2.1.18. Mutarea „din pix” a unor decese în data 21 decembrie la Bucureşti în documentele oficiale
La fel ca şi
la Sibiu , şi la Bucureşti marea majoritate a rapoartelor medico-legale constatatoare nu au fost făcute în decembrie 1989, ci în 1990. Luna februarie este data la care cele mai multe au fost întocmite. Şi, la fel ca şi la Sibiu, există unele întocmite şi la peste jumătate de an de la deces. De exemplu Petre Eugen are raport medico-legal nr. A.3/301/03.07.1990, după cm putem vedea la pagina 103 din
ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 . Dar există cazuri unde perioada de întârziere depăşeşte un an. Raportul medico-legal al lui Marin Liviu Iulian are numărul A3/324/1989 şi este datat în 31.01.1991. Mirea Mariana are raport medico-legal nr. A3/144/1989 datat în 15.04.1991. În mod normal aceste documente se fac în zilele imediat următoare decesului.
Am găsit foarte puţine cazuri de rapoarte medico-legale întocmit în zilele postmergătoare decesului în cazul decedaţilor de la Bucureşti. Unul dintre ele este cel al actorului Horia Ion Căciulescu. Altul este cel al decedatului Sima Octavian, despre care am amintit în secţiunea anterioară. Sima Octavian ar putea fi un caz foarte edificator în acest sens. Am văzut în secţiunea anterioară că el este unul dintr-un număr mai mare de nume pentru care datele naşterii/morţii din documente, în special în cel de faţă, nu coincid cu cele de pe cruce. El este dat de ordonanţa din 14.10.2015 ca împuşcat mortal în ziua de 25.12.1989 în timp ce se afla în zona Pieţii Palatului, după cum citim la pagina 438, dar pe crucea sa de pe rândul 7 , cu numărătoare dinspre nord, data morţii sale este pe 23.12.1989.
Haideţi să observăm raportul său medico-legal cu numărul A/3/237/1989 din … 15.11.1989! Cum se face că data întocmirii acestuia să fie 15 noiembrie 1989, înainte de începerea mascaradei din decembrie? E posibil ca acest raport să fie o simplă greşeală, printre atâtea erori în documentele oficiale. Dar e posibil ca acest document să fie totuşi corect, şi multe alte asemenea să fie falsificate ca dată şi număr, după cum am menţionat în secţiunea anterioară în cazurile Motorga Maria şi Tian Florian. E posibil ca acesta să fi rămas nemodificat din cauza unor amante grăbite şi neatente, angajate pe post de secretare în aceste instituţii, iar data să fi scăpat neascunsă. În acest caz, Sima Octavian a murit chiar atunci în noiembrie şi teleportat „din pix” în decembrie ca „victimă a revoluţiei”. Ne aducem aminte că exact aşa s-a făcut cu
unii morţi la Timişoara extraşi din alte cimitire, faţă de care autorităţile minţeau că ar fi fost stropite cu acid de arată atât de învechite. La ora 02:46 în propriul documentar am inserat cazul cu presupusa mamă moartă împreună cu bebeluşul pe burta spintecată, care de fapt nu aveau legătură genetică, murind cu mult timp înainte de evenimentele de la Timişoara. În acest moment avem motive să revenim la ipoteza faptului că aşanumita „Operaţiune Trandafirul” este o minciună ca multe altele, şi că nici un cadavru sustras de la morga din Timişoara nu a fost incinerat la crematoriul Cenuşa din Bucureşti, aşa cum am lansat-o
la începutul acestui capitol . Acele cadavre ar fi putut fi mutilate şi plantate pe străzi în alte oraşe, inclusiv Bucureşti, şi date apoi ca exemple de martiri anti-regim pentru a doua oară. Astfel se poate explica acest gen de anomalie cu data morţii fixată înaintea consemnării violenţelor de stradă.
În
prima secţiune dedicată victimelor din Bucureşti a invaziei CIA , am prezentat deja câteva cazuri de mutare „din pix” a unor decese ulterioare în lista celor din decembrie 1989. La pagina 640 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că Gavrilă Constantin, născut la data de 15.02.1931, ar fi fost găsit decedat de către militari din U.M. 01908 Bucureşti, în ziua de 13.01.1990, în cimitirul Tudor Vladimirescu. Tataie nu era tocmai de moarte; 59 de ani neîmpliniţi nu sînt chiar mulţi. Însă citim mai departe că există un raport medico-legal, cu numărul A3/94/1990 din 15.02.1990, care spune că a murit în urma unei arme de foc. Faptul că s-ar mai fi tras la jumătatea lui ianuarie e cam ciudat. Faptul că nu există în Cimitirul Eroilor din Bucureşti, deşi avea domiciliul în capitală, e şi mai ciudat. Faptul că nu mai există în alte documente, nici măcar în
dosarul nr. 97/P/1990 e şi mai şi mai ciudat. Şi totuşi ciudăţenia maximă e faptul că a fost găsit mort direct la cimitir, de parcă ar fi fost un ateu convins şi, ca să se răzbune pe breasla preoţească, a sărit peste formalităţi şi s-a dus direct în cimitir să moară. Dacă se ducea direct schelet făcea treaba complet… Nu cumva era Chuck Norris şi i-au greşit neo-securiştii numele? Mă gândesc că o fi terminat cu facerea de minuni, şi a zis să facă un episod şi cu „revoluţia română”… Şi, după cum el niciodată nu doarme ci aşteaptă, la fel şi în cazul de faţă putea doar să se prefacă într-un mod foarte realist că a murit, ţinându-şi câteva zile respiraţia, până când l-au găsit militarii. Doar aşa se explică faptul că acest nume nu există în lista decedaţilor decât în ordonanţa din 14.10.2015, şi nici în dosarul nr. 97/P/1990.
Mai există un nume de martir bucureştean foarte neverosimil la pagina 408 din ordonanţa din 14.10.2015, pe nume Dîmboiu Emil Virgil, născut la data de 30.01.1909, deci în vârstă de 80 de ani. Legenda spune că el ar fost împuşcat mortal în noaptea de 24/25.12.1989 în timp ce se afla în zona Sălii Palatului. Îmi imaginez că, încercând să ajungă la discotecă, tataie a zis să zică vreo două şi împotriva regimului să se răcorească un pic, că avea 14 de ani când au venit ruşii, şi el ţinea cu americanii … Un caz ceva mai credibil este Teodorescu Ion, dat de ordonanţa din 14.10.2015 la pagina 423 ca născut la data de 02.07.1906, deci de 83 de ani în 1989. El ar fi prezentat „plagă împuşcată transfixiantă 1/3 inferioară cu fractură cominutivă humerus stâng, deschisă, tip III, iar ulterior, la data de 02.07.1990, a decedat”. Adică la peste o jumătate de an de la rănire. Mi se pare o perioadă cam mare pentru o fractură. Ordonanţa din 14.10.2015 păcătuieşte că nu menţionează dacă decesul are legătură cu rana, şi ne forţează nouă, cititorilor, legătura între cele două evenimente. Însă el este trecut la rubrica „persoane vătămate”, nu la „decedaţi”, deci putem interpreta şi faptul că ar fi murit şi din altă cauză. Dar, spre deosebire de primul caz, Teodorescu Ion a fost împuşcat în propria locuinţă, aşa cum am văzut că s-a întâmplat la Timişoara, şi mai ales la Sibiu, ceea ce îi dă un grad mai mare de probabilitate. La Bucureşti există un număr record de vânaţi în propriile locuinţe, după cum voi arăta în următoarea secţiune.
Niciunul dintre cei doi nu are cruce în Cimitirul Eroilor din Bucureşti, şi asta ridică semne de întrebare pe de o parte despre faptul că acest gen de oameni ar fi putut fi persoane fictive sau moarte de alte cauze. Un astfel de caz la limită este şi Stănescu Gheorghe, menţionat la pagina 754 ca mort în urma unui infarct miocardic. Nici el nu are cruce in Cimitirul Eroilor. Soţia sa a declarat o poveste cam fantezistă despre acest eveniment, cu „un grup de patru terorişti” care jucau şotronul prin Cimitirul Belu şi Cimitirul Eroilor, şi care trăgeau aiurea, de parcă ar fi fost beţi, fapt ce i-ar fi provocat soţului infarctul. Dacă s-ar fi întâmplat în zilele negre dintre 22-25, parcă povestea ar fi fost ceva mai credibilă. Dar când citim că scena s-a petrecut la 2 săptămâni de atunci, pe 06.01.1990, când în Piaţa Universităţii începuse să se scandeze „Unde-s teroriştii?”, mă cam ia cu fior de scepticism povestea asta... Autorităţile n-au pus sub semnul întrebării această poveste fantezistă pentru că au avut interes să crească cât mai mult lista martirilor, pentru ca minciunile cu sutele de mii de victime ale postului de radio „Europa Liberă” să nu mai pară atât de gogonate.
Dacă n-a fost Chuck Norris, aşa cum am glumit eu mai sus, şi dacă chiar a existat ca persoană reală, atunci acel Gavrilă Constantin e posibil să fi murit şi el de altă cauză şi apoi adus „din pix” pe lista martirilor. Ne aducem aminte că astfel s-a întâmplat cu sinuciderile sau accidentele de circulaţie la Timişoara,
Cluj sau cu cazul Dumitrache Valeria despre care am spus deja
în această secţiune că a murit într-un accident rutier fără legătură cu evenimentele, şi apoi îngropată în Cimitirul Eroilor. Aceste trei cazuri ar fi putut fi împuşcate post-mortem. Pe de altă parte, vom vedea că există mai multe nume de oameni împuşcaţi în Bucureşti în timpul tragediei din decembrie 1989, cu domiciliul în acest oraş dar care în mod absolut bizar nu au cavou în Cimitirul Eroilor.
Există un caz în care nu se menţionează moartea prin împuşcare a unui decedat în Bucureşti în decembrie 1989. Numele lui este Stoica Ilie născut la data de 22.05.1949. La pagina 641 din ordonanţa din 14.10.2015 citim că „în ziua de 24.12.1989, a fost găsit decedat” într-un imobil, altul decât domiciliul său. Nu se precizează vreun certificat constatator al decesului, fapt rar în acest document, ceea ce creează suspiciunea că ar fi putut muri de altceva decât de violenţă prin împuşcare sau lovire. Totuşi mai departe citim că fratele său, Valentin, s-ar fi constituit parte civilă în cauză. Din acest fapt deducem că acesta ar fi putut crede că moartea fratelui său s-ar fi datorat evenimentelor politice din acea perioadă.
