara, a cuceririi militare si transformarea in sclavi a comunitatilor mai slabe din punct de vedere militar, ramane in sufletul urmasilor ca o chestiune de supravietuire. Eliberarea prin razbunare, revolta, revolutie si orice fel de violenta impotriva autoritatilor este un act pe care natura interna al Complexului Traumatic il manifesta. Aceste tendinte agresive razbunatoare ancestrale sunt refulate genealogic dupa criterii pur sociale, justitiare (care protejeaza statutul stapanilor) sau, pur si simplu, ele sunt anaclizate si combinate structural cu traumele oferite de natura insasi prin intermediul animalelor salbatice periculoase. Rezultatul unei astfel de arhetip genealogic este exact victima care se intoarce si se razbuna pe calaul sau. Acesta este moroiul. Omul de rand contemporan se identifica fantasmatic cu acest construct cultural si, datorita brumei de libertati oferite de societatea tehnologica contemporana, are satisfactia razbunarii pe autoritati prin acest gust pentru genul de groaza, prin simpatia fata de moroi si fata de orice este nonoficial. O astfel de optiune ii putea aduce cuiva sfarsitul pe rug in Evul Mediu sub acuzatia de vrajitorie insa, in secolul al 20-lea, majoritatea acelor "crime" medievale au fost permise.

O intreaga cultura muzicala contemporana a preluat cultura diavolului si atitudinii neangelice in ceea ce se cunoaste sub numele de stiulul „heavy metal” in materie de muzica cu toate genurile si subgenurile sale. Vocea ragusita (ce se afla la popul opus fata de soapta materna), precum si agresivitatea chitarelor si a tobelor, atesta o dispozitie teribila a omului contemporan de razbunare fantasmatica prin identificare sau simpatie fata de valorile negative ale diavolului si prin sadismul si satanismul dezmembrarii fiintelor vii, asa cum se poate vedea in filmele de groaza. Cultura Michael Jackson nu ramane total in zona agresivitatii, asa cum face muzica metal, ci oscileaza, se intoarce catre nevoia de dragoste materna.

Am cunoscut destui oameni care la inceputul adolescentei erau fani ai lui Michael Jackson si care, spre sfarsitul ei, devenisera deja metalisti gasind agresivitatea muzicii metal mai aproape de nevoia crescuta de agresivitate a a psihicului lor aflat in angoasele pubertatii.

Ambele aceste imagini sunt sinteza psihica a sentimentelor pe care omul de rand le are fata de clasele privilegiate in opozitie cu cultura oficiala, dualista ce sustine ordinea sclavagista impusa de legea celui mai puternic in arme. Cultura dezvoltata de Michael Jackson se suprapune peste acest tipar si preia frustrarile transgenerationale ce se manifesta ca razbunare pe diferite lucruri sau ca agresivitate gratuita pentru a le manifesta sublimat in insele productiile sale artistice.

Muzica si dansul lui Michael Jackson au in ele o latura paranoida, agresiva, suspicioasa, razbunatoare si, pana la urma, asta e numitorul comun al starii de spirit a omului de rand contemporan. Celebra miscare subita a capului intr-o parte, care apare de atatea ori in coregrafia sa, este o astfel de reactie paranoida in care pot fi regasite doua stari psihice diferite. Prima este cea defensiva, produsa ca urmare a sperieturii produse de ceva ce produce un zgomot subit, cum ar fi, de exemplu de o pisica, in linistea apasatoare. Scena de mai jos la min. 07.25arata o astfel de situatie:


Cea de-a doua este cea ofensiva, a agresivitatii privirii glaciale si subite ce se poate vedea in coregrafia din „Bad”, „Dangerous” sau, cel mai clar, in „Smooth Criminal” min. 1.47 (si in alte momente din el):



In tematica horror din piesele celebre ale lui Michael Jackson, cum ar fi „Thriller”, „Ghost” si „Smooth Criminal”, se regaseste total si fenomenul dispeneic despre care am spus mai sus. Groaza insasi se caracterizeaza prin acea paralizie respiratorie specifica dispneei. Iata textul primei strofe din „Thriller” :

„E aproape miezul noptii
Si un semn rau se vede in departare
Sub lumina lunii
Ceva-ti opreste inima si tare
Incerci sa tipi
Dar frica te sufoca dintr-o data
Simti cum ingheti
Si-n ochii tai patrunde treptat groaza
Esti paralizat.”

In „Smooth Criminal”, din filmul de mai sus, exista un vers cu conotatii dispneice profunde la min 3:23:

„Gura la gura – Resus Citari
Batai de inima – Intimidari”

Inima ce bate a razbunare in linistea de fatada a acceptarii provizorii a regulilor inumane ale societatii sclavagiste concorda cu resuscitarile menite sa opreasca stopul respirator. Sclavul clasic trebuie sa accepte fara cartire starea sa jalnica de servitor pentru ca, in caz contrar, pedeapsa survine in mod implacabil. Inima singura tine in ea aceasta mutilare pentru a vorbi mai tarziu in persoana nepotilor si stranepotilor despre aceasta nedreptate sociala.

La min. 2 al urmatorului film ce este o parte din „Ghost” (Fantoma) se aud loviturile monstrilor in podea.



Dincolo de sunetele inimii care pastreaza constiinta victimei, aceste lovituri pot fi interpretate ca fiind pasul de defilare al armatelor seducatoare pentru sclavul clasic care se regaseste in genealogia sa. Armatele clasice sunt in acelasi timp portite pentru eliberare si cucerire a increderii si a demnitatii sociale dupa care tanjeste cu frenezie sclavul clasic. Dar, in acelasi timp, ele sunt si armatele care il cauta pe sclavul fugar si il haituiesc cu focuri de arma si tobe.

Este foarte elocvent in acest sens urmatorul vers extras chiar din piesa „Ghost”:

„Mi-ai infipt un cutit in spate,
Ai tras o sageata in mine.
Spune-mi esti cumva fantoma invidiei?”

Agresivitatea si sadismul este mesajul sau genealogic de aparare impotriva dezumanizarii primite de la predecesorii sai. Fie ca ia postura calaului care se razbuna cu o placere sadica pe victima sa, fie ca ia postura victimei care isi traieste agonia, fie ambele combinate deodata, Michael Jackson isi retraieste in secolul 20 angoasele consolidate in secolele trecute de catre predecesorii sai genealogici. Prin vocea strastranepotului Michael Jackson se aud tipetele cosmarurilor stramosilor sai mutilati de civilizatia manierelor elegante. Ele se difuzeaza si se amesteca cu tot ceea ce inseamna Michael Jackson. Aceste voci se regasesc in erotismul sau, in visele sale, in bizareriile sale comportamentale, in vestimentatia sa si, dupa cum se vede deja, in muzica sa. Nu am terminat cu subiectul muzica. Filme ca „Moonwalk”, „Thriller” sau „Ghost” merita chiar studii independente si o analiza mai detaliata. Nu stiu daca o sa ma implic in asa ceva in viitor, insa in urmatoarele articole voi reveni la ele pentru detalii in plus.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-74-alte-manifestari.html pentru urmatorul articol

Michael Jackson. 7.2. Sclavul clasic, razboiul si Dirty Diana

Michael Jackson sau atunci când lumea s-a golit de idealuri
7.2. Sclavul clasic, razboiul si Dirty Diana

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Michael Jackson si-a creat imaginea de sef de armata stelara, extraterestra, imbatabila, gata sa cucereasca si sa schimbe lumea cu forta si tehnologia sa avansata. Pentru fanul tipic, a face „alegerea corecta” si a intra intr-o astfel de armata insemna o alegere istorica pe care sclavul clasic o face fata de o armata reala. Inrolarea in armata a fost in perioada clasica alegerea pe care, atat sclavul clasic cat si cel ce e atat de sarac incat nu are ce pierde au facut-o pentru implinire si imbogatire. Pentru sclavul clasic, izbanda pe front si increderea camarazilor era certificatul eliberarii, a accederii intr-o clasa sociala in care sa fie respectat. Orice fan, care aspira la accederea intr-o lumea superioara a vedetei, spera sa faca acest gen de alegere updatata la civilizatia contemporana. Fidelitatea fata de „liderul suprem” si spectacolul total al concertului de pe stadion este in masura sa refaca, la nivel fantasmatic, marsul triumfal al vechilor multimi adunate in armate.

