Michael Jackson. 8.6. Dedublarea narcisica a constiintei si angoasa traditionala a iminentei pedepsei

July 16, 20100 comentarii

Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
8.6. Dedublarea narcisica a constiintei si angoasa traditionala a iminentei pedepsei

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.


Mentalitatea colectiva traditionala a supravietuit intr-un grad foarte mare in cea ontogenetica dezvoltata de Michael Jackson ca individ. Toate aceste repere ale mentalitatii traditionaliste se regasesc in modul sau de a vedea lumea. El avea o gandire de factura eminamente magicist- obsesionala. O gandire magicista poate fi gasita de exemplu la mama sa Katherine. La Toya povesteste, in „Eu si familia Jackson” ed. „Atlas F and T” pag. 61, cum Kate s-a impotrivit ca Michael sa joace intr-o productie in care, la un moment dat, era o scena in care un manechin, ce il reprezenta pe el, era taiat de o lama. La Toya povesteste despre cum Michael incerca sa o linisteasca iar ea se incapatana sa ramana pe pozitii:

– Mama, lama trece printr-un manechin, nu prin mine.
– Nu-mi pasa Mike! Totul e posibil.

Psihanaliza clasica poate scoate multe explicatii dintr-o astfel de anxietate a mamei sale. Am sa insist aici pe 2 dintre ele. Una este cea a factorului obsesional. Experienta psihanalitica a aratat ca persistenta simptomelor obsesionale se datoreaza unui conflict psihic foarte puternic intre simptomul obsesional in sine, care tinde sa repare sau sa puna la punct ceva anume, si o dorinta inconstienta opusa acestuia. De exemplu verificarea si rasverificarea de mai multe ori (peste 5 ori) pe seara a usii de la intrare sau de oriunde, pentru a fi inchisa, se datoreaza tocmai unei dorinte inconstiente de a o lasa deschisa. Simptomul de verificare permanenta este menit sa suprime pe de o parte o astfel de dorinta dar sa o si consolideze sau sa o intareasca pe mai departe. O astfel de atitudine obsesionala la Kate se explica tocmai prin dorinta inconstienta absurda ca in locul manechinului sa fie chiar Michael, urmata de simptomul obsesional ca atare ce se manifesta prin refuzul constant de a-si da acceptul fata de respectiva scena. Am discutat mai sus despre ipoteza violului si fenomenologia copilului nedorit ce s-a transmis ereditar la insisi copiii Jackson. Simptomul obsesional era astfel menit sa contracareze o astfel de dorinta inconstienta.

Factorul obsesional nu apare in factura nevrotica tipica, la mama sa. El este in special amplificat de o gandire de factura magicista, specifica ereditatii sale africane. Manechinul in cauza avea pentru Kate rol de fetis cu toate ingredientele fenomenului fetisului din religiile primitive, asa cum se regasesc si astazi la triburile africane. Kate a interpretat respectiva scena ca fiind un act de magie pur si simplu. Exista o sumedenie de relatari in antropologia culturala despre ritualurile magice pe care triburile primitive le fac fata de dusmani prin fenomenul fetisului. Crearea unor papusi similare respectivilor dusmani, carora li se da rol de identitate, are rolul de a-i agresa astfel la nivel magic, fantasmatic. Copiii insisi au astfel de idei magiciste si le practica atat in joc dar mai ales in desen. Refacerea unei realitati diferite, intr-un sistem de referinta omolog, are rol de manipulare a acestei realitati in scopul evoluarii sale inspre directiile dorite de cel ce initiaza astfel de ritualuri. Cele cateva secole de adaptare la civilizatia occidentala, pe care populatia de negri rapiti din Africa au trebuit sa o indure, a lasat o oarecare amprenta nevroticista in cultura lor care s-a manifestat intr-o astfel de forma.

Se poate usor intelege ca o astfel de gandire nevroticista este mai estompata la Michael din moment ce scena cu taiatul manechinului nu l-a deranjat prea tare. Insa ceva din aceasta predispozitie trebuie sa ii fi ramas si lui prin mostenire genetica. La Toya povesteste in cartea ei autobiografica („Eu si familia Jackson” ed. „Atlas F and T” pag. 63) o scena foarte interesanta. Michael urmarea un episod din filmul „Zona crepusculara” unde unul dintre personaje isi pierduse identitatea si nimeni nu il mai cunostea. Exact in acel moment in care Michael vedea aceasta scena La Toya tocmai intra pe usa. Cum a vazut-o el a sarit repede sa ii povesteasca despre subiectul filmului. Dorind sa ii faca o farsa, ea a avut prezenta de spirit sa ii raspunda plictisita „Dar cine esti tu?”. Absorbit de tema filmului, Michael pur si simplu aproape ca a intrat in panica vazand reactia ei, spunandu-i speriat: „La Toya te rog nu-mi fa una ca asta!”. Psihanaliza clasica vede intr-o astfel de angoasa rezultatul intalnirii cu propriul „inconstient” refulat si necunoscut atat siesi cat si anturajului. In acest caz teama de pierdere a identitatii s-ar traduce prin teama ca inconstientul sa preia fraiele comportamentului si planului afectiv in general. Explicatia asta insa e un pic cam abstracta. Eu as vrea sa detaliez ceva mai mult o astfel de descriere generala. Trecerea dinspre planul imaginar al filmului inspre cel real al concretului a fost pentru el o seductie permanenta cu ecouri pana in copilarie. De data asta insa acest tip de trecere este acompaniat de angoasa pierderii statutului social. Daca lumea nu l-ar mai fi (re)cunoscut atunci ar fi putut ramane fara nimic, fara imagine si fara dragostea fanilor fata de care era dependent. Angoasa evoluarii in fata unei sali goale, care l-a urmarit toata viata, poate fi explicata foarte simplu cu ajutorul acestei teme de regresie sociala ce se poate vedea in aceasta intamplare povestita de La Toya.

Pierderea fanilor ar fi reverberat in constiinta sa cu regresul social la starea de sclavie care isi arunca periodic tentaculele emotionale inspre dispozitia sa generala. Constiinta stramosilor era de multe ori contracarata de automitizarea pe care si-o construia cu ajutorul statutului de superstar, prin venerarea venita din partea fanilor. Insa iata ca un moment ca acesta poate sa scoata la lumina intensitatea unei astfel de angoase a decaderii.

Dar, dincolo de asta, in angoasa dedublarii de mai sus se simte constiinta traditionala a pacatului reiesit in urma identificarii cu Dumnezeu. Orice fel de supraevaluare si mitizare, pe care el o cauta furibund, era dublata de acest sentiment traditional al culpabilizarii si pacatului autoproclamarii divine. Pierderea statutului social si imposibilitatea de a fi recunoscut insemna pentru el esecul suprem si decaderea la statutul social inferior care ii bantuia constant sufletul. Iata ca evadarea putea avea si consecinte nefaste la fel cum, in constiinta sa transgenerationala, evadarea de pe plantatie putea fi echivalenta cu moartea.

Crestinismul, la fel ca majoritatea religiilor clasice si la fel ca majoritatea ideologiilor clasice, are in interiorul sau o multime de contradictii iar cea care vizeaza identificarea narcisica cu divinitatea este una dintre cele mai pregnante. In paralel cu aceasta dedublare si satisfactie narcisica a identificarii cu divinitatea, parintii crestinismului au propovaduit „pocainta” si „smerenia”, adica umilinta si plecaciunea. Din acest motiv bucuria identificarii cu Dumnezeu ce provoaca acel delir de fericire, despre care vorbeste Otto, este dublata aproape imediat de constiinta pacatului unei astfel de nesabuinte. Desi ideologia crestina indeamna subtil la identificare, prin imitatio Cristi, tot ea este cea care culpabilizeaza radical orice pretentie de autodivinizare. Acesta este si motivul macrosocial al pedepsirii si uciderii lui Cristos insusi de catre oficialitatile religioase ale vechiului Israel prin lobby-ul negativ pe langa guvernarea romana la adresa lui odata cu autoafirmarea sa ca fiu al lui Dumnezeu si ca autoritate religioasa suprema.

O astfel de contradictie se regaseste in insasi discursul versurilor din „Man in the mirror” care, pe de o parte, afirma direct autoidealizarea si iubirea de sine dar, pe de alta parte, arata si depasirea ei prin insasi actul de trecere intr-o alta lume. Versurile celei de-a doua strofe din „Man in the mirror” sunt foarte sugestive:

„Am cazut in pacat inainte
Fiind o victima a iubirii de sine
Dar e timpul sa inteleg
Ca sunt unii fara adapost,
Fara un ban de paine
Asta sa fiu cu adevarat eu
Ce se preface ca ei traiesc bine?”

Transformarea in contrariu a narcisismului de factura divina este un mod obsesional de a le da stramosilor satisfactia eliberarii prin ascensiune sociala nelimitata dar, in acelasi timp, si de a respecta traditia umilintei si smereniei propovaduita la fel de ambivalent de crestinismul insusi. Din acest motiv orice evadare fantasmatica intr-o lume suprasenzoriala aducea dupa sine si angoasa opusa a decaderii, a depersonalizarii, a pierderii identitatii ceea ce implica, la nivel pulsional profund, iminenta pedepsei. Numeroasele sale victimizari, numeroasele sale plangeri fata de rautatile oamenilor si societatii trebuie puse peste aceasta predispozitie.

Depersonalizarea este un simptom care apare in psihopatia borderline sau in cea schizotipala. Nu se poate vorbi de asa ceva la Michael Jackson deoarece el nu afirma concret pierderea identitatii ci doar se temea de ea intr-o situatie tipica celei prezentate de La Toya. Dar pierderea identitatii poate aparea ca simptom al unei ruine nevrotice mostenita genealogic, asa cum este de exemplu „identitatea multipla”. Intr-o astfel de tulburare psihica subiectul se prezinta o perioada cu un anumit temperament iar in alta, ulterior, cu un cu totul alt tip, total diferit de primul. De cele mai multe ori subiectul isi schimba inclusiv numele si se da fratele celui pe care anturajul il stie de fapt. Evident, Michael Jackson e departe de o astfel de tulburare tocmai pentru ca factorul nevrotic autentic lipseste. Dar se poate observa predispozitia psihica pentru acest tip de dedublare nevroticista. De la starea lui (psihopatic isterica) pana la nevroza isterica propriuzisa lipsesc doar cateva gradatii de factura culturala. Apetitul sau nesatios pentru amestecarea realitatii cu fantezia si gustul declarat pentru magie atesta tocmai aceste ramasite magiciste mostenite. Ideea de metamorfoza este tipica actiunilor si culturii lui Michael Jackson.

Dar, este clar, o farama din simptomele de depersonalizare specifice tulburarilor borderline si schizotipala se regaseste in aceasta intamplare, la fel cum insasi psihopatia isterica (despre care am spus ca este diagnosticata la Michael Jackson) se regaseste in structura ambelor astfel de tulburari . Asta insemna ca intre simptomul specific acestor tulburari si forma sa moderata, exprimata de Michael, exista doar o diferenta de grad. El nu o manifesta direct si clar in comportamentul sau ci doar moderat, intr-o astfel de situatie speciala. Insa astfel de predispozitie se regaseste vizibil in muzica, dansul si videourile sale.

Daca pana acum am vazut cum Michael Jackson se transforma prin sublimare culturala intr-o entitate superioara umanitatii, iata ca, spre sfarsitul carierei, angoasa decaderii si transformarii in ceva inferior incepe sa puna stapanire din ce in ce mai tare pe el. Piese ca „Little Susie”, „Smile” sau „Earth song” atesta un Michael Jackson decazut, deprimat si confuz, incapabil sa isi mai arate forta si violenta prin care s-a remarcat pana atunci.

Filmul „Ghost” este aproape o spovedire la preot, e un fel de fantasmare prin care el isi vede fanii si publicul in general. In acest film este vorba de un conflict intre o comunitate si un fel de print al intunericului, reprezentat de Michael Jackson insusi, ciudat si insingurat asa cum ajunsese imaginea lui insusi. Comunitatea este prezentata ca un grup de vreo 10 insi adulti si copii deopotriva care vin sa se rafuiasca cu acest personaj si sa il faca sa paraseasca localitatea. Liderul comunitatii este un personaj gras si batran, jucat de asemenea de Michael Jackson. Filmul in cauza este foarte sugestiv pentru intelegerea psihicului sau. Conflictul dintre Michael Jackson frumos, tanar, bun si Michael Jackson batran, gras, rau s-a mai regasit in productiile sale. De exemplu, inceputul videoclipului „Black or white” descrie o situatie conflictuala intre un copil blond si suav si tatal sau gras si badaran. Evident, in acest conflict este proiectata relatia sa negativa cu tatal sau, asa cum el insusi o descria din cand in cand. Dar, dincolo de asta, filmul „Ghost” este o paradigma a starii sale insasi de conflict cu sine. Tema de batranete si decadere are aceleasi cote ca si teama de pierdere a identitatii si, odata cu ea, de pierdere a sinelui si a fanilor sai care ii ridicau periodic moralul. Mai departe vom vedea in ce mod psihicul sau contracara aceste angoase.


Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/07/michael-jackson-87-decaderea-luciferica.html pentru urmatorul articol





Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved