Drogurile şi excesul de muncă

June 11, 20220 comentarii

Zilele astea e mare scandal la televizor despre un tânăr mort din cauza unei supradoze la un festival. Pentru publicul neinformat, o astfel de ştire e menită să lase impresia că un astfel de eveniment este excepţional. Dacă ne uităm pe raportul Agenţiei Naţionale Antidrog din 2020 , pagina 133, observăm că numărul morţilor anual direct asociate consumului de droguri este de ordinul zecilor. În 2019 au murit 46 de oameni. Pe lângă aceştia, o mulţime de dependenţi de droguri de mare risc zac prin clinicile de dezintoxicare. Prin urmare, poblema drogurilor este mult mai mare decât o ştire ca asta o conturează în mod mincinos.



Şi cum pe lângă o minciună se poate strecura şi a doua, televiziunile trâmbiţează la unison despre presupusa incompetenţă a poliţiei, în particular, şi instituţiilor represive, în general, pentru prevenirea consumului . Nu ştiu ce general, sau vreun posesor de nuş’ ce grade or avea ăştia, e sunat şi luat la 3 păzeşte la cacealma de jurnalişti, cum că de ce nu se face nimic. La care el răspunde că, „staţi aşa!", că „noi avem infiltraţi în publicul de la festivaluri, dar n-avem ce face, că e fenomen mondial, bla bla bla".

Şi iată cum, în felul acesta, se justifică fenomenul diversionismului, faţă de care am făcut documentarul "Diversioniştii", pe care îl republic mai jos . Pentru cei ce n-au timp să se uite, el arată în detaliu modul în care spionajul civil infiltrează agenţi între protestatari pentru a produce fapte ilegale in numele lor, şi apoi a justifica represiunea din partea instituţiilor represive. O astfel de temă de presă are rolul de a justifica dezinformativ prezenţa acestor infiltraţi între protestatari, respectiv, chipurile, pentru "binele comun", pentru protecţia participanţilor . Printr-o astfel de minciună dezinformatională se justifică la nivel social însăşi utilitatea publică a instituţiilor represive, al căror principal rol este de fapt eugenia.



Problema drogurilor, şi a consumului de substanţe psihoactive în general, este o constantă a capitalismului, în special a celui sălbatic, aşa cum există la noi. Raportul democraţiei şi drogaţii arată exact structura dictatorială, libertarist-făţarnică a aşa-numitei societăţii libere şi echitabile. Eu nu consum droguri, iar alcool beau doar când mă întâlnesc cu prietenii. Şi nu încurajez pe nimeni să o facă, dimpotrivă sunt adeptul analizei lucide a fenomenului social, fără influenţe chimice asupra judecăţii. Le-am dat şi le dau elevilor exemple de artişti care au reuşit în artă fără trişări chimice, precum Leonardo sau Picasso.

Dar situaţia substanţelor psihoactive e mult mai complexă decât punctul meu de vedere, care vizează exclusiv viaţa mea. Pentru o constituţie depresivă recursul la acestea este efectiv tratamentul. Medicamentele antidepresive sunt efectiv nişte droguri diluate. Fără ele am avea mult mai multe sinucideri decât acum. Aşadar aceste „sfaturi” nu funcţionează pentru cei cu tendinţe depresive. Eu nu sunt depresiv. Mă afectează enorm suferinţa celorlalţi, în ciuda uriaşei campanii de dezinformare practicate de hidosul spionaj civil cum că noi, dizidenţii politici, am fi lipsiţi de empatie . Însă, în psihopatologie, asta se cheamă doliu, nu depresie. Depresia, fie ea majoră sau simplă, nu se datorează unei pierderi sau empatiei cu suferinţa celorlalţi. Doliul se remite de la sine într-o perioadă mai mare sau mai mică.

Depresia, dimpotrivă, este rezultatul excesului de muncă, după cum am descris în detaliu în cartea mea „Dinamica Psihologiei Abisale” . Din punct de vedere psihopatologic, refuzul creştinilor catacombelor de a renunţa la cultul său chiar şi în cazul ameninţării cu moartea, este un exemplu de depresie cauzat de lăcomia stăpânilor antici de a avea sclavi câr mai productivi. Cu cât mai multă muncă, cu atât mai mare depresia. Lenea, şi chiar sărăcia ce îi poate urma, este cel mai bun antidot de contracarare a acestei uriaşe şi hidoase campanii de înrobire a celor slabi, reprezentat de capitalismul sălbatic.

Ipocrizia acestui sistem social este aceea că el cunoaşte faptul că cu cât mai acerbă este presiunea pe populaţie pentru profit, cu atât creşte riscul răbufnirii acesteia înspre halucinaţie chimică. Institutele sociologice şi armatele de psihologi ce şi-au vândut sufletul, îi oferă aceste date. Dacă sistemul profitului draconic ar avea un minim respect pentru fiinţa umană, în afară de respectul faţă de colegii lor de instituţii represive, prin care controlează turma umană, atunci ar institui o reală protecţie socială. Însă interesul lor principal este sadismul social, nevoia absolut degenerată de a produce suferinţă în lor, după cum am descris în detaliu în documentarul meu „Sadismul în politica internaţională

Şi pe timpul comunismului erau victime ale abuzului de substanţe psihoactive. Dar odată cu această hidoşenie pe care o trăim de după 1989 numărul dependenţilor a explodat, direct proporţional cu inechitatea socială implementată. Oraşele s-au umplut de jocuri de noroc, „terase” şi farmacii. Fiecare dintre ele reprezintă câte un procent din ruinarea sănătăţii publice. Te arunci într-un job stresant ca într-un joc de noroc, pentru a-ţi testa şansele de îmbogăţire, şi a-ţi creşte şansele supravieţuirii în urma unei catastrofe umanitare cu care sistemul dezinformaţional de mass-media te ameninţă. Faptul că nu te îmbogăţeşti, indiferent cât ai munci te face dependent de terase. Astăzi nu se mai fac vizite la domiciliu prietenilor. „Acasă” a ajuns să reprezinte intimitatea depresivă. Ne întâlnim la terasă şi simulăm fericirea cu alcool, altfel ne dăm de gol… Crescând doza, ajungem până la urmă la droguri. După ce ne stricăm ficatul, stomacul şi altele, avem nevoie de o farmacie bună. Asta e evoluţia în capitalismul sălbatic.

Sistemul social mafiot pe care îl trăim vrea să ne ţină cât mai mult pe bere, şi să nu ajungem la „tării”. Din cauza asta a venit cu o astfel de ştire. Ea e menită să sperie părinţii şi să nu le mai dea bani copiilor sau să nu-i mai lase „liberi”, deşi ştie foarte bine că fără alcool şi droguri lumea ar ieşi în stradă. Dar o astfel de ştire vrea măcar să folosească familia în scopul „convingerii” noilor generaţii să accepte stilul de viaţă propus de el. Dar decât să îţi îngropi tinereţea în puşcăria corporaţiilor, mai bine mort de o supradoză. Mi-e silă de ipocrizia cestui sistem social. Mi-e silă de prigoana noilor stăpâni faţă de drogaţi. Ea este similară cu a celor antici faţă de creştini; după cum aceştia evadau într-o lume fantasmatică, terorizaţi de sclavagismul clasic, la fel şi drogaţii evadează in halucinaţii reale , terorizaţi de presiunea mediatică a sclavagismul salarial modern pentru muncă asiduă. Am scris în 2008 despre acest raport dictatorial între stat şi cetăţean aici

Soluţia pentru a scăpa de acest hidos malaxor al umanităţii este o viaţă cumpătată. Dacă jobul pe care îl aveţi vă produce insatisfacţie, şi sunt multe astfel de joburi, ori schimbaţi-l pe altul mai puţin bănos, ori lucraţi jumătate de normă! Altfel, copiii şi nepoţii voştri vor fi victime ale depresiei, şi implicit al consumului de substanţe psihoactive şi neamul vostru se va sufoca sub povara .



Share this article :

RSS-Entries and Comments

 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved