Neocolonialism realizat prin spionajul civil şi cosmetizat ca revoluţie politică

January 30, 20240 comentarii

Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


3.2.6. Neocolonialism realizat prin spionajul civil şi cosmetizat ca revoluţie politică



De-a lungul acestui subcapitol am văzut câteva caracteristici importante ale revoluţiei politice violente, care nu se potrivesc cu tragedia din 1898 din România. În această primă secţiune a sa am putut vedea lipsa unei perioade ceva mai lungi de timp, de la câteva luni până la cel puţin un an, de criză violentă încorporată în revoluţie. În secţiunea anterioară am readus în discuţie lipsa unor crize violente precedente separate, singura grevă autentică majoră fiind cea din Valea Jiului din 1977, celelalte fiind contrafăcute de facţiunea recrutată de CIA din Securitate, direct sau prin intermediul KGB. De asemenea, am demonstrat că violenţa nu este o caracteristică esenţială a revoluţiei , marea majoritate a victimelor tragediei din 1989 fiind ucise fără legătură cu ce se manufactura atunci.

Am demonstrat în această secţiune faptul că războiul de independenţă se suprapune în cea mai mare parte peste revoluţia politică. Cele două se deosebesc pentru că primul vizează eliberarea unei naţiuni de sub dominaţia alteia, în timp ce revoluţia politică vizează eliberarea uneia sau mai multor clase sociale de sub dominaţia alteia, în interiorul aceleiaşi naţiuni. În acelaşi fel viceversa e valabilă: nu există revoluţie politică în cazul colonizării unor populaţii dominate de popoare invadatoare, adică al unui eveniment invers faţă de războiul de independenţă.

Deducem de aici o altă caracteristică importantă a revoluţiei politice: schimbările instituţiilor sociale ajung în porii cei mai ascunşi ai societăţii, nu doar la o minoritate. Creşterea nivelului de trai ce urmează invariabil revoluţiei vizează întregul popor, nu doar o minoritate privilegiată. Atunci când, în urma unui astfel de eveniment, cea mai mare parte a poporului rămâne pentru mai multe decade la acelaşi nivel de trai sau chiar dă înapoi, atunci acesta nu se cheamă revoluţie, ci conversie aristoteliciană dinspre democraţie sau tiranie către oligarhie. Dacă nivelul de trai al majorităţii scade, atunci evenimentul poate fi şi o conversie nereuşită dar şi o revoluţie nereuşită, precum criza violentă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea din Franţa. Pentru aşa ceva termenul mai potrivit este cel de involuţie socială, nu de revoluţie politică.

S-a vorbit de revoluţie politică odată cu sfârşitul epocii clasice şi începerea celei industriale. Sub raportul strict tehnic al termenului, revoluţie politică a fost şi în cazul trecerii de la organizarea tribală, primitivă la cea monarhică, clasică. Armatele monarhului au venit în spaţiul primitiv, au cucerit prin război sau acceptare paşnică de către nativi a condiţiilor de colonizare, şi au luat ulterior impozit/tribut de la aceştia. Impozitul consta în general în bunuri agricole, deoarece agricultura este principala activitate a societăţii primitive. Impozitul putea consta şi în resurse umane, respectiv copii cooptaţi în armatele imperiului/regatului invadator şi chiar femei răpite din sânul familiei pentru a ajunge cadâne sau prostituate în imperiu. Turcii luau copii şi femei ca tribut din ţările române, de aceea aceştia erau ascunşi în păduri sau peşteri în timpul invaziilor.

În cazuri rare se produce o conversie a populaţiilor primitive dinspre agricultori înspre muncitori, odată cu descoperirea unor resurse naturale precum cărbune, petrol, aur, pământuri rare, etc. Dar au fost destule situaţii în istorie în care invadatorii clasici au vrut pur şi simplu să extermine populaţiile native pentru a-şi extinde acolo teritoriul Acesta este cazul invadării Americilor de către europeni. Deşi aveau o organizare primitivă, tribală, principala activitate a nativilor americani nu era agricultura, ci vânătoarea. Europenii au avut intenţia de a-i extermina şi înlocui cu propria semiţie. Cea mai importantă dovadă acestei acţiuni genocidale este exterminarea prăzii lor, bivolul/bizonul american. Capul de bizon era cumpărat de autorităţi exact pentru acest scop macabru cu acţiune pe termen lung. Fotografiile cu şirurile de sute de metri până chiar şi un kilometru lungime, unele ajungând şi la 8 metri înălţime, cu cranii de bivol american, arată dimensiunea genocidului asupra populaţiilor locale comise de europeni începând din secolul al 17-lea în această parte a lumii.



Neavând ce mai vâna, populaţia nativă fie a murit de foame fie a trecut la acte de tâlhărie asupra invadatorilor. Până recent în istorie, mai exact până la filmul „Dansând cu lupii”, cultura de masă a promovat ideea dezinformaţională a caracterului diabolic al nativilor americani (indienilor), cu scopul de a justifica acest genocid ca pe un act de reparaţie justiţiară. Inclusiv jocurile copiilor vizau lupta dintre cowboy-ul bun şi indianul rău.

Iată că revoluţia politică trebuie deosebită de genocid. şi cam asta se întâmplă la noi în ţară în special în ultimii 15 ani. Pentru invadatori este foarte favorabilă vopsirea politicilor genocidale în culori revoluţionare. Sosirea europenilor în Americi a dus la explozia numărului de oameni într-un mod accelerat. Astfel că, privit de la distanţă, acest eveniment pare să fi fost o binecuvântare, o revoluţie mai rapidă decât orice revoluţie politică experimentată în Europa. Pentru invadatori, genocidul este într-adevăr o revoluţie, deoarece au transformat o populaţie înapoiată politic şi tehnologic într-una modernă. Numai că, dacă facem abstracţie de textele propagandistice şi citim studiile celor direct implicaţi în acest proces, populaţia nativă iniţială a fost redusă la un procent de o singură cifră, iar în cazul celei nativ-americane ele este de sub 1%. Profesorul de antropologie la Universitatea California din Los Angeles, Russell Thornton, a estimat că numărul total de decese indigene în emisfera vestică a fost de aproximativ 175 milioane. În secolul al 17-lea, populaţia indigenă din cele două Americi este astăzi estimată între 8 milioane -100 milioane. În rezervaţiile pentru nativii americani din SUA trăiesc astăzi cam 1 milion de oameni. E foarte greu de contabilizat numărul celor absorbiţi în stilul de viaţă industrial de-a lungul acestor secole. Însă ştim că în general în aceste situaţii procentul supravieţuitorilor este de sub 10%. Cam acesta este procentul caselor noi sau celor renovate la standardele moderne în satele depărtate de oraşe din România.

Iată că dacă aşanumita revoluţie duce la scăderea drastică a populaţiei, atunci denumirea ei corectă este cea de genocid neviolent. El trebuie diferenţiat de genocidul violent prin faptul că nu se realizează într-o perioadă scurtă de luni sau ani, ci pe una medie sau lungă, de zeci şi sute de ani. Scăderea drastică a populaţiei native se datorează obturării accesului la resurse, după cum a fost cazul cu exterminarea populaţiei de bivoli americani de care populaţia nativă era dependentă pentru supravieţuire. Remarcăm similaritatea cu distrugerea treptată a industriei naţionale în România.

În această secţiune am arătat schimonosirea dezinformaţională a termenului „revoluţie” sub presiunea marketingului comercial şi demagogist. Din păcate, colonialismul capitalist a folosit şi el deformarea acestui termen pentru a-şi ascunde crimele eugenic-postnatale sub imprecizia lui. Eugenia postnatală constă în fabricarea unor catastrofe umanitare în care sunt ucişi cu preponderenţă bărbaţii de condiţie socială joasă. Dorind să lase un urmaş, femeile care ar fi avut soţ de condiţie modestă, preferă să devină amante temporare pentru un bărbat care fie a avut norocul să scape viu din catastrofă, fie se află într-o clasă privilegiată şi are deja familie. Eugenia se realizează astfel prenatal pe linie descendentă.

Eugenia este o strategie de inginerie socială prin care sînt promovate spre înmulţire exemplarele cele mai reuşite ale unei specii. Agricultorii au practicat-o pe animale şi plante timp de sute de mii de ani. De câteva sute de ani ea a început să fie aplicată şi pe oameni. Proiectul lui Hitler de purificare a rasei ariene, prin încurajarea femeilor blonde şi cu ochii albaştri spre a avea cât mai mulţi copii, se înscrie în eugenia clasică, prenatală. Societatea Eugenică Americană a existat în inima a ceea ce se auto-estimează a fi ce mai curată democraţie. Dar inclusiv însămânţarea în vitro astăzi are mai multe şanse să reuşească dacă donatorul de spermă nu este un cunoscut de-al femeii ce vrea să aducă pe lume un copil, ci cineva venit dintr-o clasă ceva mai ariană … Există o eugenie prenatală de formă dezinformaţională, prin care se promovează familia şi fericirea exclusiv în perimetrul luxului şi bogăţiei. Femeile îşi planifică în aşa fel naşterile încât, dacă nu ajung la acest statut social, renunţă să mai devină mame. Un număr uriaş de tinere în spaţiul capitalist nu au în plan să devină mame între 20 şi 30 de ani. De aici şi prăbuşire natalităţii în ţara noastră, dar şi în majoritatea ţărilor capitaliste.



În documentarului meu „Sadismul în politica internaţională” am arătat cum mai multe clase sociale supra-privilegiate profită de pe urma instigării unor crize umanitare majore de către CIA. Pe de o parte profită industria militară americană care vinde armament în zonă. Pe de altă parte profită marii industriaşi şi bancheri, din frica indusă angajaţilor de iminenţa unui război, ce duce la productivitate mai mare, după cum am arătat într-o secţiune din cartea mea „Manifestul societăţii automatiste” . Nu în ultimul rând, de aceste catastrofă profită sadicii ucigaşi care îşi pot ascunde astfel crimele în contextul general al războiului, fără a lăsa astfel urme şi a fi descoperiţi. Acestor crize umanitare instigate li se spune revoluţii politice de către agenţi locali ideologici ai CIA, care denaturează atât noţiunea de „revoluţie” cât şi cea de „lovitură de stat”, după cum am tot văzut pe parcursul acestui capitol. Omul simplu, nefamiliarizat cu aceste noţiuni, primeşte e o falsă promisiune când o astfel de catastrofă umanitară se întâmplă în ţara sa. El asociază invariabil catastrofa umanitară prezentată cosmetizat ca revoluţie cu Revoluţia Franceză, Revoluţia Engleză şi parţial cu falsa revoluţie americană. Ideea de revoluţie îi creează iluzia că criza umanitară ar fi provizorie, inevitabilă, şi că acesteia i-ar urma o perioadă de prosperitate precum în ţările de mai sus. În realitate ţara sa este invadată colonialist şi destabilizată, pentru a se extrage de acolo resursele naturale şi umane. Este exact ce s-a întâmplat în România în aceşti 35 de ani negri.

Terminam secţiunea aceasta cu dilema implicării spionajului civil occidental a fost în posibila Revoluţia Iraniană, urmată de lovitura de stat din 1921 dată de către Reza Shah Pahlavi împotriva monarhului Ahmad Shah Qajar. Faptul că în 1953 CIA a coordonat o lovitură de stat împotriva primului ministru Mohammad Mosaddegh, recunoscută public sub numele de operaţiunea Ajax, lasă loc de interpretare că şi în 1921 s-ar fi putut întâmpla ceva similar. Aşa ceva nu a fost o revoluţie în sensul ridicării maselor împotriva puterii autocratului ce înfrânează evoluţia naturală a societăţii. Lovitura de stat orchestrată de CIA în 1953 a produs o înlocuire a primului ministru, ce voia să naţionalizeze resursele de petrol ale Iranului. Acest eveniment a dus la o puternică destabilizare a societăţii iraniene. Putem întrevedea faptul că CIA a dorit destabilizarea Iranului pentru a facilita cumpărarea petrolului la preţuri foarte mici. Scopul unei asemenea intervenţii nu este acela de restructurare politică a statului, ci de înfrânare sau chiar involuţie a sa.

