Michael Jackson. 8.7. Decaderea luciferica si noi incercari de sacralitate

July 16, 20100 comentarii


Michael Jackson sau atunci cand lumea s-a golit de idealuri
8.7. Decaderea luciferica si noi incercari de sacralitate

Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Vezi articolul anterior.


Dragostea exploziva a fanilor ii aducea o oarecare bucurie pe moment pentru ca, prin adoratia lor, Michael Jackson se percepea ca divin, ca demn de respectat si de venerat. Ele asigurau vocile strabunilor sai sclavii ca viata lor conteaza si ca sunt niste fiinte de neinlocuit identificandu-se cu divinitatea. Ani de-a randul dragostea cosmica a fanilor a fost drogul cu care si-a putut pansa ranile emotionale. Dar, dupa cum am spus anterior, acest drog, ca orice alt drog a avut efect doar pe o perioada de timp limitata. Dupa aceea o astfel de dragoste sau, mai bine zis, lipsa ei, a inceput sa aduca sevraj. Abandonul fanilor* s-a suprapus peste abandonuri mai vechi. Prin urmare, Michael Jackson a inceput sa ii vada el insusi din ce in ce mai ambivalent, la fel cum s-a intamplat Diana, tatal sau si alti apropiati pe care mai tarziu i-a pus pe lista neagra.

In realitate lui ii placeau extrem de mult acele momente de haos cu fanii veniti in numar mare, urland si agitandu-se. In aceste momente fericirea de pe chip i se poate citi foarte usor. Dimpotriva, atunci cand in aparitiile publice erau mai mult ziaristi sau curiosi veniti sa vada o ciudatenie, asa cum se poate vedea in urmatorul film la min. 0.20, asta ii provoca o profunda indignare si tristete:



Desi avea nevoie de adoratia lor, pe de alta parte insa el parca isi dadea seama ca bizareria mintii sale si sentimentul de damnare, pe care il avea din cand in cand, li se datoreaza acestora in buna masura. Se stie ca, in ultimul timp al carierei, Michael Jackson a inceput sa dezvolte un anumit razboi interior ambivalent cu fanii, acuzandu-i mai mult sau mai putin voalat ca ii invadeaza identitatea si atenteaza la linistea proprie. Insa acuzele fata de fanii galagiosi, fata de singuratate si imposibilitatea unei vieti normale aveau un sens mult mai profund decat inconvenientele reale ale vietii de superstar.

Daca ne uitam in filmul de mai jos, la min. 1.28, vedem ca in acel moment al carierei, imediat dupa albumul „Bad”, dragostea sufocanta a fanilor nu il deranja. Desi eu sunt convins ca ea este un factor decisiv al agravarii tulburarii sale psihice totusi, asemenea unui drog, pe moment ea ii provoca o foarte mare satisfactie.



Faptul ca nu ar fi putut sa intre intr-un magazin fara sa fie acostat de fani sau de curiosi nu era o problema. Oricand se putea deghiza si intra intr-un magazin fara sa fie recunoscut de nimeni, dupa cum spune el insusi in urmatorul film la min. 1.50 si mai departe:



Dar, de fapt, nu fanii dezlantuiti ii provocau suparare ci tocmai calmul curiosilor care se dovedeau a nu fi fanii pe care el ii stia. Astfel de momente ca acel de mai sus aduceau cu sine sentimentul de pierdere a puterii, de stralucire si de imbatranire. Odata cu inmultirea acestor momente, Michael Jackson a inceput sa arunce vina pe fani pentru nefericirea lui. Dar, oricum, asta s-a intamplat abia mai tarziu cand acestia au inceput sa se rareasca si sa nu mai fie atat de galagiosi ca inainte, ca un gest de transformare in contrariu al adevaratei intentii. Practic, treptat, fanii au inceput sa devina pentru el cam ceea ce fusese odata Billie Jean, Diana sau personajul feminin nenumit din „Who is it”. Toate aceste femei vor ceva de la el si sfarsesc prin a-i rupe inima. La fel si publicul.

In ultima perioada a vietii, Michael Jackson a socat pe toata lumea iesind in public cu fata total acoperita. Se pare ca razele soarelui ii provocau anumite probleme pielii si de aceea incerca sa evite contactul direct cu lumina naturala puternica. Initial a folosit umbrela. Dupa aceea a aparut celebra bentita pusa in jurul gurii. Acoperirea fetei a inceput sa apara treptat ca un mod mai simplu de a evita umbrela dar, in cele din urma, a ajuns un fel de mumifiere, acoperindu-i intreaga fata. Din recentul documentar „Gone too soon” produs de Ian Halperin, aflam ca acoperirea totala a fetei, la care recurgea in ultimul timp, era justificata prin faptul ca ura sa vada oamenii cum se holbeaza la el. Ce se afla in structura unui astfel de comportament? Stim foarte clar ca nu neaparat fuga de lume este sensul acestui tip de comportament deoarece oricand el se putea deghiza si astfel nimeni nu se mai putea holba la el. Iata ca explicatia lui pentru o astfel de aparitie ciudata nu se sustine. Am putea totusi sa o interpretam ca pe o dorinta ambivalenta de razbunare pe fanii care îl trădasera si nu mai erau la fel de vehementi ca inainte. El dorea sa comunice publicului faptul ca se simtea foarte rau din cauza incetarii dragostei si veneratiei lor, dorind astfel sa se razbune pe ei printr-un fel de prezenta absenta.



Un astfel de comportament insa poate fi interpretat si ca un mesaj de adio. Se stie ca Michael Jackson a amenintat de mai multe ori ca se sinucide sau ca poate sa cedeze pur si simplu fizic din cauza presiunii ziaristilor. In subiectele unor cantece de-ale sale se simte deja proiectia propriei morti: in „Gone too soon”, „Little Susie”, „Earth song”, „Smile” se simte o stare depresiva vecina cu doliul. Pe de alta parte stia ca, din punct de vedere al marketingului, moartea lui ii va aduce un boom mediatic si ca, indiferent ce ar face in materie de muzica, un succes asemenea celor al debutului cu Jackson 5 si Thriller nu va mai fi posibil decat printr-un astfel de soc mediatic. Din nefericire realitatea confirmata de moartea lui Elvis sau John Lennon s-a confirmat si in cazul sau, asa ca nu s-a inselat prea tare. Explozia mediatica a subiectului Michael Jackson atesta acest absolut ciudat tip de relatie intre public si vedeta. Publicul realmente ii doreste idolului legendarizarea, asceza si comunicarea prin dragoste cu o divinitate speciala pe care religiile nu o mai pot satisface la omul contemporan. Putem aici aduce in prim plan sensul religiilor moderne si primitive deopotriva care ofera sclavului certitudinea ca viata lui conteaza cumva si ca moartea iminenta nu inseamna decat un pas catre o viata mult mai buna. Antropologia culturala a relatat numeroase cazuri in care unii membrii de trib refuzau acceptarea functiilor de rege sau preot tocmai datorita numeroaselor ritualuri care, desi ii aduc respectul social, in acelasi timp ii ingradesc simplele libertati umane.

Din acest motiv multe dintre vedete reactioneaza ciudat si uneori se enerveaza pe dragostea sufocanta a fanilor. Putem intelege astfel ambivalenta lui Michael Jackson cu privire la lume in lumina perceperii acestei ambivalente a fanilor ce il doreau cumva legenda. Dragostea lor sufocanta ii aduceau in acelasi timp si amenintarea cu moartea. Si asta se intampla nu numai in urma amenintarilor primite inaintea concertelor ci inclusiv in momentul in care fanii se agitau galagios pentru a fi cat mai aproape de el. Conceptia lui sadica despre actul sexual ,venita din copilaria timpurie, si aceste amenintari cu moartea s-au suprapus peste aceasta puternica ambivalenta a relatiei dintre fan si vedeta careia i se da rol divin. Iata ca o astfel de prezenta absenta impaca atat nevoia sa de legenda, de refugiu in divinitate, cat si nevoia de a-si trai normal viata. Cele doua lucruri sunt total contradictorii unul cu altul, din punctul de vedere al mentalitatii clasice, iar bizareria iesirii infasurat contine in sine aceasta contradictie emotionala si filosofica deopotriva. Acuza asupra fanilor si publicului vedetofag dar si refugiul in legenda faraonului mumificat au fost cele doua elemente care au contribuit la bizara sa aparitie in public infasurat pe toata fata. Bizareria in cauza nu este bizareria lui in sine ci bizareria insasi a unui public principial primitiv, aflat in stare sa venereze noile zeitati consumatoriste cu spiritul lor fie needucat fie prea crud si insuficient culturalizat si ajustat la valorile contemporane. Neincrederea in metanaratiuni, de care vorbeste teoreticianul culturii contemporane J. F. Lyotard, este dublata, la fel de ambivalent si contradictoriu, de eterna proiectie a unor continuturi mentale religioase in obiectele perceptiei omului contemporan, dupa cum Mircea Eliade arata la fel de profund. Inclusiv cultura contemporana elitista cu spiritul sau jucaus, farsor si iresponsabil imatur, se inchina la institutia artei pe care o face indiferent de aceste continuturi lipsite de veneratie.

Daca, la cultura contemporana elitista, aceste proiectii de veneratie au o pondere mai mica, dimpotriva, la Michael Jackson si publicul sau datele sunt altele iar proiectiile primitive de adoratie sunt mult mai puternice decat spiritul sceptic de care vorbea Lyotard. Sistemul i-a obligat sa traiasca mental intr-o lume primitiva desi acesti oameni traiesc fizic in contemporaneitate. Amenintarile constante venite din partea statului contemporan, razboaiele inventate artificial de autoritati sunt instrumente ale sistemului social inca nedesprins total de dictatura si sclavagism.

Lumea albilor, in care a pasit odata cu albirea pielii, i-a adus, asemenea oricarei pasiuni pe care a avut-o, o noua dezamagire. Raiul promis traditional de religie (crestinism in acest caz) strabunilor sai, sclavii, pentru a-si accepta soarta, nu s-a aratat ca o fericire infinita, asa cum a ramas in constiinta omenirii. Convertirea pasagera a lui Michael Jackson la islamism poate fi inteleasa in lumina acestei dezamagiri generale pe care omul contemporan occidental o simte fata de crestinisim. Dupa consumarea idealului albirii, Michael Jackson a dezvoltat conceptii destul de apropiate de rasism cu privire la superioritatea culturala a negrilor, dupa cum vedem in urmatorul film incepand de la min. 2.02:



Un astfel de refugiu in cea mai celebra civilizatie africana, Egiptul, apare inca din prima jumatate al anilor 1990, odata cu videoclipul „Remember the time”. In acest videoclip vedem o poveste foarte interesanta in care Michael Jackson fura sotia faraonului. Refugiul in trecutul legendar al Egiptului antic este dublata de nevoia de concurenta cu acesta si de invingerea figurilor legendare egiptene in sacralitate. Asa putem intelege atat statuia sa gigantica de pe albumul HIStory cat si mumificarea sa in timpul iesirii la cumparaturi.

Cam astea sunt idealurile pe care le poate atinge un om. O celebritate de neegalat pentru un contemporan. O dragoste cosmica din partea publicului. Recorduri in vanzari. Bogatie. Recorduri in topuri. Inovatii in materie de evolutie a muzicii de mainstrem. In general – lumea la picioare. Un singur ideal a ramas neatins. El a inceput treptat sa ii ocupe interesul dupa ce le-a epuizat pe celelalte. acest ultim ideal era refugiul in copilarie, retrairea de la 0 a tuturor acestora. Despre asta in urmatorul articol.

* Fanii mai tineri ii acuza pe cei mai vechi de tradare insa problema divinitatii si relatiei omului cu ea are reverberatii extrem de profunde si de complicate in sufletul omenesc. E foarte usor sa fantasmezi si sa construiesti o legenda divina atata timp cat personajul divinizat e mort si nu isi mai poate arata „imperfectiunile” umane. Tema religiei este una dintre cele mai spinoase probleme ale umanitatii. Ea macina spiritul uman de mii de ani. Lipsa lor de experienta de viata si cultura in materie de aceste probleme filosofice le poate da o oarecare intoleranta. Insa odata cu aproprierea si intelegerea culturii universale cu privire la acest subiect si, mai ales, a culturii contemporane, acesti copii pot vedea ca, dincolo de reactualizarea unei relatii primitive de adoratie intre fan si vedeta, mai exista si alte solutii etice (ceva mai contemporane) la care mintile luminate ale omenirii au lucrat timp de secole.


Acest articol este o parte dintr-un text mai amplu ce se refera la psihicul lui Michael Jackson. Click aici: http://baldovin.blogspot.com/2010/07/michael-jackson-88-copilaria-ultimul.html pentru urmatorul articol





Share this article :
 

Copyright © 2014. baldovin opinius - All Rights Reserved