Pentru mentalitatea feminina, armata a insemnat doua lucruri oarecum opuse dar totusi imbinate in acelasi sentiment, datorita asocierii lor perpetue. Timp de secole militarul a fost emblema civilizatiei, spre deosebire de crescatorul de animale care era reprezentantul unei vieti primitive. Militarul a venit cu forta armelor sale, i-a furat acestuia bunurile si i-a violat sotia si fiica, eveniment care s-a sedimentat in constiinta feminina. Un eventual copil dintr-un astfel de viol s-a putut ridica mult peste membrii comunitatii pentru ca era reprezentantul unei culturi superioare. De asemenea, dupa cum am aratat in precedentul articol, asaltul armatelor asupra cetatilor a trezit mereu sentimente ambivalente in mentalitatea feminina. Fantasmarile femeilor contemporane fata de extraterestrii si disponibilitatea lor de a se imperechea cu acestia sunt iarasi actualizari ale acestui tip de invazie, ramas in constiinta feminitatii ca paradoxala portita de iesire din chingile civilizatiei. Pe de alta parte, chiar in limitele restrictiilor sociale ale civilizatiei, militarul avea o imagine seducatoare in constiinta feminina deoarece oferea certitudinea unui oarecare statut social care sa ii permita sa intretina o familie.


Michael Jackson a atins maximul de popularitate pentru muzica de club a anilor 1980 atunci cand a avut imaginea de politist sau militar semidezbracat, intim. Militarul pe jumatate dezbracat este simbol pentru dorinta feminina de incalzire a regulilor reci ale societatii reprezentate de figura amenintatoare si rece a acestuia. Dansul lui sincronizat cu ceilalti dansatori este parca un pas de defilare mult mai elaborat, superior armatelor pamantesti vazute in mod normal. In „Dirty Diana” vedem uniforma de politist, cu tot felul de zorzoane specifice, cu catusele la brau dar fara jacheta, ramas in camasa pe care la un moment dat si-o rupe de pe el. Pentru aceasta am dat anterior o explicatie initiala relativ la hainele rupte ca retraire a saraciei stramosilor sai sclavii. In acest moment putem merge mai departe si găsi un alt element anaclizat in acest comportament psihic si artistic. Un astfel de gest este gestul de violator al militarului clasic prin ruperea hainelor de pe femeia cetatii cucerite. Michael Jackson s-a dedublat in femeie si s-a agresat pe sine astfel.

Ambivalenta generala (ambiguitatea barbat-femeie)* amestecata cu tema razboiului a fost in masura sa devina simbol. Prin simbol nu inteleg ceea ce show-biz-ul foloseste cu sens restrans, ci ceea ce acest termen inseamna, respectiv o incarcatura maxima de sensuri. Michael Jackson a fost un simbol deoarece in el s-au combinat imaginea de fat frumos pe care sclavul femeie o are despre militarul pe jumatate dezbracat aproape adus in pat, dar si imaginea de femeie violata, agresata de catre o astfel de forta (perceputa de victime ca fiind) aproape metafizica a armatei cuceritoare. Initial aceeasi uniforma fusese folosita in „Bad”, insa cu jacheta cu tot, aici insistand pe imaginea de dur, de rau, asa cum insusi militarul si-o face in randul claselor de jos.




Traumatismul razboiului este principalul izvor traumatic cu care este presarat semantic un astfel de gest teribil. In interiorul razboinicului barbat este proiectata femeia pe jumatate dezbracata ramasa ca reper erotic fundamental in constiinta omenirii. Gestul atat de spectaculos al ruperii tricoului si al dezvaluirii bustului intr-un moment de mare incarcatura emotionala si muzicala este poate momentul celei mai intense forte artistice pe care Michael Jackson a dezvoltat-o vreodata. Nu putem sa intelegem acest gest fara vechea sa amintire a femeii barbat. In acest get de tensiune maxima vad transformarea barbatului razboinic cuceritor in femeia violata de acesta, situatie ulterioara cuceririi cetatii. Posibilul viol al lui Joseph asupra lui Katherine poate si el contribui la consolidarea genealogica a combinarii masculin-feminine in acest act psihic. Nevoia de a arata ca o femeie, ajustarea aspectului prin celebrele operatii estetice si amestecul de elemente masculine si feminine in aparenta sa se suprapune peste acest interes psihic special. Pe linie culturala putem ajunge cu asociatia la celebrul mit al androginului dezvoltat de Platon. Aici nu conteaza ca Platon este un fundament al culturii albe occidentale. Mitul androginului si realitatea atragerii si impreunarii sexelor este o realitate universala a tuturor raselor si culturilor.

"Dirty Diana" este o piesa legendara in care sunt combinate toate frustrarile sale, toate sperantele dar si tot talentul său. Voi reveni la analiza ei detaliata pe parcursul urmatoarelor articole.



Dimpotriva, in Smooth Criminal avem imaginea de sef de clan mafiot imbracat la 4 ace, o uniforma a unui alt tip de militar, unul care apeleaza mai rar la arme si mai mult la actiuni subtile. Facutul cu ochiul, catre afara paradei de defilare al dansului, este portita pe care el o lasa fata de lumea din afara, este seductia pe care o face publicului sau.

Din pacate insa, si la nivel moral si la nivel psihic, o astfel de solutie este o falsa solutie. Starea psihica umilita a recrutului, care accepta sa se inroleze in armata si sa imbogateasca corporatiile sau statul totalitar, se datoreaza tocmai faptului ca el insusi este o victima a razboiului ca rezultat al predecesorilor sai, victime ale nenumaratelor razboaie cu care s-a construit civilizatia. In aceeasi masura si la Michael Jackson aruncarea, chiar si la nivel imaginar, in mecanismele inumane ale razboiului ii va aduce angoase teribile. Urmatoarele articole vor trata in detaliu acest subiect al reversului agresivitatii si victoriei in razboi la nivel de constiinta.

*Combinarea masculinitatii si feminitatii in acelasi personaj este o tema foarte interesant dezvoltata de psihanalista Melanie Klein. Ea credea ca imbinarea elementelor masculine si feminine intr-o singura imagine (parinti combinati) este apanajul unei gandiri cristalizate la varste infantile foarte scazute. Evident, daca o astfel de explicatie este sustinuta de pacientul insusi, totul e OK. Dar e bine sa trecem si dincolo de infantilism, catre factorul genealogic cu analiza, in situatia in care interlocutorul pare sa nu fie multumit, si sa vedem rezultatele si dupa o astfel de spargere a barierei ontogenetiste.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-73-agresivitate-si.html pentru urmatorul articol

Gabriel Baldovin

Michael Jackson. 7. Răzbunare şi regret

Michael Jackson sau atunci când lumea s-a golit de idealuri
7. Răzbunare şi regret

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Simptomul conversiv de mai sus reprezinta o stare de exprimare in interior a conflictelor psihice. El este o manifestare sporadica si foarte rara totusi la Michael Jackson. Muzica, dansul, spectacolul in general i-a permis o defulare in exterior a acestor conflicte interioare, ceea ce in psihanaliza clasica se cheama „sublimare”. Succesul acestor productii psihice defulate a permis exteriorizarea mai curand decat manifestarea lor conversiva. Dimpotriva, atunci cand succesul a inceput sa paleasca, vechile reflexe de manifestare in interior se vor fi reinstalat in psihismul sau. Acest capitol trateaza si detaliaza insa exteriorizarile psihice ale lui Michael Jackson.


7.1. Razboiul ca solutie provizorie de eliberare


Sclavul clasic a ajuns sclav in special datorita razboiului. Optiunea sinuciderii i-a ramas mereu in minte ca alternativa la viata sa de sclav. Parintii au ales sclavia insa urmasii lor se apropie progresiv de cealalta optiune. Revolta fata de stapani e un prim de pas. Razboiul fata de orice si oricine este un al doilea astfel de pas. Sclavul isi poate castiga respectul, increderea si eliberarea datorita unor astfel de fapte marete din razboi. Respectul artificial fata de razboinicul neinfricat este o strategie care functioneaza si in statul (inca) terorist actual. Un astfel de respect atrage ca un magnet adultul umilit in scoala pentru a-l convinge sa renunte la a-si evalua viata la un nivel inestimabil si a si-o evalua la un nivel foarte scazut acceptand sa moara in razboi in schimbul onorurilor de tot felul. O astfel de strategie imbogateste corporatiile deoarece militarul sperie semisclavii cu actele sale de bravura ostaseasca si ii face mai profitabili, mai utili. Am aratat aici in amanunt hidoasele resorturi psihice ale acestei uriase masinarii sociale de terorizare sistematica a omului simplu cu scopul de a-l face mai profitabil.

Timp de mii de ani militarii imbracati la 4 ace vin si cuceresc cetati, violeaza, ucid rivalii sau starnesc admiratia cu paradele si fanfara lor, dand impresia sclavilor ca sunt un fel de supraoameni. Foarte multi dintre sclavii americani si-au castigat dreptul de a fi egali cu albii tocmai datorita faptelor de vitejie de pe campul de lupta. Viata inabusita a sclavului clasic astepta cu infrigurare razboiul prin care sa treaca de la statutul de subom la cel de supraom, de erou. Oricum, sclavul clasic era permanent si constant amenintat, asa ca optiunea razboiului putea scoate la orizont portita de eliberare. Daca murea in razboi asta insemna o mica pierdere fata de stilul lui curent de viata. Daca insa se putea elibera printr-un astfel de razboi atunci razboiul va fi devenit o adevarata mantuire pentru destinul sau.

Chiar si femeile inaltei societati isi uita sotul cazut pentru apararea cetatii si ajung sa il iubeasca pe ucigasul sau, cuceritorul. O astfel de „tradare” specific feminina, cu largi implicatii psihice, este o tema tipica in istoria culturii si in insusi psihicul omenesc. Atacarea cetatii de catre o alta armata creeaza in sufletul feminin o ambivalenta destul de bizara, un amestec de frica si entuziasm. Posibilitatea de recasatorie, de evadare din stilul de viata plin de restrictii al cetatii sau chiar simpla si fiziologica dorinta de gene noi pentru progenitura sa, face din sclavul femeie un admirator al puterii militarilor. Intr-o astfel de situatie functioneaza Complexul Oedip la nivel extins, la nivel de societate, iesind din cadrul originar al familiei. Femeia victima, ce se indragosteste de calaul sotului ei, este perceputa de jefuitor ca fiind mama care il respinge pe tata si se dedica total copilului. Cucerirea cetatii de catre militarul marsaluitor si jefuirea ei, dedarea la acte orgiastice, inseamna reversul hedonist al unei vieti pline de restrictii si amenintari, asa cum este cea a militarului. Actele orgiastice presupun defularea acestora. Desi Michael Jackson s-a declarat mereu un om al pacii, dupa cum putem vedea in urmatorul film, si desi a creat muzica impotriva razboiului ca „Earth song”, „Heal the world” sau „Little Susie”, din inconstient seductia razboiului l-a cuprins neincetat.

Daca privim discursul pacifist si umanist de la min. 0.54 al urmatorului film, spus cu mare durere in suflet si cu sinceritate, ne putem da seama de contradictiile interioare care il macinau:



Dar iata cum, laurmatorul film la min 6: 26, putem observa o autocaracterizare a lui Michael Jackson insusi ca razboinic:



Nu trebuie sa ne gandim la el ca la un om superficial ce nu face nimic pentru a-si ordona ideile. Asta a incercat sa faca toata viata lui. Daca ar fi putut-o face probabil ca n-ar mai fi fost un atat de mare entertainer. Trebuie sa inţelegem ca, pur şi simplu, nu a putut să o facă. Nu a putut să nu lase aceste pulsiuni transgenerationale sa se manifeste.

Din acest fim observam ca, inainte de a se recunoaste pe sine ca razboinic, el il recunoaste pe tatal sau Joseph Jacskon ca fiind un razboinic. Un astfel de gest este in masura sa arunce „raul” din el catre insusi tatal sau si astfel sa isi provoace un oarecare confort interior, justificandu-si astfel agresivitatea razboinica prin mostenirea pe linie paterna. In psihanaliza clasica, o astfel de solutie de avarie se numeste „mecanism de aparare al Eului” in general si „Proiectie”* in particular. Voi reveni la aceasta tema in articole urmatoare si o voi analiza in detaliu. In acest moment ma limitez in a arata forta spiritului razboinic din interiorul psihicului sau. In orice caz, proiectarea acestui fond emotional pe care Michael Jackson o facea relativ la tatal sau nu inseamna ca ideea unei astfel de genealogii ar fi neaparat gresita. Din cate am aratat pana acum si din cate stie mai toata lumea, ne putem da seama ca Joseph are o fire tipic razboinica, inchisa, neafectiva. La Toya spune in „Eu si familia Jackson” (ed. „Atlas F and T” pag. 88) ca el era un fan al meciurilor de lupte iar, la pag. 67, aflam ca avea un gest facut in gluma imitand impuscarea. Mai tarziu in coregrafia din Smooth Criminal dar si in dansul a mai multor astfel de piese, apare celebra figura in care degetul se comporta ca o arma.

*Pentru psihanaliza clasica „proiectia” este excluderea in exterior a unor continuturi psihice interioare foarte neplacute. In urma unei astfel de optiuni psihice Eul se „curata”, aruncand in exterior aceste lucruri pe care ulterior le vede insa supradimensionat. Celebrele expresii „Scoate-ti barna din ochiul tau inainte de a scoate paiul din ochiul altuia” sau „Rade ciob de oala sparta” sunt foarte potrivite pentru intelegerea acestui fenomen psihic. In ceea ce ma priveste, pe langa faptul ca am renuntat la conceptul de „Eu”, elaborat de Freud in cea de-a doua topica, nu consider proiectia ca fiind vreo… aparare. Pur si simplu acesta este modul natural de functionare a sistemului cognitiv in general iar o astfel de idee a fost prima data enuntata in epistemologie de catre Immanuel Kant la sfarsitul secolului al XVII-lea. Proiectia, asa cum o vede Freud, este doar o parte, cea psihopatologica, a proiectiei cognitive generale pe care mintea omeneasca o foloseste.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-72-sclavul-clasic.html pentru urmatorul articol

Institutiile se bat pe profit

Intrerup cu acest articol seria de articole cu psihanaliza lui Michael Jackson pentru a comenta tema centrala a presei acestor zile, cea a razboiului dintre Putere si presa.

Intre cele doua (la fel cum e si intre Putere si Opozitie) e de fapt mai mult colaborare. In momentul cand care un cetatean e concediat de la jobul sau principala sa furie este indreptata spre clasa politica si privilegiatii sociali. Daca va pune agresivitatea asta in practica atunci mai intai fortele de ordine si Ju$titia il pedepsesc iar presa il da un exemplu negativ, eventual il va prezenta ca terorist.

Extrapoland la nivel macrosocial, in situatii de criza profunda cum ar fi proteste masive de strada presa are parsivul rol de a propulsa in fata politicianul de opozitie care sa ia locul celui contestat. In haosul iscat presa ii da iluzia de om cu mana forte care pune lucrurile in ordine iar grosul pune botul. Adica isi reactualizeaza iluziile despre conducatorul maret care duce tara pe pamantul fagaduintei.

Asa s-a intamplat in SUA cand pe firmament a fost aruncat Obama cel revolutionar dupa ce George Bush jr. se prabusise in sondaje iar democratia si institutiile care o fondeaza erau pusa sub semnul intrebarii. Asa s-a intamplat cu Boris Eltan care l-a inlocuit pe depasitul Gorbaciov. Asa s-a intamplat cu Iliescu care i-a luat locul lui Ceausescu.

Pentru acest serviciu pe care il face presa fireste isi ia felia ei de la guvern. Publicitatea pe care guvernul o face pentru anumite masuri prin mass-media este una total artificiala. Un act guvernamental sau o masura oarecare nu are nevoie de publicitate pentru ca cetateanul nu poate alege pentru ea. El nu poate decide daca actiunea in cauza se face sau nu pentru ca guvernul o ia prin insasi forta sa semitotalitarista pe care o are prin insasi statutul sau. Rolul unei astfel de false publicitati este infuzia discreta de capital in corpul presei pentru ca intr-o astfel de situatie ca aceea de mai sus presa sa-si arate recunostinta. Publicitatea artificiala e doar una dintre caile de sustinere a presei. Ele de fapt sunt mai multe si nebanuite. In schimb guvernul isi plaseaza discret in organigrama trusturilor de presa agenti sub acoperire care sa supravegheze discret daca presa isi face cu adevarat treaba si nu ia apararea „teroristilor”. E o afacere foarte prospera care consta in puterea de atine guracascatii atenti la tot felul de baliverne si de a plati pentru ele indirect prin participarea la mascarada asta dizgratioasa supranumita democratie. Pe langa politicieni bogati au aparut si patroni de trusturi de presa superbogati. Fiecare isi are felia sa in aceasta imensa banda rulanta a manipularii care se practica in „democratie”. Simbioza presa-politicieni este o actualizare a vechilor afaceri cu sclavi care se practicau in secolele trecute. Afaceri profitabile, ce sa mai vorbim!

Numai ca criza a micsorat bugetele multora iar lacomia lor nesatisfacuta i-a iritat subit. Presa zilelor noastre a concediat o multime de angajati. Trusturile sunt in concurenta acerba unele cu altele pentru audienta si publicitate si pentru asta ar face orice inclusiv a alimenta lehamitea cetateanului fata de clasa politica. Iar lehamitea asta se pare ca a atins cote cu adevarat periculoase pentru clasa privilegiatilor sociali carora li se mai spune si „popor” sau „siguranta nationala”. Ce sa-i faci, reminiscente de pe timpul vechiului regim! Dupa ce presa a speculat tema reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor ca pe o mana cereasca pentru audienta iata ca Puterea raspunde prin tema cu patronul de la OTV legat si retinut pentru santaj si prin acuzatiile lui Basescu despre presa ca pericol pentru siguranta nationala. Dupa cum deja banuiesc ca s-a spus peste tot o astfel de miscare este o strategie de imagine este in masura sa camufleze ideea generala despre clasa politica mizerabila cu ideea de presa mizerabila, santajista si corupta. Intr-adevar intre presa si Putere se duce un razboi de imagine in care cel care reuseste sa diabolizeze mai tare pe celalalt ia un ciolan mai mare. Cum era de asteptat, unii pun botul la prima manipulare, altii la a doua fara sa vada imaginea globala.

Problemele acestor zile ale razboiului autoritatilor cu presa se datoreaza faptului ca cele doua „bande” oficiale se bat pentru dominatie si forta. Mogulii s-au invatat sa ciupeasca mereu din imaginea politicienilor pentru a le forta mana si a le mai inchide gura cu cate o subventie subtila care sa le mai indulceasca amarul. Dar, in aceste vremuri de criza politicienii dimpotriva vor sa mai pastreze din bani si pentru „proiectele lor de dezvoltare” a firmelor rudelor si prietenilor. Asa ca mai nou din cate am putut vedea in treacat (butonand intre campionatul mondial de fotbal si turneul de tenis de la Wimbledon) cele doua bande rivale se duce un razboi de control al teritoriului. Puterea sare deja la gatul presei si a lacomiei mogulilor invocand pericolul atentatului la siguranta nationala pentru date false si denigrarea institutiilor statului. Presa striga sus si tare cuvinte fara nici un fel de sens pentru omul simplu de genul: „aoleu democratia maica, o distruge Basescu cu dictatura lui eliminand garantul ei principal – presa” . Fiecare din aceste teme sunt fantasme. Iluzii. Sunt gogomanii in care cei implicati cred pentru ca prin aceste concepte goale pe care le invoca ei vad banii care si-i trag fiecare spre partea sa. Fara acesti bani obscuri pe care fiecare dintre distinsi nostri vampiri ii subtilizeaza intr-un fel anume realitatea conceptelor pentru care ei se bat e goala goluta. Ca si pentru omul de rand de altfel. Imaginea care imi vine in minte este cea a cimpanzeilor care pleaca la vanatoare de macaci unde macacii sunt, evident, poporul. Democratia romaneasca si de oriunde mi se pare a fi aceasta imagine cu macacii stand zgribuliti de frica in coronamentul padurii cat mai departe de orgia cimpanzeilor ce se ospateaza dintr-unul prins de ei. Din punctul de vedere al cimpanzeilor negocierile, amenintarile si acordul final win-win sunt ingrediente ale unei democratii autentice. Dar ea are valoare doar in centrul lor restrans. Pentru ceilalti „democratia” asta e teroare.

Michael Jackson. 6.8. Analiza detaliata a simptomului dispneic si relatia sa cu muzica lui Michael Jackson

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
6.8. Analiza detaliata a simptomului dispneic si relatia sa cu muzica lui Michael Jackson*

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Daca "Vrajitorul din Oz" a fost intr-adevar o momeala pusa la cale de Motown, e posibil ca Michael sa fi inteles scopul principal al acestui posibil fals proiect, si atunci din aceasta situatie se deprind doua fenomene cu ecouri psihice profunde. Primul este cel al decaderii, deznadejdii si al tradarii. Celalalt este cel al repulsiei fata de prezumtivul gest al Dianei. O sa le analizez pe fiecare in amanunt, urmand ca la final sa trag concluziile cuvenite.

Pentru a explica sentimentul deznadejdii fata de o astfel de posibila manipulare am sa conduc analiza catre un eveniment, ce poate fi o simpla coincidenta, insa care are reverberatii psihice profunde, ancestrale: cel al leului care sufoca prada. Michael Jackson se descrie pe sine in autobiografia "Moonwalk", la pag 37, ca fiind un leu in momentul in care a parasit Motown si i-a lasat cu ochii in soare pe cei care l-au lansat. A fost intr-adevar o decizie de afaceri. Nimic personal, doar afaceri. Pentru Motown a fost evident o mare pierdere, vazand cum li se scurge printre degete cel mai bun produs pe care l-au avut vreodata. De data asta el parea sa fie o victima al unei meschinarii ce exploata slabiciunea sa pentru povesti, pentru actorie si pentru Diana Ross. Coincidenta consta in faptul ca, in celebra poveste, "Vrajitorul din Oz" chiar exista un personaj leu. Dar nu Michael Jackson l-a jucat. Vocea si statura probabil ca nu se potriveau cu imaginea leului. El a jucat sperietoarea… El a jucat omul urat, cu haine rupte si cu nasul mare. Porecla „nasmare” se adeverea inca odata in destinul sau personal, de data asta transfigurata in destinul sau actoricesc. In mod sigur faptul ca nu el a fost leul i-a produs frustrare. Mai mult decat atat, hainele rupte ale sperietorii l-au pus inca odata in fata unei angoase tipice: frica de saracie.

Peste ani si ani, dupa ce in 1993 fusese tradat si de un copil in urma carei marturii se va alege cu primele acuzatii de molestare sexuala a copiilor, Michael Jackson va scrie un cantec trecut oarecum neobservat si inclus pe albumul „History”. Se cheama „Money” (Bani) si are urmatoarele versuri:

„Absolut orice
Absolut orice
Ai face orice pentru bani
Eu as fi facut orice pentru tine
Si as fi murit pentru tine
Dar tu mi-ai vandut sufletul diavolului”

Pe langa replica data familiei copilului care a lansat aceste prime acuzatii de pedofilie, in acest cantec se poate vedea si angoasa unei astfel de capcane care e posibil sa fi fost intinsa si cu proiectul "Vrajitorul din Oz". Sentimentul tradarii este un element fundamental in intelegerea acestui simptom.

Probabil ca el ascunde un puternic conflict intre vechea imagine a Dianei ca printesa, alba ca zapada si cei 5 copii Jackson, cu mai noua imagine de „Dirty Diana”, care incepea sa se consolideze. O astfel de „descoperire” trebuie pusa si cu celebra amintire povestita in "Moonwalk" la pag 12 pe care am analizat-o aici. Transformarea barbatului in femeie, care l-a socat pe micul Michael, se va fi repetat in transformarea „Printesei Diana” (evident Diana Ross si nu cealalta prietena, membra defuncta a familiei regale britanice) in „Dirty Diana”. Daca Michael Jackson a inteles acest plan secret atunci frustrarea sa explica pe deplin celebra piesa. Pentru ca, dincolo de asocierea cu amintirea barbatului-femeie descrisa mai sus, in mintea lui Michael Jackson se contura si imaginea mamei tata. In psihicul lui se zbatea o intrebare teribila care se asocia cu intrebari auxiliare la fel de teribile: daca insasi mama sa (cel mai sfant lucru pe lume pentru el) ar fi fost doar un Joseph fardat si imbracat in femeie? Asta ar fi fost cu adevarat un cosmar pentru el. Si daca „imaginatia” lui, in care strabateau vocile stramosilor sai mutilati de colonialisti, va fi fost, de fapt, in continuare o realitate prezenta? Daca aici este implicata si tacerea reprimata asociata cu posibila experienta a mamei sale violate de un Joseph in care avusese incredere? Iata destule motive de a vedea lumea si ca un rai dar si ca un cosmar in acelasi timp!

Dincolo de asta, putem intelege intamplarea zilei de 4 iulie si intr-o altă perspectiva. 4 iulie este ziua nationala a SUA, prilej de mare sarbatoare pentru tot poporul. Toata lumea e libera, nimeni nu lucreaza cu exceptia cazurilor speciale unde activitatea nu poate fi intrerupta. De ce nu a sarbatorit-o cu Diana si colegii de platou si a ales sa mearga la Jermaine? Sa fi fost lucruri chiar atat de neplacute la filmari in asa fel incat sa fi simtit nevoia sa plece? S-a intalnit cumva Diana cu iubitul in aceasta zi iar Michael a fost cuprins de gelozie? Iar daca tot a ales sa mearga la Jermaine, de ce nu era impreuna cu el, de ce se plimba singur pe faleza in acel moment, si de ce nu petrecea impreuna cu acesta?

Iata cateva intrebari in care se gasesc si raspunsurile in aceeasi masura in care se gasesc si explicatiile dispneei sale subite despre care a relatat. In primul rand, Jermaine era casatorit si asta il punea cumva in situatia triunghiului oedipian inferior. Reverberatiile copilului nedorit, suprapuse peste al treilea din cuplul format din Jermaine si sotia sa, probabil ca vor fi pulsat foarte tare in el in acel moment. Sa il fi pus Diana de pe platourile filmare in aceeasi situatie? O astfel de explicatie este foarte probabila daca ne gandim la relatia dintre cei 2, dupa cum voi detalia mai tarziu. Apoi, daca ne uitam totusi in spate, la vechea remarca a lui Jermaine descrisa de La Toya, putem intelege ca intre cei doi nu erau cele mai bune relatii. Imitarea unei fericiri sarbatoresti artificiale, amestecul de rivalitate si buna dispozitie sarbatoreasca probabil ca i-au provocat repulsie si a preferat sa iasa singur pe plaja in loc sa sarbatoreasca. Singuratatea a fost cumva destinul sau. Dar acolo vocile celor care petreceau de 4 iulie probabil ca se auzeau in departare la fel cum vocile copiilor ce se jucau in parc se auzeau in timp ce el repeta in studioul de inregistrari. Sa ne reintalnim cu sentimentul acesta descris aici la min. 04 23:



Ar fi putut sa planga si atunci, asa cum a facut-o fiind copil. Insa, de data asta trebuia sa fie barbat si sa-i demonstreze Dianei si siesi ca e bun pentru ea.

Hainele rupte ale sperietorii pe care o juca in acel moment pe platourile de filmare, care amintesc de saracia predecesorilor sai, se vor regasi peste aproape 20 de ani in celebrul videoclip la „Earth song”:

Ruperea hainelor în timpul reprezentaţiei pentru „Dirty Diana” insasi este şi ea legata de aceasta situatie (min. 04 07):


Simptomul acesta a intrunit in el toate ingredientele care i-au mutilat psihicul de la predecesori pana la experientele personale. Artificiile si fericirea sarbatorii de 4 iulie au trezit in el frustrarile ancestrale ale stramosilor sai care auzeau din grajd petrecerile date de stapani. Problemele de pe platourile de filmare, problemele cu leul cel sufocator, problemele cu Diana, problemele cu Jermaine, toate au explodat in sufletul sau in acea dupaamiaza trista si vesela in acelasi timp. Dispneea subita si stopul respirator este o dorinta de a nu mai fi. Se poate recunoaste aici celebrul pasaj din „Dirty Diana” folosit in prima si a doua strofa unde din aglomeratia de sunete totul devine dintr-o data foarte tacut:

„Let me be!„ in prima strofa si „Dia...aa...aa...ana” in cea de-a doua.

Dispneea lui Michael Jackson din acea perioada se afla intr-o legatura evidenta cu evenimentul ipotetic al violului, si se regaseste total in muzica sa. Daca acest eveniment a avut sau nu loc, asta nu schimba prea mult datele problemei tocmai pentru ca, dupa cum spuneam, amenintarea cu spanzuratoarea pe care sclavele negrese violate le primeau de la stapanii lor, o avea deja in suflet ca teama primara prin moştenire genetica. Dincolo de asta, in sufletul său mai pulsa si pedeapsa prin spanzurare la care erau sortiti sclavii fugari. De asemenea, transportul lor din Africa in spatii insuficient aerisite, in care, de obicei, era transportata marfa, a ramas ca un traumatism ce a facut si obiectul unor ecranizari. Nu trebuie uitata nici uciderea prin gazare pe care sistemul nazist o pregatise pentru nonarienii din spatiul occidental. Iata cum asfixierea este o tema constanta in constiinta negrilor americani. Desi a scapat din saracie si si-a castigat un statut social respectabil, reverberatiile vechiului sclavagism mostenit pe linie genealogica si constiinta pedepsei cu care era asociata fuga si libertatea, au ramas angoase in sufletul sau. Vesnica evadare era vesnic acompaniata de amintirea pedepsei ca sclav fugar, fapt ce implica un cerc vicios al cautarilor ideatiei sale. Trebuie subliniat in mod expres ca sufocarea si pasibilitatea de pedeapsa a ramas in constiinta urmasilor sclavilor negri indiferent de cate drepturi sau libertati vor fi castigat astazi.

Celebrele suspine subite de genul „ah She was more like beauty queen ah from a movie scene ah…”, pe care el le insereaza in cantecele sale, pot fi vazute intr-o astfel de lumina. De asemenea, celebrul sau tipat ascutit, regasit in atatea cantece, pare a fi o marturie ereditara al unui astfel de traumatic eveniment. Jonglarea cu aerul respirat se regaseste in mai multe dintre cantecele lui. Ea apare inainte de soloul de chitara din „Beat it”, se aude in forma interjectiva in „Bad” sau „Speed demon”, se aude in forma sexy/erotica in”The way you make me feel” si, mai ales, in „In the closet”. Dar aerul respirat dispneic se aude, cel mai clar dintre toate, in intro-ul de la „Smooth criminal”. Dar despre muzica si implicatiile psihice in ea, voi analiza mai in amanunt in urmatoarele articole.

*Pentru psihanaliza clasica, dispneea este expresia dorintei refulate de felatie. Este un mod al sau de a o spune care, in zilele noastre, a cam devenit usor plictisitor. Nu tin insa sa exclud o astfel de explicatie asupra careia voi reveni eu insumi in acest studiu. Mai departe insa, dincolo de comportamentul sexual excentric pe care freudismul il vede in spatele oricarui simptom psihic, exista si aceste detalii concrete, social-traumatice ale formarii si consolidarii psihicului in general si comportamentului sexual in special. Cred ca, inainte de a vedea felatie in acest gen de simptome, ar trebui mai intai sa vedem spectrul traumelor concrete care implica un astfel de comportament. Sexualitatea excentrica este ea insasi o rezultanta psihica si nu un punct de plecare in intelegerea psihicului. Evident aceasta tema este cea mai divergenta in ceea ce priveste viziunea mea si cea freudiana (clasica in general) despre geneza si evolutia psihicului omenesc.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/7-razbunare-si-regret.html pentru urmatorul articol

Michael Jackson. 6.7. Simptomul dispneic, Diana Ross si o posibila capcana din partea celor de la Motown

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
6.7. Simptomul dispneic, Diana Ross si o posibila capcana din partea celor de la Motown

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Din datele oferite de insusi Michael Jackson relativ la aceasta patanie, putem observa o predispozitie pentru conversiune somatica insa totusi insuficient de puternica sau de persistenta in timp pentru a fi intrunite criteriile pentru o nevroza isterica. Dar structura lui psihopatologica este destul de apropiata ca forma si continut de simptomele specifice conversiunii isterice. Ceea ce ii lipseste este exact fondul cultural specific nevrozei. Daca se nastea cu 100 de ani in urma si daca ar fi fost emigrant din Europa cea ipocrita si fals manierata, si nu rapit din Africa, poate ca ar fi dezvoltat o nevroza autentica. Insa Michael a primit doar anumite influente nefaste ale civilizatiei occidentale iar simptomul in cauza arata pe deplin asta. Dar, spre deosebire de nevroticul autentic care manifesta constant astfel de simptome, la Michael Jackson el este conditionat de o perioada de presiune foarte mare odata cu filmarile la "Vrajitorul din Oz", dupa cum spune direct el in "Moonwalk". Evident ca stresul acumulat s-a putut manifesta intr-o astfel de forma. Rolul analizei in acest context este acela de a descoperi ingredientele acestui simptom relativ la situatia lui concreta din acel moment.
Un amanunt de importanta capitala in ecuatia acestui simptom este faptul ca partenera sa de filmare ce juca rolul micutei „Dorothy” era insasi Diana Ross. Dupa despartirea de Motown, relatiile cu Diana au ramas in continuare calde, spune Michael in autobiografia "Moonwalk" (pag 43.). Dar, din spusele lui, ne dam seama ca nu mai erau chiar ca pe vremuri si ne putem imagina ca era chiar imposibil sa mai fie. Familia Jackson s-a mutat efectiv in Las Vegas, lasand-o pe Diana si pe Jermaine cu fiica lui Gordy in Detroit. El spune ca s-au mai vazut din cand in cand. De data asta insa, s-au trezit din nou cot la cot. Practic, era un motiv pentru reinvierea momentelor magice de la debutul lor istoric la Motown. Avem toate ingredientele pentru reinventarea acelor clipe pierdute.

Si totusi ceva nu a mers cum trebuie. Dincolo de stresul concret al muncii de filmare au existat si alte neplaceri. Una dintre ele este amintita de el insusi in "Moonwalk" (pag 44.) atunci cand Diana l-a luat de-o parte si l-a certat pentru ca a invatat prea repede pasii de dans si ca astfel ar fi pus-o într-o situatie defavorabila. Michael are un motiv intemeiat sa isi aduca aminte o astfel de situatie, respectiv propriul narcisism. Practic, reprosul primit era, in acelasi timp, si un compliment, iar daca el venea de la Diana atunci avea atuurile spre a nu fi vreodata uitat. Dar e posibil sa fi fost si alte reprosuri sau neplaceri pe care Michael sa le fi trecut cu vederea sau sa le fi uitat preferential. Daca lasam un pic imaginatia sa mearga putem ajunge la un scenariu ciudat. Filmul poate fusese planuit de Motown. E posibil ca acest proiect sa fi fost o simpla momeala pentru a-l atrage pe Michael inapoi in companie si, cu el, pe ceilalti frati. Stiind pasiunea lui Michael pentru Diana si pentru actorie, Berry Gordy, seful de la Motown, e posibil sa o fi folosit-o, atat pe ea cat si proiectul "Vrajitorul din Oz" insusi, pe post de momeala. Oricum, Berry Gordy mai facuse o astfel de mutare in trecut, maritandu-si fiica cu Jermaine. Cand au decis sa plece din Motown la Epic, s-au izbit de refuzul lui Jermaine care a ramas.

"Vrajitorul din Oz" a fost un proiect ratat. Succesul sau a fost minim. E ciudat ca o companie cu experienta lui Motown s-a implicat in acest proiect. La experienta lor trebuiau sa stie ca nu va fi de succes. Reprezentatiile de pe Brodway, despre care vorbeste insusi Michael, la care a mers sa invete, erau practic imbatabile. Nu vom putea stii niciodata sigur daca acest proiect a fost o momeala, indiferent de ce declaratii ar face unul si altul dintre cei implicati in aceasta poveste. Stim insa ca Diana si Berry Gordy erau in relatii foarte apropiate si, daca ne amintim de faptul ca, cu ani in urma, jumatate din trupa Jackson 5 locuia la Gordy iar cealalta la Diana, ne putem inchipui cat de apropiati erau, cel putin in materie de afaceri. Poate ca pisicelile si complimentele acestea venite din partea ei erau suprafolosite in acest scop. Nu putem stii sigur ce s-a intamplat in acea perioada. Poate ca Michael era mai vulnerabil in acel moment si a perceput-o astfel, ca pe o lingusitoare. Cert este ca ele au existat si ca aici este momentul in care „Dirty Diana” incepea sa se nasca, desi nici macar primul sau album „Off the Wall” nu se nascuse. Si cert este ca intamplarile de pe platourile de filmare, cumulate cu stresul muncii in sine, au dus la acest simptom dispneic de care a vorbit Michael. Acesta este un scenariu general. Dar nici un simptom, la fel cum nici un efect nu se reduce doar la o singura cauza. In urmatorul articol voi analiza mai amanuntit si pe acesta dar si alte piste pentru explicarea sa.

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-68-analiza-detaliata.html pentru urmatorul articol

Michael Jackson. 6.6. Un simptom dispneic

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
6.6. Un simptom dispneic

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

La pagina 45 a autobiografiei sale „Moonwalk”, Michael Jackson povesteste o scena intamplata in timpul unei pauze luata in ziua de 4 iulie pe cand filma pentru "Vrajitorul din Oz": "Intreaga perioada de filmari pentru Oz a fost una plina de stres si anxietate chiar daca imi placea ce faceam. Imi aduc aminte bine de ziua de 4 iulie a acelei zile pentru ca atunci eram pe plaja la casa lui Jermaine care statea la o aruncatura distanta de apa. Ma jucam cu valurile si, dintr-o data ma trezesc ca nu mai pot respira. Nu aveam aer. Nimic. M-am intrebat ce se intampla. Am incercat sa nu intru in panica dar am alergat inapoi in casa la Jermaine care m-a dus imediat la spital. A fost cumplit. Un vas de sange imi explodase in plaman. Nu s-a mai intamplat dupa acea desi obisnuiam sa simt clesti si spasme acolo care probabil ca erau in imaginatia mea. (...) Doctorul mi-a sugerat sa o iau mai usor dar programul meu nu-mi permitea."

Inainte de a trece la analiza unui astfel de simptom psihic care, dupa cum se vede, atinge cote nevrotice, va trebui sa facem un pic de ordine in cele spuse de Michael. Intr-o astfel de amintire sunt amestecate foarte multe lucruri desi el spune ca isi aduce aminte perfect de ea. Sunt cateva lucruri care nu prea se potrivesc.

Hemoragiile pulmonare pot aparea in cazuri de boli usoare (asa cum sunt bronsitele) sau boli severe (ca tuberculoza si cancerul pulmonar). Aceasta ultima varianta nu a fost cazul lui Michael Jackson. Sangerarile sunt foarte pregnante la astfel de boli si, in mod normal, si-ar fi adus aminte de acest episod prin aceasta particularitate. Din pacate el nu spune nimic despre expectorare. Nu stim daca a scuipat sange. Nu stim de unde a aflat ca era vorba de spargerea unui vas de sange in plaman. E posibil ca sa fi expectorat intr-adevar o cantitate de sange care nu putea depasi 100 ml, ceea ce este undeva in zona normalului, a unei boli usoare. In cazurile de cancer sau tuberculoza se poate ajunge si la 600 ml in 24 h. In mod cert Michael Jackson nu a avut asa ceva pentru ca ar fi fost deja un caz medical serios si s-ar fi aflat despre el la fel cum s-a aflat si despre incendierea parului. Poate nici n-ar mai fi putut evolua pe scena intr-o astfel de perspectiva sumbra. E posibil ca ideea spargerii vasului sa fie indusa si retroactivata ulterior dupa ani si ani ca o explicatie personala a acestei intamplari. Asadar, e posibil sa fi expectorat o cantitate mica de sange si sa nu aminteasca de ea tocmai dintr-o frica de a avea o boala periculoasa ca tuberculoza sau cancerul pulmonar. In acest caz, refuzul amintirii expectoratiei ar veni cu gandirea refuzului obsesional de a avea idei hipocondriace. Daca totusi a expectorat ceva sange si problema s-ar fi datorat spargerii unui vas pulmonar totusi asta nu apare cu stop respirator asa cum a descris el starea de atunci. Exista hemoragii pulmonare care sunt acompaniate cu insuficienta respiratorie pentru simplul fapt ca spatiul pulmonar colectarii aerului este ocupat in buna masura cu sange. Dar asta nu inseamna in nici un caz „Nu aveam aer. Nimic.”.

Asa ca, din informatiile date de el in autobiografia sa, nu ne putem da seama daca de fapt a avut o hemoragie pulmonara acuta simpla pe care si-o aduce aminte ca stop respirator sau daca chiar a avut un stop respirator realizat exclusiv pe fond psihic, pe care ulterior el insusi si l-a explicat prin spargerea unui vas de sange din interiorul plamanului. Daca intr-adevar doctorul i-a spus sa o ia mai moale, si marturia lui nu este tot "produsul imaginatiei" sale, atunci este foarte probabila a doua varianta. Stresul provoaca multe probleme printre care si cancerele inclusiv pe cel pulmonar. Dar niciodata nu provoaca direct spargerea unui vas de sange in plaman ce provoaca hemoragie si ce se remite apoi odata cu iesirea din conditiile stresante. Dat fiind faptul ca el spune ca nu i s-a mai intamplat dupa aceea face ca asa ceva sa fie iesit din calcul. Ramane totusi un procent de vreo 10-15 % de a fi fost o scurta hemoragie pulmonara acompaniata de expectoratie pe care el sa si-o fi adus aminte ca fiind un stop respirator sau care sa fi implicat un stop respirator generat exclusiv psihic, ca urmare a unui atac de panica pe care el l-ar fi suferit observand sangerarea. Dar, totusi, restul de 85-90% ramane pentru posibilitatea semnalata mai sus ca problema lui sa fi fost un simptom dispneic pe care el ulterior l-a explicat retroactiv prin spargerea unui vas de sange. Oricum ar fi, factorul psihic e implicat in ambele cazuri.

De aceea putem conta pe marturia sa despre clestii si spasmele din plaman desi tocmai despre aceste somatizari el insusi spune ca e posibil sa fi fost rodul imaginatiei sale. O astfel de mentionare ridica posibilitatea unui simptom dispneic pe undeva pe la 95% in defavoarea unei hemoragii pulmonare. Evident ca toate simptomele de somatizare sunt rolul "imaginatiei", adica a conversiunii simptomului psihic in plan somatic. Spiritul popular a descoperit primul o astfel de legatura iar apoi Freud a teoretizat-o sistematic in studiile sale asupra nevorzei isterice. S-a mers chiar mai departe, dupa ce medicina psihosomatica a descoperit realmente boli fizice conditionate direct de factorul psihic asa cum este diabetul sau ulcerul. Acestea nu mai sunt produse ale "imaginatiei", ci boli reale. Oricum, chiar daca Michael Jackson le-a "imaginat", eu sunt sigur ca ele nu au fost inventate pentru a ajusta o poveste spusa de el in "Moonwalk", pentru a o face mai inteligibila siesi sau cititorilor, ci aceste experiente realmente au fost traite de el in acel moment ca simptome de somatizare. "Imaginatia" lui a lucrat involuntar si inconstient pentru a le crea. Astfel de simptome de conversiune somatica nu pot fi inventate de „imaginatia” activa a omului ci doar de cea pasiva inconstienta, profunda.

O astfel de marturie ne ajuta sa intelegem mai bine incredibila sa putere de somatizare si de ajustare a planului fizic dupa idealurile sufletului. Am mai spus mai sus despre puterea absolut incredibila de a-si infrana evolutia fizica si psihica din interesul de a ramane "micul Michael". Dar o astfel de intamplare este foarte semnificativa pentru intelegerea acestei predispozitii de somatizare pe care el o avea. Desi raportul de interconditionare dintre psihic si somatic nu este o noutate, pot spune ca la Michael Jackson acesta atinge realmente cote profetice. Michael Jackson e un vraci postmodern, e un magician prin care vorbesc glasurile descantecelor primitive ale neamului sau pe care civilizatia occidentala l-a dezradacinat odata cu stramutarea, din Africa, in America. „Puterea credintei” care muta muntii din loc se datoreaza acestei puteri incredibile de somatizare a spiritului ce se manifesta in psihic. Nu a somatizat boala asa cum nevroticii occidentalii au facut-o prin celebra conversiune isterica* pentru ca gradul nevroticist din psihicul sau nu era totusi foarte ridicat. Chiar daca acest simptom dispneic este unul care atinge punctul nevrozei isterice, el ramane totusi singular si izolat si nu se manifesta constant asa cum apare la nevroticii autentici. Voi reveni asupra acestui subiect deoarece el reprezinta un alt punct de maxima neconcordanta intre conceptia mea despre psihic si psihanaliza clasica.** Ereditatea sa africana nu a avut experienta genealogica a catorva mii de ani de macelariri sufletesti asa cum s-a intamplat cu cultura occidentala. Un astfel de apogeu al tensiunii psihice s-a datorat in principal perioadei dificile prin care trecea in acel moment cu filmarile la "Oz". Acest simptom atinge provizoriu punctul critic al nevrozei insa, ulterior, va disparea la fel ca si aceasta scurtcircuitare nevrotica. Totusi, nu va disparea total din viata sa deoarece, dupa cum vom vedea, el se regaseste in muzica lui. Acest simptom este o lupa pentru psihicul sau, ne poate ajuta sa intelegem multe despre constructele sale psihice si asta voi face in urmatoarele articole.

* Pentru cei neobisnuiti cu acesti termeni psihopatologici am sa fac o scurta prezentare a ceea ce inseamna conversiune isterica. Simularea este principala caracteristica a istericului insa ea se deosebeste radical de escrocherie deoarece istericul crede in ea si pana la urma ajunge sa se identifice cu ea. Conversiunea isterica este un simptom de nevroza isterica care se manifesta prin imitarea inconstienta a unor boli foarte periculoase si chiar letale. Celebrele nevorze isterice de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului al 20-lea cu pacienti care imitau inconstient tot felul de paralizii, boli ale creierului ( ca epilepsia sau schizofrenia) sau ale trupului, au contribuit decisiv la aparitia si dezvoltarea psihanalizei. Medicii, chemati sa vindece ciudatele boli afisate de acesti pacienti, au ramas neputinciosi, constatand ca, de fapt, ei erau perfect sanatosi din punct de vedere fizic. Cand un astfel de medic specialist investigheaza „bolnavul” constata ca problema este de fapt in psihic. Si astazi tulburari psihice ca "durerea psihogena" sau diferite tulburari conversive mai dau batai de cap medicilor. Talentul special al medicului vienez Sigmund Freud a facut ca misterele acestor oameni sa se risipeasca in buna masura. Celebrul caz al pacientei Bertha Pappenheim (cunoscuta din scrierile lui Freud cu numele de Anna O.) dezvolta o paralizie la nivelul bratului dar, la o analiza atenta, se putea observa ca muschii bratului primeau comanda de la creier, doar ca aceasta comanda pornea de acolo dubios. Evident, a fost usor de inteles ca „paralizia” respectivei paciente nu se datora unor disfunctii organice ale nervilor, muschilor sau centrilor neurofiziologici, ci tocmai comenzii psihice insasi.
La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceput de secol XX, atunci cand psihanaliza abia se nastea, aceste tulburari psihice erau foarte raspandite. Ele sunt mai rare in zilele noastre si asta inclusiv datorita popularizarii psihanalizei, care le-a tratat partial colectiv la nivel cultural general. Dar sunt unii oameni neatinsi de acest val cultural social, in special in tarile mai putin emancipate care inca mai dezvolta astfel de simptome. Mai multe detalii puteti vedea aici in special la sectiunea de psihopatologie.

** Pentru Freud si multi altii dupa el, primitivul este un nevrotic autentic, relativ la unele comportamente religios-culturale specifice spiritului primitiv. Actele de magie fata de fetisuri sau ritualurile de tot felul sunt pentru Freud simptome obsesionale. Daca, in cultura unui anumit trib, mancatul de resturi alimentare de la un preot este considerat un pacat de moarte, pentru Freud moartea efectiva a celui care a aflat ca a mancat astfel de resturi este un simptom de conversiune isterica. Insa diferenta este colosala intre cele doua cazuri. Obsesionalul stie ca ritualul sau e absurd si il face numai pentru a se linisti. Dimpotriva, primitivul e convins ca descantecele sale slabesc inamicul sau au realmente eficienta si loc în afara mintii sale. In aceeasi masura nici un nevrotic isteric nu dezvolta ulterior boala doar pentru că o imita pana la identificare si, in nici un caz nu moare dintr-un eventual atac de panica. Nevroticii isterici si cei obsesional-hipocondrici, care toata viata s-au plans de a fi bolnavi, de obicei traiesc o viata lunga si sanatoasa. Iata ca simptomul nevrotic are un rol de a atrage atentia asupra sa si de a-l face pe subiect sa iasa din situatia stresanta (beneficiu secundar). Paradoxal este ca bolile psihosomatice (toate bolile care nu sunt cauzate de factori externi) sunt dezvoltate de oameni care nu dezvolta deloc simptome nevrotice si psihopatice in general. Ei par normali dar psihicul isi gaseste acest mod discret de a se manifesta, spre deosebire de spectaculozitatea nevrotica.
Dimpotriva, pentru primitiv aceste asazise simptome sunt forme ale culturii sale. Pot accepta ca nevroticul contemporan regreseaza la straturi primitive ale mintii sale sau ca acestea erup sporadic in straturile ei superioare, civilizate, formand astfel simptomul. Insa niciodata nu voi accepta ca primitivul este un nevrotic. Nevroza este un construct cultural specific civilizatiei. Psihiatria contemporana a incetat sa considere delirurile si halucinatiile culturale a unor culturi de genul „woodoo” ca fiind psihopatologice. In aceeasi masura am putea evita sa consideram aceste acte culturale ciudate ale primitivilor ca fiind simptome nevrotice. 

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-67-simptomului-dispneic.html pentru urmatorul articol

Michael Jackson. 6.5. O amintire timpurie

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
6.5. O amintire timpurie

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.

Iata o amintire timpurie, survenita in perioada de dinainte de debutul la Motown (pe cand Jackson 5 cantau in cluburi), povestita chiar de Michael insusi in „Moonwalk” pag 12 : „Am vazut ceva care m-a dat peste cap (…) Vazusem inainte cateva streepere, dar in acea noapte era o fata cu pleoape superbe si ochi migdalati , cu par lung facandu-si numarul. A facut o treaba pe cinste. Dintr-o data, la sfarsit, si-a scos peruca si niste portocale din sutien aratand ca era un barbat ascuns sub acel machiaj. Asta pur si simplu m-a paralizat. …”

Cel mai important lucru pe care il vad eu la aceasta amintire este conceptia clasica parinte bun – parinte rau pe care Michael Jackson a avut-o inca din frageda varsta. Psihanaliza clasica o considera universala insa eu cred ca nu toti copiii o dezvolta. Cel putin putem concepe ca doar unii copii au un astfel de clivaj mai puternic, unde contrastul intre parintele bun si cel rau este mai mare. Altii il au mai temperat, cei doi parinti fiind văzuti printr-o diferenta de grad sau de dispozitie afectiva momentana. Data fiind ipoteza violului lansata mai sus, ne putem explica un astfel de clivaj bun-rau la copilul Michael Jackson pe baza simplului fapt ca, indiferent cate regrete ar fi avut mama sa insasi ca urmare a unui astfel de posibil eveniment traumatic, totusi instinctul matern le-a invins cu mult si ea a putut darui copiilor ei dragostea necesara. Din acest motiv, pentru el, mama si femininul se incadrau în elementul bun, pe cand tatal, masculinul, era elementul rau. Insa, in momentul in care a observat ca femininul poate fi un alt fel de masculin, copilul Michael Jackson a avut socul perspectivei ca insasi mama buna sa fi fost tot un fel de tata rau. Un astfel de soc l-a avut si La Toya in momentul in care, din cele mai bune prietene, ea si mama sa s-au transformat in inamice de moarte, in momentul in care a decis sa plece din casa parinteasca si sa traiasca pe cont propriu. Sunt pagini intregi de ura scrise in autobiografia sa („Eu si familia Jackson” ed. „Atlas F and T”) pe aceasta tema. Iata ca perspectiva mamei rele este una care reteaza orice punct emotional de stabilitate pentru copiii Jackson, inclusiv pentru Michael.

Putem sa tragem un pic cu ochiul la psihanaliza clasica ce ar vedea persistenta „complexului de castrare”* intr-o astfel de amintire. Transformarea femeii in barbat este reversul transformarii barbatului in femeie prin castrare, tema favorita a psihanalizei clasice. Nu exclud o astfel de supradeterminare, o astfel de intelegere paralela a cauzelor psihice ale unui comportament, gand sau pulsiune**. Daca ne gandim la obiceiul timpuriu al copilului Michael Jackson de a se uita pe sub fustele doamnelor („Eu si familia Jackson” ed. „Atlas F and T” pag. 21), atunci ne putem face o idee despre existenta unei astfel de angoase de castrare. Daca luam in calcul suprasolicitarea libidoului pe care o poate aduce dragostea primita in exces, atunci ne putem forma o idee despre anxietatile auxiliare implicate de pulsiunile travestitiste sau transexualiste, de schimbare a sexului.

Irezistibilul sau apetit de a amesteca realitatea si fictiunea au ca punct de reper aceste evenimente. Cosmarul transformarii era activ in mintea lui, la fel cum viata de cosmar al predecesorilor sai, sclavii, persista acolo. In „Billie Jean” mama il ameninta prin cuvintele „ai grija ce faci, nu-ti bate joc de fete inocente” in loc sa il apere asa cum mama sa, Kate, in general facea in realitate. In „Thriller”, din baiat dragut, se transforma in lup. In „Gosts” se transforma in schelet si in monstru. In „Smooth criminal” trece de la statutul de calau (in pasajele in care are voce groasa si agresiva, exprimata „printre dinti” ) la cel de victima (in refren unde vocea sa pare ca jeleste femeia ucisa). In "Bad" (vezi intregul film) se transforma din baiat timid in golan agresiv. Dar cea mai importanta transformare este cea a realitatii insasi in suprarealitate, atractia lui aproape irezistibila fata de magie. Voi reveni la aceasta tema in articolele urmatoare.

* Psihanaliza clasica insista pe conceptia baiatului mic dupa care si femeile sunt posesoare de penis. Descoperirea anatomiei genitale feminine provoaca unora dintre baietei anumite angoase deoarece ei isi explica lipsa penisului la partea feminina prin efectele unei pedepse, la care si ei potfi pasibili candva.

** Nu trebuie sa credem ca cele doua explicatii se exclud una pe alta deoarece fiecare constituie o cauza in sine separata. Din pacate, mentalitatea epistemologica a omului contemporan nu a trecut inca pe deplin la intelegerea policauzala a evenimentelor lumii, ramanand inchistata intr-o gandire de factura primitivista ce vede lumea ca pe un lant cauzal cu cate o cauza unica ce implica un efect unic. Nu exista lant cauzal ci retele cauzale, cu noduri de cauzalitate in care se intalnesc mai multe cauze. 

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/06/michael-jackson-66-un-simptom-dispneic.html, pentru urmatorul articol