Pages

November 26, 2023

Război civil instigat între Armată, Miliţie şi Securitate la Sibiu


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


2.5.11. Război civil instigat între Armată, Miliţie şi Securitate la Sibiu



Moartea lui Mititel Ioan din 21 decembrie a trecut aproape neobservată atât de militari cât şi de manifestanţi. Fiecare se concentra asupra zonei de vecinătate între cele două tabere, după executarea acelui foc de avertisment în aer. Manifestanţii se întrebau dacă militarii au tras cu gloanţe reale sau oarbe şi dacă merită să-şi rişte astfel atât de mult viaţa. Militarii se întrebau ce ar trebui să facă dacă manifestanţii nu vor da înapoi şi îi vor fi ataca. Prăbuşirea la pământ a lui Mititel Ioan a rămas fără ecou pentru că toţi au văzut că s-a tras în aer, după cum am arătat la finalul secţiunii anterioare. La pagina 25 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie martorul Presecan Nicolae povesteşte despre lipsa de reacţie a militarilor când le-a reproşat că au împuşcat un om, semn că ei nu credeau acest lucru. Abia când a fost pus în maşină şi dus la spital oamenii au început să conştientizeze pericolul şi o bună parte din manifestanţi s-a retras.

Website-ul „portalulrevolutiei” minte cum că Mititel Ioan ar fi fost împuşcat de elevii de la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie Sibiu. Nu era nevoie de a ucide pe cineva pentru asta. Sub raportul strict juridic, lipsa unei expertize balistice face această afirmaţie lipsită de suport, la fel ca şi în cazurile Timişoara şi Cluj descrise anterior. Şi tocmai de aceea nu s-au efectuat aceste expertize, în ciuda investigaţiilor de după 1990. Acestea au fost făcute la fel cum au făcut IDIICOŢii curat în curtea lui Gheorghe Dincă, altă minciună a stalinsimului capitalist instaurat în România după 1989 . Astfel de expertize ar fi arătat că Armata a tras foarte puţine gloanţe, din câteva milioane estimate de unii jurnalişti. Estimez din analiza pe care o fac că Armata a tras doar 5% din numărul total al acestor gloanţe, cu tot cu ingineriile sociale de gen Otopeni sau Televiziune. Dacă opinia publică ar fi aflat acest adevăr, atunci ar fi înţeles încă din 1990 rolul spionajului civil atât în instigarea haosului din 1989 cât şi în punerea pe butuci a industriei naţionale ce a urmat după această tragedie, şi vânzarea românilor ca sclavi moderni în Occident pentru joburi pe care nativii nu le mai doreau. Neefectuarea acestor cercetări avea acel rol de a arunca asupra Armatei, Miliţiei şi Securităţii anatema împuşcării civililor. Desfiinţarea ultimelor două instituţii şi redenumirea lor în Poliţie şi SRI/DGIPI/STS/Jandarmerie a avut rol de dezinformare prin tehnica „falsei revoluţii” , pe care am descris-o în cartea mea la care scriu în paralel cu aceasta, numită „Manifestul societăţii automatiste”.

Tema Sibiu decembrie 1989 este un fel de staţia de radar Opana a atacului de la Pearl Harbor pentru invazia CIA începută în România în acel an şi transformarea ţării noastre într-o colonie. După cum acel atac a convins majoritatea americanilor să susţină intrarea SUA în Război, la fel şi tragedia din 1989 a convins majoritatea cetăţenilor de instaurarea unui nou regim, cel mai odios din câte vor fi existat în istoria României. La fel cum staţia de radar Opana a dezvăluit autosabotajul spionilor în interesul marilor dinastii de industriaşi şi bancheri mondiali în realizarea acelui atac, în acelaşi fel la Sibiu s-au văzut cel mai clar tehnicile de lucru pentru instigarea războiului civil din 1989. Începând de la ora 01:13 din documentarul meu am descris o mulţime de spioni români care au defectat (dezertat) în instituţiile de spionaj occidental. Cel mai cunoscut caz este Mihai Pacepa, căruia i-am dedicat trei secţiuni în capitolul anterior, începând de aici . Un alt caz este Matei Pavel Haiducu , căruia i-am dedicat şi lui două secţiuni . Cu acest gen de oameni, dar care au rămas în ţară a fost făcut haosul din decembrie 1989. Cu ei s-a făcut şi dezastrul de după această dată.

La pagina 246 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 este prezentată o întâmplare cu ofiţerul de Securitate Moldovan Ioan Mircea care a sărit pe geam odată ce a văzut că manifestanţii intră în sediul DSS Sibiu. Ajuns în stradă, el a fost recunoscut ca lucrător de securitate şi agresat de către aceştia. Dacă credem minciunile stalinismului capitalist că jumătate din populaţia României ar fi fost persecutată zi de zi de Securitate, atunci un astfel de episod ar fi fost o întâmplare probabilă. Însă pentru asta trupele de Securitate ar fi trebuit să aibă cel puţin un milion de angajaţi şi câteva milioane de colaboratori. Dar dacă însă acceptăm că Securitatea reprima doar o minoritate infimă de dizidenţi politici (cam acesta e procentul în România), atunci probabilitatea ca un astfel de prezumtiv dizident să-l recunoască pe torţionarul său pe stradă e foarte mică. În 35 de ani de „democraţie” nu s-a întâmplat nicun astfel de caz în România. Prin urmare e puţin probabil să se fi întâmplat aşa cum apare în acest document. Cel mai probabil ofiţerul Moldovan a fost recunoscut de proprii colegi, agenţi dubli CIA, infiltraţi între manifestanţi şi asmuţiţi asupra lui. Această politică s-a practicat după 1989 la primele mineriade, când minerii au fost escortaţi discret la anumite locaţii în Bucureşti, deşi cei mai mulţi erau pentru prima dată în capitală.

La Sibiu însă acţiunile lor s-au văzut mult mai clar deoarece spionajul civil a apăsat mai tare pedala de acceleraţie a producerii de tragedii, cu scopul denigrării fiului dictatorului, Nicu Ceauşescu, ce era prim-secretar de judeţ acolo. Nicolae Ceauşescu avea 71 de ani în 1989, iar succesorul său era văzut de majoritatea ca fiind tocmai mezinul familiei Ceauşescu. Ion Iliescu era necunoscut poporului înainte de 22 decembrie când a fost prezentat la TVR. Pentru a fi siguri că opinia publică nu-şi îndreaptă atenţia către Nicu atunci când România va fi arătat primele semne de disoluţie de după 1990, CIA i-a produs preventiv această inginerie socială la Sibiu cu scop denigrare, respectiv de a-l face responsabil pentru acel haos din acele zile.

La fel ca şi la Timişoara sau Cluj, şi la Sibiu s-au vânat neutrii apolitici şi curioşii pentru a creşte cât mai mult numărul morţilor. Şi aici au existat unii ghinionişti ucişi de gloanţe rătăcite. Alţii însă e puţin probabil să fi fost loviţi din întâmplare. La fel ca şi în cazul Ciobanu de la Timişoara, şi la Sibiu mai mulţi civili au fost vânaţi la balcoane. Două astfel de cazuri se găsesc relatate la pagina 142, respectiv Nemeş Ioan şi vecinul său, Bogdan Ioan, ambii împuşcaţi în cap în timp ce se aflau în balcon la data de 22.12.1989. Un alt caz este Homescu Ioan, împuşcat în cap la fereastră în dimineaţa zilei de 23.12.1989, în jurul orelor 07.15 (pagina169). 3 cazuri similare dar fără decese pot fi citite la pagina 141. Acest document descrie un număr total de 19 împuşcaţi în cap la Sibiu, dintre care 13 dintr-un total de 84 de morţi exclusiv cu domiciliu în judeţ, conform website-ul „portalulrevolutiei”.

Un caz fericit este relatat de Cocoş Nicolae la pagina 187. Fiul său minor a avut curiozitatea de a privi pe geam şi au lipsit câteva secunde să fie vânat. Tatăl său a avut inspiraţia să-l tragă rapid de acolo, suficient ca să-l salveze. Glonţul l-a rănit doar pe tată la mână în mod miraculos. Acelaşi noroc l-a avut şi persoana menţionată la pagina 143, care s-a ales cu exact aceeaşi rană. Un lunetist a dorit să-l vâneze şi pe Ban Ioan însă, la fel, l-a nimerit tot în mână, după cum citim la pagina 138. În exact aceeaşi împrejurare a fost rănit în şold şi civilul Low Ernest, care se refugiase în spatele Policlinicii după ce au început focurile în zona fierbinte dintre cele 3 instituţii. În acelaşi fel dar nu cu acelaşi noroc a fost împuşcat şi Hienz Reinhardt Wilhelm (sau Heinz Reinhold Wilhelm , după web-siteul „portalulrevolutiei”) , după cum citim la pagina 149. Soţii Papacică erau cazaţi la Hotelul Tineretului din Sibiu şi au fost surprinşi în oraş când a început să se tragă. Ei au evitat zonele fierbinţi, preferând străzile lăturalnice şi plimbarea prin parc. Acolo au fost vânaţi de un astfel de lunetist, Papacică Emilian Nicolae decedând ulterior la spital în urma rănilor (pag. 183) .

Ne aducem aminte despre declaraţiile de uimire a celor două persoane faţă de împuşcarea lui Mititel Ioan, deşi militarii trăseseră foc de avertisment în plan vertical, pe care le-am inserat la finalul secţiunii precedente. În Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 apar mărturii concludente despre originea gloanţelor din decembrie 1989, nu doar la Sibiu ci şi în toată ţara în acel decembrie de coşmar. Un prim martor declară la pagina 29 din acest document că s-ar fi tras din spatele mulţimii şi nu dinspre militari. La pagina 85 şi 86 un alt martor spune că s-ar fi tras şi de pe un bloc. Aceeaşi informaţie o găsim de la alt martor la pagina 89. Foarte multe declaraţii susţin direcţia înălţimii de la care au venit gloanţele. Unele dintre ele indică hotelul Continental din Sibiu, după cum citim la pagina 139. Altele indică hotelul Împăratul Romanilor (pagina 55) sau hotelul Bulevard (pagina 177). O mulţime de alte mărturii au indicat acoperişurile blocurilor şi podurile din clădirile înalte ca loc de tragere al lunetiştilor CIA.

Dacă e adevărat ce scrie la pagina 151 din Rezoluţia 01-03-2010, atunci e posibil să avem şi un caz concret de astfel de agent CIA care trăgea în diferite ţinte. Numele lui este Vinersar Florin, şi a fost mai întâi depistat că trage şi apoi ucis cu un glonţ în cap de un ofiţer de Armată, Iocotenentul Sime Marius. Acesta a declarat că Vinersar se afla cu o altă persoană înarmată în podul hotelului „Împăratul Romanilor”, de unde probabil că trăgeau asupra unor ţinte diverse. Remarca acestui locotenent este destul de concludentă: „Prezenţa numitului Vinersar Florin în locul unde s-a aflat nu se justifica prin nimic”. Conform web-siteul „portalulrevolutiei”, Vinersar lucra ca „Prim-distribuitor la IGCL Sibiu”. L-aş putea parafraza pe acest locotenent că posesia unei arme de către acest civil aflat în acel pod nu se justifica prin nimic altceva decât prin intenţia de a provoca inginerii sociale prin care s-a produs mascarada din decembrie 1989. Vom vedea în următoarea secţiune faptul că în jurul acestui personaj s-a întâmplat cel puţin un lucru dubios, respectiv confuzia numelui său Vinersar Florin cu Vinersar Cornel (Marius) de la pagina 55. O astfel de practică a erorilor intenţionate se va vedea în special în documentele oficiale faţă de evenimentele de la Bucureşti .

Problema inginerilor sociali la Sibiu a fost şi aceea din restul oraşelor României, respectiv faptul că civili ar fi rupt-o la fugă dacă ar fi înţeles că sînt vânaţi. Zvonurile despre miile de morţi lansate de postul de radio „Europa Liberă” îi făcea pe toţi vigilenţi. Aşa se face că în 21 decembrie au murit doar 4 oameni conform datelor oficiale, după cum îi voi descrie în următoarea secţiune. Multe din decesele civililor au avut un aspect de accident, pentru a nu-i speria pe ceilalţi şi submina astfel aspectul de revoltă populară al acestei inginerii sociale. Soluţia aleasă de inginerii sociali pentru a atinge un cât mai mare număr de victime fără a speria manifestanţii a fost sacrificarea miliţienilor, Miliţia fiind cea mai civilă dintre toate cele 3 instituţii represive.



Vă aduceţi aminte despre cele două reportaje mincinoase făcute de televiziuni occidentale cu pretinse lupte cu armele războiului clasic între Securitate şi Armată, asemenea celui sirian început în 2011 despre care am scris în această secţiune ? Ei bine, acest lucru a fost pus în practică total la Sibiu, şi parţial la Bucureşti, deşi în capitală doar unităţile militare au fost instigate la foc fratricid unele împotriva altora, fără a implica şi Miliţia. Însă la Sibiu s-a depăşit mult acest nivel, cele 3 instituţii fiind conştiente pe deplin că se află în război una împotriva alteia.

Focul fratricid există inerent în orice război, de aceea s-au inventat parolele prin care membrii unei părţi ai baricadei să se recunoască între ei. Dar asemenea confuzii sînt accidentale şi rare într-un război clasic. La Sibiu, el a devenit majoritar, datorită unei foarte puternice forţe de dezinformare. Pe lângă focul fratricid instigat prin dezinformare de gen Otopeni sau grupul Trosca la MApN, la Sibiu a fost indusă ura asumată între instituţii care au tras una în cealaltă (în special Armata în Miliţie şi Securitate, dar şi ultimele două în prima) pentru că se credea atacată de acestea. Escaladarea violenţelor a făcut ca Armata să treacă chiar la folosirea de armament greu.

Dacă focul ar fi fost deschis de membrii acestor 3 instituţii, atunci s-ar fi ştiut cine a făcut-o pentru că s-ar fi putut verifica cine lipseşte de la serviciu şi e plecat din incinta locului de muncă. În 22 decembrie toate unităţile militare au fost retrase în cazărmi. Nu avea cine să tragă din acele poziţii decât alte forţe decât cele 3 instituţii represive. Aceste instigări au fost produse de agenţi CIA locali ce au creat haos între angajaţii celor 3 instituţii. O mulţime de politruci ai stalinismului capitalist, teoreticieni şi istorici de tip economat ce scriu la comandă, au evitat să aprofundeze aceasta temă tocmai pentru a nu da idei poporului despre cine s-a aflat în spatele celor care au comis acele atrocităţi.

Focurile au început să fie trase nu din sediile celor 3 instituţii implicate, ci dinspre blocurile şi alte poziţii din afara lor. La pagina 48 martorul Verony Viorel Nicolae (decl. 13.12.2006) declară ceea ce eu consider modul tipic de operare al agenţilor CIA în decembrie 1989:

„… mă aflam la intersecţia str. Revoluţiei cu str. Ştefan cel Mare. Am văzut pe blocul 1 str. C. Noica, lângă sediul miliţiei, doi civili (un bărbat şi o femeie) cu haine negre, cu ceva negru pe cap, cum scot o puşcă mitralieră cu crăcan şi trag rafale spre UM.01512 „


O declaraţie dată de altă persoană despre o scenă similară se poate citi la pagina 73. În urma acestor instigări Armata a ripostat cu foc spre sediul Miliţiei şi Securităţii. Unii spioni CIA racolaţi din Armată trăgeau apoi şi în proprii colegi din diferite locuri. La pagina 115 din acelaşi document putem găsi declaraţia martorului Vlad Enache Viorel care menţionează că a fost împuşcat în timp ce se afla în curtea UM 01512 chiar de cineva care a tras din interiorul acesteia. Văzându-se atacate, Miliţia şi în special Securitatea au răspuns şi ele cu foc, după cum se menţionează la pagina 89 din acest document. Pe lângă lunetiştii izolaţi care trăgeau asupra celor 3 instituţii aflate una lângă cealaltă, în interiorul lor, în special în cel al Armatei, anumiţi ofiţeri dezinformatori (agenţi CIA) aveau misiunea de a îndrepta furia celor atacaţi către celelalte instituţii, abătând atenţia de la potenţialii lunetişti din afară. Greu de spus care ar fi fost aceşti agenţi dubli. Ne putem imagina că declaraţiile despre ei au fost totuşi cenzurate spre a nu apărea în documente publice. La pagina 85 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 un martor spune că astfel de foc instigator s-ar fi tras şi dinspre sediul Miliţiei. La pagina 132 din acelaşi document există mărturia unei persoane împuşcate care afirmă că în urma reconstituirilor din 1990 specialiştii au tras concluzia că glonţul care a rănit-o a plecat tot din sediul Miliţiei. La pagina 147 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 există o mărturie despre un lunetist care trăgea de la ultimul etaj al sediului Securităţii. În acest context instigator fiecare instituţie represivă le suspecta pe celelalte două că trag pentru a înăbuşi manifestaţia de stradă.

La Sibiu a fost cea mai mare tragedie a invaziei CIA din decembrie 1989 în România, o tragedie mai mare decât la Bucureşti sau Timişoara. Oficial în capitala banatului au fost undeva între 103 şi 108 morţi, însă eu am arătat în această secţiune că numărul lor corect este undeva la jumătate . Majoritatea dintre aceste victime nu erau protestatari, ci neutri apolitici, vânaţi de la balcoane sau în zone unde nu existau proteste. În Bucureşti a fost cel mai mare număr de morţi într-o singură inginerie socială, respectiv cea de la Otopeni, când militarii unei unităţi militare de la Câmpina au fost măcelăriţi de alţi militari care păzeau aeroportul. Această inginerie socială s-a făcut prin dezinformare tipică, pe care o regăsim şi astăzi în disensiunile electoraliste în care e atras omul simplu. Celor de la Câmpina li se ordonase anterior să meargă şi să îi ajute pe cei care apărau deja aeroportul de terorişti. Acestora li s-a spus că vor fi atacaţi de terorişti. În urma acestei intenţionate (şi tot repetate în istorie) „erori regretabile” au murit 49 de oameni, majoritatea militari în termen.

Dar în acest caz masacrul s-a datorat neştiinţei, confuziei induse de dezinformări. La Sibiu nu s-a ajuns la asemenea număr într-o singură inginerie socială însă s-a ajuns la instigarea unui război fratricid asumat între cele 3 instituţii represive, respectiv Armata, Miliţia şi Securitatea. Mai precis prima a supus pe celelalte două la asediu, inclusiv cu proiectile de calibru mare. Prin celebrul ordin „Opriţi măcelul!” dat de spionul GRU Nicolae Militaru la TVR în data de 22 decembrie 1989, Armata însăşi a fost iniţial acuzată şi apoi manipulată să demonstreze că nu ea a tras la Timişoara, tocmai pentru a lua cu asalt cele două instituţii posesoare de arme. Voi descrie acest lucru în detaliu într-o secţiune ulterioară. Securitatea şi Miliţia ar fi vrut iniţial să-i oprească pe demonstranţi şi aveau puterea să o facă, însă cu condiţia ca aşa ceva să se facă paşnic prin acţiunile scutierilor şi arestări. Bănuiesc că inclusiv scutierii au fost vânaţi de lunetişti tocmai pentru a lăsa manifestanţii să iasă în stradă. Dar existenţa morţilor vânaţi de lunetiştii ascunşi prin poduri şi pe blocuri îi punea pe toţi într-o postură culpabilă, aşa că au schimbat şi ele macazul în a-l mai susţine pe Ceauşescu, fiind astfel manipulate de CIA să trădeze regimul. Văzându-se asaltate de Armată, ele au trecut de partea „poporului”, din dorinţa de a se salva. Haosul informaţional şi panica indusă de acesta a fost atât de mare încât nimeni nu ştia care este amploarea invaziei CIA şi câţi dintre colegi sînt agenţi trecuţi de partea „poporului”. Odată cu picarea TVR în mâna „revoluţionarilor”, cea mai sigură cale de a scăpa ţintei lunetiştilor era aceea de a declara adeziunea faţă de „revoluţie” şi abandonarea lui Ceauşescu.

Spre deosebire de Otopeni, grupul Trosca si cel al paraşutiştilor de la Televiziune, la Sibiu fiecare ştia cine este celălalt, însă era convins că are altă intenţie decât avea în realitate. Armata era convinsă că Miliţia şi Securitatea îi este fidelă lui Ceauşescu şi ambele reprimă manifestanţii. Miliţia şi Securitatea erau convinse că Armata nu ştiu că şi ele au întors armele ca la 23 august, şi voiau să demonstreze contrariul. Cele două instituţii au predat armamentul şi au rămas astfel şi mai expuse agresiunii din partea Armatei, fapt ce a dus la creşterea artificială a numărului de morţi. Eficienţa dezinformaională a fost atât de mare încât prieteni care făceau revelioane împreună au ajuns să se suspecteze şi să se împuşte, ca în cazul marilor duşmănii provenite din vechi prietenii pierdute.

La fel ca şi în cazul Otopeni, grupul Trosca la MApN sau la Televiziune, şi la Sibiu s-au folosit dezinformările încrucişate cauzatoare de moarte. Cea mai tragică inginerie socială din acest oraş a fost planul de împuşcare a miliţienilor din sediul IJM. În acest sens este elocventă mărturia de la pagina 90 a unuia dintre miliţienii supravieţuitori ai acestei oribile inginerii. Iniţial s-a tras asupra sediului Miliţiei de pe un bloc. Apoi el şi colegii săi au fost chemaţi printr-un fals apel telefonic de unitatea militară UM 01512 de lângă IJM spre a se adăposti acolo. Acel apel nu a fost făcut de acea unitate militară, ci de agenţi CIA care se dădeau a face parte din ea. În acelaşi timp militarii fuseseră în prealabil anunţaţi de un alt fals apel telefonic venit dinspre sediul Miliţiei că vor fi atacaţi de miliţienii supăraţi, după acelaşi model dezinformaţional de instigare practicat la Otopeni sau cu grupul Trosca la MApN. Din îndârjirea cu care militarii au tras în miliţienii care căutau adăpost în UM 01512, şi reticenţa de a accepta că aceştia nu sînt terorişti, sau fideli de-ai lui Ceauşescu şi reprimatori împotriva „revoluţiei”, putem deduce că asupra militarilor s-a acţionat dezinformativ anterior în sensul convingerii că în sediul Miliţiei ar fi fost terorişti. Şi astfel ei au deschis focul atunci când au văzut că miliţienii încearcă să intre în UM şi să se refugieze acolo, conform cu cele vorbite la telefon. Astfel martorul a fost împuşcat, şi mulţi dintre colegii săi au fost şi ucişi. Această singură scenă a dus la moartea a 15 miliţieni din grupul celor 22 per total.

Acesta este într-adevăr un măcel. După datele oficiale el s-a întâmplat înaintea rostirii celebrei propoziţii imperative „Opriţi măcelul!” de către Nicolae Militaru la TVR în aceeaşi zi. La pagina 94 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 aflăm că această inginerie socială a început în jurul orelor 12.30-13.00. Îmi păstrez totuşi scepticismul faţă de această oră şi bănuiala că această tragică întâmplare a avut loc după ora 14. Îmi bazez părerea pe declaraţia unui manifestant de la pagina 112 din acelaşi document, care spune că la ora 12.30 mai mulţi manifestanţi ar fi pătruns în sediul IJM. Dacă atunci ar fi început măcelul din partea UM 01512 atunci nici ei n-ar mai fi scăpat şi martorul n-ar mai fi putut da această declaraţie. O altă declaraţie al unui alt manifestant, ce se poate vedea la pagina 122, atestă focuri de armă între cele două instituţii între orele 12.00-13.00. Iniţial manifestanţii s-au retras, apoi s-au întors. Dar acest martor nu confirmă scenele de groază cu miliţienii morţi şi răniţi, unii dintre ei agonizând în zonă după ce au revenit, fapt ce e un indiciu că scena s-a întâmplat mai târziu. O altă declaraţie care sprijină această idee este a manifestantului Low Ernest de la pagina 138, care confirmă faptul că la ora 14.00 se trăgea în manifestanţi în acel perimetru, adică aceştia erau acolo. Ne putem imagina că miliţienii nu aveau curaj să părăsească sediul IJM cu manifestanţii afară. În secţiunea anterioară am deplâns prezenţa numelui Baciu Vasile în paginile Rezoluţiei 01-03-2010. Însă tocmai de la el am confirmarea bănuielii că cel măcel a avut loc în jurul orelor 14. Acest lucru se poate citi la pagina 140.

În acest caz ar fi putut fi avea loc o plantare ulterioară de probe în declaraţiile martorilor în aşa fel încât momentul căutării de adăpost a miliţienilor în clădirea UM 01512 să fie datată cu câteva ore mai devreme tocmai pentru a ajusta ordinul lui Militaru la realitatea din teren. Oricum, chiar dacă ea a avut loc în jurul orelor 12.30-13.00, Militaru tot comunica o minciună la TVR, anume cea conform căreia Armata ar fi comis atunci sau până atunci un măcel asupra populaţiei revoltate. Total fals. Majoritatea victimelor civile a invaziei CIA din 1989 s-au datorat vânării de către lunetişti a neutrilor pe la balcoane şi străzi lăturalnice, care nu aveau nicio legătură cu protestele. În cazul de faţă măcelul era comis de Armată împotriva Miliţiei, după un complex act de dezinformare prin care miliţienilor li s-a creat o falsă imagine de terorişti. Aşadar Militaru comunica o minciună cosmică prin această propoziţie, după cum am arătat în detaliu ulterior aici .

E foarte probabil ca unele dintre aceste mărturii de mai sus să fi fost cenzurate de spionajul civil, care controla ju$tiţia, la fel cum vedem că sînt cenzurate 18 pagini din acest document. Cert este că la pagina 88 instanţa declară că nu poate extrage un vinovat anume în urma acestui haos informaţional care a dus la foc fratricid între cele 3 instituţii:

„În timpul acestor evenimente au fost ucişi 22 subofiţeri şi ofiţeri de miliţie, un subofiţer de securitate precum şi un ofiţer de la grupul de pompieri, care se găsea în incinta miliţiei cu o maşină destinată stingerii incendiilor. Din cauza derulării evenimentelor şi a luptelor din zilele următoare nu a fost posibilă stabilirea exactă a locului şi împrejurărilor în care a decedat fiecare din aceştia.”


Haosul de la Sibiu a fost un avertisment pentru restul de unităţi teritoriale că vor avea aceeaşi soartă dacă vor urma regulamentele militare şi legislaţia în vigoare. Astfel bruma de stat de drept care funcţiona cât de cât până în 1989 a fost înlocuită cu stalinismul capitalist, coordonat de CIA prin pionii săi locali din SRI, aripa colaboratoare a Securităţii, convertită în criminali îmbrăcaţi la papion şi costume Armani.

Acesta este modul tipic de invazie a CIA, care atestă o nouă etapă în istoria războiului şi a tehnicilor militare. Spre deosebire de KGB, care o făcea cu tancurile, CIA a avut ambiţia şi a reuşit de cele mai multe ori să pună în practică vechiul proverb roman „dezbină şi stăpâneşte!” în variantă dezinformaţională modernă. Rezultatul a fost crearea de haos în ţintă şi instigarea de război fratricid între instituţiile principial aliate. Regulile războiului contemporan nu mai sînt acelea a invaziei clasice asupra ţintei, ci a creării de haos informaţional în interiorul său ce duce la suspiciune generală şi acţiuni de auto-anihilare de sine. Acest rezultat nu a existat în ţările anexate sau controlate de URSS via KGB, ci doar acolo unde CIA a avut interes. KGB a fost o simplă poliţie politică, pentru că aşa par acţiunile grobiene ale vechilor securişti sovietici faţă de crimele în masă produse de CIA şi spionajul civil capitalist în ultimele 150 de ani.

Acesta este modelul de instigare a războaielor iugoslave, făcut atunci în principal cu dronele. Prototipul acestui gen de escaladare a violenţelor este atacul cu drone (încă neidentificate) de la Borovo Selo din 1991 asupra unor autobuze de Miliţie croate, care a dus la uciderea a 12 miliţieni. În acelaşi fel au fost instigate comunităţile coreenilor şi afro-americanilor în haosul creat după acelaşi tipar de CIA în 1992 la Los Angeles, pentru a denigra un protest al ultimilor împotriva unei hotărâri judecătoreşti rasiste. Dar cea mai mare catastrofă umanitară instigată prin foc fratricid ascuns este războiul civil din Siria începând din 2011. Conform unor date oficiale forţele militare pro-guvernamentale au avut în 12 ani de conflict mai mult de dublul numărul de victime civile cu care teoretic s-ar fi aflat în conflict, de parcă civilii pot fi mai bine organizaţi decât militarii. De fapt cele mai multe victime ale războiului civil sirian au fost ucise prin astfel de foc fratricid ascuns uneltit în culise de CIA cu exact acelaşi scop cu care a fost uneltit şi în România şi în fosta Iugoslavie: deportarea economică în Occident a forţei de lucru ieftină.

În următoarea secţiune voi descrie uciderea a doua oară a unora dintre aceşti oameni, prin zeflemeaua cu care au fost consemnaţi în documentele oficiale, pline de erori, inexactităţi şi absurdităţi.

November 25, 2023

Instigarea dizidenţilor politici împotriva instituţiilor represive la Sibiu


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


2.1.10. Instigarea dizidenţilor politici împotriva instituţiilor represive la Sibiu



Spre deosebire de Timişoara şi, mai ales Cluj, unde informaţiile lipsesc, la Sibiu acestea există şi au aspectul unor date obiective. Pe lângă interviurile vorbite din documentare, la Sibiu există un foarte important document public, numit Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce oferă trimiteri către documente concrete precum rapoarte de expertiză medico-legală. Găsim aici mărturii detaliate despre circumstanţele morţii unor oameni, aşa cum nu se găseşte în altă parte pe tema decembrie 1989. Probabil că astfel de documente există şi faţă de restul oraşelor, însă ele nu sînt publice. Desigur, aceste menţionări nu înseamnă şi siguranţa că documentele vizate ar şi exista în realitate, sau că ele ar fi reflectate o anumită realitate. Dar totuşi e ceva mai mult decât nimic, aşa cum am văzut în cazurile Timişoara şi Cluj. Există o mulţime de mărturii care concordă cu privire la cine şi cum a fost împuşcat, cu mici diferenţe de amănunte, ceea ce e de înţeles. Dimpotrivă, mărturiile de la Timişoara şi Cluj se află la polul opus, fiind izolate, lasă dubii faţă de autenticitatea lor.

Cu toate acestea nu trebuie să ne pierdem scepticismul faţă de acest document, seduşi de numărul mare de detalii din el. Există câteva semne care trebuie să ne ridice nivelul de alertă privind posibila dezinformare ce se găseşte şi aici. Primul dintre ele este faptul că sînt cenzurate 18 pagini dintr-un total de 310. E posibil ca într-una dintre aceste pagini să fie menţionate încă 19 nume care se regăsesc în web-siteul portalulrevolutiei dar nu se regăsesc în acest document în forma sa actuală. De asemenea, 18 nume menţionate în Rezoluţia 01-03-2010 nu se regăsesc în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 , după cum o să arăt în detaliu într-o secţiune viitoare . Apoi, există 6 nume de decedaţi în Rezoluţia 01-03-2010 din dosarul 200/P/2007 care nu se regăsesc nici în web-siteul „portalulrevolutiei” şi nici în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379. O să fac un exerciţiu complet de sociologie statistică în acea secţiune, în care voi arăta în detaliu că e ceva foarte dubios cu aceste documente, inclusiv în Rezoluţia 01-03-2010.



Există aici un foarte vizibil semn de nepotrivire în minciuni ale autorităţilor care au lucrat cu oameni separaţi la aceste documente, după cum am văzut şi în cazul Cluj şi Timişoara. Se poate vedea şi o lipsă de respect faţă de aceste nume, care atestă nu doar nepăsarea lor specifică faţă de dramele unor familii dar chiar şi lipsa de importanţă a cetăţeanului simplu în această inginerie socială a invaziei CIA în România, supranumită pompos „revoluţia română”. Există prea multe erori de tastare ale numelor, precum Ion şi Ioan sau scrierea numelui când cu cu „â” sau „î”, ca de exemplu Cirstea Marin Gelu din web-siteul portalulrevolutiei apare Cârstea Gelu în Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 . Dar un caz de confuze majoră este Heinz Reinhold Wilhelm, aşa cum este dat de web-siteul portalulrevolutiei , şi pe care Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 îl dă Hienz Reinhardt Wilhelm. Parcă spre a răsuci cuţitul în rană, acest nume nu există în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006.

Ciudat la Rezoluţia 01-03-2010 din dosarul 200/P/2007 este faptul că se află la polul opus faţă de documentele de la Cluj şi Timişoara în privinţa informaţiilor. Dacă în acestea din urmă există o vădită lipsă de informaţii, dimpotrivă în acest document există exces de date, ceea ce îl face şi greu de urmărit. Unele dintre aceste informaţii nu ar fi trebuit inserate aici deoarece nu au avut consecinţe grave. Un astfel de caz este rănirea uşoară a lui Baciu Vasile, în care a ajuns un glonţ amortizat de o uşă metalică în prealabil, după cum citim la pagina 139 şi 140. Glonţul şi-a micşorat viteza ieşind din uşă şi i-a intrat acestui om uşor sub piele, mai ceva ca în cazul lui Sergiu Nicolaescu din celebrul film… Însă din propria mărturie observăm că chiar el cu colegii lui l-au scos de acolo fără complicaţii. Ce-i drept, Baciu nu e menţionat nici de web-siteul portalulrevolutiei şi nici de tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Însă un astfel de caz nu ar fi trebuit inserat deloc în această listă. Răniţii ar fi trebuit să aibă o secţiune specială în ea. La polul opus e cazul Verei Orăşanu de la Craiova, al cărei soţ a fost ucis, şi al cărei copil a rămas cu sechele în urma atacului cu foc de armă la care au fost supuşi, după cum auzim la ora 03:28 din propriul meu documentar. Multe nume sînt fictive în acest haos dezinformaţional. Dar sînt mulţi oameni ucişi sau mutilaţi despre care nu s-a spus mare lucru. E lăudabil faptul că un om curajos precum Baciu Vasile a ieşit să protesteze împotriva dictaturii, însă e nefiresc totuşi să fie consemnat într-o listă a victimelor, doar pentru „un fleac”.

Un caz diferit, dar similar în oarecare măsură cu cel precedent este cel al lui Neamţiu Ovidiu, relatat în Rezoluţia 01-03-2010 la paginile 141-142. El a fost împuşcat şi operat în decembrie 1989 însă a murit în 2001 în urma unui infarct miocardic, fără legătură cu rana suferită cu 12 ani înainte. Nici el nu e menţionat nici de web-siteul portalulrevolutiei şi nici de tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Observăm că acest caz cam seamănă cu cel al lui Călin Nemeş de la Cluj, sinucis „de scârbă” în 1993, însă apreciat de web-siteul portalulrevolutiei ca victimă şi propus pentru despăgubiri familiei de Decizia nr.121 luată în urma şedinţei din 2 martie 2006 a dosarului 1109/1/2005, după cum am arătat în această secţiune .

Un caz similar este şi Gongolea Nicolae Dan, rănit în omoplat în decembrie 1989 dar mort tot în 2001, după cum aflăm de la pagina 154 din Rezoluţia 01-03-2010. Nici el nu există menţionat nici în web-siteul „portalulrevolutiei” şi nici în tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006. Însă este menţionat în acest document, ceea ce forţează cumva posibilitatea ca între evenimentele din 1989 şi moartea sa de peste 12 ani ar exista o legătură. Vom vedea această cutumă repetată şi la Bucureşti.

Cititorul poate observa că am început această secţiune cu rezervele faţă de cele scrise în Rezoluţia 01-03-2010. Însă eu cred că în aceste pagini există şi nişte adevăruri foarte importante despre războiul civil din decembrie 1989 nespuse altundeva. E posibil însă ca aceste cazuri de mai sus să fie incluse în acest document, tocmai pentru a face informaţia cât mai densă şi a împiedica cititorul să ajungă la nişte detalii pe care eu doar le-am dedus în cazurile Timişoara şi Cluj. În acest document există şi mărturii care sprijină aceste deducţii prealabile. Ele pun cap la cap modul în care civilii şi forţele de ordine au fost iniţial instigaţi unii împotriva altora în decembrie 1989 Sibiu. La fel s-a făcut apoi şi cu instituţiile represive între ele, nu doar local la Sibiu, ci în întreaga ţară.



Cel mai instigator eveniment pentru toate localităţile mari din România în care au existat manifestaţii de stradă împotriva regimului Ceauşescu a fost „reuşita” mitingului din 20 decembrie din Timişoara. După cum am arătat la ora 02:12 din propriul documentar, acesta a fost făcut după reţeta mitingurilor de susţinere a lui Ceauşescu, cu muncitori aliniaţi şi duşi cu autobuzele în Piaţa Operei. CIA a sperat ca populaţia timişoreană să iasă singură la protest după numărul mare de arestaţi din rândurile apoliticilor, care pentru rude aveau statut de dispăruţi. Localnicilor li s-a creat astfel iluzia că ar fi fost ucişi. Dar, o fi el banatul „fruncea”, însă n-a avut curaj să iasă împotriva regimului din 17 până în 20. Şi atunci spionajul civil a trebuit să organizeze acest miting cu scop de continuare a ingineriilor sociale ce aveau să doboare regimul. Mitingul din 20 decembrie l-a făcut pe Ceauşescu să pară un mincinos notoriu o zi mai târziu când, după exact aceeaşi reţetă, a organizat propriul miting în Piaţa Palatului la Bucureşti, fără să ştie de existenţa celui de la Timişoara cu o zi înainte, după cum voi arăta într-o secţiune ulterioară . Dar, dincolo de asta, el le-a dat curaj dizidenţilor să iasă şi ei la „revoluţie”, sub asigurarea că nu li se va întâmpla nimic.

Minciunile de la radio Europa Liberă despre cei 4 000 de morţi şi apoi genocid , le-a creat tuturor impresia că amploarea revoltei la Timişoara ar fi fost mult mai mare şi că regimul e muribund. Acest post de radio anunţa triumfal în 20 decembrie că oraşul ar fi fost „liber de comunism”, iar cei care îl ascultau au prins curaj. În acel moment a ieşit la iveală în fiecare dizident spiritul războinic al strămoşilor noştri, jefuitorii şi violatorii în grup ai epocii clasice, din care provenim cu toţii. Asemenea unui program de recrutare în vederea unui asediu asupra unei cetăţi, aceste ştiri au scos la iveală spiritul ancestral al armatelor clasice. Pentru moment ele au anesteziat de satisfacţie minţile nonconformiste să-şi demonstreze eroismul şi patriotismul local în faţa cutezanţei timişorene. Nonconformiştilor şi marginalilor li s-a aprins în sânge dorinţa răzbunării pe instituţiile represive în special pe Miliţie, principalul lor duşman. CIA, cu studiile sale de psihologie experimentală şi psihanaliză de masă, a ştiut să folosească această forţă dizidentă împotriva regimului, chiar dacă ea era minoritară. Dar, mă recunosc în acest tablou, pe termen lung această forţă a fost folosită împotriva ei însăşi, deoarece marginalii şi nonconformiştii au fost primii eliminaţi de la împlinire socială în stalinismul capitalist instituit după 1990 în România, după cum aveam să experimentez asta direct pe pielea mea, şi despre care am scris în articolul „Papagalul Chiri si relatia mea cu capitalismul” .

Caracterul paşnic al mitingului din 20 decembrie din Timişoara i-a încurajat pe naivii dizidenţi să creadă că nimic nu li se va întâmpla şi că le-a venit şi lor timpul de răzbunare pe autorităţi. Unii s-au răzbunat dar au fost şi ei ucişi, într-un plan mai amplu decât propriile lor mici frustrări şi idealuri. Pe alţii s-a răzbunat întorsătura istoriei. La pagina 47 din Rezoluţia din data 01-03-2010 dată în dosarul 200/P/2007 aflăm de pătrunderea unor persoane de etnie romă în sediul Miliţiei pentru a recupera de acolo anumite bunuri ce le fuseseră confiscate anterior. Deducem de aici că miliţienii fuseseră instigaţi la aceste măsuri care au înfierat populaţia interlopă. Ne aducem aminte că ceva de acest gen s-a făcut şi la Timişoara cu închiderea talciocului pe 10 decembrie, fapt menit să crească tensiunile între autorităţi şi societatea civilă.

Ne aducem în continuare aminte de prima ipoteză privind scena cu actorul Călin Nemeş de la Cluj, instigat de un posibil infiltrat în cercul lui de artişti boemi, fraţi de pahar, după cum am arătat în această secţiune . Unii dintre manifestanţii de la Sibiu au fost în aceeaşi situaţie. La pagina 90 din Rezoluţia 01-03-2010 există declaraţia unui martor în care este menţionată cel puţin o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul acelor evenimente tragice. Celebrul Dragomir Aurel a confirmat şi el existenţa unei astfel de pe persoană, la pagina 99 din acest document (care în citează din declaraţia dată la 30.09.1998 vol. 1/6-57). La minutul 27.14 din documentarul „REVOLUTIA DIN DECEMBRIE 1989 IN SIBIU -Vom muri și vom fi liberi!” este confirmat mirosul de băutură ce duhnea dinspre demonstranţi. Într-adevăr, vorbele lui trebuie privite cu maxim scepticism. Totuşi el s-ar putea să spună adevărul despre acest cetăţean turmentat care ar fi aruncat cu o piatră în el atunci când le-ar fi vorbit manifestanţilor. Un astfel de caz pare să fi fost şi cel al lui Gândilă Dan, nume parcă ironic faţă de gestul său de a-şi da pantalonii jos şi a le arăta dosul gol miliţienilor ce se aflau într-un schimb de focuri cu Unitatea Militară vecină. A face un astfel de gest în condiţii de război literal se poate explica prin aburii alcoolului ce afectaseră minţile unor demonstranţi, şi care i-au făcut să treacă la acţiuni şi mai necugetate. Comicul situaţiei a avut urmări tragice, din păcate.

Cei „trezi” trăiau şi ei o iluzie asemenea beţiei cu temă denigratoare faţă de Miliţie. Înainte de a se declanşa prăpădul între instituţiile represive, atunci când atmosfera era destul de calmă în Sibiu circulau zvonuri despre existenţa unui număr mare de arestaţi de către Miliţie. La pagina 38 se citează din declaraţia unui manifestant care auzise pe cineva din grupul lor că fratele său ar fi fost în arestul Miliţiei. Un alt manifestant este citat la pagina 53 cu declaraţia că în grupul lor se vorbea de mulţi arestaţi. Din practicile anterioare ale instigării acelor evenimente, ne putem imagina că aceştia fuseseră informaţi de existenţa a sute, dacă nu chiar mii de arestaţi. Inclusiv primul secretar Nicu Ceauşescu ar fi dat aprobarea verificării sediului Miliţiei spre a descoperi şi eventual elibera arestaţii, după cum aflăm la pagina 46. La pagina 33 se citează din declaraţia unui alt manifestant cum că un grup mai mare s-ar fi dus în faţa sediului Miliţiei pentru a cere eliberarea arestaţilor. Declaraţia altui martor de la pagina 34 confirmă dezinformarea. Altă declaraţie similară se poate citi şi la pagina 39. La pagina 45 aflăm că mai mulţi manifestanţi au pătruns în sediul Miliţiei spre a elibera arestaţii. Ei au fost întâmpinaţi cu deschidere de către cei dinăuntru şi au observat cu ochii lor că nu era nimeni arestat.

Simţind că sînt victimele unei denigrări, miliţienii din sediul IJM au afişat un baner pe care scria:

„NOI MILIŢIA SLUJIM INTERESELE POPORULUI. SUNTEM CU VOI! FĂRĂ VIOLENŢĂ! ORGANIZAŢI-VĂ PENTRU DIALOG!"


Acest mesaj împreună cu asigurarea faptului că nu existau arestaţi i-a liniştit pe moment pe manifestanţi şi i-a convins pe mulţi dintre ei să plece din faţa sediului Miliţiei şi să scandeze în alte părţi. Dar planul CIA era acela de a provoca violenţă artificială între manifestanţi şi Miliţie şi a fost lansată o a doua dezinformare prin care Miliţia era făcută responsabilă pentru moartea ministrului apărării Vasile Milea. La pagina 48 din Rezoluţia 01-03-2010 este redată o acţiune de instigare a unui civil care a întors mulţimea către sediul Miliţiei cu zvonul următor:

„Generalul Milea a murit şi miliţia ştie de ce. Atacaţi miliţia!”


Ne putem imagina că la acel moment între manifestanţi erau agenţi CIA îmbrăcaţi în civili cu rol de instigatori profesionişti, care au întors apoi protestatarii la sediul Miliţiei, şi lucrurile au devenit mult mai urâte. La pagina 34 există mărturii ce atestă că au fost incendiate unele maşini aparţinând miliţienilor. Unii miliţieni au răspuns cu gloanţe, şi de aici lucrurile au luat-o la vale. Mai jos aflăm că în clădirea Securităţii s-au aruncat cu pietre cubice luate din caldarâm şi s-a tras cu praştia. La pagina 36 se spune că unele birouri au fost incendiate cu sticle incendiare. La pagina 116 din acelaşi document aflăm că manifestanţii ar fi pătruns în sediul Securităţii cu un comportament agresiv şi că s-a tras împotriva lor.

Acelaşi gen de instigare s-a întâmplat iniţial şi faţă de Armată. La fel ca şi în cazul Timişoara şi Cluj, şi la Sibiu militarii au fost provocaţi, după cum citim la pagina 32 din Rezoluţia 01-03-2010. În declaraţia ofiţerului Teodorescu Cristian de la pagina 3 citim:

„Când ne-au văzut manifestanţii s-au îndreptat către noi probabil cu intenţia de a ne intimida. Au început să arunce către noi cu sticle, coşuri metalice de gunoi şi alte obiecte contondente. Chiar au încercat să tragă de armele militarilor.”


De aici şi până la escaladarea violenţei a fost un singur pas. La pagina 25 din Rezoluţia 01-03-2010 se poate citi mărturia lui Presecan Nicolae care confirmă tensiunea dintre manifestanţi şi dispozitivul de militari dar şi împuşcarea mortală a primului civil la Sibiu, Mititel Ioan :

„… am observat cum un bărbat in vârstă de aproximativ 35 de ani (…) a căzut la pământ după care a fost ridicat de cei din jur şi transportat cu un autoturism la Spitalul Judeţean. Am aflat ulterior ca acesta a decedat ca urmare a ranilor provocate de armele de foc. Ciudat mi s-a părut faptul ca toţi soldaţii care au executat foc de avertisment aveau arma îndreptată în plan vertical…”


această mărturie este confirmată de o alta, dată de Fesan Puiu Nicolae la aceeaşi pagină:

... Am traversat piaţa, m-am apropiat de Teodorescu care mi-a pus pistolul mitraliera la tâmplă. A zis sa mă opresc. A dat ordin soldaţi lor să execute foc de avertisment în plan vertical. Au tras o rafală de 30 cartuşe flecare. Am văzut un tânăr cum vine dinspre statuia lui Gheorghe Lazăr,. spre str. Avram lancu unde se afla alt grup de militari, am văzut cum pica împuşcat în piept acel civil”


Rămânem doar cu informaţia că militarii au tras în sus şi au căzut oameni de parcă ar fi tras în plan orizontal, confirmată de Fesan şi la minutul 19.55 din documentarul menţionat mai sus . În aceste mărturii stă dovada existenţei unor lunetişti sau drone controlate de la distanţă care amplificau aceste focuri, despre care voi detalia în următoare secţiune.

November 19, 2023

Numărul probabil al morţilor de la Cluj de dinainte de 22 decembrie


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


2.1.9. Numărul probabil al morţilor de la Cluj de dinainte de 22 decembrie



După cum am dedicat o secţiune pentru contabilizarea victimelor de la Timişoara din decembrie 1989 , această secţiune va face acelaşi lucru cu victimele de la Cluj. Există câteva asemănări uimitoare între Timişoara şi Cluj. Cea mai importantă dintre ele este aceea că lunetiştii au acţionat în zona fabricii de bere dar mai ales în zona Piaţa Libertăţii din Cluj, precum şi în alte zone, la fel ca şi în oraşul de pe Bega. Ei au acţionat după modelul Constantin Ciobanu din Timişoara descris la ora 02:52:50 din propriul meu documentar. Din cei 24- 43 (depinde de sursă) de presupuse victime de la Cluj în toată perioada, 10 au fost daţi ca împuşcaţi în cap. Acest număr e prea mare pentru a-l pune pe seama hazardului.

Conform celei de-a doua ipoteze din secţiunea anterioară, înainte de 22 decembrie la Cluj e posibil să fi murit doar câţiva oameni, şi aceia vânaţi de sniperi pe stradă. Restul ar fi putut fi ucişi mai târziu, şi mutaţi „din pix” pe data de 21, după modelul deja tipic de minciună cu documente specific dictaturii capitaliste. Acea singură baltă de posibil sânge, dar despre care nu ştim sigur că ar fi fost sânge, e un semn mai curând a acalmiei proverbiale din acest oraş, mai curând decât al „măcelului” despre care vorbea agentul GRU Nicolae Militaru la TVR pe 22 decembrie 1989. Însă, conform primei ipoteze, ei puteau să fie ucişi atunci, în 21 decembrie.

În ceea ce priveşte numărul de morţi, se repetă scenariul de la Timişoara, cu cifre parcă scoase „din pix”. Decretul nr. 110/1991 privind conferirea titlului de Erou-martir al Revoluţiei române din decembrie 1989, a titlului de Luptător pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 şi a medaliei Revoluţia română din decembrie 1989 oferă 32 de nume pentru întreg Judeţul Cluj. Oricum, însumate cu restul de decese din alte localităţi nu ies la aceeaşi cifră cu restul. În tabelul nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 privind conferirea titlului de erou martir găsim 22 de nume de decedaţi la Cluj. În cartea sa „Revoluţia română din 17-22 decembrie 1989 (la Cluj-Napoca)”, editura Napoca Star, 2006, Constantin Zărnescu oferă 33 de „martiri, răniţi, împuşcaţi, decedaţi” în Cluj-Napoca între 17 şi 22 decembrie, dintre care doar despre 2 spune că n-ar fi decedat, la care mai adaugă încă 9 ucişi în alte localităţi. Web-siteul portalulrevolutiei redă 24 de nume de morţi pe 21 decembrie 1989 la Cluj-Napoca. Am să revin mai jos cu detalii privind aceste neconcordanţe în documentele oficiale. Aşa cum am făcut şi cu numele probabil fictive de la Timişoara, am să le repostez pe toate şi în cazul de faţă, cu tot riscul de a ţine minte şi pe cele fictive precum povestea cu naşterea bebeluşului Victor/Victoriţa la TVR pe 22 decembrie, inventată de căpitanul Lupoi. Am să-i enumăr în continuare în ordinea descrescătoare a probabilităţii ca aceste nume să fie reale, conform argumentaţiei din acea secţiune . Cei mai probabili să fi existat sînt următorii:

Rusu Ioan este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în cap în zona Piaţa Mărăsti. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Marin Vergică , este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace în zona Piaţa Libertăţii. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Merca Aurel este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace în zona Piaţa Libertăţii. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Ciortea Emil este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în abdomen în zona Astoria. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Cristurean Rodica este dată de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcată în cap, în zona Piaţa Libertăţii

Csaba Zoltan Ballai este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace în zona fabricii de bere. El a lăsat cele mai vizibile urme dintre toţi, prin familia sa, respectiv tatăl lui Ștefan Ballai, deşi nici aici autorităţile n-au făcut ce ar fi trebuit să facă faţă de familiile celor ucişi în 1989. De aceea, nici el nu e 100% sigur că a existat, şi l-am plasat pe acest loc 6 în topul probabilităţii.





Borş Grigore, deja menţionat în secţiunea linkată alături de Naşc Gheorghe cu cruce în Cimitirul Eroilor din Cluj, este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în cap în zona fabricii de bere.



Există o mărturie despre Grigore Borş de la cel ce se prezintă ca fiind fiul său .

Chira Ioan dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat in abdomen în zona fabricii de bere .

Jurjă Sorinel Dorinel dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat in cap, in zona Piaţa Libertăţii. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Inclezan Ioan (Iclezan Ioan, conform tabelului nominal cu eroii-martiri propuşi pentru decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006) este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în abdomen în zona Astoria.

Ţiclete Mihai Calin este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în cap, în zona Piaţa Libertăţii. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Naşc Gheorghe Adrian este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace, în zona fabricii de bere. După cum am spus deja, are şi el cruce în Cimitirul Eroilor.

Acestea sunt cele 12 nume foarte probabil aparţinând unor oameni reali, ucişi probabil înainte de 22 decembrie la Cluj (conform primei ipoteze lansate în secţiunea anterioară). Mai departe am să le enumăr totuşi şi pe cele care mi s-au părut probabil fictive, invitând cititorii să (re)citească argumentaţia mea din acea secţiune linkată mai sus în care îi analizez detaliat, şi să decidă pentru sine gradul de probabilitate să fi exista al fiecăruia. Numele de martiri cu probabilitate de sub 50 % să fi existat la Cluj, după cum am argumentat anterior, sînt următoarele:

Mişan Luminiţa dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcată în torace, în zona fabricii de bere.

Ştefan Szabo este dat de web-siteul portalulrevolutiei împuşcat în cap în zona fabricii de bere.

Pedestru Horia este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în cap, în zona Piaţa Libertăţii. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Egyedi E. Imre dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace, în zona fabricii de bere. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Pop Alexandru este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace în zona fabricii de bere. Are cruce în Cimitirul Eroilor.

Smical Dinu Adrian Smical dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în cap, in zona fabricii de bere.

Borbely Istvan este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace si abdomen, în zona Piaţa Libertăţii.

Cioară Viorel. El este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în abdomen în zona Piaţa Libertăţii.

Pop Teodor, dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în abdomen în zona Astoria.

Szabo Attila este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace în zona Piaţa Libertăţii.

Tamaş Burgya Iosif este dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în zona Piaţa Libertăţii.

Văleanu Ioan (Ioan T. Vălean, în decretul nr. 110/1991) dat de web-siteul portalulrevolutiei ca împuşcat în torace, în zona fabricii de bere.

S-a întâmplat să iasă 12, adică jumătate, cu probabilitate de peste 50% să fi existat, şi ceilalţi 12, cu probabilitate de sub 50%. Nu am urmărit această simetrie de 50-50%, nu sînt omul numerologiei şi simetriilor. Aşa am estimat faţă de morţii din Timişoara înainte să cercetez situaţia celor din Cluj. Această simetrie nu are nicio valoare de adevăr în estimarea mea generală că 50% dintre numele de morţi vehiculate înainte de 22 decembrie sînt fictive. M-am răzgândit în privinţa a 2 nume în această perioadă şi mă pot răzgândi şi pe mai departe dacă dau de informaţii convingătoare, astfel că pot schimba componenţa acestor două grupe în viitor. La sfârşitul acestui subcapitol o să fac suma tuturor celor (foarte probabil) ucişi înainte de 22 decembrie, când Ceauşescu a fost evacuat din CC, spre a-i compara cu „măcelul” declarat prin acel ordin manipulator de Nicolae Militaru la TVR.

După cum am spus mai sus, există cazuri de neconcordanţă de nume între documentele oficiale. De exemplu decretul nr. 110/1991 îl dă ca victimă pe Ioan I. Sabău, care nu există nici în web-siteul „portalulrevolutiei” şi nici în "decretul prezidenţial nr. 1.379 din 12 decembrie 2006 privind conferirea titlului de erou martir (...)" . Pe de altă parte, în acest document nu există următorii, care există în restul de documente:

Jurjă Sorinel Dorinel
Pedestru Horia
Văleanu Ioan (Ioan T. Vălean

În schimb apare un nume nou, respectiv Lucian Matiş.

Niciunul dintre ei nu este menţionat în dosarul nr. 97/P/1990 sau de ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 . În acest document există 2 Pop Alexandru, acest nume fiind unul comun, fără legătură cu cel de la Cluj. De asemenea, există un alt nume comun, Rusu Ioan, şi acesta fără legătură cu cel de la Cluj.

Apoi, decretul nr. 110/1991 amestecă numele celor ucişi cu cel a participaţilor, fie involuntar din lipsă de profesionalism, fie asumat, cu scopul de a provoca o cât mai mare confuzie în rândul opiniei publice, ceea ce duce la dezinformare. De asemenea, el nu precizează oraşul în care victimele au murit, ci doar judeţul. Astfel că există următoarele nume care au murit în judeţul Cluj, dar altundeva decât în municipiul Cluj-Napoca. Un astfel de prim caz este Creta Bazil pe care web-siteul „portalulrevolutiei” îl dă ca născut la 11.10.1931 la Mihai Viteazu, Cluj, şi ucis în 21 decembrie 1989, ora 17: 00 la Turda .

Aproximativ aceeaşi situaţie este şi Ioan Avadani, pe care web-siteul „portalulrevolutiei” îl dă ca născut la Horodiştea, Botoşani şi ucis la data de 24 decembrie 1989 tot în Turda , unde lucra ca subofiţer la UM 01342. La fel este şi cazul Crăciun Ştefan Rus pe care web-siteul „portalulrevolutiei” îl dă ca născut la 30.04.1961 în Sângeorgiu de Mureş, judeţul Sălaj, şi ucis la data de 22 decembrie 1989 tot în Turda, împuşcat in cap, în curtea Unităţii Militare unde era lucra ca locotenent major.

Alt caz este Fănel Chican Ciupitu, născut la Ion Creangă, judeţul Neamţ, pe 10 Iulie 1956. A făcut liceul militar de muzică la București. web-siteul „inroman” spune că „după ce a terminat studiile s-a mutat cu soţia la Cluj, dar când au început evenimentele din decembrie 1989 i s-a dat ordin să meargă la Buzău”. Dar web-siteul „portalulrevolutiei” că lucra ca plutonier in "Ansamblul Artistic al Armatei Buzău", unde a şi fost murit prin împuşcare în 23 decembrie 1989. Părerea mea e că el ar fi trebuit inclus în lista victimelor de la Buzău sau Neamţ, nu în cea de la Cluj, chiar dacă ar fi locuit acolo.

Pe lângă asta, acest decret amestecă în această listă şi pe cei născuţi în judeţul Cluj, şi ucişi în alte judeţe, dezinformare practicată şi de web-siteul „portalulrevolutiei”. Un prim exemplu este Vasile Buta, născut în satul Podeni, din Cluj, soldat în termen la notoria UM 0865 din Câmpina şi ucis la infama diversiune din 23 decembrie 1989 la Aeroportul Otopeni. Două cazuri aproape identice cu Vasile Buta sînt Radu Gog, născut la Turda, Cluj, şi Dorin Petre Matiş născut la Mihai Viteazul, Cluj, şi ei soldaţi la UM 0865 şi ucişi în acelaşi loc.

În următoarea secţiune voi descrie cu ceva mai multe amănunte modul în care aceste inginerii sociale cauzatoare de moarte au fost instigate la Sibiu .

November 18, 2023

Teatru în stradă despre revoluţie la Cluj-Napoca


Acest articol este o secţiune dintr-un text mai amplu ce detaliază informaţiile din recentul meu documentar „Eroii au murit.1899. CIA”
Această secţiune are legătură cu precedenta


2.1.8. Teatru în stradă despre revoluţie la Cluj-Napoca




Am menţionat în secţiunea anterioară faptul că celebra fotografie cu actorul Călin Alexandru Nemeş căzut la pământ, la bustul gol, făcută de Răzvan Rotta, asistent universitar la acea dată, comunică minciuna cum că el ar fi fost ucis prin împuşcare. Am descris deja acolo nesimţirea autorităţilor şi influencerilor care îl dau pe Nemeş drept „martir al revoluţiei”, deşi el s-a sinucis în 1993. Vedem în această fotografia alţi câţiva oameni căzuţi, odată cu el. Conform website-ului „portalulrevolutiei” , în actuala Piaţa Unirii, fosta Piaţa Libertăţii din Cluj, ar fi murit nu mai puţin de 22 de oameni. A crede că s-ar mai fi întors cineva după o nouă rafală, pentru a mai muri încă 15 sau 16 oameni, după ce vedem că toţi au fugit care încotro după ce au văzut pe primii căzuţi, e o naivitate. Pe baza acestei false promisiuni a imaginii poporului erou, cel mai erou, nouă ni s-a distrus economia naţională şi însăşi ţara. Nimeni nu reuşise până atunci să dărâme un regim autoritar cu mâinile goale. Noi am înghiţit momeala pe nerumegate, şi destul de ipocrit; de-a lungul istoriei am cam fugit prin peşteri la năvala imperiilor. Am învins marile armate nu în luptă dreaptă ci când le-am prins prin mlaştini sau în trecători…



Am arătat în această secţiune cum la Timişoara au fost trecuţi în lista martirilor sinucigaşii, dispăruţii şi victimele accidentelor rutiere , pe lângă provocarea artificială de victime din rândul cetăţenilor apolitici, vânaţi în propriile case. Modelul acestor manevre de manipulare în masă este celebrul caz de imagine manufacturată cu mama sfârtecată şi fătul pe burtă, pe care am inserat-o şi eu la ora 02:46 în documentar. Cele două cadavre nu aveau legătură genetică şi putem deduce că fuseseră sustrase în prealabil de la morgă sau din cimitire diferite, murind cu mult timp înainte de începerea evenimentelor de la Timişoara. Deconstrucţia şi demistificarea acestei minciuni de presă a devenit nucleul noţiunii „Sindromul Timişoara”, definită de Jean Baudrillard la pagina 61 din cartea sa „The Illusion of the End” editată de Cambridge, Polity Press în 1994. Această noţiune a fost folosită o bună perioadă de timp de către o pleiadă de autori pentru a descrie exagerările uneltite de presă pentru a accentua dramatismul şi caracterul tragic al unei situaţii. Ei bine, fotografia de mai sus este parte din acelaşi plan de manufacturare a unor morţi, care se extinde la toţi morţii de la Cluj şi chiar la întreaga ţară în acele zile negre. De fapt, după cum am argumentat în această secţiune , manufacturarea morţilor a făcut diferenţa între eşecul instigării revoltei de la Braşov din anul 1987 şi succesul celor din 1989 din mai multe oraşe.

Când am văzut prima dată această fotografie de la Cluj de mai sus, împreună cu celelalte care descriu acel moment, am fost convins că cei căzuţi ar fi morţi. Dar dacă ne uităm cu atenţie observăm că niciunul dintre ei nu arată a fi cu adevărat rănit sau ucis. La minutul 42.36 din episodul 6 al documentarului TVR „Decembrie roşu” se arată imagini cu morţi reali prin împuşcare. Imaginile sînt într-adevăr greu de privit, cei care au o sensibilitate la aşa ceva, mai bine să nu se uite! Şi mie mi-a fost extraordinar de greu să le editez; m-a ajutat experienţa cu editarea documentarului meu anterior „Sadismul în politica internaţională” şi am blurat acele imagini spre a nu le vedea în detaliu. Dar vă spun celor sensibili că diferenţele dintre ele şi ce vedem în aceste fotografii făcute de Rotta sunt uriaşe. Aici nu vedem sânge, ci doar teatru.

Ăsta e un lucru foarte bun pentru cei ce au fost acolo şi au supravieţuit. Dar el a fost în acelaşi timp un lucru foarte rău pentru dezinformarea noastră cum că în acel loc precum şi în alte locuri din Cluj şi alte oraşe româneşti s-ar fi produs un „măcel” cu mii de morţi. Asta se deducea din ordinul „Opriţi măcelul!” dat de spionul GRU Nicolae Militaru la TVR în data de 22 decembrie 1989, în contextul minciunilor postului de radio „Europa Liberă” .

Deşi vedem destui oameni în acel loc, descrierea situaţiei în care s-a produs deschiderea focului este foarte contradictorie de la sursă la sursă. La pagina 361 din „Raportul Comisiei Senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989” există un citat din dosarul nr. 61/P/1991 a Directiei Procuraturilor Militare se citează o posibilă declaraţie a lui Călin Nemeş,care spune că ar fi sărit pe căpitanul Carp Dando (ajuns lt.col. în 2005) , moment în care ar fi fost împuşcat. Dimpotrivă, Răzvan Rotta descrie evenimentul în sens invers la minutul 15.40 din acest interviu , anume că din acest incident căpitanul Dando ar fi fost împuşcat în picior, nu Nemeş. La pagina 6 din Decizia nr.121 luată în urma şedinţei din 2 martie 2006 a dosarului 1109/1/2005 (nr. format vechi 211/2005) se spune că întâi cei doi ar fi căzut la pământ, luptându-se, şi apoi o altă persoană, probabil pictorul Lucian Matiş, ar fi încercat să ia pistolul unui militar, moment în care a fost împuşcat. Iată că dezinformatorii au uitat să se potrivească în minciuni, aşa cum am mai văzut că s-a întâmplat cu Sporer Rudolf Herman , dat ca incinerat la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti de majoritatea surselor, în timp ce website-ul „portalulrevolutiei” îl dă ca „găsit în groapa comună din Cimitirul Săracilor” din Timişoara.



Toate aceste variante au un numitor comun, respectiv faptul că militarii din acel dispozitiv nu au reprimat în mod clasic manifestanţii aşa cum s-a tot întâmplat în istoria epocii clasice şi moderne. Există filmări cu reprimarea de către poliţie a greviştilor americani de dinainte de Al Doilea Război Mondial. În toate vedem acelaşi model, respectiv apariţia poliţiei, anumite gesturi provocatoare asupra greviştilor, precum împingerea lor sau ameninţarea lor cu arma, apoi deschiderea focului la cel mai mic gest de răspuns la aceste provocări, în urma cărora cad seceraţi în jur de 10 oameni.

Oricum ar fi, observăm faptul că şi în Piaţa Libertăţii din Cluj, acolo unde s-a consumat această scenă, militarii au fost provocaţi. Ne aducem aminte că la fel s-a întâmplat cu Rusu Ioan care l-a provocat pe militarul în termen Bolboş Marian Augustin despre care am relatat în această secţiune . De asemenea, ne aducem aminte că la fel s-a întâmplat cu acei manifestanţi care ar fi aruncat obiecte contondente în vehiculele UM 01024 din Calea Lipovei din Timişoara, şi ar fi vrut să pătrundă în interiorul ei , după cum am arătat aici .

Dacă punem cap la cap mai întâi aspectul de teatru al actorului Călin Nemeş, care pare mort în imagine dar de fapt nu era mort în realitate, şi s-a sinucis în 1993, apoi cu acei răniţi întinşi nemişcaţi pe jos, care nu prea par răniţi, pentru că nu au nicio pată de sânge pe haine şi nicio urmă de plagă, atunci ni se cam conturează imaginea unei scene de teatru sau film, cu actori care interpretează nişte roluri. Haideţi să privim şi următoarea imagine, o fotografie făcută tot de Răzvan Rotta din aceeaşi locaţie în acelaşi timp!



Ea arată doi oameni cum cară un potenţial împuşcat ce pare că nu se mai poate deplasa. Dar ce vedem în plan secund? Mi se pare mie sau sînt nişte spectatori care asistă la turnarea unui film? Eu unul aş fi rupt-o la fugă dacă aş vedea oameni căzuţi în urma focului de armă. Dar, mă rog, oi fi eu mai laş aşa de fel, iar clujenii mai eroi (sic!)…



Hai să fim serioşi acum! Cetăţenii de pe trotuar din imaginea de mai sus se uită la un spectacol. Nu doar Călin Nemeş juca un rol, ci toţi cei implicaţi. La pagina 3 din Decizia nr.121 luată în urma şedinţei din 2 martie 2006, a dosarului 1109/1/2005 putem citi :

„Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului lt.col. Carp Dando, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de (… ) întrucât fapta nu există. „




Am făcut multe plângeri penale unor funcţionari publici (în special poliţişti) pentru încălcări ale Codul Penal. De fiecare dată motivaţia neînceperii urmăririi penale se termina cu formula „fapta nu există”, deşi era evident că fapta existase. Un astfel de exemplu este cel în care mi s-a furat bateria din maşină, după ce am dus-o la reparaţie . Încurajaţi de aprecierea judecătorului cum că „fapta nu există”, băieţii deştepţi de la defunctul Auto-Service în cauză mi-au furat maşina cu totul. Fapta nu există, bateria nu mai există, maşina nu mai există…! Sînt convins că dacă aş continua această miştocăreală de proceduri juridice aş primi acelaşi gen de răspuns: „fapta nu există” şi că nu mai pot dovedi că aş fi avut vreo maşină. Dar maşina mea costa undeva la 3 000 -4 000 de Euro. În cazul de mai sus ar fi fost de cel puţin 3-4 morţi, ceea ce înseamnă o infracţiune extrem de gravă. Constantin Zărnescu afirmă la pagina 275 din cartea sa „Revoluţia română din 17-22 decembrie 1989 (la Cluj-Napoca)”, editura Napoca Star, 2006, că acest ofiţer Carp Dando ar fi fost vinovat de uciderea a 13 demonstranţi şi rănirea altor 38, dar aşa ceva nu e susţinut nici măcar de aceste fotografii manufacturate în plan real. Aşa ceva nu ar fi putut trece cu vederea sub formula lapidară „fapta nu există”. Apropiaţii celor ucişi ar fi cerut explicaţii pentru pierderile lor. În acest context „fapta nu există” se traduce prin aceea că protagoniştii au jucat teatru pentru cameră.

În acest moment lansez două ipoteze pentru ce s-ar fi putut întâmpla atunci. Prima este că actorul Călin Nemeş a fost atras la o sticlă de tărie şi instigat împreună cu anturajul său să atace militarii, şi de aici s-a consumat scena. Ce-a de-a doua, nu diferă prea mult de prima, exceptând partea cu instigarea; în această variantă Călin Nemeş a jucat asumat rolul de instigator. Eu parcă aş înclina spre prima, deoarece e mult mai uşor de pus în practică de spionajul civil; în grupul unor artişti precum cel al lui Nemeş poate fi infiltrat un spion civil, aşa cum bănuiesc că s-a întâmplat şi cu Gheorghe Ursu, după cum am argumentat aici . Un astfel de infiltrat putea să câştige încrederea prietenilor de pahar şi îi putea instiga să iasă şi să atace militarii. Aşa se manipulează majoritatea artiştilor de azi spre a-i face să susţină idei nepotrivite firii lor şi să-i schimbe pur şi simplu.

Adevărul e că multor artişti le cam place să consume substanţe psihoactive începând cu tutun, trecând prin alcool şi ajungând la droguri de mare risc. Îi cunosc foarte bine, am crescut cu ei în şcoli, am avut cazuri în familie. I-am cărat în spate pe câţiva de teamă să nu intre în comă sau ceva… (S-a întâmplat ca eu să fiu ascet în privinţa acestor substanţe, nu din convingere sau eforturi de a rezista tentaţiei, ci din construcţia mea.) Iată-l aici pe Nemeş antrenându-se „în domeniu” (cel din stânga)!



Cuprinşi de aburii alcoolului, membrii anturajului lui Nemeş puteau juca în acea scenă din Piaţa Libertăţii şi se cufundau atât de bine în roluri încât au devenit realitate. În acest articol se descrie o poveste destul de probabilă , despre cum Nemeş ar fi convins o serie de prieteni , precum pictorii Ladiu şi Lucian Matiş, să iasă în stradă şi să strige împotriva regimului. În acest articol se spune că numărul lor ar fi fost de 10-15 persoane . Ca fapt divers, remarcăm că în niciunul dintre aceste 2 articole nu este povestit episodul cu descărcarea accidentală a armei, deşi tema este importantă. Dar, dacă aşa s-a întâmplat, putem deduce că măcar unii din cei căzuţi în aceste fotografii ar fi trebuit să fie morţi, deşi nu par după semnele tipice, aşa cum am argumentat mai sus. Dar puţin probabil să fi fost 13, aşa cum a susţinut Constantin Zărnescu în cartea mai sus menţionată.

Între ei pare cam nepotrivit să intre şi profesorul de matematică Horia Pedestru, faţă de care mi-am exprimat îndoiala că ar fi existat în secţiunea anterioară. Nu contest faptul că şi unii matematicieni sînt alcoolici, însă rar se întâmplă să existe cazuri precum celebrul matematician Ion Barbu, cărora să le placă lumea poeţilor. Ce-i drept, mă dau pe mine contra-exemplu: dar vedeţi că eu sînt un artist atipic! Ei bine, pentru a completa ce am scris în secţiunea anterioară despre el, afirm că probabilitatea ca Horia Pedestru să fi existat este cam aceeaşi cu aceea ca un matematician să ajungă poet precum Ion Barbu, sau un artist să fie ascet în ale psihoactivelor, ca mine. Au mai existat cazuri: renascentistul Leonardo şi modernul Juan Miro sînt cele mai cunoscute exemple. Dar e puţin probabil, şi de aceea îmi păstrez îndoiala faţă de existenţa reală a lui Horia Pedestru.

Pe lângă lipsa de realism a morţilor descrisă mai sus, această ipoteză mai are câteva puncte slabe. Am spus că website-ul „portalulrevolutiei” dă 22 oameni ucişi la Cluj în Piaţa Libertăţii (actuala Unirii). Cum se face că nu există nicio altă fotografie cu restul de morţi sau chiar cu acea coloană de muncitori care ar fi ieşit să protesteze pe 21, după cum există pentru cea din Braşov cu 2 ani înainte sau Timişoara pe 20 decembrie? Căci ce prezintă Răzvan Rotta în aceste fotografii nu este vreo coloană de muncitori protestatari, ci nişte figuranţi la un film care joacă pe moment propriul rol de spectatori şi atât. Au dispărut aparatele foto din 1989 din Cluj? Erau mai lenţi clujenii şi n-a ajuns la ei tehnologia? Dacă prin absurd acei muncitori ar fi ieşit în masă la protest de stradă, aşa cum se susţine la nivel oficial, atunci au făcut-o după acelaşi model al încolonării de către şefi la protestul din 20 decembrie de la Timişoara, aşa cum l-am descris la ora 02:12 din documentarul meu? Nu se ştie. Spre deosebire de Timişoara, aici nu avem interviuri filmate luate atunci, în primii ani după 1990, cu participanţii sau cu personalul medical.

Şi totuşi, a mai existat cel puţin un fotograf care a făcut fotografii în 21 şi 22 decembrie la Cluj, respectiv George Mureșan, publicate pe blogul său . Într-una dintre fotografiile sale se mai vede încă un fotograf în mulţime



Iată că, deşi au existat încă doi fotografi ai evenimentelor din actuala Piaţa Unirii, fosta Piaţa Libertăţii din Cluj! Şi totuşi nu există şi alte imagini cu restul de oameni împuşcaţi şi chiar ucişi în acest loc. De fapt nu există vreo altă fotografie făcută din alt unghi de către alt fotograf cu această scenă. Cum e posibil ca doar Rotta să fi surprins aceste imagini şi ceilalţi doi nu? De ce măcar unul dintre cei doi nu a fotografiat şi restul morţilor? Unde sînt fotografiile cu cei 22 de morţi sau măcar cu unul dintre ei care să arate a mort precum arată în documentarul sus menţionat? Cum de din 3 fotografi niciunul nu a surprins un adevărat împuşcat, după cum vedem că arată un astfel de cadavru din documentarul menţionat mai sus? Aceştia nu sînt absolut deloc surprinşi pe peliculă, de parcă n-au existat. Dar dacă într-adevăr n-au existat, cel puţin nu acolo? În imaginea de mai jos se văd oamenii fugind de posibile rafale de puşcă ce s-au auzit în acel moment.



Iar în cea de mai jos se vede un tânăr rănit, transportat de câţiva cetăţeni spre salvare. Din faptul că nu se vede sângerare în zona capului şi toracelui, dar şi că cel transportat are puterea să se vaite, deducem că nu este o rană mortală şi că acest om a supravieţuit.



În oglindă, la fel ca şi în Timişoara în 20 decembrie, şi în Cluj a existat în 22 decembrie un automobil din care s-a filmat manifestaţia de stradă . La minutul 04.30 observăm o aparentă baltă de sânge în zona Calea Moţilor. Aceeaşi scenă dar filmată din alt unghi poate fi văzută şi la minutul 29.21 din episodul 6 al documentarului TVR „ Decembrie roşu: - Revoluţia la Cluj”. Cei care au crescut la ţară, şi au asistat la sacrificarea porcilor, ştiu că, dacă acel lichid roşu chiar e sânge, atunci el trebuie să aibă doar câteva ore. După aceea sângele se coagulează şi ia culoarea unui roşu spre negru. Atât web-site-ul „portalulrevolutiei” cât şi episodul 6 al documentarului TVR „ Decembrie roşu: - Revoluţia la Cluj”, (prin vocea unui ofiţer în rezervă din armată, la minutul 05.28) susţin că pe 22 decembrie nu a existat nici un mort, ci doar pe 21 (mă rog, mai e unul datat pe 23, dar trecem peste acest amănunt, care pare unui dintre multele nepotriviri în minciuni ale acelor zile) . Ei bine, ori acest lichid roşu e apă colorată sau vopsea, ori nu vine de la un împuşcat din 21, pentru că culoarea acelui lichid atestă un sânge proaspăt. Şi dacă tot veni vorba de sânge, reiau dubiile pe care le-am exprimat faţă de fotografiile lui Răzvan Rotta: cum se explică faptul că nici cei ce au avut camera de luat vederi din respectiva maşină n-au fotografiat nicio rană pe corpul cuiva sau vreo pată de sânge pe haine?



Mai mult decât atât, cum de nu există în mulţimea filmată de această maşină măcar o singură rudă de-a victimelor, date împuşcate cu o zi înainte, pe 21? După cum am spus mai sus, conform datelor oficiale, au existat 26 de morţi prin împuşcare în data de 21 decembrie, după terminarea mitingului lui Ceauşescu din Piaţa Palatului. Chiar nimeni nu a ieşit să-şi strige durerea în urma acestor pierderi? Aceste rude ar fi fost foarte vizibile în grupul celor 2 000 -3 000 de oameni ieşiţi atunci în Piaţa Unirii. Dar nu vedem decât acei uimiţi neutri de acea baltă de sânge, foarte probabil plantată acolo de agenţii CIA locali. O posibilă explicaţie pentru aceste bizarerii este faptul că scena fotografiată de Rotta nu a avut loc în 21 şi mai târziu. În felul acesta s-ar fi putut muta „din pix” morţii în 21, atenuând oarecum discrepanţa dintre numărul lor de dinainte de plecarea lui Ceauşescu şi cel de după, fapt care atestă pe deplin gradul de întunecime pe care cele două sisteme le-au avut faţă de acest popor. Apoi, pentru a contracara imaginea de pierzători în sprintul cu melci, clujenii au acceptat ideea că evenimentul ar fi avut loc pe 21, fiind astfel al doilea oraş martir după Timişoara. N-au putut fi ei „fruncea”, dar e bun şi locul doi în materie de promptitudine…

În această a doua ipoteză teatrul e mai clar jucat şi asumat ca atare de protagonişti. În acest caz povestea revoltei muncitorilor din Cluj în 21 decembrie, împreună cu morţii este o minciună impusă localnicilor după cum cea cu 10 000-15 000 de revoltaţi s-a impus în Braşov, deşi fotografiile arată doar în jur de 400, după cum am arătat în această secţiune . O să vedem indicii pentru o astfel de mânărie şi la Bucureşti, pentru morţii dataţi în aceeaşi zi de 21.

În acest context Răzvan Rotta nu e un simplu fotograf amator, ci un cameraman în echipa de filmare. El seamănă al naibii de mult cu personaje precum Gheorghe Ursu sau Doina Cornea , care ne-au înşelat admiraţia timp de 3 decenii. Aflăm din propriile cuvinte din acelaşi interviu linkat mai sus la minutul 32.34 că şi el avea un frate care trăia in Germania Federală. Ups! Mai mult decât atât, din alt interviu observăm la minutul 05.16 că şi el avea un paşaport , arătându-ne fişa de declaraţie/cerere pentru eliberarea unui astfel de document, la fel ca şi „dizidenţii” Gheorghe Ursu şi Doina Cornea. M-am săturat de atâtea „coincidenţe” privind evenimentele din decembrie 1989! Ce noroc pe unii să fie şi critici la adresa regimului dictatorial clasic, dar să şi primească drept la călătorie în Occident, auzi! Urmăriţi-o şi pe fiică-sa, în continuarea acestui video cu el, şi ea intervievată de aceeaşi producători, să vedeţi cum se bucură ea de viaţă, şi cum debordează ea de optimism neoliberal, după ce a primit un sprijin atunci când trebuia şi n-a stat la cozi ca restul! Cum să nu ţi se pară lumea asta un rai pe pământ! Cum să nu juri c-ar fi fost revoluţie spontană!? Eu mă chinui să fac documentare, să inovez teoria imaginii , să creez un sistem social mai bun, şi tot îmi ia sistemul casa şi-mi distruge familia . Înţelegeţi acum cum să faci să ai expunere în „Paris Match"? Pentru că, da, aceste fotografii au fost expuse în „Paris Match". Cine are noroc are, cine n-are n-are…

În acest moment trebuie să ne gândim la a doua ipoteză faţă de Dominic Paraschiv, despre care am analizat în această secţiune . Conform ei, Paraschiv ar fi fost sacrificat de filiala locală a CIA, care controla evoluţia lucrurilor în decembrie 1989, pentru a manufactura o falsă dovadă despre existenţa teroriştilor. Ei bine, conform acestei ipoteze, spectacolul din Piaţa Libertăţii din Cluj chiar a fost regizat post-factum pentru că revista de mare anvergură internaţională „Paris Match” a ţinut morţiş să facă un material despre mascarada din România. Subiectul a ocupat in 7 pagini si pe coperta în numărul din 25 ianuarie 1990, după cum aflăm direct de la herr van Rotta la minutul 37.13 din interviul linkat mai sus (el încurcă 25 cu 26)



Tupeul maxim al spionilor CIA constă în faptul că în 2014 chiar s-a făcut o reconstituire a acelor scene filmată şi publicată aici: . E posibil ca această inginerie socială să aibă rol de clonare dezinformaţională pentru ascunderea de ochii opiniei publice a faptului că scena zisă din 21 decembrie, fotografiată de Răzvan Rotta, a avut loc mai târziu, probabil în ianuarie.

Povestea spusă de Răzvan Rotta cu privire la circumstanţele în care a făcut acest set de fotografii e de râsul curcilor, de adormit copiii. La minutul 19.50 din interviul linkat mai sus spune că ar fi fost atât de absorbit de dinamica evenimentelor şi de a surprinde istoria încât a uitat să se protejeze pe sine de gloanţe dar şi de nevastă-sa care, împreună cu fiică-sa, „se ascundeau printre cadavre”. Ţţţţ! Arta cere sacrificii, ce să mai…! Nu mai contează nici propria viaţă nici cea a copilului tău în faţa nemuririi … Aţi văzut unde se ascundea geniul artistic ascuns în documentarist!

Indiferent care dintre cele două ipoteze e adevărată, cam asta e povestea şi a acestor imagini şi a morţilor de la Cluj. La fel s-a întâmplat şi cu întreaga mascaradă din decembrie 1989, care însă a avut consecinţe tragice pentru cei „ghinionişti”. Babele analfabete, care credeau că văd o piesă de teatru văzându-i la TV pe Ion Carmamitru şi Sergiu Nicolaescu cum îşi jucau propriul rol la TVR pe 22 decembrie 1989, au înţeles mai bine prin eroare ce s-a întâmplat atunci decât noi, „deştepţii”. Unii au vrut să ne ia la mişto ca să se distreze şi nouă ne-a luat 35 de ani ca să ne prindem de miştocăreală. Prin măsluirea acestei scene li s-a furnizat imagini credibile. Prin măsluirea întregii mascarade din 1989 li s-a furnizat tineret pentru a acoperi deficitul demografic pe care capitalismul îl aduce în societate, alături de alte resurse naturale precum pădurile şi petrolul.

În următoarea secţiune voi analiza gradul de probabilitate a numelor date de autorităţi ca fiind martiri ai invaziei CIA din decembrie 1989 la Cluj .