Un caz similar, de asemenea menţionat în secţiunea menţionată mai sus, este Irod Gabriel. Spuneam acolo că el ar fi fost agresat de forţele de ordine în ziua de 21.12.1989 şi a decedat tocmai la data de 08.03.1990, prin „moarte neviolentă”, conform raportului medico-legal nr. A1/9682/1991. Nici el nu era de moarte, fiind născut în 1948. Concluzionam pe marginea acestui raport că el ar fi putut muri de altă boală şi înmormântat în Cimitirul Eroilor, cu cruce în pe rândul 3, cu numărătoarea dinspre nord.
Haideţi să ne întoarcem la
a doua ipoteză pe care am lansat-o în această secţiune despre morţii în data de 21 decembrie de la Cluj! Conform acestei ipoteze, morţii ucişi după 22 decembrie au fost teleportaţi „din pix” în data de 21 decembrie, împreună cu celebra scenă cu anturajul actorului Călin Nemeş din Piaţa Libertăţii din Cluj, fotografiată de Răzvan Rotta! Ei bine, iată că există indicii că aceeaşi practică s-a folosit şi la Bucureşti.
Există semnele unei astfel de campanii de dezinformare publică în ordonanţa din 14.10.2015. Cazul Marin Liviu Iulian descris la pagina 104 este o mostră de manipulare în documentele oficiale, determinând cititorul să creadă că el ar fi fost ucis în ziua de 21 sau în noaptea de după. Dar, pe crucea lui din Cimitirul Eroilor, aflată pe rândul 5 cu numărătoarea dinspre nord (dinspre biserică), citim că data morţii sale este în 24 decembrie, asemenea cazurilor menţionate în secţiunea anterioară.
Iată ce citim la pagina 104 din acest document:
„a participat la manifestaţiile care au avut loc în centrul Capitalei. În contextul acţiunii forţelor de ordine, în jurul orei 22.00, a fost împuşcat în cap, în timp ce se îndrepta în zona în care se afla baricada de la Intercontinental”
Remarcăm în primul rând faptul că propoziţia „a participat la manifestaţiile care au avut loc în centrul Capitalei” nu menţionează clar data. Ea poate însemna şi prezenţa la mitingul lui Ceauşescu din 21 decembrie, dar şi la cel din 1968 pentru condamnarea invaziei URSS în Cehoslovacia. Remarcăm întâi faptul că momentul în care se îndrepta poate fi şi în anii 1960 şi în 30 decembrie 1989. În mod normal limbajul juridic foloseşte expresii clare şi simple. Dacă Marin Liviu Iulian ar fi fost împuşcat în timpul manifestaţiilor anti-regim din 21 decembrie atunci în acest document am fi găsit formula „a fot împuşcat în 21.12.1989, în timp ce manifesta împotriva regimului în zona Intercontinental”. Simplu şi concis. Orice fel de complicare a expresiilor în documentele oficiale trebuie înţelese ca intenţie de creare a haosului informaţional şi, implicit, de dezinformare.
În această propoziţie observăm că lipseşte menţionată ziua în care Liviu Iulian a fost împuşcat, însă este menţionată în mod paradoxal ora. O astfel de menţiune are rol de dezinformare; ea induce manipulator ideea că evenimentul s-ar fi produs în 21 decembrie, pentru că se precizează „baricada de la Intercontinental” care a fost dezmembrată în noaptea următoare. Dar nu se foloseşte formula „s-a dus la baricadă”, ci „se îndrepta în zona în care se afla baricada”. Zona în care se afla baricada poate să fie şi centrul Bucureştiului, către care se îndrepta la un moment dat. Formula „se îndrepta în zona în care se afla baricada de la Intercontinental”, include în această sferă pe oricine se afla în călătorie spre Bucureşti, deoarece acea persoană se îndrepta invariabil şi spre zona baricadei. Marin Liviu Iulian putea să se îndrepte spre zona baricadei, dar nu neapărat pentru a ajunge acolo, ci pentru a merge la magazin, de exemplu. Acesta ar fi putut fi mai aproape de locuinţa sa decât de hotelul Intercontinental. Dar direcţia de mers ar fi putut fi totuşi spre baricadă, fără ca el să fi avut şi intenţia de a ajunge şi acolo. Pe drum a fost vânat de un lunetist şi apoi mutat din pix pe 21 decembrie, pentru a se manufactura astfel ideea că în Bucureşti ar fi avut loc o mare răzmeriţă populară împotriva regimului care, astfel, ar fi fost înfrânt de un popor neînarmat.
O formulare clară precum cea oferită mai sus chiar poate fi găsită la pagina 104 din acest document, prin care se descrie decesul lui Mateescu Nicolae:
„În noaptea de 21/22.12.1989, a fost împuşcat mortal, în contextul acţiunii forţelor de ordine, în timp ce se afla în zona Piaţa Universităţii”
Observăm că în acest caz în acest document se precizează clar locul şi data morţii, aşa cum există în cazul marii majorităţi a victimelor împuşcate după 22 decembrie, şi rar în cazul celor din ziua precedentă. Aşa că, dacă cele afirmate în acest document sînt adevărate, atunci Mateescu Nicolae a fost ucis chiar atunci, fiind un curios rămas peste noapte sau chiar un dizident autentic. Am văzut în perioada post-decembristă, în special la 10 august 2018, cum stalinismul capitalist a persecutat dizidenţii anti-comunişti, demonstrându-şi astfel frăţia cu dictatura comunistă. Pe lângă Mateescu Nicolae, cei cărora li se precizează clar în acest document clar data 21.12.1989 şi locul Intercontinental/sala Dalles sînt următorii:
Radu Andrei Eugen, pagina 106 (dar în varianta sa Andrei Eugen de la pagina 461, despre care am descris în secţiunea anterioară, data morţii e mutată din pix în ziua de 22.12.1989, ceea ce lasă să se întrevadă că sînt foarte multe minciuni şi în acest document),
Stermin Sorin, pagina 106,
Stan Silviu, pagina 108.
Însă marea majoritate a celor care au fost daţi ca ucişi în ziua/noaptea de 21/22.12.1989 se asociază cu formulări alambicate şi imprecise precum cea din cazul Marin Liviu Iulian, care însumate creează minciuna unei lupte de gherilă între populaţie şi forţele de represiune. Asta este o minciună de adormit copiii pe care, spre ruşinea noastră am crezut-o timp de decenii. Nu. Doar undeva la 1500 -2000 de infiltraţi şi câţiva dizidenţi autentici erau foarte vocali atât în 21 cât şi în 22 decembrie. Restul de până la 5 000-6 000 de oameni cât se strânseseră spre seara lui 21 erau simpli curioşi nedumeriţi care veniseră să observe ce se întâmplă. Uitaţi-vă la cei din plan secund din videol intitulat
„București, 22 Decembrie 1989 după ora 14 (Sf Gheorghe, P-ța Universității)”, făcând abstracţie de cei pe care camera se focalizează! Ei arată a nişte oameni confuzi ieşiţi să vadă spectacolul, nu nişte protestatari. Observaţi numărul maşinilor care claxonează!
Ei bine, aceşti 3 000 – 4 000 de curioşi trebuie că vor fi plecat spre seară la casele lor, rămânând în timpul nopţii tot acei 1500 -2000 de agenţi infiltraţi , sau, mai bine spus, majoritari în manifestaţia antiregim. Ne aducem aminte de filmarea regăsită în mediul online sub titlul
„21 decembrie 1989. Baricada de la Inter. Impuscaturi+trasoare in Piata Universitatii.Revolutie 1989” cu celebra „Baricadă de la Inter” în flăcări despre care am scris succint
într-o secţiune anterioară şi faţă de care voi reveni cu detalii
într-una viitoare . Spuneam acolo că, dacă chiar este autentică şi nu cumva montată din secvenţe filmate altundeva, nu dă deloc impresia unei mulţimi măcelărite, pusă pe fugă de armele de foc. Dimpotrivă, vocea care se aude pe fundal „S-a tras în oameni”, pare una calmă, nespecifică unei astfel de stări.
Dar lunetiştii nu trebuiau să-şi ucidă proprii colegi din stradă. În acelaşi timp trebuiau produse niscaiva victime, pentru ca
minciunile postului de radio „Europa Liberă” despre 4000 de victime să aibă o oarecare credibilitate. CIA ne-a strecurat discret în gură zăhărelul cum că am fi singurul popor neînarmat care a reuşit să dea jos un regim dictatorial. Dar dacă s-ar fi tras atunci ziua şi s-ar fi produs victime, n-ar mai fi rămas nimeni la „revoluţie”, după cum s-a întâmplat la Sibiu şi Cluj şi lumea ar fi tăiat-o, care încotro. „Teroriştii” trăgeau preponderent sera, după lăsarea întunericului, la fel ca şi virusul ucigaş SARS-COV-2 peste 30 de ani … Pentru a nu speria „revoluţionarii” spionajul civil a venit cu soluţia de simulare a acelui accident rutier, cu camionul care ar fi intrat în mulţime şi ar fi ucis 7 sau 8 persoane. În felul acesta s-a putut avea şi mulţime revoltată dar şi represiune mimată în formă de accident rutier, fără ca „revoluţionarii” să aibă sentimentul că sunt reprimaţi, şi astfel să fie folosiţi ca masă de manevră pentru manufacturarea minciunii.
Dar astfel de accidente care să nu sperie mulţimea nu puteau fi continuate. Aşa că spionajul civil a venit cu o a doua mistificare, respectiv mutarea „din pix” în noaptea de 21 decembrie a unor morţi vânaţi ulterior în propriile locuinţe sau zone neutre, aşa cum s-a întâmplat la Timişoara, Cluj şi Sibiu. În următoarea secţiune voi descrie şi cazuri de astfel de victime şi la Bucureşti. Sub acoperirea întunericului şi a „spălării bulevardului”, nimeni nu ştia ce se întâmplase cu adevărat. Apoi, prin formulări ambigue precum cea descrisă mai sus, s-a putut astfel crea mistificarea zecilor de victime descrise în secţiunea menţionată mai sus.
Acest lucru s-ar putea explica prin scăpări ale juriştilor care au redactat acest document. Însă nu am găsit decât foarte puţine astfel de cazuri de exprimări confuze la persoanele ucise după 22 decembrie. E remarcabil faptul că astfel de formulări eliptice există la majoritatea cazurilor de decedaţi prin împuşcare, daţi în data de 21 decembrie sau noaptea următoare în ordonanţa din 14.10.2015. Majoritatea morţilor din 21 decembrie nu au date clare privind ziua în care au fost împuşcaţi sau răniţi şi/sau pe cea a morţii. Un al doilea astfel de caz este elevul Constantin Gheorghe Ioan, împuşcat în cap şi decedat la Spitalul Dr. Gheorghe Marinescu la data de 01.01.1990. Atât ordonanţa din 14.10.2015 cât şi fragmentul din dosarul nr. 97/P/1990 îl descriu ca participant la manifestaţia care a avut loc la data de 21.12.1989 în zona centrală a Capitalei, dar nu precizează clar dacă a fost împuşcat atunci sau mai târziu, într-o altă zonă. Remarcăm aici din nou tentativa de manipulare a cititorului neatent să tragă el concluzia că ar fi fost ucis pe 21. Dar acest om ar fi putut fi ucis mai târziu şi apoi mutat pe 21 prin astfel de artificii de manipulare precum în a doua ipoteză a masacrului din Piaţa Libertăţii de la Cluj.
Există un caz unde nu numai că nu se precizează data morţii în mod clar, dar nu se spune dacă persoana ar fi murit împuşcată sau altfel. La pagina 745 din ordonanţa din 14.10.2015 citim despre o anume Ion Floarea, „născută la data de 24.08.1928” şi care ar fi fost … „trecut în registrul stării civile la nr. 5296/25.12.1989.” Ce înţelegeţi de aici? Eu unul înţeleg că era hermafrodit (sau hermafrodită) şi că s-a căsătorit cu ea/el însăşi/însuşi. Şi, după cum spun glumele pe tema asta, ea/el a şi murit exact când s-a şi căsătorit, devenind astfel martir în revoluţie din ghinion în dragoste...
Un alt caz foarte neclar mi se pare a fi Ion Gheorghe Constantin de la pagina 665, despre care ordonanţa 14.10.2015 nu spune decât că ar fi decedat, fără absolut nimic altceva legat de data, locul sau împrejurările decesului. Am găsit un Ion Constantin cu crucea sa de pe rândul 12, cu numărătoarea dinspre sud.
Acest nume este singurul care aparţine unei persoane date ca decedate, dar neconfirmate de documentele oficiale. Există un prim Ion Constantin la pagina 402 care a fost rănit prin împuşcare în ziua de 23.12.1989 în zona Bibliotecii Centrale Universitare. Un al doilea Ion Constantin se poate vedea la pagina 591, care ar fi fost rănit la 27.12.1989 încât a necesitat 12-15 zile de îngrijiri medicale.
Un alt caz dubios se poate vedea la pagina 430 când se menţionează doar data rănirii lui Voica Constantin (23.12.1989), nu şi a morţii, aşa cum o vedem pe cruce (29.12.1989) . Un alt caz poate fi văzut mai jos, la pagina 433; Tian Florian a fost rănit la data de 23.12.1989 şi a murit ulterior la o dată nemenţionată. Am să revin la aceste cazuri
într-o secţiune următoare pentru că ordonanţa de clasare din 14.10.2015 în dosarul nr. 11/P/2014 nici nu le dă vreun certificat/raport de constatare medico-legală sau foaie de observaţie la intrarea în spital, special pentru a obtura informaţiile referitoare la ei.
O astfel de situaţie întăreşte suspiciunea erorilor intenţionate în documente cu scopul de a produce dezinformare opiniei publice, aşa cum am mai văzut-o
în prima secţiune dedicată victimelor din Bucureşti . Un caz special de dezinformare prin formulare alambicată şi aranjament dubios al textului în pagină se poate vedea la pagina 333. Se prezintă aici lista cu cele 7/8 persoane ucise în urma celebrei diversiuni din 21 decembrie cu şoferul care ar fi fost lovit de o piatră, şi astfel a scăpat autocamionul de sub control şi a intrat violent în mulţime. Pe lângă mai mulţi răniţi, în urma acestui aşazis accident au rezultat 6 cazuri de morţi cu rapoarte medico-legale ce atestă zdrobirea oaselor şi organelor interne ca urmare a şocului mecanic provocat de acest autovehicul. 6, mai puţin unul, respectiv Ionescu Alexandru-Radu, plasat strategic în coada listei, şi lăsând înşelător cititorul naiv să creadă că şi el ar fi murit în urma acestui eveniment. Pe lângă faptul că lui nu i se dă un raport medico-legal, citim la pagina 334 că Spitalul Clinic de Urgenţă l-ar fi diagnosticat cu „plăgi împuşcate, traumatism cranio-toraco-abdominal”. Cu alte cuvinte Ionescu Alexandru-Radu ar fi fost împuşcat, nu zdrobit de impactul autocamionului. Iată un mod de a muta „din pix” un deces într-un alt context. Vom vedea
în capitolul 4 că acest caz face obiectul unei alte manipulări , la aproape 10 ani de când a murit.
De-a lungul acestui document prezentarea unor astfel de liste de decedaţi sau răniţi se face atunci când un eveniment precum cel de mai sus duce la mai mulţi morţi. Pentru a nu repeta la fiecare decedat/rănit acelaşi eveniment s-a făcut o astfel de listă, şi apoi s-a descris evenimentul. Vom vedea că această obişnuinţă este trădată mai întâi prin evitarea descrierii celor 3 mari inginerii sociale cauzatoare de foc fratricid, respectiv Otopeni, grupul Trosca la MApN şi paraşutiştii la Televiziune. Apoi ea este trădată de subita lipsă de grupare într-o listă similară a victimelor ingineriilor sociale de mai mică amploare precum cele ucise de unităţile militare situate în Drumul Taberi sau de-a lungul Şoselei Antiaeriană,
despre care voi detalia într-o secţiune ulterioară .
Un caz cu totul edificator în acest sens este extragerea subtilă a lui Emil Oprea, unul dintre USLA-şii grupului Trosca măcelăriţi la MApN, din acest grup, prin intermediul unei posibile declaraţii a tatălui său, Oprea Gheorghe. Citim la pagina 669 despre el că:
„A precizat că fiul său a fost împuşcat în timp ce se afla în faţa sediului MApN, în aceleaşi împrejurări fiind împuşcat şi Lazăr Ioan”
Observăm pentru început o mistificare a rolului de martor pe care acest părinte îndurerat l-ar avea, cutumă dezinformaţională la care voi reveni într-o secţiune viitoare. În mod normal rudele de gradul 1 sînt principalele surse despre cei dispăruţi şi opinia publică are încredere în aceste mărturii. Însă în acest caz şi multe altele, rudele nu au fost la faţa locului pentru a depune mărturie. Apropiaţii au fost iniţial dezinformaţi şi minciuna a fost ulterior pusă în gura lor pentru a-i da aspect de credibilitate. În cazul de faţă supravieţuitorii acelei groaznice inginerii sînt cea mai bună sursă. Mărturiile lor există în interviuri şi emisiuni la care au participat. Apoi, observăm că această înşelătoare mărturie îl extrage pe Emil Oprea din grupul Trosca înmormântaţi pe rândul al doilea dinspre nord în Cimitirul Eroilor şi îl duce lângă mai puţin cunoscutul Lazăr Ioan. Acesta o fi murit şi el tot la MApN, şi tot în aceleaşi circumstanţe, dar pe 23, fără legătură cu tragedia grupului Trosca de pe 24. Apoi, despre Lazăr Ioan oricum nu se spune nimic, iar asocierea cu acesta nu are nici un sens sub aspectul informaţional, ci doar sub cel dezinformaţional, spre a ciupi atât cât se poate din amploarea diversiunii asupra grupului Trosca la MApN. Şi câte sînt de spus despre aceste noi arme secrete ale dezinformărilor cauzatoare de foc fratricid din războiul digital practicate de spionajul civil în decembrie 1989 pe grupul Trosca la MApN, pe miliţieni la Sibiu, pe paraşutişti la Televiziune şi în masacrul militarilor de la UM 0865 Câmpina la Aeroportul Otopeni! Voi reveni într-o secţiune ulterioară la această dezinformare pentru a o lămuri pe deplin.
Interesul spionajului civil a fost acela de a ţine opinia publică departe de aceste evenimente pentru a nu a afla adevărul despre mascarada din 1989, cu victime ucise nu de sistemul represiv, şi nu pentru că s-ar fi revoltat împotriva sa, ci din dezinformare cauzatoare de foc fratricid. Ei bine, în cazul de faţă se face exact acelaşi lucru cu Ionescu Alexandru-Radu, dar în sens opus, respectiv el este forţat să intre în grupul celor călcaţi de acel autocamion, deşi se spune că moartea lui s-a datorat împuşcării. Este ceea ce cred că s-a întâmplat cu majoritatea celor daţi ca ucişi în ziua de 21 decembrie în zona Intercontinental şi în noaptea următoare.
În continuare am să prezint acele cazuri în care cititorul e manipulat să creadă că uciderea s-ar fi realizat într-o anumită zi, în special în 21 decembrie şi noaptea următoare, dar care nu au date certe pentru aşa ceva în aceste documente oficiale. Am să încep cu acele nume date de ordonanţa din 14.10.2015 ca aparţinând unor persoane decedate pentru care nu există date clare nici privind ziua în care au fost împuşcaţi şi nici pe cea a morţii.
Moraru Valentin, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 100,
Alexandru Călin, idem,
Baldovin Cornel, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 101,
Duhnea Emil, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 102,
Donea Diana-Alexandra, idem,
Gîtlan Mihai-Laurenţiu, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 103,
Petre Eugen , idem,
Munteanu Maria, sugerat ca ucisă în 21 decembrie, pagina 104,
Mirea Mariana, sugerat ca ucisă în 21 decembrie, pagina 105,
Marin Liviu Iulian, idem,
Manea Ruslan-Florinel, idem,
Moşneagu Ion, idem ,
Săvescu Gheorghe. sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 107,
Sandu Roberto, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 107,
Vlad Ilie, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 108,
Zamfirescu Răzvan, idem,
Niculae Nicolae, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 105,
Poptean Petru, idem,
Rusu Gheorghiţă, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 106,
Ionescu Alexandru-Radu, sugerat ca ucis în 21 decembrie, pagina 334,
Dumitraşcu Sorin Cristinel, neprecizată data rănirii şi a morţii, pagina 612,
Boanţu Florea, neprecizată data rănirii şi a morţii, pagina 644,
Oltean Daniel, pagina 668 mama sa a declarat că l-a găsit la sediul IML Bucureşti în data de 29.12.1989; pe crucea de pe rândul 10, cu numărătoarea dinspre nord, data morţii este 21 decembrie, cu numele Daniel Olteanu,
Bucur Marius, cu data rănirii şi a morţii între 23 şi 26.12.1989, pagina 504; pe crucea de pe rândul 11, tot cu numărătoarea dinspre nord, data morţii este 26 decembrie,
Strugaru Ioan, neprecizată data rănirii şi a morţii, pagina 656.
Pe lângă aceste cazuri există altele în care se precizează data morţii ca fiind ziua de 21.12.1989 sau noaptea următoare, dar nu se precizează locul morţii. Ne aducem aminte cazul Pandele Valentina, fiica unui medic de la Spitalul Colţea vânată la fereastra aceluiaşi spital, pe care am menţionat-o în secţiunea dedicată minciunilor instituţiilor care au contabilizat morţii 21 decembrie https://baldovin.blogspot.com/2023/12/nepotriviri-in-minciuni-ale.html . Ea a fost mutată „din pix” de la spital mai hacana, câteva zeci de metri „în zona Universitate”, pentru a da impresia că ar fi protestatară anti-regim, deşi, dacă ar fi fost protestatară, n-ar fi rămas spectatoare în spital. Putem vedea un exemplu similar în cazul Achim Ştefan, despre care ordonanţa din 14.10.2015 spune la pagina 100:
„a participat la manifestaţia care a avut loc în ziua de 21.12.1989 în centrul Capitalei. În noaptea de 21/22.12.1989, a fost împuşcat de forţele de ordine, fiind transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti…”
Remarcăm aceeaşi cutumă a neprecizării în care manifestaţie din ziua de 21.12.1989 a fost prezent, respectiv mitingul lui Ceauşescu sau cea de după, sau altor manifestaţii din această zonă din alţi ani. De asemenea, nu se spune în mod înşelător locul în care a fost împuşcat, în revers cu cazurile anterioare când se preciza „zona baricadei de la Intercontinental”, dar nu se preciza data. El putea fi ucis în orice altă zonă a capitalei, şi apoi mutat „din pix” în zona fierbinte a protestelor anti-regim, oricum şi ele ticsite de agenţi dubli DSS - CIA sau tripli DSS - KGB - CIA. O să revin la acest caz într-o secţiune viitoare, după cum o să dedic o astfel secţiune special celor vânaţi în propriile locuinţe sau în zone fără legătură cu protestele, după cum am arătat în cazul Timişoara sau Sibiu în secţiunile linkate mai sus.
În continuare am să prezint lista celor care se află în aceeaşi situaţie dezinformaţională precum Achim Ştefan:
Bendorfean Emilian, pagina 101,
Constantin Gheorghe Ioan, idem,
Florea Cristian, pagina 102,
Gîtlan Mihai-Laurenţiu, pagina 103,
Niculae Nicolae, pagina 105,
Rusu Gheorghiţă, pagina 106,
Richard George Cristian, idem,
Rădulescu Ion, idem,
Sandu Călin, pagina 107,
Voiculescu Radu, pagina 108.
Mai departe am să enumăr acele nume pentru care există date clare privind ziua în care au fost împuşcaţi dar nu şi privind pe cea a morţii.
Mateescu Torino Nicolae, împuşcat în 21 decembrie, pagina 103,
Tian Florian, rănit la data de 23.12.1989, pagina 433,
Macsenţian Vasile, rănit în seara zilei de 22.12.1989, pagina 437,
Julea Ion, pagina 453, a fost rănit la data de 23.12.1989. Pe crucea de pe rândul 9 dinspre sud data morţii e 25.12.1989,
Păpurică Petre, rănit la data de 23.12.1989, pagina 466. Pe crucea pe rândul 1 dinspre nord data morţii e 24.12.1989,
Bălan Florin ( Florian pe crucea din Cimitirul Eroilor), în ziua de 23.12.1989, pagina 507,
Neagu Marian, (Marin pe crucea din Cimitirul Eroilor), împuşcat în ziua de 23.12.1989, pagina 639
Gomoescu Lambru Nicolae a fost împuşcat în noaptea de 22/23.12.1989 ca militar în dispozitivul de apărare al Academiei Militare, pagina 666. Nu se precizează data morţii şi nu are cavou în Cimitirul Eroilor,
Păun Petre (numit şi Petru, în acelaşi document) a fost împuşcat în noaptea de 23/24.12.1989, în zona Răzoare, Bucureşti, pagina 667. Nu se precizează data morţii şi nu are cavou în Cimitirul Eroilor,
Geambaşu Vladimir a fost împuşcat în seara zilei de 23.12.1989 în zona Academiei Militare, după cum scrie la pagina 668. Nu se precizează data morţii şi nu are cavou în Cimitirul Eroilor,
Gheorghe Mircea, tot pagina 668, împuşcat în noaptea de 22/23.12.1989 la sediul MApN fără să se precizeze clar data morţii. Pe crucea de pe rândul 9, cu numărătoarea dinspre sud, din Cimitirul Eroilor îl vedem dat ca decedat în 26.12.1989,
Aproximativ aceeaşi situaţie o pagină mai departe cu Creţu Florin. Pe crucea pe rândul 19 dinspre sud data morţii e 23.12.1989.
Aceeaşi situaţie citim la pagina 541 despre Ilie Costel, împuşcat în noaptea de 22/23.12.1989, în timp ce se afla în zona TVR. Pe crucea pe rândul 5 cu numărătoare dinspre nord data morţii este 24.12.1989.
Aceeaşi situaţie şi în cazul Şerban Angelo Florian, dat la pagina 682 ca împuşcat în data de 23.12.1989 în zona Răzoare. Pe crucea pe rândul 6 cu numărătoare dinspre nord data morţii este 24.12.1989.
Nici faţă de Oprea Emil nu se precizează data morţii însă, ca parte din grupul Trosca, cazul este mai cunoscut, cu cruce rândul 2 dinspre nord, ce menţionează data corectă 24.12.1989,
Dimulescu Vergil a fost împuşcat în noaptea de 23/24.12.1989 în zona sediului MApN, după cum vedem la pagina 670. Nu se precizează data morţii şi nu are cavou în Cimitirul Eroilor,
Stoicescu Gheorghe, dat la pagina 744 ca împuşcat în ziua de 22.12.1989, pe crucea de pe rândul 4, cu numărătoarea dinspre nord, data morţii este 24 decembrie.
Mai departe am să enumăr acele nume pentru care există date clare privind ziua morţii dar nu şi privind pe cea în care au fost împuşcaţi/răniţi.
Bacalu Robert, decedat în ziua de 24.12.1989, pagina 101,
Bendorfean Emilian decedat la data de 24.12.1989, , pagina 101,
Constantin Gheorghe Ioan, decedat la data de 01.01.1990, pagina 101,
Sandu Călin, decedat la data de 22.12.1989, pagina 107,
Constantin Aurel 23.12.1989, pagina 755.
În acest moment se deschide o posibilitate de interpretare a neconcordanţelor de datare a morţii unor victime înmormântate în Cimitirul Eroilor, despre care am descris în secţiunea anterioară, prin interesul de a jungla cu datele sub justificarea corectării unor astfel de erori intenţionate. La pagina 274 din cartea „Diplomaţia lupilor. Erată la literatura aplicaţiei tactice din decembrie 1989”, publicată în 1997 la editura Nemira, Călin Cernăianu citează o foarte probabilă telegramă trimisă de procuratură către IML:
„Toate actele privind cadavrele sosite la IML, în perioada 22.XII.1989 şi în zilele imediat următoare, se eliberează fără autopsie, cauza morţii urmând a se stabili pe baza examenului medico-legal extern.”
Avem doar câţiva anişori de la
experienţa impunerii simptomelor ipohondriei ca politică de stat odată cu pandemia de SARS-COV-2 . Aşa că probabilitatea ca acest lucru să se fi întâmplat şi în decembrie 1989 este foarte mare. Ne aducem aminte cum medicilor li s-a interzis să facă autopsii în primele luni ale mascaradei, tocmai pentru că acestea ar fi arătat că decesele s-ar fi datorat unei pneumonii ulterioare instalării virusului, pentru care exista tratament. Dar, din dorinţa spionajului civil de a avea cât mai multe decese, de a răspândi panica şi de a pune în practică eugenia, medicamentele au fost scoase din farmacii. Medicilor li s-a interzis şi efectuarea autopsiilor dar şi experimentarea unor tratamente netestate încă, unul dintre principiile de bază ale medicinii. În decembrie 1989 majoritatea documentelor medico-legale au fost făcute în primele luni ale anului 1990, atunci când data morţii nu mai putea fi stabilită cu exactitate. Astfel că, sub acoperirea perioadei lungi de când decesul a survenit, datele au putut fi astfel tacticos mutate „din pix” în 21 decembrie, la fel ca şi în cazul mutării diagnosticelor secundare de COVID-19 în diagnostice primare, făcându-se astfel rocada cu bolile terminale precum cancerul, bolile cardio-vasculare, obezitatea, etc., principala cauză a deceselor.
La fel ca şi la Timişoara, şi la Bucureşti e probabil ca unii morţi din cimitire să fi fost deshumaţi de agenţii CIA, împuşcaţi şi apoi puşi în lista martirilor. La minutul 02:46 din documentar am arătat exemplul cu mama şi copilul, morţi cu o lună înainte de evenimentele de la Timişoara, fără legătură de rudenie între ei, sustraşi din alte cimitire şi aduşi apoi în atenţia publică spre a o oribila cu această imagine ce părea terifiantă atunci. În acelaşi fel s-a creat şi mitul „baricadei de la Intercontinental”, prin care s-a încercat falsificarea istoriei cum că între populaţie şi instituţiile represive, sau chiar între acestea, ar fi avut loc un război civil asumat de părţile implicate, iar aceasta ar fi fost una dintre tranşeele sale. Da, a fost un război civil instigat, luptat din neştiinţă de părţile combatante. Exceptând
cazul Miliţiei, Securităţii şi Armatei la Sibiu sau între diferite unităţi militare în alte localităţi, care credeau că luptă de aceeaşi parte împotriva unui fals inamic, teroriştii, acest fals război civil a fost creat din dezinformare locală sau generală, prin televiziunea publică, singura ce avea acoperire în toată ţara.
În următoarea secţiune voi descrie cum
s-au vânat neutrii politici la Bucureşti, în zone fără legătură cu protestele anti-regim , pentru ca apoi să fie transformaţi „din pix” în „martiri ai revoluţiei” aşa cum s-a întâmplat cu cea mai mare parte dintre morţii declaraţi ucişi în 21 decembrie.