Spionajul civil occidental, american în special, a tras iţele pentru diferite evenimente în urma cărora economia occidentală a profitat. Un eveniment similar cu cel din Iran este instigarea unei mişcări separatiste a provinciei Panama din Columbia, din interesul SUA de a construi celebrul canal între cele două oceane. Interesul SUA era ca acea fâşie să fie efectiv ruptă din Columbia şi literal vândută la un preţ bun, pentru ca traficul maritim pe respectivul canal să fie controlat de ele. Prin promisiunea unor fotolii călduţe şi a avantajelor inerente din instituţiile demagogice, separatiştii panamezi au acceptat cedarea controlul acelei făşii de pământ către SUA. Astfel că după un scurt război de separare asistat de Marina SUA de pe mare, în 1903 Panama şi-a declarat independenţa de Columbia.

O situaţie la fel de interesantă, dar în oglindă cu cea a statului Panama, s-a consemnat în Nicaragua, o ţară tot din America centrală, ceva mai nordică decât Panama. Aici unii au dorit construcţia unui al doilea canal, care avea şanse să absoarbă fluxul maritim, deoarece ar fi fost mai aproape de SUA şi probabil că şi taxa de trecere ar fi fost mai mică. Sumele obţinute din traversarea canalului Panama s-ar fi redus considerabil. CIA a organizat numeroase acţiuni de destabilizare în Nicaragua exact cu scopul pulverizării proiectului acestui cel de-al doilea canal. Scopul principal al acestor operaţiuni era menţinerea monopolului pe traversarea continentală între cele două oceane a celor care au investit în mişcarea separatistă panameză cât şi în menţinerea controlului acelei fâşii de pământ transformată în canal. Până astăzi poporul nicaraguaian nu a putut construi acel canal.

O situaţie cu totul specială a fost intervenţia CIA în Chile în 1973 pentru răsturnarea de la putere a preşedintelui ales democratic Salvador Allende, printr-o lovitură de stat militară dată de generalul Augusto Pinochet. Nu există astăzi vreun document oficial prin care CIA să admită acest lucru, însă majoritatea analiştilor au întrevăzut sprijinul CIA în această operaţiune.

Aici îl vedem pe Pinochet alături de agentul de contra-spionaj militar, devenit apoi agent NSA detaşat la Casa Albă, notoriul Henry Kissinger.



Iată-l aici alături de Jimmy Carter!



Iată-l aici alături de George HW Bush!



Aceste fotografii au fost menite să-i convingă pe chilieni că are „spate” puternic şi că nu poate fi răsturnat de la Putere.

Deşi CIA nu a desecretizat vreun document în care să-şi recunoască implicarea în înscăunarea lui Pinochet, într-un alt document editat de Consiliului Naţional de Securitate al SUA, datat în 9 noiembrie 1970 citim:

„Statele Unite ale Americii vor căuta să maximizeze presiunile asupra guvernului Allende pentru a preveni consolidarea acestuia şi pentru a-şi limita capacitatea de a implementa politici contrare intereselor S.U.A. şi emisferei.”




Eu personal mă îndoiesc că influenţa URSS în statele est-europene ar fi fost atât de mare precum a SUA asupra ţărilor vecine în 1970. În 1968 URSS au pătruns cu tancurile în Cehoslovacia, însă au eşuat în intenţia lor de a opri reformele pe termen mediu şi lung. Iată că SUA a reuşit în Chile, cu un instrument mult mai performant decât tancurile: spionajul civil. Salvador Allende avea vederi de stânga însă nu era un comunist asemenea lui Fidel Castro. El credea în valorile democratice, fusese ales democratic şi nu a instaurat o dictatură comunistă timp de 3 ani cât a fost preşedinte. Dar vedem cum acel citat de mai sus tratează Chile ca şi cum ar fi parte din SUA, aşa cum se poate interpreta din faptul că această ţară nu are un nume propriu . Dar dacă Chile ar fi fost tratată precum un stat al SUA, cu libertăţile individuale şi nivelul de trai ale cetăţenilor americani, asta ar fi fost foarte bine. Din păcate interesul marilor industriaşi şi bancheri ai SUA a fost ca ţări precum Chile şi alte ţări central şi sud-americane, ţările est-europene şi de oriunde în spaţiul lumii a doua să fie reduse la spaţiu din lume a 3-a şi chiar exterminate, precum s-a întâmplat cu nativii americani.

Cea mai recentă campanie de destabilizare a fost foarte asemănătoare cu cea din 1953 din Iran, şi s-a întâmplat odată cu al doilea război din Irak, asumat de administraţia Bush, fiul. Şi în acest caz interesul principal a fost accesul la preţuri mici ale petrolului irakian, stabilite de marionetele instalate de armata SUA la conducerea ţării. Acuzaţia de deţinere a armelor chimice de către Irak a fost o tentativă ridicolă de deformare a invaziei într-un act de justiţie şi protecţie a unor ţări vecine sau a unor minorităţi etnice. La construirea acestei campanii internaţionale de dezinformare spionajul civil american a manufacturat una dintre cele mai mari inginerii sociale din istorie, atacul de la 11 septembrie 2001, încă activ în memoria publică, faţă de care au apărut informaţii cenzurate de media oficială precum cele din cartea „The New Pearl Harbor: Disturbing Questions About the Bush Administration and 9/11” a lui David Ray Griffin sau acest documentar ce s-a făcut după ea.

Războiul din Irak a destabilizat întreaga zonă a Orientului Mijlociu, care oricum stătea pe un echilibru fragil. În 2011 izbucnea războiul civil din Siria, cea mai mare catastrofă umanitară instigată prin foc fratricid ascuns orchestrat de CIA, după cum am spus în capitolul precedent. Ingineria socială de la Sibiu din decembrie 1989 este modelul care fost pus în practică şi în instigarea războaielor iugoslave dar şi cel din Siria. Conform unor date oficiale forţele militare pro-guvernamentale au avut în 12 ani de conflict mai mult de dublul numărul de victime civile cu care teoretic s-ar fi aflat în conflict. Aceste victime au fost ucise de agenţi CIA din propriile unităţi militare şi poliţie, precum am văzut la Sibiu.

Printr-un proces de manipulare în masă nemaivăzut în istorie, drama popoarelor est-europene deportate pe criterii economice în Occident este vopsită în culori de revoluţie socială şi politică. Atragerea poporului în această mistificare avea şi rol de mascare a operaţiunii secrete CIA de a crea o criză umanitară în spaţiul comunist dar şi de a produce o denigrare naţională, specifică noului sclavagism , cu scopul exploatării maxime a muncii emigranţilor români şi est-europeni în general în economia occidentală. Iniţial CIA a momit poporul cu imaginea unui eroism naţional nemaivăzut în istorie, care reuşeşte să răstoarne un regim dictatorial cu mâinile goale, şi chiar perspectiva unui loc călduţ în forurile de conducere ale următoarelor organisme politice. După aceea a urmat denigrarea naţională, prin uciderea lui Ceauşescu şi ingineria de instigare a unui război la Târgu Mureş în martie 1990 între etnicii români şi cei maghiari.

Numai faptul că în România s-ar fi putut face o revoluţie, în sens de trecere de la feudalism la industrialism a fost o diversiune ideologică. Prin considerarea războiului civil din 1989 ca revoluţie, poporul a fost dezinformat sub nasul său şi îmbătat cu minciuna cum că până în 1989 România ar fi fost o ţară feudală, după care ar fi trecut brusc la o formă superioară de organizare socială. E drept că multe din mentalităţi au fost şi încă au rămas feudale în România. Dar asta se regăseşte şi în alte state, inclusiv în cele mai evoluate. Însă, în ciuda acestei propagande denigratoare la adresa naţiunii române, care pur şi simplu ne-a alterat memoria, România a fost totuşi o ţară industrială. Cea mai mare parte din producţia agricolă era mecanizată. Dimpotrivă, se poate spune că România s-a întors la o ţară feudală după 1989, după ce industria a fost pusă realmente la pământ şi vândută la fier vechi, la fel cum şi cetăţenii ei au fost vânduţi ca sclavi pentru muncile nedorite de nativii occidentali. Aşa ceva nu este o revoluţie, ci o involuţie socială orchestrată de un nou tip de colonialism, care nu mai foloseşte primordial forţa armelor pentru subjugarea popoarelor, ci seducţia comercială a produselor cu performanţă şi eficienţă superioară. În următoarea secţiune voi arăta acest lucru cu date oficiale privind datoria reală a României sub care se ascunde o falsă evoluţie industrială după 1989, şi care de fapt ascunde o invazie neocolonialistă .

Share this article :

RSS-Entries and Comments

 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved